Matematica iubirii

Găsirea partenerului ideal nu e floare la ureche, dar e măcar probabilă matematic? Matematiciana Hannah Fry ne dezvăluie cu farmec tiparele din felul în care căutăm iubirea și ne oferă propriul ei top al celor trei sfaturi (verificate matematic!) pentru a ne găsi sufletul pereche.

Vreau să vă vorbesc
despre matematica iubirii.

Cred că putem fi de acord

că matematicienii sunt recunoscuți
pentru dibăcia cu care găsesc iubirea.

Însă nu e doar din cauza
personalității noastre fără cusur,

a talentului conversațional
și a penarelor deosebite.

E și pentru că am depus un efort uriaș
în matematica găsirii partenerului ideal.

În articolul meu favorit
despre acest subiect, intitulat

„De ce nu am o iubită?”
(Râsete)

Peter Backus încearcă să-și evalueze
șansele de a găsi iubirea.

Peter nu este un om lacom.

Dintre toate femeile
disponibile în Regatul Unit,

el caută doar pe cineva în apropiere,

cineva cu vârsta potrivită,

cu studii superioare,

cu care să se înțeleagă,

care să fie atractivă,

care să-l găsească și pe el atractiv.

(Râsete)

Și estimează că sunt 26 de femei
în tot Regatul Unit.

Cam slabă speranța.
Nu, Peter?

Ca să înțelegem mai bine,

asta înseamnă de 400 de ori mai puține
decât cele mai precise estimări

a câte forme de viață inteligentă
extraterestră există.

Ceea ce îi oferă lui Peter
o șansă din 285 000

de a întâlni una dintre acele
femei speciale când iese seara în oraș.

Cred că de aceea matematicienii
nu se mai obosesc să iasă în oraș.

Dar eu personal nu am
o viziune atât de pesimistă.

Pentru că știu, ca și voi,
că iubirea nu funcționează așa.

Emoțiile umane nu sunt ordonate frumos,
raționale și ușor de prezis.

Dar știu și că asta nu înseamnă

că matematica n-ar putea
să ne ofere o soluție.

Iubirea, ca viața în sine,
e plină de tipare,

iar matematica până la urmă
se ocupă studiul tiparelor:

tipare de la prognoza vremii
la fluctuațiile bursei de valori,

la mișcările planetelor
sau extinderea orașelor.

Și de fapt niciunul din aceste lucruri
nu e perfect ordonat sau ușor de prezis.

Eu cred că matematica este
atât de puternică încât are potențialul

de a ne oferi o nouă perspectivă
pentru aproape orice,

inclusiv pentru enigma iubirii.

Pentru a vă convinge de cât de minunată,
extraordinară și relevantă e matematica,

vă ofer cele mai grozave trei sfaturi,
verificabile matematic,

pentru iubire.

Bun, iată sfatul 1:

cum câștigi pe site-urile matrimoniale.

Site-ul meu preferat este OkCupid,

mai ales pentru că a fost pornit
de un grup de matematicieni.

Matematicieni fiind, au colectat date

despre utilizatori, în cei aproape 10 ani.

Și au încercat să găsească tipare

în modul în care ne prezentăm
și modul de interacțiune

pe un site de matrimoniale.

Au găsit noutăți foarte interesante.

Dar preferata mea în mod special
e că, pe aceste site-uri,

cât ești de atractiv
nu dictează popularitatea

și că de fapt,
dacă oamenii cred că ești urât,

poate fi spre avantajul tău.

Iată cum funcționează.

Într-o secțiune voluntară
– din fericire! – de la OkCupid

poți aprecia cât de atractivi
ți se par oamenii,

pe o scară de la 1 la 5.

Comparând acest scor mediu

cu câte mesaje primesc
anumiți utilizatori selectați,

putem înțelege cum se leagă
aspectul fizic de popularitate.

Acesta este graficul celor de la OkCupid.

E important de observat
că nu e strict adevărat

că dacă ești mai atractiv
primești mai multe mesaje.

Ne întrebăm de ce oamenii de aici

sunt mult mai populari
decât cei de aici,

deși au același scor la atractivitate.

Motivul e că nu doar aspectul contează.

Hai să ilustrez cu un exemplu.

S-o luăm pe Portia de Rossi ca exemplu.

Toți suntem de acord că e
o femeie foarte frumoasă.

Nimeni nu crede că e urâtă,
dar nu e nici supermodel.

Dacă o comparăm cu Sarah Jessica Parker,

multă lume, inclusiv eu,

crede că Sarah Jessica Parker
e pur și simplu splendidă,

poate una din cele mai frumoase ființe
care a călcat pe fața pământului.

Însă alții, și anume cam tot internetul,

(Râsete)

par să creadă că arată puțin ca un cal.

(Râsete)

Cred că dacă am întreba oamenii
cât de atractive sunt

Sarah Jessica Parker și Portia de Rossi

și le-am cere să le evalueze între 1 și 5,

presupun că ar ajunge aproximativ
la același scor.

Dar modul de votare ar fi foarte diferit.

Scorul Portiei s-ar grupa în jurul lui 4,

pentru că toți credem
că e foarte frumoasă,

pe când pentru Sarah
părerile sunt împărțite.

Scorurile ei ar fi foarte dispersate.

Iar această dispersie contează, de fapt.

Această dispersie aduce popularitatea
pe un site de matrimoniale.

Deci asta înseamnă că,
chiar dacă unii te cred atractiv,

ești mai câștigat

când alții te cred urât cu draci.

E mult mai bine decât să creadă
toată lumea că ești doar o fată draguță.

Cred că înțelegeți mai bine

dacă vă gândiți la oamenii
care trimit aceste mesaje.

Să zicem că cineva ți se pare atractiv,

dar bănuiești că alții nu sunt
neapărat la fel de interesați.

Asta înseamnă ai mai puțină concurență
și un imbold în plus de a lua legătura.

Asta în comparație cu a crede
că cineva e atractiv,

când bănuiești că toată lumea
crede același lucru.

Sincer, ce rost ar avea
să te faci de rușine?

Dar aici devine interesant:
când alegem ce poze postăm,

deseori încercăm să minimalizăm aspectele
pe care unii le-ar considera neatractive.

Exemplul clasic ar fi, să zicem,
al celor cu surplus de greutate

care aleg intenționat
o poză încadrată avantajos

sau al bărbaților cu chelie
care aleg poze în care poartă pălării.

Dar de fapt trebuie să faci
tocmai pe dos ca să ai succes.

Trebuie să mizezi pe particularități,

chiar dacă crezi că unii
le-ar găsi neatractive.

Oamenii care te plac te vor plăcea oricum,

iar fraierii neimportanți care nu te plac
vor juca în avantajul tău.

Bun, sfatul 2:
cum alegi partenerul ideal.

Să ne imaginăm că ai un succes nebun
pe scena matrimonială.

Dar vine întrebarea:
cum transformi succesul

într-o fericire de durată

și mai ales cum decizi când e momentul
să-ți iei un angajament?

În general, nu e recomandat
să-ți iei răsplata și să te căsătorești

cu prima persoană care vine
și pare a fi oarecum interesată.

Dar nici nu trebuie să aștepți prea mult

dacă vrei șanse maxime de fericire
pe lungă durată.

Scriitoarea mea preferată,
Jane Austen, spune:

„O femeie nemăritată la 27 de ani

nu mai poate spera
să simtă sau să inspire iubirea.”

(Râsete)

Mulțumesc, Jane.

Ce știi tu despre iubire?

Dar întrebarea e: de unde știi
când să te așezi la casa ta,

la câți oameni
ai putea întâlni într-o viață?

Noroc că putem folosi
un truc matematic delicios

care să ne ajute,
numit teoria opririi optime.

Să ne imaginăm așadar,

că începi să ieși la întâlniri la 15 ani

și că ai vrea să te căsătorești
înainte de 35 ani, ideal.

Într-o viață te poți întâlni
cu un număr de oameni,

unii mai buni, alții mai puțin buni.

Regula e că odată ce
te-ai hotărât și te căsătorești,

nu poți merge înainte
să vezi ce-ai fi putut avea,

dar nici nu te poți întoarce
să te răzgândești.

Cel puțin din experiența mea,

nu prea ne place să fim căutați din nou
după ce am fost părăsiți pentru altcineva,

sau poate așa sunt eu.

Așadar matematica spune așa:

în primele 37% ale perioadei de întâlniri

trebuie să-i respingi
pe toți partenerii potențiali.

(Râsete)

Iar apoi trebuie să-l alegi pe primul
care e mai bun decât toți cei dinainte.

Iată aici un exemplu.

Se poate demonstra matematic

că asta e metoda cea mai bună posibil

de a vă maximiza șansele
de a găsi partenerul ideal.

Din păcate, metoda
implică și anumite riscuri.

De exemplu imaginați-vă că
partenerul ideal apare

în primele 37 de procente.

Din păcate, va trebui să-l refuzi.

(Râsete)

Dacă respecți metoda,

mă tem că nu va mai fi cineva
mai bun decât toți dinainte

așă că trebuie să-i refuzi pe toți

și să mori singur,

(Râsete)

poate înconjurat de pisici

ciugulindu-ți rămășițele.

Alt risc: să ne imaginăm în schimb

că oamenii din primele 37 de procente

sunt incredibil de plictisitori,
anoști și groaznici.

E bine, că ești în faza de respingere.

Îi poți refuza.

Dar imaginați-vă că următorul care apare

e doar un picuț mai puțin plictisitor,
anost și groaznic

decât cei dinainte.

Dacă respecți metoda
va trebui să te căsătorești cu el

și să ai o relație nu tocmai optimă,
cu părere de rău.

Dar partea bună e că Hallmark
poate profita comercial pe seama ta.

O felicitare de Ziua Îndrăgostiților:
(Râsete)

„Dragul meu soț,
ești ceva mai puțin groaznic

decât primii 37% pe care i-am întâlnit.”

De fapt e mai romantic decât
îmi iese mie de obicei.

Această metodă nu are
o rată de succes de 100%,

dar nu există nicio altă
strategie mai bună.

Iar în natură există
anumite specii de pești

care adoptă exact această strategie.

Refuză orice pețitor care apare

în primele 37% din sezonul de împerechere,

și apoi aleg primul pește
care apare după acel segment

care e, să zicem, mai mare și mai solid
decât peștii pe care i-au văzut deja.

Cred că, subconștient,
și noi facem asta deja.

Alocăm timp pentru a tatona terenul,

să simțim piața, să zic așa,
când suntem tineri,

iar apoi începem să ne căutăm
serios partenerii potențiali

pe la 25–30 de ani.

Asta e dovada decisivă, dacă e necesară,

că fiecare creier e predispus
măcar puțin să lucreze matematic

Bun, a fost sfatul 2.

Acum sfatul 3: cum eviți divorțul.

Să ne imaginăm că ai ales partenerul ideal

și începi o relație pe viață cu el.

Îmi închipui că toți
vrem să evităm divorțul,

în afară de soția lui Piers Morgan, poate.

Dar realitatea tristă a vieții moderne

e că o căsnicie din două, în SUA,
se încheie cu divorț,

iar restul lumii nu e mult în urmă.

E firesc să credeți că
certurile dinaintea unui divorț

nu sunt candidatul ideal
pentru o cercetare matematică.

Un lucru e clar: e greu de știut
ce să măsori sau ce să cuantifici.

Dar asta nu l-a împiedicat pe psihologul
John Gottam să facă tocmai asta.

Gottam a studiat conversațiile
a sute de cupluri

și a înregistrat cam tot
ce ne-ar trece prin cap.

A înregistrat ce spuneau,
conductivitatea pielii,

expresiile faciale, pulsul,
tensiunea arterială,

practic orice, mai puțin dacă soția
avea mereu dreptate.

Dar vă spun eu că avea.

Gottam și echipa lui au aflat

că unul din cei mai siguri predictori
ai divorțului unui cuplu

e atitudinea pozitivă sau negativă
a fiecărui partener în discuție.

Cuplurile care nu-și asumă riscuri

au mai multe puncte pozitive
pe scara lui Gottman decât negative,

pe când relațiile nereușite,
aflate probabil în prag de divorț,

se aflau pe o spirală a negativității.

Utilizând aceste idei foarte simple,
Gottman și grupul său au reușit să prezică

dacă un cuplu va divorța,
cu o precizie de 90%.

Dar abia prin colaborarea
cu matematicianul James Murray

au început să înțeleagă

cauza spiralelor negativității
și cum se produc.

Rezultatele pe care le-au obținut
sunt incredibil de simple și interesante.

Aceste ecuații prezic
cum va răspunde soția sau soțul

când le vine rândul în conversație,
cât de negativ sau pozitiv.

Ecuațiile depind de dispoziția persoanei
când e singură, când e cu partenerul,

dar, cel mai important, depind
de cum se influențează ei reciproc.

E important de spus aici

că aceleași ecuații se dovedesc
a fi în stare să descrie perfect

ce se întâmplă între două țări
aflate în război.

(Râsete)

Așa că un cuplu certăreț,

pe spirala negativității
și la un pas de divorț,

e echivalent matematic
cu începerea unui război nuclear.

(Râsete)

Dar termenul important din ecuație

este cum ne influențăm reciproc

și în special ceva ce numim
pragul negativității.

Pragul negativității ar fi

cât de iritant trebuie să fie soțul
ca să se enerveze soția și viceversa.

Eu credeam că succesul căsniciilor
e datorat compromisului și înțelegerii

și acordării de libertate celuilalt.

Atunci mă gândeam
că relațiile cele mai reușite

ar fi cele cu un prag
de negativitate foarte înalt,

în care cuplurile lasă de la sine
și discută lucrurile care chiar merită.

Dar de fapt matematica
și rezultatele obținute de echipă

au demonstrat că este exact invers.

Cele mai bune sau reușite cupluri

sunt cele care au
un prag scăzut de negativitate.

Aceste cupluri nu lasă nimic neobservat
și-și acordă spațiu pentru a se plânge.

Sunt acele cupluri încearcă
non-stop să-și repare relația

și au o perspectivă
mai pozitivă asupra căsniciei,

oameni care nu lasă de la ei

și cuplurile care nu lasă
nimicurile să ia amploare.

Desigur că e nevoie de mai mult
decât un prag scăzut de negativitate

și lipsă de compromis
pentru a avea o relație de succes.

Dar cred că e destul de interesant
că există dovezi matematice

care spun că nu trebuie
să mergeți la culcare supărați.

Acesta e topul sfaturilor mele
matematice pentru iubire și relații.

Dar sper că, pe lângă
rolul lor de sfaturi,

ele vă oferă și o oarecare idee
despre puterea matematicii.

Fiindcă pentru mine ecuațiile
și simbolurile nu sunt inerte.

Sunt o voce care vorbește
despre bogăția incredibilă a naturii

și despre neașteptata simplitate

din meandrele tiparelor care se desfășoară
și evoluează în jurul nostru,

de la cum funcționează lumea
la cum ne comportăm noi.

Sper că poate câțiva din voi,
înțelegând mai bine matematica iubirii,

vă veți apropia și de iubirea matematicii.

Mulțumesc.

(Aplauze)