vimeo.com/.../208725635

Salutări, buclucaşilor.

Bun venit la Trouble...

numele meu nu este important.

În 1990, comunitatea mea,
the Mohawks of Kanehsatà:ke,

au început să lupte împotriva construirii
unui teren de golf care ar fi distrus

unul din cimitirele noastre sacre.

Am semnat petiţii, am protestat şi în
final am confruntat poliţia din Quebec

şi eventual armata Canadiană,
pentru a ne proteja pământul.

După o confruntare de 78 zile... am câştigat!

Şi atât cimitirul cât şi coniferele din jur, care
ar fi fost distruse pentru a fi folosite de bogaţi

ca să joace golf, încă sunt acolo astăzi.

Să dăm pe repede înainte 26 ani.

Comunitatea Lakota din Standing Rock
a înfruntat compania petroliferă

Energy Transfer Partners împotriva încercării lor
de a construi Dakota Access Pipeline, sau DAPL,

prin teritoriul lor şi
pe sub fluviul Missouri.

O conductă care, spun ei, dacă va fi construită
aproape sigur se va sparge şi va contamina

apa a milioane de oameni din Statele Unite.

Lupta împotriva DAPL a devenit legendară.

Mii de aliaţi Indigeni şi Colonişti s-au întâlnit
în North Dakota pentru a opri acest proiect

în ciuda tuturor piedicilor.

Au devenit cunoscuţi ca protectori ai apei,
iar în Noiembrie 2016 au avut o victorie

temporară, când preşedintele pe punct de plecare Barrack Obama
a respins un permis pentru a parte cheie a construcţiei.

Pentru unii, această acţiune executivă
a părut să valideze o anumită strategie

şi un set de tactici corespondent.

Dar istoria a arătat în mod clar că statele
nu s-au sfiit vreodată să încalce nenumăratele

promisiuni pe care le-au făcut popoarelor Indigene.

Cât despre cei ce au uitat
sau neglijat acest fapt...

Donald Trump nu a irosit niciun moment să le amintească.

În acelaşi timp,

au fost mulţi protectori ai aper
care au văzut această manevră politică

ca pe trucul murdar care a fost
şi care au continuat să puncuteze

necesitatea unei strategii bazată pe
confruntare fizică şi acţiune directă.

În următoarele 30 minute, vă vom
aduce vocile unor astfel de indivizi,

care vă vor relata experienţele lor
din lupta împotriva şarpelui negru...

şi cauzând multe buclucuri.

E şi greu să foloseşti cuvântul englezesc
"warrior" atunci când vorbeşti despre

ceea ce înseamnă să fii un războinic.

Deoarece în calitate de Indigeni, ne-am născut
în acest tip de viaţă şi considerăm că este datoria

şi responsabilitatea noastră să ne apărăm
pământul, din care limba, cultura,

existenţa noastră curge.

Nu ne poţi separa de pământul nostru.

E o conexiune spirituală care se trage
de la începutul poporului nostru.

Deci un războinic este un apărător.

E un protector.

Şi în calitate de războinici ne vom
apăra prin orice mijloace poporul.

Orice stă în calea acestui lucru

-- şi în cazul de faţă ne referim la contaminarea
apei de care depind atâţia oameni.

Sunt aici de la jumătatea lunii Septembrie.

Şi mă aflu aici pentru a fi în solidaritate cu oamenii
care se luptă împotriva Dakota Access Pipeline.

Peste râu se află tabăra Sacred Stone
unde a început iniţial rezistenţa.

Acolo e demult o mână de oameni.

De-ndată ce oamenii aceştia au venit aici şi au început
cu adevărat să construiască şi să distrugă pământul

toată lumea a început să vină aici mai repede.

Şi în fiecare zi numărul lor tot creştea.

Cum ai clipit, tabăra Sacred Stone
era plină de oameni.

Am venit aici în răspuns la
un apel pentru servicii medicale.

Am primit o invitaţie de la unele din
matriarhele şi liderii Indigeni din teritoriul

Lakota/Dakota/Nakota să venim să-i ajutăm
în lupta împotriva şarpelui negru, împotriva conductei.

Şi s-o facem prin "orice mijloace",
după cum au spus unele dintre matriarhe.

S-o facem în spiritul unei rezistenţe colective
şi să folosim o diversitate de tactici.

Sunt sute de tabere în această tabără
mai mare din Standing Rock numită

Oceti Sakowin.

În ea sunt în jur 20.000 oameni.

Dar mulţi dintre oamenii care
sunt aici şi-au păstrat taberele aici.

E tabăra High Star, tabăra Wild Oglala.

Aşadar aceasta este o mobilizare în masă. Sunt mulţi oameni aici

şi vor să oprească o conductă.

S-a ajuns de la doar câţiva dintre noi în grupuri mici mergând şi oprind construcţia conductei

oprind construcţia conductei oriunde puteam.

La mai multe situri pe zi...tot ce reuşeam.

Eram dedicaţi.

Ucigaşii de şerpi negri! Ucigaşii de şerpi negri!

Bine, acum de aici.

La trei, pornim.

Unu, doi, trei!

Mergi! Mergi! Mergi!

Diversitate a tacticilor e o expresie care reprezintă faptul că pentru fiecare persoană

de pe câmpul de luptă care stă acolo şi poate fi împuşcată cu gloanţe de cauciuc,

sunt mulţi oameni în spatele lor.

Fie că sunt medici, personal de logistică, fie că sunt cei din bucătărie

care i-au hrănit în ziua respectivă.

Cred că singurul mod în care cineva se poate organiza este printr-o diversitate de tactici,

căci cu toţii suntem oameni diverşi.

Unde altundeva poţi să faci mii de oameni să vină laolaltă şi să formeze această

comunitate fără să se omoare între ei?

Uită-te la restul societăţii!

Avem nevoie de toate lucrurile.

Avem nevoie de oameni contestând la curte, avem nevoie de oameni care fac "petiţii", care se roagă,

şi de asemenea de oameni care iau acţiune directă.

Mulţi oameni au făcut multe lucruri diferite.

S-au dus la judecătorie, la State Capitol, s-au legat de utilaje,

oprind astfel fizic construcţia şi maşinăriile în ziua respectivă.

Aveau caravane imense doar ca să-şi facă simţită prezenţa şi să oprească construcţia.

Să o oprim oriunde puteam... în orice fel puteam.

Folosindu-ne trupurile, legându-ne, venind în număr mare ca să-i intimidăm pe angajaţi.

Doar prezenţa a 400 protectori ai apei şi oameni Indigeni

putea opri DAPL pentru ziua respectivă.

Şi câteodată angajaţii chiar fugeau către camioanele lor.

Deoarece ei ştiu că ceea ce fac nu este corect. Şi eu aş fi speriată!

La un moment dat, blocajele au fost foarte eficiente.

Puteau opri construcţia, puteau opri ce se întâmpla

în ziua respectivă la situri de lucru.

Dar zona a ajuns să fie atât de militarizată.

Şi cu resursele cu care ne înfruntam, nu conta că aveam intenţia

să mergem să blocăm ceva.

Pur şi simplu nu era o opţiune.

Aşa că oamenii au fost nevoiţi să reevalueze situaţia şi să se întrebe ce înseamnă să fii eficient,

să analizeze violenţa la care sunt supuşi, iar apoi să se reorganizeze

şi să decidă ce tactici vor folosi.

Iar apoi au început să apară chestii precum, maşini înflăcărate pe autostradă, etc.

Pentru că de multe ori, acel foc era singurul lucru care-i proteja pe oameni de

poliţiştii şi soldaţii ţicniţi care vroiau să vină să distrugă tot.

Punctul culminant la care am fost martoră când am fost aici

a fost când poliţia a cotropit tabăra din linia întâi.

Oamenii au sacrificat vehicule în acea zi, pentru a forma baricade.

"Cum adică, au sacrificat vehicule?"

Le-au dat foc.

Dacă nu ar fi fost oamenii care se pregătiseră pentru genul acesta de

situaţii confrontaţionale non-violente... conducta ar fi fost construită până acum.

Succesul în a opri o conductă sau alt proiect major de infrastructură

depinde de un număr de factori.

Şi în ciuda ce mulţi şi-ar dori să creadă... like-urile pe facebook nu sunt unul.

O inimă puternică, răbdare şi determinare din partea apărătorilor pământului sunt toţi factori esenţiali.

Dar planificarea şi planificarea propice sunt de asemenea puncte cheie.

Este important să te pui în faţa conductei, atât fizic cât şi ştiind

când şi unde să te propteşti.

Pe coasta de vest a Turtle Island, pe teritoriile necedate ale Wet'suwet'en nation

în aşa-numita "Brittish Columbia", războinicii şi vârstnicii din triburile clanului Unis'tot'en

au blocat construcţia a mai multe conducte prin teritoriile lor

de 7 ani încoace.

Piatra de temelie pentru apărarea pământului a fost Tabăra Unis'tot'en, o comunitate de rezistenţă construită

fix în traseul propus pentru conductă -- similară în câteva feluri cu Oceti Sakowin,

cunoscută şi ca tabăra Sacred Stone, care a servit ca bază

pentru protectorii apei care s-au luptat să blocheze Dakota Access Pipeline.

Iat-o pe purtatoarea de cuvânt a taberei, Freda Huson, dându-i pe poliţişti afară din teritoriu.

Intrarea nu e liberă, deoarece blocăm conducte,

nu blocăm pe toată lumea.

Nu sunt o conductă.

Şi iat-o din nou dându-i afară pe angajaţii care au venit ilegal

cu elicopterul ca să facă muncă de recunoaştere.

E vreo problemă? De ce nu plecaţi?

Şi iat-o din nou interzicându-le accesul directorilor de la Chevron,

care au avut tupeul să îi ofere apă îmbuteliată şi tutun industrial.

Am venit să vorbim cu dvs. deoarece vrem să

facem lucrări pe teritoriul vostru şi vă cerem accesul.

Am spus deja nu accestor proiecte şi că nu vor trece conducte prin teritoriul nostru.

În noiembrie 2016, prim-ministrul amator de dat în spectacol al Canadei, Justin Trudeau,

a semnat un ordin prin care a anulat conducta Northern Gateway.

una dintre conductele care urma să treacă prin Unis'tot'en.

Dar în aceeaşi conferinţă de presă în care a semnat certificatul de deces al Northern Gateway,

Trudeau a anunţat aprobarea a două alte conducte,

Embridge Line 3 şi Kinder Morgan Trans Mountain

-- împotriva căreia se aşteaptă o rezistenţă serioasă în urmatoarele luni şi ani.

În plus faţă de consideraţii logistice, cei ce vor să blocheze conducte trebuie

să fie pregătiţi să se confrunte cu dinamici interne şi pentru ca potenţiala

neînţelegere asupra tacticilor să conducă la mai multă discordie şi dezbinare.

Aici sunt sute de oameni diferiţi şi sute de triburi diferite

care se unesc.

Oamenii au multe opinii diferite despre
cum să ne luptăm împotriva acestei conducte.

Unii oameni cred că singurul mod în care vom opri
această conductă este dacă ne luptăm

şi o confruntăm direct.

Unii cred că cea mai bună
cale este cea legislativă.

Alţii cred că rugăciunea este
cel mai puternic lucru

şi că este singurul mod prin
care vom învinge.

Dar în calitate de oameni Indingeni,
trebuie să ne respectăm unii pe alţii.

Aşa suntem noi.

Respectăm ce cred oamenii.

A existat un grup încă de când am ajuns aici
care a vrut ca unii dintre noi să plece.

Dar încă suntem aici.

Nu am vrut să plecăm şi nu aveam de
gând să o facem deaorece ştiam

că nimic nu se va întampla dacă plecăm.

Au fost de asemenea multe certuri deoarece
nu mai vroiau ca tabăra noastră

să mai ia parte la acţiuni.

Nu înţelegeau acţiunea directă aşa că
nu şi-o doreau.

Întregul trib şi consiliul şi toată lumea.

Au fost multe probleme cu "poliţia păcii" şi
cu felul în care oamenii

au purtat această luptă.

Chiar şi când era vorba doar de blocaje.

Poliţia păcii atât aici, precum şi unde i-am
mai văzut de-a lungul anilor

în centre urbane şi demonstraţii,
sunt oameni care tind, dintr-un motiv sau altul,

să creadă că grija lor pentru siguranţa
altor oameni e mai presus decât orice tactică bună,

sau decât indivizii care se pun
în pericol cu bună ştiinţă.

E mai presus decât opinia celor care au
ales să se pună în pericol.

Ce este Poliţia Păcii?

E o combinaţie de oameni cu o afiliere
apropiată tribului,

oameni care au interese monetare
în diverse ONG-uri.

Deci până şi unii oameni care au venit aici după
ce se luptaseră în Ferguson şi Baltimore,

care făcuseră parte din acele lupte, au venit aici
şi s-au simţit relativ imobilizaţi.

Deoarece au încercat să fie tovarăşi buni
şi să asculte de liderii Indigeni.

Dar este aşa o luptă între grupuri diferite în
legătură cu cine este lider Indigen

şi ce înseamnă să fii aici într-un mod bun.

Ce înseamnă să rezişti într-un mod care e
benefic pentru comunitatea locală.

A fost un grup de oameni care a venit aici
şi strigau doar "Pace! Pace!".

Aduceau Obiecte spirituale şi încercau
să le folosească împotriva altor oameni

ceea ce a creat multă confuzie şi frică,
şi, nu ştiu, furie.

Nu mă atinge!

Înapoi!

Înapoi!

Unii dintre proprii noştri oameni îi controlau
pe proprii noştri oameni, spunându-le propriilor noştri războinici

şi protectori ai apei care luau
acţiune directă să se retragă.

Să se întoarcă în tabără.

"Păstraţi lucrurile paşnice!"

"Haideţi, oameni buni...nu e ok."
"Trebuie să fim paşnici!"

Nu poţi să le ceri oamenilor să vină şi să lupte
şi să folosească tactici de nesupunere civilă şi

acţiune directă nonviolentă şi în acelaşi timp să
nu mai susţii acele tactici când oamenii încep

să se rănească sau poliţia începe
să răspundă cu violenţa la care

îi antrenăm pe oameni să se aştepte.

Dacă în schimb le spunem oamenilor că se va
rezolva totul la judecătorie,

sau se va rezolva totul
prin rugăciune...

atunci de ce au fost chemaţi atâţia
oameni să fie prezenţi fizic?

Această poliţie a păcii în mod repetat
a sabotat şi întrerupt acţiuni care

aveau potenţialul de a avea succes.

Şi au fost îngreunate.

"Dragostea va găsi o cale!Ţ

Dacă e vreun lucru bun pe care îl poţi spune despre
nazişti, este că ştii că sunt inamicii tăi.

Fără niciun dubiu.

Când îl vezi pe unul din idioţii ăia rasişti mergând
pe stradă, sau fiind intervievat de un

reporter, îţi vine să-i dai un
pumn în cap.

Au!

Dar în mişcări eliberatorii, sunt actori
în propriile noastre ranguri

care pretind să ne fie aliaţi,
dar în realitate nu sunt.

În afară de infiltratori din partea poliţiei şi informanţi,
care reprezintă o ameninţare adevărată,

ne-ar plăcea să vă vorbim despre
Organizaţii Non-Guvernamentale, sau ONG-uri.

ONG-urile au o istorie murdară de infiltrare,
pacificare şi co-optare a mişcărilor.

Să fim clari... nu toate ONG-urile practică aceste lucruri,
iar unele chiar fac treabă bună,

dar recent am văzut mult prea mule exemple
de ONG-uri de mediu

care au înjunghiat pe la spate populaţii Indigene
care îşi apărau pământul.

Luaţi ca exemplu lupta pentru Great Bear Rainforest
din vestul Canadei, unde Greenpeace şi ForestEthics

s-au alăturat protectorilor pădurii Indigeni de la nivel local,
ca mai târziu să-i dea la o parte şi să negocieze cu

companii forestiere pentru a salva o fracţiune din una
din cele mai importante păduri tropicale tempreate

rămase în lume.

Cea ce au primit companiile forestiere în schimb
a fost o promisiune că ONG-urile de mediu

nu vor protesta şi nu se vor împotrivi defrişărilor
din vestul Canadei.

Această înţelegere a devenit un şablon pentru
o trădare şi mai mare.

De data aceasta era pusă în joc
Părdurea Boreală Canadiană,

una dintre cele mai mari păduri continuue
din lume.

De această dată Greenpeace şi ForestEthics s-au asociat cu
Canadian Forests Products Assoctiaton,

adică industria forestieară, pentru o afacere similară.

Din nou, comunităţile Indigene care au aşezări în
Pădurea Boreală nu au fost consultate

şi ONG-urile au promis nu doar să oprescă
campaniile anti-defrişare în Pădurea Boreală,

dar de asemenea să apere industria.

O parte interesantă a acestui
acord este, uhhh...

cu Greenpeace, David Suzuki, ForestEthics,
Canadian Parks and Wilderness de partea noastră,

când altcineva vine şi
încearcă să se ia de noi,

înţelegerea presupune ca ei să vină să ne ajute
să ne ajute să respingem atacul.

Şi vom putea spune...
"Te iei de mine, te iei de gaşca mea".

Ultima astfel de înţelegere s-a produs între
ONG-uri precum ForestEthics

şi industria de nisipuri bituminoase din Alberta.

Considerând reacţia publicului la celelalte
două înţelegeri, aceasta a fost făcută

după uşi închise,
aşa că nu ştim toate detaliile.

Ceea ce ştim este că au fost de acord companiile petrolifere
să plaseze limite asupra extploatării nisipurilor bituminoase,

în schimbul promisiunii ONG-urilor de a nu se
opune construirii conductelor de petrol.

Acum vom vorbi despre alţi inamici ai mişcării
ascunşi în plină vedere.

Acei inamici sunt guvernele tribale susţinute federal
care conduc şi aplică legi asupra comunităţilor Indigene.

În Statele Unite, aceste aşa-numite "triburi suverane"
guvernează nişte bucăţi de teren delimitate de către guvernul american

numite rezervaţii, sau rezerve ăn cazul Canadei.

Aceşti lideri sunt membrii ai comunităţii,
sunt aleşi prin vot

şi au puţin de a face cu structurile
de guvernământ tradiţionale

ale comunităţilor Indigene pe
care le conduc.

De-a lungul timpului, cu câteva excepţii,
oficialii guvernelor tribale au fost mai predispuşi

să încheie înţelegeri cu îndustria de minerit, forestieră
şi alte industrii de extragere ca acestea să exploateze

teritoriile natiunilor Indigene de care aparţin.

Acesta este un teren din afara rezervaţiei
asupra căruia nu au nicio jurisdicţie.

Atât în Statele Unite cât şi în Canada, Consiliile Tribale
au propriile forţe de poliţie.

Să nu uităm că Poliţia Indiană l-a ucis pe
Şeful Sitting Bull de la Rezervaţia Standing Rock.

Iar în comunitatea mea din Kanehsatà:ke,
poliţia Mohawk l-a împuşcat şi rănit grav pe

veteranul Oka Crisis Joe David.

Mai târziu a murit din cauza acestor răni.

Astăzi vedem acelaşi lucru întâmplându-se
la Standing Rock.

Chiar luna aceasta poliţişti de la Bureau of Indian Affairs
au bătut în mod brutal un protector al apei

care se lupta împotriva DAPL,
în campania lor de a da afară

ultimii oameni rămaşi la
taberele de protest.

Cred că, iar aceasta este credinţa mea, că orice fel de
DIA, sau Departament de Afaceri Indiene,

sau Birou de Afaceri Indiene, Guvern Tribal,
sau Căpetenie şi Consiliu ales

care primeşte fonduri de la
guvernul federal, care le plăteşte facturile,

care le dă salariile nu are niciun drept
într-o mişcare a populaţiei.

Căci i-am văzut din nou şi din nou
fiind cooptaţi.

Ei nu reprezintă adevărata voce a pporului.

Şi avem de a face cu această situaţie şi acasă
în lupta noastră împotriva conductei Kinder Morgan

şi ne văd pe noi, oamenii Indigeni, purtând această
luptă în toată emisfera,

unde sunt oameni Indigeni care se dau de partea
intereselor corporaţiilor.

Şi acest lucru ne răneşte
oamenii şimişcările.

Dar de multe ori oamenii se tem să expună
corupţia din guvernul tribal,

sau să considere acest guvern ca
pe propriul guvern

-- din moment ce acesta a fost inventat de
către statul american şi canadian

pentru a-şi continua controlul asupra oamenilor.

În timp ce discuţiile despre Dakota Access Pipeline
continuă, consiliul tribal de la Standing Rock

va primi toată susţinerea acordată,
atâta timp cât susţinătorii aderă la

regulile protestului paşnic.

Oamenii care idolatrizează exagerat oamenii şi
populaţiile Indigene din Turtle Island dar nu

au o înţelegere profundă a sistemului de
rezervaţii, sau că aceste rezervaţii obişnuiau

să fie tabere pentru prizonieri de război, consideră
Consiliul Tribal ca fiind parte din

guvernământul tradiţional, la care se face referire
doar când vezi membrii consiliului purtând

bonete de război fără să fi făcut nimic
care să le confere acest obiect sacru

conform tradiţiei.

Aşadar există aceste confilcte constante între
Indigenii mai tradiţionali şi aceste

guverne IRA pe care le vezi uneori chiar
şi în mass media,

care vorbesc despre conducătorul Dave Archambault,
fără să vorbească despre Consiliul Internaţional al Tineretului

sau Tinerii Alergători, sau
Ladonna Bravebull-Allard,

a căror scânteie este cea care a aprins
primul foc sacru la Sacred Stone.