Laudă adusă lentorii

Jurnalistul Carl Honore crede ca importanța pe care Vestul o acordă vitezei distruge sănătatea, productivitatea și calitatea vieții. Dar se pregătește o inversare a situației, pentru ca oamenii de rând încep să își încetinească viețile mult prea moderne.

Aș vrea să încep cu o observație,

și anume, că dacă am învățat
ceva în ultimul an,

e că ironia supremă

a publicării unei cărți despre lentoare

e că trebuie s-o promovezi foarte rapid.

Se pare că îmi petrec
mai tot timpul zilele astea,

grăbindu-mă din oraș în oraș,
din studio în studio,

din interviu în interviu,

servind cartea în bucatele foarte mici.

Pentru că toată lumea în zilele noastre

vrea să știe cum să încetinească,

dar vor să afle cum să încetinească
foarte rapid,

(Râsete)

deci am avut o apariție
la CNN zilele trecute

unde am petrecut mai mult
la machiaj decât vorbind pe post.

Și cred că, deși asta nu e
chiar atât de surprinzător, nu?

Pentru ca asta e lumea în care trăim,

o lume blocată pe modul rapid.

O lume obsedată de viteza,

de a face totul mai repede,
de a înghesui din ce în ce mai multe

într-un timp din ce în ce mai scurt.

Fiecare moment al zilei pare
o cursa împotriva timpului.

Vorba lui Carrie Fisher

care e și în biografia mea,
dar o voi repeta:

„În ziua de azi chiar și recompensarea
imediată durează prea mult."

(Râsete)

Și ce facem când vrem
să îmbunătățim lucrurile?

Le acceleram.

Obișnuiam să formăm un număr;
acum apelăm rapid.

Citeam, acum citim rapid.

Mergeam, acum mergem în viteză.

Și desigur, obișnuiam să avem întâlniri,
acum avem întâlniri-fulger.

Și chiar și lucrurile
care sunt încete prin natura lor

încercăm să le acceleram.

Am fost în New York recent
și am trecut pe lângă o sală de sport

care avea o reclamă în geam
pentru un curs nou de seară.

Și era pentru, ați ghicit, yoga rapidă.

A apărut o soluție perfectă
pentru profesioniștii fără timp

care vor să salute soarele,

dar vor să-i acorde numai 20 de minute.

Acestea sunt exemple extreme

și sunt amuzante și radem de ele.

Dar e un aspect foarte serios

și cred că în cursa vieții zilnice

pierdem adesea din vedere daunele

pe care ni le aduce această viață grăbită.

Suntem atât de îmbibați de cultura vitezei

încât nici nu mai observăm
prețul pe care îl plătim

în fiecare latură a vieții noastre.

Sănătatea, dieta, slujba,

relațiile, mediul și comunitatea.

Și uneori e nevoie de un semnal de alarmă

care să ne anunțe
că ne grăbim prin viețile noastre,

în loc să le trăim cu adevărat,

trăim viața rapidă, în locul vieții bune.

Și cred că pentru mulți oameni,
semnalul de alarmă

ia forma unei boli.

O epuizare, până la urmă corpul ne spune

„Nu mai pot”, și aruncă prosopul.

Sau poate o relație se duce de râpă

pentru ca n-am avut timpul, sau răbdarea,

sau liniștea,

de a fi cu cealaltă persoana,
de a o asculta.

Semnalul meu de alarma
a venit când am început

să îi citesc povești fiului meu

și am văzut că la sfârșitul zilei

mă duceam în camera lui
și nu puteam să încetinesc,

citeam repede „Pisica din pălarie”.

Săream rânduri aici,

paragrafe dincolo,
uneori o pagina întreagă

și desigur, băiețelul meu știa cartea
pe de rost, așa că ne certam.

Și ceea ce ar fi trebuit să fie
cel mai relaxant, cel mai intim,

cel mai tandru moment al zilei,

în care un tata stă
și îi citește fiului său,

devenise de fapt o bătalie a voințelor;

o ciocnire între viteza lui și...

de fapt, între viteza mea
și lentoarea lui.

Și asta a durat ceva timp,

până m-am surprins citind
un articol din ziar

cu sfaturi pentru oameni grăbiți.

Și unul dintre sfaturi menționa
o serie de cărți intitulată

„Povești de un minut.”

Si eu, ma cutremur cand spun acum acele cuvinte,

dar prima reactie a fost foarte diferita atunci.

Primul meu reflex a fost sa spun

"Aleluia, ce idee grozava!

Este exact ce imi trebuie ca sa grabesc si mai mult adormirea copilului."

Dar din fericire

mi s-a aprins un beculet si urmatoarea mea reactie a fost foarte diferita

si am facut un pas inapoi si m-am gandit

"Hopa, chiar la asta s-a ajuns?

Sunt chiar atat de grabit incat sunt gata

sa-mi expediez fiul doar cu un sunet la sfarsitul zilei?"

Si apoi am aruncat ziarul,

si ma pregateam sa urc in avion, si am stat acolo

si am facut ceva ce nu mai facusem de multa vreme, mai exact n-am facut nimic.

Doar m-am gandit, m-am gandit mult si bine.

Si pana am coborat din avion, ma hotarasem sa fac ceva in privinta asta.

Vroiam sa investighez toata cultura asta a cucilor alergatori

si efectele ei asupra mea si asupra celorlalti.

Si aveam doua intrebari in minte.

Prima era "Cum de am devenit asa rapizi?"

Iar a doua era "Este posibil,

sau macar de dorit, sa incetinim?"

Acum, daca ne gandim la

cum a ajuns lumea noastra asa de accelerata, ies la iveala suspectii de serviciu.

Ne gandim, stiti, la urbanizare,

consumerism, locul de munca, tehnologie.

Dar cred ca daca trecem de

aceste forte, ajungem la ceva ce ar putea fi motivul mai profund,

la miezul problemei,

care este modul in care privim timpul in sine.

In alte culturi, timpul e ciclic.

Se crede ca el curge in

cercuri mari, incete.

Intotdeauna se innoieste si se improspateaza.

In vreme ce in Vest, timpul este liniar.

Este o resursa finita,

mereu se scurge.

Ori il folosesti, ori il pierzi.

Timpul inseamna bani, cum a spus Benjamin Franklin.

Si cred ca asta are efecte psihologice asupra noastra, ne...

ne creeaza o ecuatie.

Timp e putin, deci ce facem?

Pai...pai acceleram, nu?

Incercam sa facem din ce in ce mai multe in din ce in ce mai putin timp.

Transformam fiecare moment al zilei

intr-o cursa spre linia de sosire.

O linie la care, de fapt, nu ajungem niciodata,

dar care tot o linie de sosire este.

Si cred ca intrebarea este daca

se poate sa scapam de acest mod de gandire.

Si din fericire, raspunsul este da, pentru ca

eu am descoperit, cand am inceput sa caut, ca exista un

curent global impotriva acestei culturi care

ne spune ca mai repede e mereu mai bine si ca mai ocupat e cel mai bine.

In toata lumea, oamenii fac ceva de neimaginat:

incetinesc si afla ca

desi gandirea conventionala le spune ca daca reduci viteza, esti calcat in picioare,

contrariul se dovedeste a fi adevarat.

Ca incetinind in momentele potrivite,

oamenii afla ca fac totul mai bine.

Mananca mai bine, fac dragoste mai bine, fac sport mai bine,

muncesc mai bine, traiesc mai bine.

Iar in acest tip de cazan in care se amesteca

momente, locuri si incetiniri,

se gaseste ceea ce multi oameni numesc acum

Miscarea Internationala a Lentorii.

Acum daca imi permiteti un mic act de ipocrizie,

am sa va ofer un foarte rapid rezumat a ceea ce

se intampla in cadrul Miscarii. Daca va ganditi la mancare,

multi veti fi auzit de miscarea "Mancare Lenta."

A inceput in Italia dar s-a raspandit in intreaga lume

si acum are 100 000 de membri

in 50 de tari.

Si se conduce dupa un mesaj foarte simplu si de bun simt,

si anume acela ca obtinem mai multa placere si mai multa sanatate

din mancarea noastra cand

o cultivam, o preparam si o consumam intr-un ritm rezonabil.

Mai cred ca explozia

miscarii fermelor organice si renasterea pietelor taranesti

este o alta...sunt alte ilustrari

ale faptului ca oamenii incearca disperati sa scape de

consumarea si prepararea si cultivarea mancarii lor

dupa un program industrial.

Vor sa se intoarca la ritmuri mai lente.

Iar din miscarea Mancarii Lente s-a dezvoltat ceva

numit miscarea "Oraselor Lente", care a inceput in Italia,

dar s-a raspandit in toata Europa si mai departe.

Datorita ei, orasele

incep sa isi regandeasca organizarea peisajului urban

in asa fel incat oamenii sa fie incurajati sa incetineasca

si sa miroasa trandafirii si sa aiba relatii unii cu altii.

Se reduce traficul,

se pun banci in parcuri, se planteaza flori.

Si intr-un fel, aceste schimbari reprezinta mai mult decat suma partilor lor,

pentru ca eu cred ca atunci cand un Oras Lent devine in mod oficial un Oras Lent,

este ca un fel de declaratie filozofica.

Spune lumii si propriilor locuitori

ca noi credem ca lentoarea

are un rol de jucat in secolul 21.

In medicina, cred ca multi oameni sunt puternic dezamagiti

de tipul de mentalitate solutie-rapida

pe care-l gasesti in medicina conventionala.

Si milioane de oameni din intreaga lume se indreapta catre

forme complementare si alternative de medicina,

care tind sa foloseasca

metode mai lente, mai blande, mai holistice de vindecare.

Acum, bineinteles ca terapiile complementare sunt controversate

si eu personal ma indoiesc ca spalatura cu cafea

va avea vreodata suportul comunitatii stiintifice.

Insa alte tratamente

cum sunt acupunctura si masajul, sau chiar doar relaxarea,

au in mod evident un fel de beneficiu.

Pretutindeni, facultati de medicina renumite au inceput

sa studieze aceste practici ca sa afle cum functioneaza

si ce putem invata de la ele.

Sexul. Se practica mult sex rapid, nu?

Terminam...

in fine, nu intentionam sa fac un joc de cuvinte.

Ma indreptam, sa zicem, incet catre Oxford

si am intrat intr-un magazin de ziare si am vazut o revista,

o revista pentru barbati, care avea pe coperta titlul

"Cum sa-ti aduci partenera la orgasm in 30 de secunde."

Deci, intelegeti, chiar si sexul

se face cu cronometrul in zilele noastre.

Acum, desigur ca

si mie imi place una mica la fel ca oricui,

dar cred ca am castiga foarte mult

din sexul lent, din a incetini ritmul in dormitor.

Stiti, accesezi acei, sa zicem,

curenti psihologici, emotionali, spirituali mai profunzi,

si obtii un orgasm mai puternic in urma acumularii.

Mai multa placere la acelasi pret, sa zicem.

Pointer Sisters au fost cele mai elocvente, nu-i asa,

cand au laudat amantul cu maini lente.

Si toti am ras de Sting

acum cativa ani cand a inceput sexul tantric,

dar derulezi cativa ani, si acum gasesti cupluri de toate varstele

ingramadite la seminarii, sau poate doar

la ei in dormitor, incercand sa gaseasca moduri

de a reduce viteza si de a face sex mai bine.

Si desigur in Italia, unde oamenii par intotdeauna sa stie

unde sa-si gaseasca placerea,

au lansat o miscare oficiala de Sex Lent.

Locul de munca...

in cea mai mare parte a lumii,

America de Nord este o exceptie notabila,

orele de munca s-au redus.

Europa este un exemplu al faptului

ca oamenii cresc nivelul calitatii propriei vieti

pe masura ce muncesc mai putin si

ca productivitatea lor pe ora creste.

Desigur ca exista probleme cu

saptamana de munca de 35 de ore din Franta,

prea mult, prea devreme, prea rigida.

Dar alte tari din Europa, in special cele nordice,

ne arata ca este posibil

sa ai o economie grozava

fara sa fii ahtiat de munca.

Norvegia, Suedia,

Danemarca si Finlanda sunt acum

printre cele mai competitive 6 economii ale lumii,

si au un numar de ore de munca care ar face americanul de rand

sa planga de invidie.

Iar daca treci de nivelul de tara

si ajungi la cel de micro-companie,

din ce in ce mai multe companii inteleg acum

ca trebuie sa permita angajatilor

fie sa lucreze mai putine ore, fie sa se deconecteze,

sa ia o pauza de pranz, sa stea intr-o camera linistita,

sa isi inchida Blackberry-urile si laptop-urile, voi cei din spate,

telefoanele mobile,

in timpul zilei sau in weekend, ca sa aiba timp sa se reincarce

si sa lase creierul sa ajunga la

acea stare creativa a gandirii.

Totusi, in zilele noastre, nu doar adultii

muncesc prea mult, nu? Si copiii fac la fel.

Am 37 de ani si copilaria mea s-a incheiat la mijlocul anilor '80,

asa ca ma uit la copiii de azi si ma uimeste felul in care ei

se agita cu mai multe teme,

mai multe meditatii, mai multe activitati extrascolare,

decat ne-am fi putut imagina cu o generatie in urma.

Iar unele dintre cele mai emotionante email-uri

pe care le primesc pe site

vin de fapt de la adolescenti

aflati in pragul epuizarii, care ma roaga

sa le scriu parintilor

ca sa ii ajut sa incetineasca, sa ii ajut sa coboare de pe aceasta

banda rulanta la viteza maxima.

Dar din fericire, exista o urmare si pentru parinti,

si aflam ca orase din Statele Unite

se aliaza si interzic activitatile extrascolare

intr-o anumita zi a lunii, pentru ca oamenii sa poata

sa se destinda si sa petreaca timp cu familia, si sa incetineasca.

Temele sunt altceva. Exista interdictii ale temelor

care apar in toata lumea dezvoltata,

in scoli care puneau mare accent pe ele ani intregi

si care vad acum ca mai putin poate insemna mai mult.

A fost un caz in Scotia recent

unde o scoala privata cu taxa si rezultate bune

a interzis temele

pentru toti elevii sub 13 ani,

iar parintii de succes s-au speriat si au zis

"Ce e cu voi, stiti, copiii nostri vor ramane in urma", iar directorul a spus

"Nu, nu, copiii vostri trebuie sa o ia incet la sfarsitul zilei."

Si luna trecuta, cand au aflat rezultatele examenelor,

au vazut ca notele de la matematica si stiinte au crescut cu 20%

fata de media de anul trecut.

Ceea ce cred eu ca e foarte important este ca

universitatile de elita, pe care se da vina

pentru ambitionarea si stresarea copiilor,

au inceput sa constate un nivel din ce in ce mai scazut al studentilor

care se inscriu. Acesti copii au note grozave,

au CV-uri atat de pline de activitati extrascolare,

incat iti vine sa plangi.

Dar le lipseste scanteia, le lipseste

abilitatea de a gandi creativ si deosebit,

nu mai stiu sa viseze. Astfel ca aceste scoli din Ivy League,

plus Oxford si Cambridge si altele, incep sa transmita un mesaj

parintilor si elevilor, si anume ca trebuie sa reduca putin viteza.

Harvard, spre exemplu, a trimis o scrisoare

studentilor de anul I,

in care li se spunea ca o sa primeasca mai mult de la viata si de la Harvard

daca incetinesc. Daca fac mai putine lucruri,

dar dau lucrurilor timp, timpul de care au ele nevoie,

ca sa se bucure de ele, sa le savureze.

Chiar daca asta inseamna sa nu faca nimic uneori.

Iar acea scrisoare se numeste, foarte potrivit zic eu,

"Ia-o mai incet!", cu semnul exclamarii la sfarsit.

Oriunde ne uitam, mesajul este acelasi, in opinia mea.

Mai putin reprezinta adesea mai mult,

mai incet este de multe ori

mai bine. Dar acestea fiind zise,

nu ne este asa usor sa incetinim, nu?

Vreau sa zic, ati auzit ca am luat o amenda pentru viteza

in timp ce faceam cercetare pentru cartea mea cu beneficiile incetinirii,

si e adevarat, dar nu e tot.

Ma indreptam de fapt spre o cina

tinuta de cei de la Mancare Lenta.

Si daca toate astea n-ar fi destul de stanjenitoare, am primit amenda in Italia.

Daca vreunul dintre voi a condus pe o autostrada in Italia,

aveti o idee in legatura cu ce viteza aveam.

(Rasete)

Dar de ce ne e asa de greu sa incetinim?

Cred ca sunt diverse motive.

Unul este ca viteza e distractiva, stiti, viteza e sexy.

E vorba de aportul de adrenalina. E greu sa renuntam la el.

Cred ca exista si o dimensiune metafizica,

viteza devine modul nostru de a ne izola

fata de intrebarile mai mari, mai adanci.

Ne umplem mintile cu ceea ce ne distrage atentia, ne tine ocupati,

ca nu fim nevoiti sa ne intrebam

sunt bine? Sunt fericit? Imi cresc copiii asa cum trebuie?

Politicienii iau decizii bune in numele meu?

Un alt motiv, care cred eu ca e cel mai puternic,

pentru care ne vine greu sa o luam mai incet, este tabuul cultural

pe care l-am ridicat in jurul incetinirii.

"Incet" este un cuvant murdar in cultura noastra.

Este sinonim cu "lenes", "indolent",

cu un om care renunta usor.

Cum se zice, "E putin mai incet." Este de fapt sinonim

cu a fi prost.

Cred ca Miscarea Lentorii, sau de fapt scopul ei,

obiectivul ei principal, este sa sfarame acest tabu,

si sa ne spuna ca de fapt da,

uneori incetineala nu este -- raspunsul,

ca exista "incetineala rea".

Stiti ca -- am ramas blocat recent pe M25,

care este un drum inel in jurul Londrei, de curand,

si am stat trei ore si jumatate acolo. Si pot sa va spun,

asta e o incetineala foarte rea.

Dar ideea noua,

ideea revolutionara a Miscarii Lentorii,

este aceea ca exista si "incetineli bune".

Ele inseamna sa ne facem timp

sa mancam cu familia, cu televizorul stins.

Sau sa ne facem timp sa privim problemele din toate unghiurile

in birou si sa luam cea mai buna decizie

la locul de munca.

Sau poate doar sa ne facem timp

sa o luam mai incet

si sa savuram viata.

Cel mai inaltator lucru pe care l-am descoperit

legat de ce s-a intamplat cu cartea

de la aparitia ei, a fost reactia pe care a starnit-o.

Stiam ca atunci cand va aparea cartea mea despre incetineala,

va fi salutata de brigada New Age,

dar ea a fost acceptata cu mult entuziasm

si de lumea corporatista, stiti, de presa

de afaceri dar si de

marile companii si de organizatiile de leadership.

Si asta pentru ca oamenii din varful piramidei, oameni ca voi, cred eu,

incep sa inteleaga ca exista prea multa

viteza in sistem,

prea multa agitatie, si ca este timpul sa descoperim

sau sa revenim la arta pierduta a schimbarii vitezelor.

Un alt semnal incurajator, cred,

este ca aceasta idee nu a fost adoptata

numai in zonele dezvoltate ale lumii. In cele in curs de dezvoltare,

in tarile care sunt pe cale sa faca saltul

in categoria tarilor dezvoltate, China, Brazilia,

Tailanda, Polonia si asa mai departe,

in aceste tari a fost adoptata Miscarea Lentorii

de catre multi oameni si a aparut o dezbatere

in mass-media lor, pe strazi.

Pentru ca eu cred ca se uita spre Vest si isi spun

"Uite, ne place aceasta parte din ceea ce aveti voi,

dar nu suntem prea siguri de aceasta."

Acestea fiind zise, este

oare, este posibil?

Aceasta e principala intrebare pe care ne-o punem astazi.

Este posibil sa incetinim?

Si eu sunt fericit sa va spun ca raspunsul

este un DA rasunator.

Eu sunt dovada A,

un dependent de viteza

oarecum reformat si reabilitat.

Inca iubesc viteza. Stiti, eu stau in Londra

si lucrez ca jurnalist,

si imi place zumzetul si agitatia

si aportul de adrenalina pe care le aduc amandoua.

Joc squash si hochei pe gheata,

doua sporturi foarte rapide, si n-as renunta la ele pentru nimic in lume.

Dar in ultimul an, am inceput sa

restabilesc legatura cu broasca testoasa din mine.

(Rasete)

Asta inseamna ca,

de la o vreme,

nu ma mai supraincarc fara sens.

Nu mai functionez automat

ca un dependent de graba.

Nu mai aud

carul inaripat al timpului cum se apropie,

sau cel putin nu atat cat il auzeam inainte.

De fapt pot sa-l aud acum, pentru ca vad cum mi se termina timpul.

Iar partea buna a acestui lucru este ca

ma simt chiar mult mai fericit, mai sanatos,

mai productiv decat oricand.

Simt ca imi traiesc viata

in loc sa alerg prin ea.

Si poate cel mai important

indicator al acestui fapt este

ca simt ca relatiile mele sunt mai profunde,

mai bogate, mai puternice.

Iar pentru mine, testul cu turnesol, sa zicem,

care imi arata daca functioneaza si ce semnifica,

il reprezinta povestile de adormit copiii, pentru ca de fapt

de acolo a pornit toata aventura. Si acolo vestile

sunt de asemenea bune, stiti,

la sfarsitul zilei, merg in camera fiului meu.

Nu port ceas. Imi inchid calculatorul,

asa ca nu pot auzi cand imi vine un e-mail,

si incetinesc pana la ritmul lui si citim.

Si pentru ca toti copiii au ceasul lor intern si ritmul lor,

copiii nu acorda "timp de calitate"

cand iti planifici 10 minute ca ei sa se deschida in fata ta.

Ei au nevoie ca tu sa te misti in ritmul lor.

Am vazut ca la 10 minute dupa ce am inceput o poveste,

fiul meu imi spune dintr-odata

"Stii, mi s-a intamplat ceva la joaca si m-a suparat tare."

Si incepem sa conversam pe tema asta.

Si acum imi da seama ca povestile de seara

obisnuiau sa fie un fel de

casuta pe care trebuia s-o bifez, ceva de care mi-era groaza,

pentru ca erau lente si trebuia sa trec repede peste ele.

Au devenit rasplata mea la sfarsitul zilei,

ceva ce am ajuns sa pretuiesc mult.

Am un fel de final de Hollywood

pentru discursul din aceasta dupa-amiaza,

care suna cam asa.

Acum cateva luni, ma pregateam sa plec

intr-un alt turneu cu cartea, si aveam gentile pregatite.

Eram jos, in fata usii, asteptam un taxi,

si a coborat fiul meu pe scari si

imi facuse o felicitare. Si o luase cu el.

Prinsese cu capse doua cartonase, cam ca astea,

si pusese un abtibild cu personajul lui preferat,

Tintin, pe fata.

Si mi-a zis,

sau mi-a dat-o si eu am citit-o,

scria "Pentru tati, cu drag Benjamin."

Si m-am gandit "Ce dragut,

e o felicitare sa-mi poarte noroc in turneu?"

Si el a zis "Nu, nu, nu, tati -- este o felicitare

pentru ca esti cel mai bun cititor de povesti din lume."

Si m-am gandit, "Da, stii, treaba asta cu incetinitul chiar functioneaza."

Va multumesc foarte mult.