Ce-ar putea salva pădurea tropicală? Vechiul tău celular

Sunetele pădurilor tropicale cuprind larma păsărilor, bâzâitul cicadelor și urletele gibonilor. Dar în fundal se poate auzi, aproape totdeauna, sunet de drujbă de la tăieri ilegale. Inginerul Topher White prezintă o modalitate simplă, replicabilă, de a stopa aceste brutale despăduriri — pornind de la vechiul tău celular.

(Sunete din pădurea tropicală)

În vara anului 2011, ca turist,

am vizitat pentru prima dată
pădurile tropicale din Borneo

și, după cum vă imaginaţi,
am fost frapat de sunetele acesteia.

E o constantă cacofonie de sunete.

Unele ies în evidență.

De exemplu, aceasta e o pasăre mare,
pasărea rinocer.

Acesta e bâzâitul unei cicade.

Asta e o familie de giboni
care își cântă de la mare distanță.

Sunetul a fost înregistrat
într-o rezervație de giboni,

de-aia se aud atâţia,

dar cel mai important sunet
care venea atunci din pădure

era unul pe care nu l-am auzit,
de fapt, nimeni de acolo nu-l observase.

În rezervația de giboni
se ocupau preponderent

cu reabilitarea gibonilor,
dar alocau mult timp

și pentru a le proteja arealul
de tăierile ilegale de acolo.

Dacă din înregistrarea pădurii
scoatem gibonii, insectele şi restul,

mereu se aude în surdină,
la mare distanţă, o drujbă.

Erau trei paznici permanenți
postați la limita rezervației

a căror treabă era
să o apere de tăierile ilegale.

Într-o zi, plimbându-ne
ca turiştii prin pădure,

la nici cinci minute de mers,
am dat peste cineva care tăia un copac,

la 5 minute, câteva sute de metri
de postul de pază.

N-a auzit drujba pentru că pădurea
e zgomotoasă, cum aţi auzit.

Mi s-a părut inacceptabil
ca în vremurile noastre moderne,

la câteva sute de metri de postul de pază,
într-o rezervație, nimeni nu aude drujba.

Pare imposibil, dar e chiar adevărat.

Cum oprim tăierile ilegale?

E foarte tentant, ca inginer, să găsești
o super-soluție high-tech năzdrăvană.

Dar, fiind în pădurea tropicală,
soluţia trebuia să fie simplă,

şi uşor de îmbunătăţit.

Am observat că aveam deja
tot ce ne trebuia.

Puteam face un sistem
prin care să oprim asta,

folosind resursele existente.

Pe cine aveam?
Ce aveam deja în pădure?

Păi, aveam oamenii.

Aveam grupul de 3 paznici permanenți,
hotărâți să stopeze tăierea copacilor,

doar că trebuiau să afle cumva
ce se întâmpla în pădure.

Adevărata surpriză, mare, a fost
că aveam conectivitate acolo, în pădure.

Era serviciu de mobil acolo,
în mijlocul junglei.

Eram la sute de km
de cel mai apropiat drum,

unde nu era curent electric,
dar aveau semnal foarte bun,

în orașe, oamenii erau
pe Facebook tot timpul,

navigau pe Internet de pe telefoane.

Asta mi-a dat idea să mă folosesc
de sunetele pădurii,

să detectez prin programe
sunetele de drujbă

pe care oamenii nu le pot detecta
şi să trimit o alertă prin telefon.

Aparatura trebuia urcată în copaci.

Am putea folosi un aparat
cu care să ascultăm sunetele pădurii,

să-l conectăm la rețeaua
de telefonie existentă

și să alertăm personalul de teren,
găsind astfel soluţia problemei lor.

Să vorbim puţin despre
salvarea pădurilor tropicale

pentru că despre asta
am tot auzit de când ne știm.

Generația mea a auzit
de salvarea pădurilor tropicale

de când eram copii,
și se pare că mesajul e același:

„Trebuie, super-urgent,
salvate pădurile tropicale”,

„ieri s-au defrişat suprafeţe
de atâtea terenuri de fotbal”.

Totuși, iată că azi mai avem doar jumătate
din pădurea tropicală

și probleme mai urgente,
cum e schimbarea climatică.

Faptul mai puțin cunoscut,
de care nu eram conștient atunci,

e că despăduririle dau
mai multe gaze cu efect de seră

decât avioanele, trenurile, mașinile,
camioanele și vapoarele împreună.

Sunt pe locul doi în ce priveşte
schimbarea climatică.

Totodată, după Interpol,

90% din tăierile din pădurile tropicale
sunt ilegale,

cum era și cea pe care am văzut-o.

Dacă îi putem ajuta pe oameni
să aplice legea în pădure,

putem reduce mult aceste 17%

și probabil vom avea un impact major
într-un timp scurt.

Posibil să fie cea mai rapidă și ieftină
cale de luptă cu schimbarea climatică.

Iată sistemul imaginat.
Pare tehnologie super-înaltă.

Când porenşte drujba,
aparatul detectează sunetul,

alertează, prin rețeaua GSM existentă,
pe paznicul din teren

care poate interveni în timp real
și poate opri delictul.

Nu se merge în pădure la numărat cioate.

Nu te mai uiți din satelit la singurul copac
rămas după o defrişare.

E intervenție în timp real.

Am zis că e cea mai
rapidă și ieftină cale,

dar, după cum ați văzut,
ei n-au reuşit s-o facă,

deci e posibil să nu fie rapid și ieftin.

Dar dacă aparatele din copaci
ar fi celulare, ar putea fi foarte ieftin.

În fiecare an, aruncăm
sute de milioane de celulare,

sute de milioane doar în SUA,

fără să socotim restul lumii,
cum ar trebui,

dar, de fapt, celularele sunt bune.

Sunt pline de senzori.
Pot asculta pădurea.

Trebuie protejate, puse în cutia
ce se vede aici și alimentate.

Alimentarea a fost una
din marile provocări pe care le-am avut

pentru că alimentarea
unui celular sub coronament,

orice fel de alimentare solară
sub coronament e o problemă.

Vedeţi proiectul panoului solar
construit tot din resturi,

ale unui proces industrial.

Aici sunt benzile care se taie.

Aici sunt eu, montând totul
în garajul părinților.

Le mulțumesc foarte mult
pentru că mi-au dat voie.

Vedeți aici dispozitivul în copac.

Poate observaţi că-s destul de camuflate
de coronament şi de distanţa de la sol.

E important pentru că,
deși detectează sunetul drujbei

pe o rază de aproape 1 kilometru,
acoperind cam 3 km pătraţi,

dacă-s înlăturate,
suprafața rămâne descoperită.

Dar chiar funcționează?

Pentru testare, le-am dus înapoi
în Indonezia, în alt loc,

într-o altă rezervație de giboni
periclitată zilnic de tăieri ilegale.

Chiar a doua zi s-a înregistrat
zgomot de drujbă, ilegal.

Am fost alertați în timp real.
Am primit e-mail pe celular.

Abia ce urcasem în copac.
Toţi restul coborâseră şi fumau.

Primesc un e-mail și toţi fac linişte.

Se auzea drujba, foarte încet în fundal,
dar nimeni n-o auzise până atunci.

Apoi am pornit să-i oprim efectiv.
Eram puțin nervos.

Aici eram aproape de locul
unde erau tăietorii.

Aici se vede că aproape regretam
întreagul demers,

neştiind ce ne aşteaptă peste deal.
Tipul e mult mai curajos decât mine.

A pornit, aşa că
a trebuit să urc dealul după el.

A trecut dealul
şi i-a întrerupt pe tăietori.

Au fost foarte surprinşi pentru că
nimeni nu-i mai oprise până atunci.

I-a impresionat atât de mult încât,
– ne-au spus ai noştri –

de atunci n-au mai apărut.

Erau de treabă. Ne-au arătat
cum se desfăşoară tot procesul

și ne-au convins la faţa locului,

că dacă apari chiar atunci și îi oprești,
ajunge ca să nu se mai întoarcă.

Deci...
(Aplauze)

Mulțumesc.
(Aplauze)

Vestea s-a răspândit, probabil
pentru că spusesem multora.

Apoi s-a întâmplat ceva uluitor.

Oameni din toată lumea au început
să trimită e-mailuri, să dea telefoane.

Oameni din toată Asia, Africa
şi America de Sud,

ne spuneau că și ei
au nevoie de aşa ceva.

Cel mai important lucru:
crezusem că e excepţional

că în păduri era semnal destul de bun.
Ni s-a spus că nu e excepțional

și că semnal e mai ales la liziera pădurii
care e cea mai periclitată.

Apoi s-a întâmplat ceva uimitor:

oamenii au început să ne trimită
vechile telefoane mobile.

Acum avem un sistem în care folosim
oamenii din teren, care deja sunt acolo,

care pot utiliza și îmbunătăți conexiunea,

și folosim celularele vechi,
trimise de oamenii din întreaga lume,

ca telefoanele lor să fie utile
în „viața de apoi”, să zic așa.

Dacă restul aparaturii
poate fi reciclat în întregime,

se poate spune că e o aparatură
în întregime reciclabilă.

Să recapitulez, asta nu e
vreo soluție high-tech.

A apărut din utilizarea
a ceea ce exista deja

și sunt 100% convins că,
dacă nu cu celulare,

vor fi totdeauna destule lucruri

cu care se pot obține soluții similare,
foarte eficiente în noul context.

Mulțumesc mult.

(Aplauze)