De ce căștile nu previn comoțiile - ce anume ar putea face asta

Ce este o comoție? Probabil nu ce vă gândiți că este. În acest discurs din domeniul cercetării de vârf, bioinginerul (și fostul jucător de fotbal american) David Camarillo ne prezintă ce se întămplă cu adevărat în timpul comoției și de ce căștile standard de sport nu o previn. Iată cum arată viitorul prevenției comoțiilor.

Cuvântul „comoție" provoacă frică
astăzi mai mult ca niciodată

și știu asta personal.

Am jucat fotbal american 10 ani,

am fost lovit în cap de mii de ori.

Și, totuși, trebuie să vă spun
că mult mai rău decât asta

au fost câteva accidente de bicicletă
în care am suferit comoții

și încă resimt efectele celei mai recente

în timp ce stau
în fața dumneavoastră.

Există o frică legată de comoții

care are o justificare în spate.

Există informații cum că un istoric
repetat al comoțiilor

poate duce la demență prematură,
precum Alzheimer,

și encefalopatie traumatică cronică.

Acesta a fost subiectul filmului
cu Will Smith, „Concussion."

Și toată lumea știe de fotbal american
și ce vede în armată,

dar s-ar putea să nu știți

că mersul pe bicicletă este principala
cauză care duce la comoțiile copiilor,

adică comoții legate de sport.

Și alt lucru pe care ar trebui
să vi-l spun,

pe care poate nu-l știți,

este că acele căști purtate
în mersul pe bicicletă și fotbal american

și multe alte activități,

nu sunt proiectate sau testate

pentru cât de bine vă pot proteja
copiii împotriva comoțiilor.

Sunt, de fapt, proiectate și testate

pentru calitatea de a proteja
împotriva unei fracturi de craniu.

Și, astfel, părinții îmi pun mereu
această întrebare,

mă întreabă

„Ți-ai lăsa propriul copil
să joace fotbal american?"

Sau: „Ar trebui să-mi las
copilul să joace fotbal?"

Și mă gândesc

că suntem departe de a da un răspuns
cu orice fel de încredere.

Așa că privesc acea întrebare
dintr-o perspectivă puțin diferită

și vreau să știu
cum putem preveni comoțiile?

Este măcar posibil așa ceva?

Și mulți experți cred că nu este,

dar munca pe care o facem în laborator

începe să dezvăluie mai multe
despre detaliile legate de comoții,

pentru ca noi să înțelegem mai bine.

Motivul pentru care putem preveni
cu căști fracturile de craniu

este simplu.
Știm cum funcționează.

Comoția a fost mai mult un mister.

Așa că, pentru a înțelege mai bine
ce s-ar putea întâmpla într-o comoție

vreau să vă arăt filmulețul

pe care-l vedeți când căutați pe Google

„Ce este o comoție?"

Apare site-ul CDC

și acest filmuleț spune, în esență,
toată povestea.

Ce vedeți este capul
care se mișcă înainte,

creierul rămâne în urmă,

apoi îl ajunge din urmă

și se izbește de craniu.

Ricoșează în craniu,

apoi își urmează cursul
spre cealaltă parte a craniului.

Și ce observați că este evidențiat
în acest video de la CDC,

care menționez că a fost finanțat de NFL,

este că suprafața externă a creierului,

unde acesta s-a izbit de craniu,

arată de parcă ar fi fost
afectată sau rănită.

Și referitor la acest video,

aș vrea să vă spun că sunt unele aspecte
care probabil sunt corecte,

grăitoare pentru ce cred savanții
că se întâmplă cu comoțiile,

dar probabil sunt mai multe în neregulă
cu acest video.

Un lucru cu care sunt de acord
și cu care cred că mulți experți sunt,

este că, da, creierul
are aceasă dinamică.

Chiar rămâne în urma craniului

apoi revine, se mișcă
înainte și înapoi și oscilează.

Credem că este adevărat.

Totuși, amploarea mișcării creierului
pe care o vedeți în acest film

probabil nu este corectă deloc.

Există foarte puțin spațiu
în cutia craniană,

doar câțiva milimetri,

și e umplut complet
cu lichid cefalorahidian,

care acționează ca un strat protector.

Deci, creierul ca întreg probabil
se mișcă foarte puțin în craniu.

Cealaltă problemă cu acest video

este că acest creier este prezentat

ca un fel de întreg rigid
care se mișcă încolo și-ncoace

și nici asta nu e adevărat.

Creierul este una dintre cele mai moi
materii din corp

și vă puteți gândi la el
ca la un jeleu.

În timp ce capul se mișcă
înainte și înapoi,

creierul se torsionează
și se deformează

și țesutul se întinde.

Mulți experți, cred, ar fi de acord

că o comoție probabil
nu e ceva ce are loc

pe suprafața externă a creierului,

ci mai degrabă mult mai
în profunzime,

către centrul creierului.

Acum, felul în care abordăm
această problemă,

pentru a încerca să înțelegem
mecanismele comoției

și să aflăm dacă
o putem preveni,

este prin folosirea acestui dispozitiv.

Este o proteză dentară.

Are senzori înăuntru
care practic sunt la fel

cu cei din telefon:

accelerometre, giroscoape,

iar când cineva este lovit în cap,

acesta vă poate spune cum s-a mișcat capul

cu mii de eșantioane pe secundă.

Principiul din spatele
protezei este acesta:

se fixează pe dinți.

Dinții dumneavoastră sunt
printre cele mai dure materii din corp.

Așa că se leagă puternic de craniu

și vă dă cea mai precisă
măsurare posibilă

a modului în care se mișcă craniul.

Oamenii au încercat
alte abordări, cu căști.

Am examinat și alți senzori
care merg în piele,

dar pur și simplu se mișcă prea mult,

deci, considerăm că aceasta este
singura cale sigură

de a face o bună măsurare.

Și acum că avem acest dispozitiv,
putem merge dincolo de a studia cadavre,

pentru că puteți afla atât de multe
despre comoții

doar studiind un cadavru,

dar noi vrem să studiem oameni vii.

Așadar, unde putem găsi un grup
de voluntari dispuși

să meargă și să își izbească
între ei capetele în mod regulat

și să sufere o comoție?

Ei bine, eu am fost unul dintre ei,

este echipa locală și prietenoasă
de fotbal american, Stanford.

Acesta este laboratorul nostru

și vreau să vă arăt

prima comoție pe care am măsurat-o
cu acest dispozitiv.

Un lucru de precizat este că
dispozitivul are acest giroscop în el,

și asta vă permite
să măsurați rotația capului.

Mulți experți cred
că acesta e factorul critic

care ar putea să ne spună
ce se întâmplă într-o comoție.

Vă rog să priviți acest video.

Crainic: Pumele încearcă să prindă
din urmă, dar Luck are timp

și Winslow este lovit.

Sper că este bine.

(Publicul freamătă)

În partea de sus a ecranului,

îl vedeți cum avansează doar puțin,

se detașează în siguranță.

Aici vine spre voi cu viteza reală.
Auziți sunetul ăsta.

Lovitura dată de...

David Camarillo: Scuze, de trei ori
este puțin cam mult.

Dar ați prins ideea.

Deci, când vă uitați la acest filmuleț,

cam singurul lucru pe care-l puteți vedea
este că a fost rău lovit și rănit.

Dar când extragem datele

din proteza pe care o purta,

putem vedea mult mai multe detalii,
informații mai bogate.

Și un lucru pe care l-am observat aici

este că a fost lovit
în partea stângă jos a măștii.

Și asta a dus la ceva contraintuitiv.

Capul nu i s-a mișcat spre dreapta.

De fapt, inițial s-a rotit spre stânga.

Apoi, pe măsură ce gâtul lui
a început să se comprime,

forța loviturii a făcut
să se bată înapoi spre dreapta.

Așa că mișcarea stânga-dreapta
a fost ca un fel de traumatism cervical

și credem că probabil
asta a dus la leziunea creierului.

Acest dispozitiv este limitat
doar la a evalua mișcarea craniului,

dar ce ne dorim efectiv să aflăm
e ce se întâmplă înăuntrul creierului.

Așa că noi colaborăm cu
grupul lui Svein Kleiven din Suedia.

Ei au dezvoltat un model
al creierului cu elemente finite.

Aceasta este o simulare

folosind datele protezei din lovitura
pe care tocmai v-am arătat-o

și ce vedeți este creierul,

prin secțiune transversală frontală,

răsucindu-se și
deformându-se după cum am spus.

Vedeți că nu seamănă
prea mult cu acel video de la CDC.

Culorile pe care le vedeți

arată cât de mult este întins
țesutul cerebral.

Roșu este 50%.

Deci creierul a fost întins cu 50%
din lungimea sa inițială,

țesutul din acea zonă anume.

Cel mai important lucru la care vreau
să vă fac atenți este această pată roșie.

Pata roșie este foarte aproape
de centrul creierului

și relativ vorbind,

nu vedeți multe culori ca aceea
pe suprafața externă

ca în video-ul de la CDC.

Ca să explic puțin mai amănunțit

despre cum credem
că poate să aibă loc o comoție,

trebuie să menționez

că noi și alții am observat
că o comoție este mai probabilă

când ești lovit și capul tău
se rotește în această direcție.

Asta se întâmplă mai des
în sporturi ca fotbalul american,

dar asta pare să fie și mai periculos.
Deci ce s-ar petrece acolo?

Ei bine, un lucru pe care-l
observați în creierul uman,

care e diferit de al altor animale,

este că avem acești doi lobi foarte mari.

Avem emisfera dreaptă
și emisfera stângă.

Și elementul-cheie
de observat în această imagine

este că exact în centru,
între emisfera stângă și cea dreaptă,

există o scizură largă
care pătrunde adânc în creier.

În acea scizură,
și nu puteți vedea asta în imagine,

va trebui să mă credeți,

există un strat de țesut fibros.

Se numește falx cerebri

și se întinde din fața
până în spatele capului

și e destul de rigid.

Ceea ce permite acesta este ca,
atunci când sunteți loviți

și capul se rotește
în această direcție stânga-dreapta,

să se transmită forțele rapid,
direct către centrul creierului.

Acum, ce este la baza
scizurii interemisferice?

Este „cablajul" creierului

și, de fapt, acest mănunchi roșu,
aici, la baza scizurii

este cel mai mare mănunchi fibros.

Acela este „cablajul" ce leagă emisferele
stângă și dreaptă ale creierului.

Este numit corpul calos.

Și credem că acesta ar putea fi

unul dintre cele mai comune
mecanisme ale comoției,

și pe măsură ce forțele coboară,
se lovesc de corpul calos,

provocând o disociație
între emisfera dreaptă și cea stângă

și poate explica câteva
dintre simptomele comoției.

Această descoperire concordă
cu acea boală

pe care am menționat-o,
encefalopatia cronică traumatică.

Aceasta e o imagine a unui fost jucător
profesionist de fotbal de vârstă mijlocie,

și ce vreau să evidențiez este
că dacă vă uitați la corpul calos,

o să dau înpoi ca să vedeți
mărimea normală a corpului calos

și mărimea persoanei care are
encefapolatie cronică traumatică aici;

este foarte atrofiat.

La fel se întâmplă pentru
tot spațiul din ventriculi.

Acești ventriculi sunt mult mai mari.

Deci, tot acest țesut
de lângă centrul creierului

a murit cu timpul.

Așadar, ce aflăm este
cu adevărat valoros.

Există și niște vești bune

și sper să vă dau un sentiment
de speranță până la finalul discursului.

Unul dintre lucrurile
pe care le-am observat,

în speță la acest mecanism al leziunii,

este că, deși există o transmisie rapidă
a forțelor în josul scizurii,

tot durează un anumit timp.

Și ne gândim că dacă am putea
încetini capul suficient de mult

încât creierul să nu rămână
în urma craniului,

ci, în schimb, să se miște
în același timp cu craniul,

atunci am putea preveni
acest mecanism al comoției.

Dar cum putem încetini capul?

(Râsete)

O cască gigantică.

Așadar, cu mai mult spațiu,
aveți mai mult timp,

pare puțin ilar,dar unii dintre voi
poate au mai văzut asta.

Este fotbal cu bule
și e un sport adevărat.

De fapt, am văzut câțiva tineri

jucând acest sport pe strada
casei mele într-o zi

și, din câte știu, nicio comoție
nu a fost raportată.

(Râsete)

Dar, vorbind serios,
acest principiu chiar funcționează,

dar s-a mers prea departe.

Nu e ceva practic pentru mersul
pe bicicletă sau fotbal american.

Așa că noi colaborăm cu o companie
din Suedia numită Hövding.

Poate unii dintre voi
le cunoașteți munca,

folosesc același principiu al aerului
ca să avem spațiu în plus

pentru a preveni comoția.

Copii, nu încercați asta acasă, vă rog.

Acest cascador nu are cască.

În schimb, are un guler,

și acest guler are senzori în el,

același tip de senzori
care sunt în proteza noastră,

și detectează când este probabil
să aibă o căzătură,

și are un airbag care
se declanșează și explodează,

în esență, în același fel în care
funcționează airbag-ul din mașină.

Și prin experimentele făcute
în laborator cu dispozitivul lor,

am aflat că poate reduce semnificativ
riscul unei comoții în anumite scenarii,

comparativ cu o cască
normală de bicicletă.

Este un progres fascinant.

Dar ca să realizăm beneficiile tehnologiei

care poate preveni o comoție,

trebuie ca ea să fie reglementată.

Asta este realitatea.

Acest dispozitiv este de vânzare
în Europa,

dar nu este de vânzare în S.U.A.
și probabil nici nu va fi prea curând.

Aș vrea să vă spun de ce.

Există niște motive pertinente
și altele nu atât de pertinente.

Căștile de bicicletă sunt reglementate
de guvernul federal.

Autoritatea pentru Protecția
Consumatorului a acordat jurisdicţie

pentru aprobarea vânzării
căștilor de bicicletă

și acesta e testul pe care-l fac.

V-am spus despre el la început,
când am vorbit despre fractura de craniu.

Pentru asta este testul.

Și este un lucru important de făcut.

Vă poate salva viața, dar aș spune
că nu este suficient.

De exemplu, un lucru
pe care nu-l evaluează acest test

este că nu vă spune dacă
airbag-ul se va declanșa

la timpul și momentul potrivite
și nu când nu e necesar.

La fel, nu vă va spune

dacă această cască poate
preveni comoțiile sau nu.

Dacă vă uitați la căștile de fotbal
care nu sunt reglementate,

ele sunt supuse unui test similar.

Totuși, ele nu sunt reglementate
de către guvern.

Aparțin de o organizație industrială,
așa funcționează majoritatea.

Dar această organizație,
vă spun că este destul de încăpățânată

în a-și actualiza standardele.

În laboratorul meu, nu lucrăm numai
asupra mecanismului comoției,

ci vrem să aflăm cum putem avea
standarde mai bune pentru testare.

Și sperăm că guvernul poate folosi
acest tip de informație

ca să încurajeze inovația,

informând consumatorii

despre cum îi poate proteja o cască anume.

Și vreau să revin
la întrebarea de la început

și anume, dacă m-aș simți încrezător
să-mi las copilul să joace fotbal

sau să meargă cu bicicleta.

Și acesta poate fi rezultatul
propriei mele experiențe traumatice.

Sunt mult mai neliniștit când fiica mea,
Rose, merge pe bicicletă.

Are un an și jumătate

și deja vrea să gonească pe
străzile din San Francisco.

Aici este capătul uneia dintre străzi.

Scopul meu personal este,
și cred că asta e posibil,

să dezvolt mai departe aceste tehnologii,

și, de fapt, în laborator
lucrăm la ceva anume

care chiar oferă o utilizare optimă
a spațiului destinat căștii.

Sunt încrezător că vom fi capabili,

înainte să fie pregătită să meargă
pe o bicicletă cu două roți,

să avem ceva disponibil

care într-adevăr să reducă
riscul unei comoții

și să se supună reglementărilor.

Și ce aș dori să fac

și știu că pentru unii din voi
e mai urgent,

mai am câțiva ani,

este să le pot spune părinților
și bunicilor când sunt întrebat

că este sigur și sănătos pentru copii
să ia parte la aceste activități.

Sunt foarte norocos
să am o echipă minunată la Stanford

care să lucreze din greu pentru asta.

Sper să revin peste câțiva ani
cu o ultimă poveste,

dar pentru moment vă spun

vă rog, nu vă fie teamă
când auziți cuvântul "comoție".

Există speranță.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)