Istoria fluidității de gen în Filipine

În mare parte a lumii, genul este considerat binar: bărbat sau femeie, fiecăruia atribuindu-se caracteristici și trăsături desemnate de sexul biologic. Dar nu este cazul peste tot, spune France Villarta. Într-o discuție parțial scrisoare culturală de dragoste, parțial lecție de istorie, detaliază moștenirea fluidității de gen și incluziunii în Filipine, țara lui natală, și subliniază frumusețea universală a tuturor oamenilor, indiferent de etichetele puse de societate.

Eram un puști de opt ani
pe la jumătatea anilor '90.

Crescusem în sudul Filipinelor.

La vârsta aia ești prea mic
să îți dai seama

ce așteaptă societatea de la noi,

dar destul de mare să îți dai seama
de ce se întâmplă în jurul tău.

Locuiam cinci persoane

într-o casă cu un dormitor.

Casa noastră făcea parte
dintr-o grupare de case

făcute din lemn și plăci de metal.

Casele erau construite
foarte aproape unele de altele

de-a lungul unor drumuri neasfaltate.

Aveam foarte puțină intimitate sau deloc.

De fiecare dată când vecinii se certau
puteai auzi tot.

Sau dacă făceau... alte lucruri...

(Râsete)

cel mai probabil puteai auzi și asta.

(Râsete)

Ca orice alt copil,
am învățat cum arată o familie.

Un bărbat, o femeie
cu unul sau mai mulți copii.

Dar am mai învățat
că nu e mereu așa.

Mai erau și alte combinații
care funcționau la fel de bine.

Era o familie cu trei membri
care locuia pe strada mea.

Pe stăpâna casei o chema Lenie.

Lenie avea părul lung și negru,
adesea prins in coadă

și unghiile făcute.

Mereu ieșea puțin machiată

și cu rujul ei roșu preferat.

Despre partenerul ei
nu-mi amintesc foarte multe

decât că avea o slăbiciune
pentru maiouri albe

și lanțuri de aur în jurul gâtului.

Fiica lor era cu vreo doi ani
mai mică decât mine.

Toată lumea din sat o cunoștea pe Lenie.

Avea cel mai faimos salon de frumusețe
din zona noastră.

De fiecare dată când familia ei
mergea pe stradă,

erau întâmpinați mereu cu zâmbete

și opriți din când în când
să mai schimbe o vorbă.

Ce era interesant la Lenie

era că întâmplător, era o femeie trans.

Ea exemplifica una dintre
îndelungatele povești din Filipine

despre diversitatea de gen.

Lenie era dovada că de multe ori
credem că ceva e ciudat

doar pentru că nu suntem obișnuiți

sau pentru că nu investim timp
în a încerca să înțelegem.

În majoritatea culturilor din jurul lumii,

genul este această dihotomie
bărbat-femeie.

Este această clasă de indivizi,
de neclintit, nenegociabilă și distinctă.

Atribuim caracteristici și așteptări
în momentul în care

sexul biologic al unei persoane
este determinat.

Dar nu toate culturile sunt la fel.

Nu toate culturile sunt la fel de rigide.

Multe culturi nu consideră
organele genitale

ca principala bază
pentru identitatea de gen,

iar unele comunități din America de Nord,
Africa, subcontinentul Indian

și insulele Pacifice,
incluzâznd Filipinele,

au o lungă istorie
de permisivitate culturală

și de adaptare a variațiilor de gen.

Probabil știți că Filipinele

au fost sub dominație spaniolă
timp de mai bine de 300 de ani.

Din 1565 până în 1898.

Asta explică de ce
în vorbirea cotidiană filipineză

sunt presărate cuvinte în spaniolă

și de ce multe nume de familie,
ca și al meu, sună foarte spaniol.

Asta explică și influența
ferm înrădăcinată a catolicismului.

Dar societățile filipineze precoloniale

erau preponderent animiste.

Credeau că toate lucrurile
au o esență spirituală:

plante, animale, pietre, râuri, locuri.

Puterea stă în spirit.

Oricine era capabil să valorifice
acea putere spirituală

era foarte respectat.

Cercetătorii care au studiat
arhivele coloniale spaniole

ne spun că aceste societăți
erau în mare parte egalitare.

Bărbații nu aveau neapărat
vreun avantaj față de femei.

Soțiile erau tratate ca partenere,
nu ca sclave.

Iar contractele familiale nu se făceau
fără prezența și aprobarea lor.

Oarecum, femeile erau în avantaj.

O femeie putea divorța de soțul ei
și putea deține proprietăți pe numele ei

pe care le păstra chiar și după divorț.

Avea dreptul de a avea sau nu un copil

și apoi de a-i decide numele.

Dar adevărata putere a femeilor
din Filipinele precoloniale

stătea în rolul de „babaylan”,

un termen colectiv pentru
șamanii diverselor grupuri etnice.

Erau vindecătoarele comunității

specialiste în plante și tradiții divine.

Aduceau pe lume copii

și comunicau cu lumea spirituală.

Făceau exorcizări

și ocazional,
pentru a-și proteja comunitatea,

tăbăceau funduri.

(Râsete)

Deși rolul de babaylan
era pentru femei,

existau și bărbați practicanți
pe tărâmul spiritual.

Rapoartele cronicarilor spanioli
menționează

bărbați șamani care nu se conformau

standardelor masculine normative
din Occident.

Se travesteau

și păreau efeminați

sau ambigui din punct de vedere sexual.

Un misionar iezuit
pe nume Francisco Alcina

spunea că un bărbat
despre care credea că e șaman

era „atât de efeminat

încât părea mai degrabă femeie
decât bărbat.

Făcea toate lucrurile

pe care le făceau femeile,

țesut de pături,

țesut de haine și olărit.

Dansa ca ele, niciodată ca bărbații

care aveau un dans diferit.

Părea mai degrabă femeie decât bărbat.”

Alte detalii picante
în arhivele coloniale?

Credeam că nu mai întrebați.

(Râsete)

După cum v-ați dat seama,

comportamentele
acestor societăți precoloniale

nu au fost bine receptate.

Atâta dragoste liberă,
diversitate de gen,

conștientizare a egalității sexelor

se ciocnea atât de mult
cu sensibiltățile europene de atunci

încât misionarii spanioli
au petrecut următorii 300 de ani

încercând să impună modelul lor
de două sexe - două genuri.

Mulți călugări spanioli credeau
că babaylanii travestiți

erau ori celibatari ca și ei,

ori aveau organe genitale
cu deficiențe sau malformații.

Dar erau doar speculații.

Documente compilate între 1679 și 1685
numite „Manuscriptul din Bolinao”

menționează bărbați șamani
căsătoriți cu femei.

În „Boxer Codex”, 1590,

se oferă indicii despre natura
sexualității babaylan masculine.

„În mod normal, se îmbracă
asemenea femeilor,

par pudici

și sunt atât de efeminați

încât un necunoscut ar crede
că sunt femei.

Aproape toți sunt impotenți
în ce privește reproducerea,

de aceea se căsătoresc cu alți bărbați
și se culcă cu ei ca bărbat și femeie

și întrețin relații carnale.¨

Relații carnale, adică sex.

În societatea contemporană
există o continuă dezbatere

despre ce înseamnă genul
și cum ar trebui să fie definit.

Țara mea nu face excepție.

Țări ca Australia, Noua Zeelandă
Pakistan, Nepal și Canada

au început să introducă opțiuni
non-binare în documentele legale,

precum pașapoarte sau
carduri de rezidență permanentă.

În toate discuțiile astea despre gen,

e important să ținem cont

că noțiunile predominante
despre femeie și bărbat ca genuri fixe,

strict ancorate de sexul biologic

sunt construcții sociale.

În cazul poporului meu,
construcția socială e impusă.

Le-a fost băgată în cap
de-a lungul secolelor

până când au fost convinși
că modul lor de gândire era greșit.

Partea bună a construcțiilor sociale

este că se pot reconstrui

pentru a se adapta timpurilor.

Se pot reconstrui

pentru a se adapta comunităților
din ce în ce mai diverse.

Și se pot reconstrui

pentru o lume care începe
să-și dea seama

că avem multe de învățat
dacă trecem peste diferențele dintre noi.

Când mă gândesc la subiectul ăsta,

mă gândesc la filipinezi

și la moștenirea importantă,
dar aproape uitată

a egalității de gen și a incluziunii.

Mă gândesc la îndrăgostiții care aveau
sufletele cele mai blânde,

dar nu puteau fi ei înșiși.

Mă gândesc la oamenii
care și-au pus amprenta în viața mea,

care mi-au arătat că integritatea,
bunătatea și tăria de caracter

sunt criterii de judecată mult mai bune

decât lucrurile care nu țin
de controlul unei persoane,

precum culoarea pielii, vârsta

sau genul.

Așa cum stau aici astăzi,
pe umerii celor ca Lenie,

le sunt recunoscător
celor care au fost înaintea mea,

și au fost destul de curajoși
să se deschidă lumii,

care și-au trăit propria viață

și în acelați timp au ajutat
să ne-o facă pe a noastră mai ușoară.

A fi tu însuți e revoluționar.

Celor care vă îndepărtați de forțele
care încearcă să vă doboare

și să vă bage în niște cutiuțe
pe care alții le-au decis pentu voi:

nu renunțați.

Eu vă văd.

Strămoșii mei vă văd.

Sângele lor curge atât prin mine,
cât și prin mulți dintre noi.

Sunteți autentici și meritați
drepturi și recunoaștere

ca restul lumii.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)