Misterul orei 4 a.m.

Poetul Rives face un origami liric de 8 minute, împăturind istoria într-o serie de coincidenţe înconjurând una din cele mai suprarealiste ore, 4 dimineaţa.

Aceasta e o bandă desenată recentă
din Los Angeles Times.

Poanta?

„Pe de altă parte,
nu trebuie să mă trezesc

la patru dimineața în fiecare zi
să-mi mulg labradorul.”

Asta e o copertă recentă
din New York Magazine.

Cele mai bune spitale în care medicii
spun că merg pentru tratarea cancerului,

naşteri, infarcte, boli de inimă,
operaţii de şold, urgenţe la 4 a.m.

Şi ăsta e un cântec
pe care l-am încropit --

(Muzică)

Aţi observat vreodată că patru dimineaţa

a devenit un fel de prescurtare?

E ca şi cum eşti treaz
la cea mai groaznică oră posibilă.

(Râsete)

O oră pentru inconvenienţe,
belele, dorinţe.

O oră pentru complotarea
omorârii şefului poliţiei,

ca în această scenă clasică din „Nașul”.

Scenariul lui Coppola descrie aceşti tipi
ca fiind „extenuaţi cu mânecile răsucite.

E patru dimineaţa.”

(Râsete)

O oră pentru lucruri şi mai macabre,

ca autopsii şi îmbălsămări
în „The House of the Spirits”

a lui Isabel Allende.

După ce copleşitoarea Rosa
cea cu păr verde e ucisă,

medicii o conservă cu unguente
la pompe funebre.

Au lucrat până la patru dimineaţa.

O oră pentru lucruri şi mai macabre,

ca în revista New Yorker
din aprilie anul trecut,

această scurtă povestire
de Martin Amis începe așa:

„Pe 11 septembrie 2001 şi-a deschis ochii

la 4 a.m. în Portland, Maine,

şi ultima zi a lui Mohamed Atta începuse.”

Pentru o oră pe care o găsesc
a fi cel mai paşnică

şi monotonă din zi,

ora 4 a.m. primeşte o grămadă
de publicitate negativă.

(Râsete)

În multe medii de la multe nume mari,

și astfel am devenit suspicios.

M-am gândit: sigur cele mai creative
minţi artistice ale lumii,

nu se opresc toate
la această simplă figură de stil

ca şi cum ar fi inventat-o ele.

Ar putea fi vorba de mai mult?

Ceva intenţionat, ceva secret,

şi cine a pornit faima negativă
a lui patru dimineaţa?

Aş zice că tipul ăsta --
Alberto Giacometti, arătat aici

cu câteva din sculpturile sale
pe bancnota de 100 de franci elveţieni.

A făcut-o cu această bucată vestită

de la Muzeul de Artă Modernă din New York.

Titlul: „Palatul la Patru Dimineaţa”.

(Râsete)

1932.

Nu doar cea mai timpurie
referinţă criptică

la patru dimineaţa pe care am găsit-o.

Cred că această aşa-numită
prima sculptură suprarealistă

ar putea oferi o cheie incredibilă
pentru aproape

toate descrierile artistice
ale lui 4 dimineaţa ce vor urma.

Numesc asta Codul lui Giacometti,
exclusiv la TED.

Acum, sunteţi liberi să mă urmăriţi
pe Blackberries

sau pe iPhone dacă le aveţi.

Funcţionează cam aşa --
asta e o căutare recentă pe Google

pentru patru dimineaţa.

Rezultatele variază, desigur.
Ăsta e un rezultat tipic.

Primele 10 rezultate vă dau

patru rezultate cu cântecului
lui Faron Young, „E patru dimineaţa”.

Trei rezultate pentru filmul
lui Judi Dench, „Patru dimineaţa”,

unul pentru poezia lui Wislawa Szymborska,
„Patru dimineaţa”.

Dar ce au în comun un poet polonez,

o doamnă britanică,
un faimos cântăreţ de country,

în afară de această căutare Google?

Ei bine, hai să începem cu Faron Young --
care s-a născut, întâmplător,

în 1932.

(Râsete)

În 1996, s-a împuşcat în cap
pe 9 decembrie --

care întâmplător e ziua de naştere
a lui Judi Dench.

(Râsete)

Dar nu a murit de ziua lui Dench.

A suferit până în după-amiaza următoare
când a murit în sfârşit

din cauza unei aşa-zise răni de pistol
provocate de el la vârsta de 64 de ani --

care, întâmplător, e vârsta
la care a murit Alberto Giacometti.

Unde era Wislawa Szymborska
în tot acest timp?

Ea are cel mai bun alibi din lume.

În aceeaşi zi, pe 10 decembrie 1996,
în timp ce domnul patru-dimineaţa,

Faron Young,
murea în Nashville, Tennessee,

doamna patru-dimineaţa --
sau una dintre ele -- Wislawa Szymborska

era în Stockholm, Suedia,
acceptând Premiul Nobel pentru literatură.

Fix 100 de ani după moartea
lui Alfred Nobel.

Coincidenţă? Nu, e înfiorător.

(Râsete)

Coincidenţa pentru mine
are o magie mult mai simplă.

E ca şi cum v-aş spune:

„Hei, ştiţi că premiul Nobel
a fost înfiinţat în 1901,

care întâmplător e anul naşterii
lui Alberto Giacometti?”.

Nu, nu se potriveşte totul
atât de bine în paradigmă,

dar asta nu înseamnă
că nu se întâmplă ceva

la cele mai înalte niveluri.

De fapt, sunt oameni în această sală

care ar putea să nu vrea să vă arăt
filmuleţul pe care-l vom vedea imediat.

(Râsete)

Video: Avem un teren de tenis,
o piscină, o sală de cinema --

Vrei să spui că dacă vreau cotlete de porc
chiar în mijlocul nopţii,

tipul tău o să le prăjească?

Desigur, de-asta e plătit.

Dacă ai nevoie de prosoape,
spălătorie, servitoare...

Stai, stai, stai, stai --
stai să văd dacă am înţeles.

E noaptea de Crăciun, 4 a.m.

E o chiorăială în burta mea.

Homer, te rog.

Stai, stai, stai, stai, stai.

Stai să văd dacă am înţeles bine, Matt.

(Râsete)

Când Homer Simpson vrea să-şi imagineze

momentul cel mai neverosimil
nu doar din punctul de vedere al timpului,

dar din tot calendarul, vine cu ora 4

în ziua de naştere a micului Iisus.

Şi nu, nu ştiu cum intră asta

în marea schemă a lucrurilor,
dar în mod evident,

recunosc un mesaj codificat când văd unul.

(Râsete)

Spun, recunosc un mesaj codificat
când văd unul.

Şi, oameni buni, puteţi cumpăra
cartea „Viaţa mea” de Bill Clinton

de la librăria de aici de la TED.

Să o analizaţi complet
pentru toate referinţele ascunse.

Sau puteţi merge pe website-ul
Random House unde există acest fragment.

Şi cât de mult trebuie să citești

pentru a da de biletul de aur?

M-aţi crede, aproape 12 paragrafe?

Asta e pagina 474 în cărţile voastre,
dacă mă urmăriţi:

„Deşi devenea mai bun,
nu eram încă satisfăcut

cu discursul inaugural.

Scriitorilor mei probabil le ieșiseră
peri albi

pentru că deşi lucrasem
între 1 şi 4 dimineaţa

în ziua inaugurării,
încă îl mai schimbam.”

Sigur așa a fost, pentru că s-a pregătit
întreaga sa viaţă

pentru acest eveniment istoric
ce a venit neanunțat.

Şi apoi --

(Râsete)

trei paragrafe mai târziu
ajungem la această minunăţie:

„Am mers înapoi la Blair House
să ne uităm la discurs pentru ultima oară.

A devenit mult mai bun de la 4 a.m.”

Ei bine, cum putea să fie aşa?

Conform scrierilor sale,
acesta fie a dormit,

fie la o întâlnire de rugăciune
cu AI şi Tipper

sau învăţând cum să lanseze
o rachetă nucleară dintr-o valiză.

Ce se întâmplă cu preşedintele american
la ora 4 dimineaţa în ziua inaugurării?

Ce s-a întâmplat
cu William Jefferson Clinton?

S-ar putea să nu ştim niciodată.

Şi am observat, nu-i chiar aici azi

ca să facă faţă unor întrebări dure.

(Râsete)

Ar putea deveni ciudat, nu?

Adică, toate chestiile ăstea
s-au întâmplat pe vremea lui.

Dar dacă ar fi fost aici --

(Râsete)

ne-ar putea reaminti, aşa cum face
la sfârşitul autobiografiei sale,

că în ziua aceasta
Bill Clinton a început o călătorie --

o călătorie care l-a transformat

în primul preşedinte democratic ales

în două mandate consecutive
în ultimele decenii.

Din ultimele generații.

Primul de după acest om,
Franklin Delano Roosevelt,

care şi-a început călătoria fără precedent

cu mult înainte, la prima lui alegere,

înapoi într-un timp mai simplu,

demult, în anul 1932.

(Râsete)

anul în care Alberto Giacometti

(Râsete)

a făcut „Palatul la Patru Dimineaţa”.

Anul, să ne amintim,
în care această voce, acum dispărută,

a venit prima oară plângând
în lumea noastră bătrână și nebună.

(Muzică)

Sunt multe lucruri de analizat.

Vă mulțumesc.

(Muzică)

(Aplauze)