Sculpturi imaginare care explorează felul cum percepem realitatea

Membrul TED Alicia Eggert ne poartă într-un tur vizual prin munca sa, de la o sculptură gigant pe o insulă din Maine până la o instalație interactivă care se umflă doar când oamenii se țin de mână, creând un curent electric. Munca ei explorează puterea artei pentru a inspira mirare și a întreține speranța în vremuri întunecate. Cum spune ea: „Un viitor mai luminos, mai sustenabil, mai echitabil depinde în primul rând de abilitatea noastră de a ni-l imagina.”

Dacă s-a întâmplat
să fiți în orașul Lubec, Maine

în iulie 2016,

poate ați văzut ceva curios la orizont

când ați privit dincolo de golf.

În zare,

pe o insulă de altfel nelocuită,

se iveau litere mari și negre
formând cuvântul „TOTDEAUNA.”

Semnul avea 4,5 metri înălțime,
pe 15 metri lățime,

destul de mare ca, într-o zi senină,
să poți vedea clar „TOTDEAUNA”,

cuvânt perfect vizibil
și lizibil de la distanță.

Dar în unele zile,

o ceață densă ieșea din ocean,

ștergând cuvântul și imaginea împreună.

Și uneori, ca în acest video,

abia puteai să vezi „TOTDEAUNA”
ivindu-se din ceața mișcătoare,

însoțit doar de sunetele ritmice
de avertizare ale sirenei de ceață.

(Sunetul sirenei de ceață)

(Sunetul sirenei de ceață)

A început ca o idee simplă,

deși un pic ciudată,

de a pune cuvântul „TOTDEAUNA” în peisaj

ca să apară și să dispară din ceață.

Dar proiectarea și execuția lui
au durat peste un an

și fost necesar ajutorul atâtor oameni,

precum căpitanul unui vas de pescuit,

care a ajutat la transportul materialelor
pe insulă.

Și voluntarii, care au ajutat la căratul
a mii de tone de lemn și oțel

până în vârful dealului,
cu iarba până la brâu.

Iar în final,

„TOTDEAUNA” a durat doar trei săptămâni.

(Râsete)

Dacă vă întrebați de ce am făcut asta,

cum m-am întrebat și eu
în timpul acestui proces,

v-ar putea fi de folos
să știți câte ceva despre mine

și despre educația mea.

Am crescut într-o familie
creștină evanghelică.

Și chiar dacă azi sunt atee,

am înțeles că educația religioasă

a jucat un rol extrem de important
în formarea persoanei care am devenit.

În 1986, când aveam cinci ani,

părinții mei au devenit misionari
în Africa de Sud.

Iar asta era în timpul ultimilor ani
de apartheid,

așa că am trăit într-un cartier de albi,

și am mers la o școală publică
numai pentru copii albi,

în timp ce părinții mei
fondau o biserică multirasială

în centrul orașului Cape Town.

Fiindcă eram așa tânără,

era imposibil pentru mine să înțeleg

magnitudinea a ceea ce se întâmpla
în Africa de Sud în acea vreme.

Am fost martora rasismului și opresiunii
oamenilor de culoare cunoscuți și iubiți

zi de zi,

dar din cauza culorii pielii mele

nu aveam cum să înțeleg în întregime.

Dar am avut privilegiul
de a experimenta în mod direct

una dintre cele mai influente
mișcări sociale ale secolului XX.

Iar lucrul care mi-a lăsat
cea mai durabilă impresie

a fost că oamenii
pe care i-am întâlnit în Africa de Sud

întrevedeau un viitor mai bun
pentru ei și pentru țara lor.

Un viitor care chiar credeau că e posibil.

Așa că au muncit împreună,
neînduplecați, timp de decenii,

până când au înfăptuit
această extraordinară schimbare istorică.

Eram acolo când Nelson Mandela
a fost eliberat din închisoare,

și am urmărit cum în întreaga țară
a început o transformare majoră.

Iar asta m-a transformat
pe mine ca persoană.

Mi-a insuflat un sentiment
de mirare și optimism

care și-a pus amprenta
pe tot ceea ce creez.

Fac sculpturi precum „TOTDEAUNA”

ca mod de a da o formă fizică,
tangibilă, unui limbaj și unui timp.

Aceste forțe puternice dar invizibile

care formează felul cum percepem
și experimentăm realitatea.

Făcând asta,
încerc să le dau oamenilor oportunitatea

de a reflecta
asupra propriei percepții a realității

și de a-i inspira să se minuneze
și să-și imagineze

ce altceva ar putea fi posibil.

Folosesc adesea semne pentru asta,

fiindcă, în mod simplu și eficient,
ele ne pot atrage atenția

și ne pot comunica informații.

Adesea ne arată lucruri
pe care altfel le trecem cu vederea,

ca acest semn
de pe marginea unei autostrăzi din Texas.

(TENTAȚII)

Ele pot semnifica adesea
lucruri pe care nu le vedem deloc,

precum distanța până la destinație.

Semnele ne ajută adesea
să ne orientăm în lume,

[Vă aflați pe o insulă]

spunându-ne unde ne aflăm

și ce se întâmplă în momentul prezent,

dar ne pot ajuta și să vedem mai bine,

să ne schimbăm perspectiva

și să avem o imagine de ansamblu.

Imaginați-vă, de exemplu,

că mergeți pe stradă în Philadelphia.

Un oraș din SUA încărcat de istorie,

locul de naștere al constituției.

Dar imaginați-vă că mergeți pe o stradă

dintr-o zonă
care suferă o transformare uriașă

din cauza gentrificării.

Iar în timp ce vă plimbați pe stradă,

observați ceva
strălucind deasupra voastră.

Vă uitați în sus și vedeți asta.

Un semn luminos care spune:

„Toată lumina pe care o vezi
este din trecut”

și apoi „Tot ce vezi e trecut”,

înainte de a se stinge complet
pentru un scurt moment.

Vă cere să vă opriți și să observați

istoria încorporată în tot ce vedeți.

Și vă reamintește

că, din cauză că luminii îi trebuie timp
pentru a traversa spațiul,

chiar și să traverseze strada sau camera,

tot ceea ce vedeți în momentul prezent

este de fapt o imagine din trecut.

Semnele influențează
modul cum navigăm prin lume,

ceea ce înseamnă
că au abilitatea de a crea

o experiență sau o înțelegere colectivă.

Timpul petrecut în Africa de Sud
m-a învățat

că atunci când oamenii ajung la un consens

și lucrează împreună pentru un scop comun,

se pot întâmpla lucruri puternice
și tot mai multe lucruri devin posibile.

Doresc să creez mai multe oportunități

pentru ca oamenii
să găsească acel tip de consens.

Vreau ca oamenii să simtă
puterea colaborării,

uneori chiar în sens literal.

Acum câțiva ani,

un prieten mi-a arătat

cum corpurile noastre pot conduce
mici cantități de electricitate.

Iar dacă luați de mână o altă persoană,

un mic curent electric
poate trece prin mâinile voastre

și devine ca un buton
care poate genera altceva.

Așa că anul trecut am folosit
această formă de conexiune umană

pentru a activa o sculptură gonflabilă.

Am pus doi senzori pe o platformă,
destul de îndepărtați

pentru ca o persoană
să nu-i poată activa singură.

Dar când două sau mai multe persoane
se alătură

pentru a închide acel circuit electric,

sculptura gonflabilă prinde viață.

Totul începe să se umple cu aer,

și pe măsură ce oamenii se țin de mână,
devine tot mai mare,

creând cuvintele „Voi sunteți magici.”

(Muzică, ciripit de păsări)

Mereu îmi place să văd

cum fiecare grup de oameni
găsește un mod diferit

de a se conecta fizic și metaforic.

Dar imediat ce își desprind mâinile
și întrerup conexiunea,

cuvintele încep să se dezumfle
și să se prăbușească,

până când în cele din urmă
redevin o grămadă inertă de pânză.

(Aplauze)

În acest moment,
cred că suntem cu toții de acord

că viitorul pare mohorât și nesigur.

Dar poate că speranța

într-un viitor mai luminos, mai sustenabil
și mai echitabil

depinde mai întâi de abilitatea noastră
de a ni-l imagina.

Dar după ce ni-l imaginăm,

chiar trebuie să credem că e posibil.

Apoi trebuie să găsim un consens

cu oameni cu care poate nu suntem de acord

și să lucrăm împreună
pentru acest scop comun.

Iar dacă facem asta,
cred că suntem capabili de magie.

Așa că dacă mă mai suportați
încă un minut,

am să vă rog pe toți din această sală
să vă țineți de mâini.

Când a fost ultima oară
când ați ținut de mână un străin?

(Râsete)

Dacă vă simțiți confortabil,

faceți acest gest metaforic

de a întinde mâna peste culoar.

Iar după ce i-ați luat de mână
pe cei de lângă voi,

dacă vă simțiți confortabil,
vă rog să închideți ochii.

Acum imaginați-vă un minut ce doriți,

cum vreți să arate viitorul.

Și dați-vă voie
să fiți măcar un pic idealiști.

Ce doriți să vedeți că se schimbă
sau se întâmplă în propria voastră viață?

Ce doriți să vedeți că se schimbă
sau se întâmplă pentru toți, pe planetă?

Vă puteți imagina?

Puteți vedea cum, dacă lucrăm împreună,

chiar poate fi posibil?

Acum deschideți ochii,

și haideți să îndeplinim asta!

Vă mulțumesc!

(Aplauze)