Nu mai încercați să vă schimbați | Kaley Klemp | TEDxBoulder

Ați încercat vreodată să vă schimbați și n-ați reușit? În acest discurs, Kaley Klemp ne povestește despre experiența ei de lucru cu sute de profesioniști pentru a crea un nou model de dezvoltare personală și profesională. Kaley Warner Klemp este un speaker căutat, facilitator YPO și antrenor executiv transformațional. Ea îi sfătuiește pe lideri cum să descopere și să abordeze miezul provocărilor în comunicare, încredere și cultură. Are două diplome de la Universitatea Stanford și este co-autor la trei cărți.

Acest discurs a fost susținut în cadrul unui eveniment TEDx utilizând formatul conferințelor TED dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la https://www.ted.com/tedx.

Tuturor ni s-a spus să ne schimbăm.

Poate că partenerul vă spune:

„O să regreți că muncești atât de mult!”

„O să regreți
că nu petreci timp cu copiii!”

Sau poate ați fost criticat
„constructiv” la serviciu:

„Ar trebui să fii mai asertiv,
să te promovezi mai mult!”

Poate că prietenii v-au spus:

„Ești prea sensibil,
nu e totul despre tine!”

Sau poate că familia vă șicanează:
„Muncești prea mult. Las-o mai moale!”

Dacă vă gândiți la reacțiile
pe care le-ați primit,

care a fost mesajul?

A fost un șoc?

Ceva ce n-ați mai auzit
sau la care nu v-ați gândit vreodată?

Pentru cei mai mulți dintre noi
răspunsul este nu.

Dacă reacțiile nu v-au surprins,

vreau să vă spun un mic secret pe care
l-am învățat ajutând sute de lideri:

nimeni nu se schimbă.

(Râsete)

Am primit aceleași reacții
timp de aproape 40 de ani,

și nu pentru că n-am lucrat
la propria dezvoltare personală.

După miile de ore
pe care le-am petrecut studiind,

meditând, obținând diplome,
practicând yoga,

sunt aceeași persoană
ca atunci când aveam cinci ani.

Am încercat să fac totul
cum trebuie de când mă știu,

și să fiu critică.

Chiar i-am spus mamei când aveam cinci ani
că nu știe să facă sandviș cu unt și gem:

„Mamă! Două cuțite; unt de arahide
pe o felie, gem pe cealaltă,

apoi taie coaja de pâine.”

(Râsete)

Am fost cea mai mare din trei copii mici.

Tata încerca să pună pe picioare
o nouă afacere;

Mama avea grijă să țină totul în frâu.

Îmi spuneau: „Du-te la joacă,”

dar eu am decis
că voi fi o fată bună, responsabilă,

chiar dacă însemna
să nu ajung la timp la locul de joacă,

trebuia să leg șireturile pantofilor
și să fac sandvișul perfect.

Mesajul în cele mai multe reacții
este o formă de schimbare.

„Nu mai face acel lucru
pe care l-ai făcut.

Ia-o de la capăt; fă opusul lui!”

Și totuși, uneori, chiar când încercăm,

nu facem așa; nu putem.

Nu putem fi complet diferiți
de ceea ce suntem.

„Dragă cățelule, fii pisică!”

(Râsete)

Nu contează efortul, tot eșuăm.

Schimbarea vine cu mulți de „ar trebui”.

Și cu acest ar trebui, vine rușinea:

că modul în care o faci
sau cine ești este greșit.

Acel gen de presiune nu creează
schimbarea pe care o dorim.

Cred așadar că e timpul
să schimbăm scopul.

Nu vă schimbați.

Creșteți!

Nu vă schimbați.

Oamenii de succes nu o fac.

Este o ușurare extraordinară în asta.

Simțiți-o. Nu vă schimbați.

Nu vă întoarceți la 180º,
nu fiți complet diferit,

nu vă impuneți un „trebuie”.

(Râsete)

În schimb, prin conștientizare
și apreciere, creșteți!

Creșteți până la cea mai bună
versiune a voastră.

Bine, dar ce înseamnă asta?

Cum să cresc?

Sunt doi pași.

Primul este conștientizarea.

Identificați tiparul
pentru ceea ce se întâmplă.

Uneori, reacțiile o fac pentru voi,

iar alteori e nevoie de autoreflecție
pentru a putea spune:

„Nu am limite; renunț la putere”

sau: „Lucrez în detrimentul familiei mele”

sau: „Sunt blocat în procrastinare.”

În grupul meu de prieteni,
ducem asta la extrem.

Efectiv identificăm părți din noi înșine
care rămân blocate în tipare.

Deci, acea parte din mine care încearcă
din răsputeri să facă lucrurile bine,

încât ratez toată distracția,

o numim „fata cu șireturile”.

Sau „șireturi”, pe scurt.

Când au aflat prietenii mei
că golesc complet căsuța cu email-uri...

în fiecare zi...

(Râsete)

sau curăț interiorul...

(Râsete)

curăț interiorul sertarelor de bucătărie
cu o periuță de dinți,

râd de mine: „Poftim? Șireturi!”

Dacă putem identifica un lucru,
vom reuși să scoatem ghimpele de acolo.

Îl depersonalizează suficient
pentru a-ți da o temă de gândire.

Dar conștientizarea ne face să realizăm
costurile tiparului nostru.

Uneori, alții nu pot vedea,

dar voi știți.

Pentru mine e minunat
să mă străduiesc să fiu perfectă.

E ca întrebarea de la interviu:
„Care este cea mai mare slăbiciune a ta?”

Perfecționismul.

Te face să-ți dai ochii peste cap.

Dar ceea ce pierzi pe dinafară

este durerea neobositului
critic interior care spune:

„Încă nu e suficient de bine.

Nu, încă nu e destul de bine.”

Probabil că sunteți conștienți
de propriile costuri.

De aceea vrem să ne schimbăm.

Dar pasul doi este aprecierea.

Puteți vedea beneficiul tiparului vostru?

Ce lucruri bune vă oferă?

Poate că prin muncă asiduă puteți oferi
un standard de viață vouă și familiei,

sau locuri de muncă pentru alții.

Poate vigilența voastră vă protejează
de ceva rău care s-ar putea întâmpla.

Puteți fi voi motivul pentru care
prietenii voștri sunt atât de apropiați.

Apreciez tot efortul depus pentru a fi
o bună fiică, parteneră, prietenă,

părinte, și în general o persoană bună.

Este o seriozitate
care chiar îmi place la mine.

Pe măsură ce vă gândiți la tiparul vostru

și îl priviți prin lentila aprecierii,

ce beneficii vedeți?

Schimbarea vine cu așteptarea
lui acum, întoarcerea la 180º.

Creșterea nu este imediată.

Vă amintiți când vă întorceați la școală
după vacanța de vară, copil fiind,

și toată lumea era mai înaltă?

Creșteam.

Dar observând zi de zi, era imperceptibil.

La fel de adevărat este
cu creșterea personală și profesională.

E nevoie de timp; este adesea subtilă.

Dar chiar dacă
ceilalți dinafară nu observă,

creșterea creează
o nouă experiență și un nou viitor.

Vă dezvoltați.

Și apoi, poate 10%,
poate chiar 30% din timp,

alegeți un alt comportament

și, cu timpul, este o diferență enormă.

La o întâlnire din zece,
sunteți primul care vorbește.

Vă asumați riscul care pare să fie acolo.

Poate, în loc să aveți grijă
de toți ceilalți,

aveți grijă de voi înșivă...

câteodată.

Conștientizând intensitatea,
vă amintiți să zâmbiți.

Ocazional, după ce am făcut o greșeală,

râd de mine în loc să mă pedepsesc.

Las un email fără răspuns
și merg să mă joc.

Nu ne-am schimbat; am crescut.

Cu conștientizare,
abilitatea de a identifica tiparul,

și apreciere, abilitatea
de a-i vedea beneficiile,

ciclul trebuie-rușine se destramă,

și ceea ce e mai bun în noi
începe să strălucească:

sfătuitorul înțelept,
artistul sentimental,

liderul care inspiră, prietenul loial.

E tot mai mult din ce e mai bun în noi.

Aceasta este creșterea.

Să revenim la voi.

Care este tiparul vostru?

Cum l-ați numi?

Ce beneficii vă oferă?

Cum veți crește?

Vă mulțumesc!

(Aplauze)