De ce ar trebui să o citiți pe Flannery O’Connor? - Iseult Gillespie

Vezi lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/why-should-you-read-flannery-o-connor-iseult-gillespie

Flannery O’Connor a scris povești despre înstrăinați, impostori și inadaptați puși pe scena lumii pe care o cunoștea cel mai bine: sudul Americii. Ea era un maestru al grotescului, însă creația sa a depășit limitele ridicolului și groaznicului pentru a dezvălui varietatea și nuanța firii umane. Iseult Gillespie explorează modul în care lumile fictive mereu surprinzătoare ale lui O’Connor continuă să atragă cititori decenii mai târziu.

Lecție de Iseult Gillespie, regia Anton Bogaty.

O bunică guralivă și un bandit hoinar
se confruntă pe un drum de țară.

Un vânzător de biblie ademenește
un filozof olog într-un hambar.

Un meșter călător învață o femeie surdă
primul ei cuvânt pe o fostă plantație.

De la ferma ei din Georgia rurală,

înconjurată de un stol de păsări de casă,

Flannery O’Connor a început să scrie
povești despre înstrăinați,

impostori și inadaptați puși pe scena
lumii pe care o știa cel mai bine:

sudul Americii.

Ea a publicat două nuvele,

însă e mult mai cunoscută
pentru povestirile sale scurte

ce explorau viața din orășele
cu un limbaj înțepător, umor ciudat

și scenarii încântător de neplăcute.

În timpul ei liber,
O’Connor schița benzi desenate,

iar scrierile sale sunt de asemenea
pline de caricaturi.

În povestirile sale, o mamă
are o față „mare și inocentă ca o varză”,

un bărbat are la fel de multă energie
ca un „mop de podea”,

iar corpul unei femei
are forma unei „urne funerare”.

Numele personajelor sunt și ele șirete.

Să luăm povestirea
„Viața ce o salvezi poate fi chiar a ta”,

unde Tom Shiftlet, un pierde-vară ciung

dă buzna în viața unei femei
pe nume Lucynell Crater

și a fiicei sale surde și mute.

Deși doamna Crater e sigură pe sine,

casa ei izolată se dărâmă.

La început, am putea suspecta
motivele lui Shiftlet

atunci când el se oferă
să o ajute pe lângă casă,

însă O’Connor ne dezvăluie în curând
că femeia în vârstă

e la fel de intrigantă
ca și oaspetele ei neașteptat –

și spulberă presupunerile cititorului
despre cine deține controlul.

Pentru O’Connor
niciun subiect nu era interzis.

Deși era o catolică devotată,

nu îi era frică să exploreze

posibilitatea gândului religios
şi a comportamentului nereligios

ce coexistă în aceeași persoană.

În nuvela ei „Năvalnicii pun mâna pe ea”,

personajul principal se luptă
cu alegerea de a deveni un om al Domnului,

dar de asemenea provoacă incendii
și ucide.

Cartea începe cu profetul indecis
într-o poziție compromițătoare:

„Unchiul lui Francis Marion Tarwater
era mort de o jumătate de zi

atunci când băiatul s-a îmbătat prea tare
pentru a termina de săpat mormântul său”.

Astfel că un trecător
„îi trage corpul de pe masa

unde era încă așezat și-l îngroapă […]

cu destul pământ deasupra,
ca să nu-l dezgroape câinii.”

Deși propriile sale principii
încă mai sunt discutate,

ficțiunea lui O’Connor
s-ar putea potrivi cu rasismul din sud.

În „Tot ce se ridică
trebuie să se unească",

ea ilustrează un fiu mâniat
de bigotismul mamei sale.

Însă povestea dezvăluie
că și el are punctele sale oarbe

și sugerează că doar recunoscând răul

nu-l scutește de examinarea
propriului caracter.

Chiar dacă O’Connor cercetează
cele mai neplăcute aspecte ale umanității,

ea lasă loc pentru reabilitare.

În „Un bărbat bun e greu de găsit”,

ea izbăvește o bunică nesuferită
pentru iertarea unui criminal periculos,

chiar dacă se apropie de familia ei.

Deși am putea dezaproba
prețul mântuirii al acestei femei,

suntem forțați să acceptăm nuanțele

în momente în care altfel
le-am putea considera violente sau rele.

Măiestria grotescului lui O’Connor

și felul cum explorează gândirea îngustă
și superstițiile din sud

au clasificat-o
drept o scriitoare gotică din sud.

Însă creația sa a împins-o
dincolo de ridicolele

și înspăimântătoarele trăsături
asociate cu acest gen,

pentru a dezvălui varietatea
și nuanțele firii umane.

Ea știa că unele din aceste varietăți
erau inconfortabile,

iar povestirile sale puteau fi neplăcute –

însă îi plăcea să-și provoace cititorii.

O’Connor a decedat de lupus
la vârsta de 39 de ani,

după ce boala a ținut-o captivă
la ferma ei din Georgia pentru 12 ani.

Pe parcursul acelor ani,

a scris o mare parte a operei sale.

Abilitatea ei de a oscila
între dezgust și revelație

continuă să atragă cititorii
spre lumile fictive mereu surprinzătoare.

Aşa cum remarcă personajul Tom Shiftlet,

corpul e „asemeni unei case:

nu pleacă nicăieri;

însă spiritul, doamnelor,
e asemeni unui automobil:

mereu în mișcare.”