Romanian subtitles

← Cum e să fii părinte într-o zonă de război

Get Embed Code
32 Languages

Showing Revision 12 created 10/28/2017 by Cristina Nicolae.

  1. În întreaga lume, peste 1,5 miliarde
    de oameni trec printr-un conflict armat.
  2. Ca răspuns, oamenii sunt forțați
    să-și părăsească țara,
  3. ajungându-se la 15 milioane de refugiați.
  4. Fără îndoială, copiii sunt victimele
    cele mai inocente și vulnerabile,
  5. dar nu doar datorită
    pericolelor fizice evidente,
  6. ci datorită efectelor nespuse
    ale războiului asupra familiei.
  7. Experiența războiului
    prezintă un risc înalt pentru copii
  8. în ce privește dezvoltarea problemelor
    emoționale și de comportament.
  9. Copiii, după cum ne putem doar imagina,
  10. se vor simți neliniștiți, amenințați
    și în pericol.
  11. Dar există și vești bune.
  12. Calitatea îngrijirii pe care copiii
    o primesc în familie
  13. poate avea un efect mai semnificativ
    asupra bunăstării lor
  14. decât efectul experienței războiului
    la care au fost expuși.
  15. Așa că de fapt copiii pot fi protejați
  16. printr-o grijă parentală caldă și sigură,
    pe durata conflictului și după acesta.
  17. În 2011,
    eram studentă în primul an la doctorat

  18. la Facultatea de Stiințele Psihologiei
    a Universității din Manchester.
  19. Ca mulți dintre voi,
  20. am văzut criza din Siria
    desfășurandu-se în fața mea la televizor.
  21. Familia mea e originară din Siria,
  22. și nu cu mult timp în urmă,
  23. am pierdut câțiva membri ai familiei
    în moduri cumplite.
  24. Obișnuiam să stau cu familia mea,
    uitându-ne la televizor.
  25. Cu toții am văzut acele scene:
  26. bombe distrugând clădiri,
  27. haos, distrugere
  28. și oameni țipând și fugind.
  29. Întotdeauna oamenii ce țipau și fugeau
    au fost cei care m-au pus pe gânduri,
  30. în mod special acei copii înspăimântați.
  31. Eram mamă a doi copii curioși din fire.
  32. Aveau cinci și șase ani atunci,
  33. o vârstă la care de obicei
    copiii pun o grămadă de întrebări
  34. și așteaptă răspunsuri reale,
    convingătoare.
  35. Așa că am început să mă întreb
    cum ar fi să fiu părinte
  36. într-o zonă de război
    și o tabără de refugiați.
  37. S-ar schimba copiii mei?
  38. Și-ar pierde strălucirea
    ochii senini și voioși a fiicei mele?
  39. S-ar schimba firea destinsă
    și lipsită de griji a fiului meu,
  40. într-una retrasă și temătoare?
  41. Cum aș face față?
  42. M-aș schimba oare?
  43. Ca psihologi și consilieri parentali,

  44. știm că înarmarea părinților cu abilități
    privind grija față de copiii lor
  45. pot avea un efect uriaș
    asupra bunăstării lor,
  46. iar noi numim asta educație parentală.
  47. Întrebarea pe care o aveam era:
  48. este posibil ca educația parentală
    să fie utilă pentru familii
  49. care încă erau într-o zonă de război
    sau o tabără de refugiați?
  50. Putem oare ajunge la ei
    prin sfaturi și consiliere
  51. care i-ar ajuta în timpul acestor lupte?
  52. Am luat legătura
    cu conducătorul doctoratului meu,
  53. profesorul Rachel Calam,
  54. vrând să-mi folosesc abilitățile academice
    pentru a face o schimbare în lume.
  55. Nu eram foarte sigură
    de ce anume voiam să fac.
  56. M-a ascultat cu grijă și răbdare,
  57. și mi-a spus, spre fericire mea:
  58. „Dacă asta vrei să faci,
    și înseamnă așa de mult pentru tine,
  59. atunci să o facem.
  60. Hai să găsim moduri de a afla
    dacă consilierea parentală
  61. poate fi utilă pentru familii
    în aceste contexte.”
  62. Așa că, în ultimii cinci ani,
    eu și colegii mei -

  63. Prof. Calam și Dr. Kim Cartwright -
  64. am încercat să găsim
    căi de a sprijini familiile
  65. care au trecut prin război și relocare.
  66. Ei bine, pentru a afla cum putem ajuta
    familii ce au experimentat conflictul
  67. în a-și sprijini copiii,
  68. primul pas este, bineînțeles,
    de a-i întreba cu ce se confruntă,
  69. nu-i așa?
  70. Vreau să zic, pare evident.
  71. Însă, de multe ori, cei vulnerabili,
  72. pe care încercăm să-i ajutăm,
  73. sunt cei pe care nu-i întrebăm.
  74. De câte ori nu am presupus
    că știm exact de ce are nevoie cineva
  75. fără măcar a-l întreba întâi?
  76. Așa că am călătorit către taberele
    de refugiați din Siria și Turcia,

  77. unde am stat cu familiile și am ascultat.
  78. I-am ascultat vorbind
    despre provocările parentale,
  79. străduința parentală,
  80. și strigătele lor de ajutor.
  81. Câteodată, timpul se oprea în loc,
  82. și nu făceam decât să-i țin de mâini
  83. și să mă alătur lor
  84. într-un plânset tăcut și în rugăciune.
  85. Mi-au spus despre strădania lor,
  86. despre condițiile neplăcute și aspre
    din taberele de refugiați
  87. care i-au forțat să dea atenție
    doar sarcinilor practice
  88. precum colectarea apei potabile.
  89. Mi-au spus cum și-au văzut copiii
    devenind retrași;
  90. tristețea, depresia, furia,
  91. urinatul în pat, suptul degetului,
    frica de zgomote stridente,
  92. frica de coșmaruri -
  93. coșmaruri înfiorătoare, cumplite.
  94. Aceste familii au experimentat
    ceea ce noi văzuserăm la televizor.
  95. Mamele -
  96. aproape jumătate
    erau acum văduve de război,
  97. sau nu știau nici măcar dacă soții lor
    erau morți sau vii -
  98. descriau cât de rău cred
    că fac față acestei situații.
  99. Și-au văzut copiii schimbâdu-se,
    fără a ști cum să-i ajute.
  100. Nu știau cum să răspundă
    la întrebările copiilor.
  101. Ceea ce mi s-a părut uimitor
    și atât de motivațional,

  102. a fost măsura în care aceste familii
    doreau să-și sprijine copiii.
  103. În ciuda acestor provocări
    cu care se luptau
  104. încercau să-și ajute copiii.
  105. Încercau să găsească sprijin
    în angajații de la ONG-uri,
  106. în dascălii din taberele de refugiați,
  107. în medici,
  108. și în alți părinți.
  109. Am întâlnit o mamă care era în tabără
    de doar patru zile,
  110. însă încercase deja de două ori
  111. să caute sprijin pentru fiica ei de 8 ani
  112. care avea coșmaruri cumplite.
  113. Din păcate, aceste încercări
    sunt cel mai adesea inutile.
  114. Doctorii din tabere, când se află acolo,
  115. sunt de cele mai multe ori ocupați,
  116. ori nu au cunoștințele sau timpul
    pentru a-i consilia elementar pe părinți.
  117. Dascălii din tabere sau alți părinți
    sunt la fel ca ei -
  118. o parte a unei noi comunități de refugiați
    care se confruntă cu noi nevoi.
  119. Așa că am început să ne gândim.

  120. Cum am putea ajuta aceste familii?
  121. Lucrurile cu care se confruntau
    erau mai mult decât puteau duce.
  122. Criza siriană a dovedit
  123. cât de imposibil ar fi să putem ajunge
    la familii la nivel individual.
  124. Cum altfel i-am putea ajuta?
  125. Cum am putea ajunge la familii
    la nivel de populație
  126. și cu costuri reduse
  127. în aceste perioade cumplite, teribile?
  128. După ore întregi de discuții
    cu angajații din ONG-uri,

  129. unul dintre ei a avut
    o idee foarte inovatoare
  130. de a distribui părinților
    o broșură informativă odată cu lipiile -
  131. lipii ce erau livrate familiilor
    din zona de conflict din Siria
  132. de către angajați.
  133. Iar asta am și făcut.
  134. Lipiile nu și-au schimbat deloc
    înfățișarea,
  135. cu excepția adăugării celor două hârtii.
  136. Una era o broșură informativă ce conținea
    sfaturi elementare și informații
  137. ce le aduceau la cunoștință
    ceea ce poate că simțeau
  138. cât și ceea ce poate
    că simțeau copiii lor.
  139. Și informații despre cum se puteau
    ajuta atât pe ei înșiși cât și pe copii,
  140. informații precum petrecerea timpului
    vorbind cu copilul tău,
  141. demonstrarea afecțiunii față de el,
  142. un grad mai mare de răbdare cu acesta,
  143. comunicare cu copiii tăi.
  144. Cealaltă hârtie era
    un chestionar de feedback
  145. și exista, desigur, și un pix.
  146. Așadar, este asta
    o simplă distribuire de broșuri,
  147. sau o cale posibilă de a acorda
    primul ajutor psihologic,
  148. ce asigură o grijă parentală
    caldă, ocrotitoare și blândă?
  149. Am reușit să împărțim 3.000 din acestea
    în doar o săptămână.

  150. A fost incredibil faptul că am avut
    o rată de răspuns de 60%.
  151. Au răspuns 60% din cele 3.000 de familii.
  152. Nu știu câți cercetători
    se află astăzi aici,
  153. însă acea rată de răspuns
    este extraordinară.
  154. O asemenea rată ar fi o realizare uriașă
    în Manchester,
  155. darămite într-o zonă de conflict
    din Siria -
  156. iar asta evidențiază importanța
    unor asemenea mesaje pentru familii.
  157. Îmi amintesc cât de entuziaști și dornici
    eram de înapoierea chestionarelor.
  158. Familiile au lăsat o mulțime de mesaje -
  159. majoritatea fiind pozitive și stimulative.
  160. Însă preferatul meu a fost:
  161. „Vă mulțumesc că nu ați uitat
    de noi și de copiii noștri.”
  162. Asta înfățișează potențialul rezultat
  163. al acordării primului ajutor psihologic
    familiilor,
  164. cât și al primirii unui feedback.
  165. Imaginați-vă dacă am repeta gestul,
    într-un mod diferit,
  166. distribuind lapte pentru copii,
    truse de igienă personală pentru femei,
  167. sau chiar coșuri cu alimente.
  168. Dar să vedem cum ne afectează asta,

  169. deoarece criza refugiaților
  170. ne influențează într-o anumită măsură
    pe fiecare dintre noi.
  171. Suntem bombardați zilnic
    cu statistici și fotografii,
  172. însă nu e surprinzător,
  173. pentru că până luna trecută,
  174. mai mult de un milion de refugiați
    ajunseseră în Europa.
  175. Un milion.
  176. Refugiații fac parte
    din comunitățile noastre,
  177. devin vecinii noștri,
  178. copiii lor frecventează
    școlile copiilor noștri.
  179. Așa că am adaptat broșurile
    conform nevoilor refugiaților din Europa,
  180. iar ele există online, la liber acces,
  181. în regiuni cu valuri mari de refugiați.
  182. Spre exemplu, serviciul medical suedez
    a încărcat-o pe website-ul lor,
  183. iar în primele 45 de minute,
  184. a fost descărcată de 343 de ori -
  185. accentuând cât de important este
  186. pentru voluntari, specialiști sau părinți,
  187. să aibă liber acces la informații
    despre primul ajutor psihologic.
  188. În 2013, stăteam pe podeaua rece,
    într-un cort din tabăra de refugiați,

  189. înconjurată de mame,
    în timp ce conduceam o întâlnire de grup.
  190. Vizavi de mine
    stătea o doamnă mai în vârstă,
  191. iar lângă ea,
    o fată ce părea să aibă 13 ani,
  192. stând cu capul rezemat
    pe genunchii doamnei.
  193. Fata a rămas tăcută
    peparcursul întâlnirii de grup,
  194. fără a vorbi deloc,
  195. ținându-și genunchii strânși la piept.
  196. Spre sfârșitul întâlnirii,
  197. în timp ce le mulțumeam mamelor
    pentru timpul acordat,
  198. acea doamnă în vârstă m-a privit,
    arătând cu degetul spre fată,
  199. și mi-a spus: „Ne-ai putea ajuta cu...?”
  200. Nu știam ce se aștepta să fac.
  201. M-am uitat la acea tânără, am zâmbit
  202. și i-am spus în arabă,
  203. „As-salāmu ʿalaykum. Shu ismak?”
  204. „Cum te numești?”
  205. M-a privit confuză și reticentă,
  206. dar apoi a spus: „Halul”.
  207. Halul e un nume de alint
    pentru numele de origine arabă Hala,
  208. și este folosit doar pentru fetițe
    la o vârstă fragedă.
  209. Atunci am realizat că Hala avea probabil
    mai mult de 13 ani.
  210. Ea avea de fapt 25 de ani
    și era mamă a trei copii.
  211. Hala fusese o mamă sigură de sine,
    veselă, plină de viață, iubitoare și grijulie
  212. cu copiii ei,
  213. însă războiul schimbase totul.
  214. A trăit înconjurată de bombe
    aruncate în orașul ei;
  215. a trăit înconjurată de explozii.
  216. Când avioanele de luptă
    zburau deasupra casei lor,
  217. lansând bombe,
  218. copiii ei țipau îngroziți
    din pricina zgomotului.
  219. Hala lua frenetic pernele
    și acoperea urechile copiilor săi,
  220. pentru a bloca zgomotul,
  221. în timp ce ea însăși țipa.
  222. Când a ajuns în tabăra refugiaților
  223. și a văzut că se află
    într-o oarecare siguranță,
  224. s-a autoizolat, purtându-se ca atunci
    când era doar un copil.
  225. Și-a respins complet familia -
  226. copiii, soțul.
  227. Hala pur și simplu nu mai putea face față.
  228. Aceasta este o provocare parentală
    cu un sfârșit greu,

  229. însă din păcate, comună.
  230. Cei ce trec printr-un conflict armat
    și relocare,
  231. se vor confrunta
    cu serioase probleme emoționale.
  232. Iar asta e ceva
    ce cu toții putem înțelege.
  233. Dacă ai trecut
    printr-un moment devastator în viață,
  234. dacă ai pierdut pe cineva,
    sau ceva la care țineai,
  235. cum ai putea continua să faci față?
  236. Ai putea în continuare să ai grijă de tine
    și de familia ta?
  237. Dat fiind că primii ani
    din viața unui copil sunt cruciali

  238. pentru sănătatea fizică
    și dezvoltarea emoțională,
  239. și că 1,5 miliarde de oameni
    experimentează conflictul armat -
  240. mulți dintre ei alăturându-se
    comunităților noastre -
  241. nu ne permitem să ne facem că nu vedem
  242. nevoile celor ce experimentează
    războiul și relocarea.
  243. Trebuie să dăm prioritate
    nevoilor acestor familii -
  244. celor care sunt deportați intern,
    cât și refugiaților din restul lumii.
  245. Angajații din ONG-uri, politicienii
    trebuie să dea prioritate,
  246. cei din WHO, UNHCR,
    la fel și fiecare dintre noi,
  247. cât de mult ne stă în putere.
  248. Când începem să recunoaștem
    fiecare chip al conflictului,

  249. când începem să remarcăm
    acele emoții încurcate pe chipurile lor,
  250. îi vedem ca fiind și ei oameni.
  251. Începem să vedem
    nevoile acestor familii,
  252. acestea fiind nevoile umane reale.
  253. Când nevoile acestor familii
    vor fi prioritare,
  254. intervențiile pentru copiii
    din mediile caritabile
  255. vor oferi prioritate și vor recunoaște
    rolul familiei în sprijinirea copiilor.
  256. Tulburările mintale familiale
    se vor face auzite
  257. în agenda internațională și globală.
  258. Iar copiii au mai puține șanse de a intra
    în grija serviciilor de asistență socială
  259. din alte țări,
  260. pentru că familiile lor
    le vor fi oferit deja sprijinul.
  261. Iar noi vom fi mai receptivi,
  262. mai primitori, mai prudenți
  263. și mai încrezători în cei ce se alătură
    comunităților noastre.
  264. Trebuie să oprim războaiele.

  265. Trebuie să construim o lume în care copiii
    pot visa la avioane ce aruncă daruri
  266. și nu bombe.
  267. Până nu oprim conflictele armate
    dezlănțuite în lume,
  268. familiile vor continua să fie relocate,
  269. iar copiii vor deveni vulnerabili.
  270. Însă dacă îmbunătățim munca
    de a fi părinte și solidaritatea,
  271. vom putea să diminuăm legăturile
    dintre război și dificultățile psihologice
  272. ale copiilor și familiilor.
  273. Mulțumesc.

  274. (Aplauze)