Alegeți relația potrivită | Alexandra Redcay | TEDxUpperEastSide

Acest discurs a avut loc la un eveniment local TEDx, realizat independent de conferinţele TED.
Sunteţi pregătit să vorbiţi despre relaţii? Alexandra Redcay explică concis şi ghidează audienţa în complexitatea unei alte opinii, a alegerii greşite şi rolul importante pe care îl au întrebările în alegerea relaţiei romantice care vi se potriveşte.

Vă rog să închideţi ochii.

Vreau să vă imaginaţi
că sunteţi îndrăgostiţi.

Poate aţi fost
sau poate speraţi să fiţi.

Cum era?

Inima începe să bată,
stomacul o ia razna.

Vă sunaţi cel mai bun prieten şi spuneţi:

„Doamne, cred că mi-am întâlnit perechea!"

În trei săptămâni. Credem
că așa repede ne dăm seama.

Luăm aceste decizii foarte repede.
Emoţiile ies la iveală atât de repede.

Dar ce se întâmplă apoi?
Realizăm: „Ce-am făcut?'"

50% din căsătorii eşuează. De ce?

Într-o săptămână am fost chemată
de doi dintre prietenii mei

care mi-au spus că după zece ani
căsătoria lor a eşuat

deşi toţi cei din jur ştiau
că nu făcuseră cea mai bună alegere.

Înţelegeţi, cei mai buni prieteni,
eu şi mama ei

ştiam asta de acum zece ani
că alesului îi plăcea să fie în control

nu era tolerant faţă de femei

şi voia ca femeia să fie casnică,
să gătească, cureţe şi să facă copii.

Iar pe prietena mea n-o interesa deloc,
ea cânta jazz în New York.

Era foarte fericită cu viaţa ei,
dar pe el nu-l interesa asta.

La un moment dat însă,
ea s-a îndrăgostit de el,

s-a sacrificat pentru familie,

pentru ceea ce considera
că era cea mai bună decizie.

Zece ani mai târziu a realizat

că nu se mai recunoaşte pe sine
şi a decis să plece.

O femeie mi se plângea zilele trecute...
are 40 de ani şi e nemulţumită,

că nu mai există bărbaţi buni.

Spunea că singurii bărbaţi disponibili
sunt cei gen Peter Pan.

Cei care nu vor să se maturizeze,
nu vor copii,

nici să se căsătorească,
nu vor să se aşeze la casa lor.

Iar ea şi-a pierdut timpul şi energia
încercând să-l schimbe.

Şi mă întreba ce cred eu, de ce
nu poate găsi pe cineva şi ce să facă.

Am întrebat: „Cât de sinceră vrei să fiu?"

Şi ea a spus: „Foarte sinceră!

Serios. Vreau să rezolv asta.
Cum fac?"

Am spus: „Cred că îţi investești energia
în persoane care sunt cu totul fericite.

Sunt mulțumiți.

De ce să se căsătorească,
să aibe copii şi să se aşeze?

Nu ei vor asta, tu vrei.

Problema e pe ce te concentrezi,
perspectiva ta.

Cum îţi alegi partenerii?

Şi de ce îi forţezi să se schimbe?

De ce ignorăm cum sunt
sau steguleţele roşii pe care le vedem?

Ştiu femei de 30, 40, 50 de ani,
care se plâng că nu-şi pot găsi

bărbatul sau femeia viselor lor.

Ştiu bărbaţi care se plâng
că nu sunt băgaţi în seamă

pentru că sunt băieţi buni, prieteni.

Și sunt alese persoanele
care nu sunt disponibile,

neserioși, mincinoşi patologici
sau persoane căsătorite.

Luăm aceste decizii în relaţii
şi mai târziu,

după 2-3 ani, zece ani, suntem disperaţi.

Ne străduim să găsim relaţia dorită

indiferent dacă duce la căsătorie
sau relaţie de lungă durată.

De ce repetăm mereu acest cerc vicios ?

Iar femeia care m-a întrebat,
cea care mi-a cerut sfatul,

a spus: „Nu. Eu nu ies cu bărbaţi
de genul Peter Pan.

Doar văd că sunt acolo.

Exceptând ultimele două relaţii
când am făcut asta."

„Bine, ai ieşit cu ei.
De ce i-ai ales pe ei?"

Nu mi-a putut explica.
Şi spunea din nou: „Nu ies cu ei."

„OK, cu excepţia ultimilor doi."

Devenea defensivă în conversaţie şi nega
adevărul evident tuturor din jur,

oamenii care o iubeau, pretenii, familia.

Şi m-am întrebat: „Pe drumul spre iubire,
ce se întâmplă? Ce facem?

Începe frumos, minunat, perfect.
Ne îndrăgostim de cineva repede.

Apoi vedem semnale,
dar le ignorăm pentru că spunem:

„E vina mea. Sunt nebun.
Sunt prea pretenţios."

Însă prietenii şi familia văd.

Şi sunt îngrijoraţi.
Poate spun sau nu ceva.

Şi care este răspunsul nostru?
Îi atacăm pe ei.

„Tu nu o să fii fericit pentru mine."

„Nu poţi accepta
că am găsit în sfârşit pe cineva."

„Nu-l cunoşti.
E altfel când suntem împreună."

Ne spunem asta tot timpul.

Apoi urmează mai multe
semnale de avertizare.

Şi ne spunem: „O relaţie necesită efort,"

şi e adevărat,
dar ne spunem asta greşit,

aşa că prietenii şi familia
îşi exprimă îngrijorarea.

Şi ce facem? Îi atacăm. Devenim
defensivi. Şi apoi ne izolăm de ei.

Ei încearcă să intervină şi spun:

„Sunt îngrijorat pentru că te vezi
cu persoana aia.

Şi aş vrea să te gândeşti la asta.

Aş vrea să alegi pe altcineva
sau să termini relaţia."

Şi poate acceptăm în sinea noastră:

„Ar trebui să închei relaţia.
Ştiu că persoana nu este potrivită."

Dar n-o facem.

Şi familia sau prietenii,
cei apropiați, colegii,

deoarece sunt în conflict cu noi,
spun „Este o problemă aici".

Și noi ne simţim stânjeniţi, ruşinaţi.
Şi ce facem? Ne îndepărtăm de ei.

Nu mai mergem acasă la prieteni
pentru că mereu se plâng.

Apoi familia se sepără, se izolează;
încetează să mai încerce.

Şi în final realizăm şi noi
că am greşit, că au avut dreptate.

Şi urâm asta. Ne înnebuneşte.

Apoi suntem disperaţi şi spunem
„Oare o să găsesc pe cineva?"

Când am fi putut scuti
atâta energie şi disperare

dacă am fi ascultat de oamenii apropiaţi
şi nu am fi fost atât de defensivi.

De ce repetăm ciclul? De ce?
O facem tot timpul.

Creierul nostru,
partea care controlează adicţiile

controlează şi sentimentul de iubire
pentru că acest sentiment,

conexiunea intensă pe care o simţim
cu cineva este total iraţională,

nu-i cunoaştem, nu avem nimic în comun,
dar vrem să credem că avem.

E ca şi cum am fi dependenţi
de droguri sau alcool.

Este o dependenţă.

Şi, cine știe de ce, nu ne dăm seama.
Nu suntem suficient de înţelepţi

pentru că emoţiile şi percepţiile noastre,
sentimentul de iubire

ne controlează creierul, mintea,
cortexul prefrontal.

Creierul prefrontal e partea din creier
raţională, care ia decizii raţionale.

Ea spune altor părţi „Potoleşte-te."

Când vrem să lovim pe cineva şi realizăm:

„Ups, e şeful meu, nu pot face asta."
(Râsete)

Creierul prefrontal vă opreşte.

Dar noi nu-i îngăduim
să ne controleze inima,

sentimentele de iubire,
aşa că ajungem în situaţiile astea.

Poate este genetica sau modelele,

poate nu ştim pe cineva care are
o căsătorie sau o relaţie fericită.

Unii oameni cred
că suntem atraşi de pericol.

De ce ne întâlnim cu o persoană
de care ştim că-i necinstită şi mincinoasă?

Ne vorbesc despre cum şi-au înşelat
ultimul partener şi credem că:

„O să fie altfel cu noi."

Între timp persoana potrivită
este acolo undeva,

bărbatul bun care este onest, credincios,
de încredere, ne iubeşte, dar îl igorăm.

Nu râdeţi, am un exemplu.
Show-ul Bachelorette.

S-a uitat cineva recent la Burlăciţa?

Audienţa: Da.
AR: OK, o persoană.

Des care e necăsătorită,
trebuie să aleagă între trei bărbaţi

dintre care doi o iubesc la nebunie.
La nebunie.

I-o declară, sunt afectuoşi,
scriu poezii, cântă etc.

De cine se îndrăgosteşte ea?
De cel care n-o iubeşte.

Iar el îi spune, îi frânge inima...

nu ştiu ce se va întâmpla,
mai e un singur episod,

dar cred că e ca în viaţa reală.

Facem asta tot timpul, vedem
cum prietenii iau astfel de decizii.

Iubirea ne conduce mintea.

E ca şi cum am fi dependenți
de droguri, suntem obsedaţi,

compulsivi la de ideea de iubire,
nu putem dormi.

Nu putem mânca sau dacă putem,
este atât de gustos:

suntem îndrăgostiţi
şi asta amplifică totul.

Iată citatul meu favorit.

Îmi aduce aminte de femeia care voia
să-l schimbe pe bărbatul Peter Pan.

„Nu încerca să faci un porc să cânte.

Porcul se enervează,
iar tu îţi pierzi timpul."

Nu spun că bărbaţii sunt porci

şi dacă ar fi, sunt şi femei aşa.

Dar de ce încercăm constant
să-i schimbăm pe ceilalţi?

Ajungem într-o relaţie,
nu obţinem ce dorim.

Totuşi încercăm să obţinem,
e enervant şi ne iroseşte timpul.

Între timp, sunteţi în relaţie de doi ani
şi aţi pierdut tot acest timp

când de fapt există atâtea oportunităţi.

Cum rezolvăm asta?
Scurt şi la obiect.

Trebuie să fim deschişi să ne evaluăm.

Femeia care a cerut un sfat
a apelat la prieteni,

eram la un grătar în curte,

şi a refuzat să asculte ce spunea fiecare,
deşi toţi spuneau acelaşi lucru.

Trebuie să ne deschidem inima
şi să ne evaluăm.

Ce se întâmplă cu noi?
Cum contribuim la aceste relaţii?

De ce anume ne e teamă?
Credem că nu merităm?

Credem că trebuie să ne mulțumim
cu această persoană?

Trebuie să devenim mai înțelepți
şi pe parcurs să ne cunoaştem mai bine.

Oamenii spun diverse lucruri.
Merg la o întânire şi spun:

„Sper că o să mă placă."

„Ce? Eu sper că tu o să-i placi pe ei!
Cui îi pasă dacă ei te plac?"

Tu trebuie să evaluezi persoana
să-ţi dai seama dacă vă potriviţi.

Dacă vă concentraţi doar pe:
„Sper să mă placă"

nu e de mirare că luaţi decizii proaste.

Şi mai există persoana care zice:

„Am ceva să-ţi spun.
O să-ţi spun ce caut.

Vreau o persoană care să facă asta
şi pe care să o intereseze asta."

Iar această persoană fără scrupule
care vrea sa ajungeţi în pat

o să repete exact ce le-aţi spus voi.

În loc să vă expuneţi şi să-i lăsaţi
să devină cine doriţi voi,

pentru moment, ca să obţină ce vor,
faceţi un pas înapoi

şi daţi-vă seama ce anume vreţi.

Găndiţi-vă la trei întrebări:

Dacă vreţi cu adevărat să vă căsătoriţi,
să aveţi copii şi aveţi 35 de ani,

atunci una din întrebări ar fi:

Vrei să te căsătoreşti?

Nu neapărat cu mine şi nici mâine,
dar îţi doreşti asta?

Pentru că sunt mulţi oameni care spun:

„Nici gând. Sunt OK.
O să fu fericit şi dacă nu fac asta."

Trebuie să fim hotărâţi.
Trebuie să ştim ce vrem

şi să ţinem cu dinţii
doar de lucrurile importante.

Am avut o prieteă care spunea
că nu vrea să se întâlnească cu cineva

care a consumat droguri,
inclusiv marijuana, şi am spus: „Bine!

Mulţi oameni
au încercat droguri în viaţa lor.

Așa că, ştiu eu...
este asta atât de important?"

Pot să văd dacă e cineva care consumă
săptămânal şi nu merge la muncă.

Dar trebuie să ştiu cu adevărat ce vreau.

Ca de exemplu „Vreau onestitate.
Este această persoană onestă?"

La asta ar trebui să ţinem.

Persoana nesăbuită
caută fericireanla distanţă;

cea înţeleaptă
o caută mai aproape de sine.

Trebuie să fim fericiţi cu noi înşine,
cu prezenţa noastră

şi vom avea parte mai mult de fericire.

Dacă acum ne simţim mizerabil,

vom deveni şi mai şi
când ne vom evalua viaţa.

E vorba de perspectivă.

Regula numărul unu,

şi mulţi cred că e o nebunie,
dar eu susţin asta 100%.

Prietenii şi familia
trebuie să întâlnească persoana.

Dacă simţiţi presiune şi disconfort:

„O vai, o să creadă că sunt nebun!"
atunci aveţi o problemă.

Puteţi înscena ceva...
(Râsete)

„Suntem la restaurant,
iată un bun prieten al meu.

Poţi să vii la masa noastră?"

Prietenii o să spună dacă persoana
e bună sau nu pentru voi,

problema este să îi ascultaţi.

Și trebuie să se întâmple repede
între întâlnirile 3-5. De ce?

Pentru că atunci ne îndrăgostim,
între întâlnirile 3-5 şi ne ataşăm.

Nu o spunem, nu recunoaştem
dar ştim că aşa este;

atunci ne ataşăm în acea perioadă.

Atunci devenim dependenţi
şi viaţa noastră devine un haos.

Așa că trebuie să ne dăm un pas înapoi

şi să ascultăm impresia despre cineva
de la început.

Şi dacă ei spun „Fugi", atunci fugi.

Fugi!

Şi nu te încrede în persoana care zice:

„Dacă eşti ferict e ok.
Am încredere în decizia ta."

Nu, nu, nu. Nu ascultaţi persoana asta.

Dacă trei din cinci
sau doi din trei prieteni vă spun:

„Nu ştiu. Nu simt asta.
Nu cred că e potrivit pentru tine."

Fugiţi, chiar dacă gândiţi:

„Au atâta potenţial
şi avem atâtea lucruri în comun."

Fugiţi.

Trebuie să aveţi încredere în ei
pentru că sunt înţelepţi

mai mult ca noi care suntem implicaţi.

Acceptaţi sfaturi.
Alegeţi cel mai dur prieten.

Cel care-i atât de onest încât spuneţi
„Nu vreau s-o întreb pe ea,

o să spună ceva rau."
la acela mergeţi.

Vorbiţi cu un profesionist,
un consultant, terapeut,

vorbiţi să primiţi feed-back.

Atenţie la semnalele zilnice de alarmă

şi fiţi suficient de curajosi
să plecaţi la timp.

Suficient de curajoşi să plecaţi.

Adevărata dragoste este posibilă. Există.

Şi relaţia în care sunteţi acum
poate fi mai bună.

Nu vă descurajaţi, nu fiţi supăraţi.

Credeţi că puteţi analiza,
credeți în voi, în instinctul vostru.

Nu vă temeţi să puneţi întrebări.
Nu vă intimidaţi.

Dacă nu puteţi pune întrebările
importante acum,

ce se va întâmpla în cinci ani
în care nu aţi făcut asta?

Fiţi curajoşi, puteţi face asta.
Acţiunea cucereşte frica:

cu cât întrebămm mai mult
cu atât mai bine ne vom simţi.

Soţia mea mi-a spus la prima întâlnire

că era ca şi cum eram de la FBI
şi o interogam

pentru că puneam atâtea întrebări.

Şi iată. Ne-am căsătorit. A trecut testul.

Miracolele există şi trebuie să credeţi
că dragostea e posibilă.

Dacă urmaţi aceşti paşi, primiţi sfaturi,

dacă vă ascultaţi prietenii şi familia;

care vă iubesc cu adevărat
şi vă doresc binele.

Să nu vă minţiţi şi să vă spuneţi:

„Sunt doar invidioşi" sau
„N-au avut niciodată o relaţie bună".

Ascultaţi-i, ei vă iubesc. Este posibil.

Mulţumesc.

(Aplauze)