Misterul orei 4 a.m.

Poetul Rives face un origami liric de 8 minute, împăturind istoria într-o serie de coincidenţe înconjurând una din cele mai suprarealiste ore, 4 dimineaţa.

Aceasta e o bandă desenată recentă
din Los Angeles Times.

Poanta?

„Pe de altă parte,
nu trebuie să mă trezesc

la patru dimineața în fiecare zi
să-mi mulg labradorul.”

Asta e o copertă recentă
din New York Magazine.

Cele mai bune spitale în care medicii
spun că merg pentru tratarea cancerului,

naşteri, infarcte, boli de inimă,
operaţii de şold, urgenţe la 4 a.m.

Şi ăsta e un cântec
pe care l-am încropit --

(Muzică)

Aţi observat vreodată că patru dimineaţa a devenit

un fel de prescurtare?

Înseamnă ceva ca şi cum eşti treaz la cea mai groaznică oră posibilă.

(Râsete)

O vreme pentru inconvenienţe, belele, dorinţe.

O vreme pentru complotarea omorârii şefului poliţiei,

ca în această scenă clasică din "The Godfather".

Scenariul lui Coppola descrie aceşti tipi ca "extenuaţi în mâneci de cămaşă.

E patru dimineaţa."

(Râsete)

Un timp pentru lucruri şi mai macabre,

ca autopsii şi îmbălsămări în "The House of the Spirits"

a lui Isabel Allende.

După ce copleşitoarea Rosa cea cu păr verde e ucisă,

medicii o conservă cu unguente şi pastă a antreprenorilor de pompe funebre.

Au lucrat până la patru dimineaţa.

O vreme pentru lucruri şi mai macabre,

ca în revista New Yorker din aprilie, anul trecut,

această scurtă povestire de Martin Amis

începe, "Pe 11 septembrie 2001, şi-a deschis ochii

la 4 a.m. în Portland, Maine,

şi ultima zi a lui Mohamed Atta a început."

Pentru un timp pe care îl găsesc a fi cel mai paşnic

şi monoton din zi, patru dimineaţa primeşte

o grămadă de publicitate negativă --

(Râsete)

în multe medii de la multe nume mari.

Şi am devenit suspicios.

M-am gândit, în mod sigur cele mai creative minţi artistice ale lumii, într-adevăr,

nu se opresc toate la această simplă figură de stil

ca şi cum ar fi inventat-o ele, nu?

Ar putea fi vorba de mai mult?

Ceva intenţionat, ceva secret,

şi, oricum, cine a pornit faima negativă a lui patru dimineaţa?

Aş zice că tipul ăsta -- Alberto Giacometti, arătat aici

cu câteva din sculpturile sale pe bancnota de 100 de franci elveţieni.

A făcut-o cu această bucată vestită

de la Muzeul de Artă Modernă din New York.

Titlul -- "Palatul la Patru Dimineaţa" --

(Râsete)

1932.

Nu doar cea mai timpurie referinţă criptică

la patru dimineaţa pe care am găsit-o.

Cred că această aşa-numită prima sculptură suprarealistă

ar putea oferi o cheie incredibilă pentru aproape

toate descrierile artistice ale lui 4 dimineaţa ce vor urma.

Numesc asta Codul lui Giacometti, exclusiv la TED.

Acum, sunteţi liberi să mă urmăriţi pe Blackberries

sau pe iPhone dacă le aveţi.

Funcţionează cam aşa -- asta e o căutare recentă pe Google

pentru patru dimineaţa.

Rezultatele variază, desigur. Ăsta e un rezultat tipic.

Primele 10 rezultate vă dau

patru instanţe ale cântecului lui Faron Young, "E patru dimineaţa",

trei instanţe pentru filmul lui Judi Dench, "Patru dimineaţa",

una pentru poezia lui Wislawa Szymborska, "Patru dimineaţa".

Dar ce au, aţi putea întreba, ce au în comun un poet polonez,

o doamnă britanică, un faimos cântăreţ de country,

în afară de această excelentă înşirare de la Google?

Ei bine, hai să începem cu Faron Young -- care s-a născut, întâmplător,

în 1932.

(Râsete)

În 1996, s-a împuşcat în cap pe 9 decembrie --

care întâmplător e ziua de naştere a lui Judi Dench.

(Râsete)

Dar nu a murit de ziua lui Dench.

A suferit până în după-amiaza următoare când a murit în sfârşit

datorită unei aşa-zise răni de pistol provocate de el la vârsta de 64 de ani --

care, întâmplător, e vârsta la care a murit Alberto Giacometti.

Unde era Wislawa Szymborska în tot acest timp?

Ea are cel mai bun alibi din lume.

În aceeaşi zi, pe 10 decemrbie 1996, în timp ce domnul patru-dimineaţa,

Faron Young, murea în Nashville, Tennessee,

doamna patru-dimineaţa -- sau una dintre ele -- Wislawa Szymborska

era în Stockholm, Suedia, acceptând Premiul Nobel pentru literatură.

Fix 100 de ani după moartea lui Alfred Nobel.

Coincidenţă? Nu, e înfiorător.

(Râsete)

Coincidenţa pentru mine are o magie mult mai simplă.

E ca şi cum v-aş spune,

"Hei, ştiţi că premiul Nobel a fost înfiinţat în 1901,

care întâmplător e anul naşterii lui Alberto Giacometti?"

Nu, nu se potriveşte totul atât de bine în paragidmă,

dar asta nu înseamnă că nu se întâmplă ceva

la cel mai înalte niveluri.

De fapt, sunt oameni în această sală

care ar putea să nu vrea să vă arăt filmuleţul pe care-l vom vedea imediat.

(Râsete)

Video: Avem un teren de tenis, o piscină, o sală de cinema --

Vrei să spui că dacă vreau cotlete de porc, chiar în mijlocul nopţii,

tipul tău o să le prăjească?

Desigur, de-asta e plătit.

Acum, ai nevoie de prosoape, spălătorie, servitoare?

Stai, stai, stai, stai -- stai să văd dacă am înţeles.

E noaptea de Crăciun, 4 a.m.

E un chiorhăit în burta mea.

Homer, te rog.

Stai, stai, stai, stai, stai.

Stai să văd dacă am înţeles bine, Matt.

(Râsete)

Când Homer Simpson vrea să-şi imagineze

momentul cel mai implauzibil nu doar din punctul de vedere al timpului,

dar din tot calendarul, vine cu 0400

în ziua de naştere a micului Isus.

Şi nu, nu ştiu cum intră asta

în marea schemă a lucrurilor, dar în mod evident,

ştiu un mesaj codificat când văd unul.

(Râsete)

Spun, ştiu un mesaj codificat când văd unul.

Şi, oameni buni, puteţi cumpăra un exemplar din "Viaţa mea" de Bill Clinton

de la librăria de aici de la TED.

Să o analizaţi din scoarţă-n scoarţă pentru orice referinţe ascunse.

Sau puteţi merge pe website-ul Random House unde există acest fragment.

Şi cât de jos trebuie să mergi

pentru a da de biletul de aur?

M-aţi crede, aproape 12 paragrafe?

Asta e pagina 474 în cărţile voastre, dacă mă urmăriţi:

"Deşi devenea mai bun, nu eram încă satisfăcut

cu discursul inaugural.

Scriitorilor mei trebuie că le-au ieşit peri albi

pentru că deşi lucrasem între 1 şi 4 dimineaţa

în ziua inaugurării, încă îl mai schimbam."

Desigur, pentru că te-ai pregătit întreaga viaţă

pentru acest eveniment istoric care s-a furişat lângă tine.

Şi apoi --

(Râsete)

trei paragrafe mai târziu ajungem la această minunăţie:

"Am mers înapoi la Blair House să ne uităm la discurs pentru ultima oară.

A devenit mult mai bun de la 4 a.m."

Ei bine, cum putea să fie aşa?

După propriile sale cuvinte, acest om a fost fie adormit,

la o întâlnire de rugăciune cu AI şi Tipper sau învăţând cum să lanseze

o rachetă nucleară dintr-o valiză.

Ce se întâmplă cu preşedintele american la ora 4 dimineaţa în ziua inaugurării?

Ce s-a întâmplat cu William Jefferson Clinton?

S-ar putea să nu ştim niciodată.

Şi am observat, nu-i chiar aici azi

ca să facă faţă unor întrebări dure.

(Râsete)

Ar putea deveni ciudat, nu?

Adică, toate chestiile astea s-au întâmplat pe vremea lui.

Dar dacă ar fi fost aici --

(Râsete)

ne-ar putea reaminti, aşa cum face la sfârşitul autobiografiei sale,

că în ziua asta, Bill Clinton a început o călătorie --

o călătorie care l-a văzut devenind

primul preşedinte democratic ales

în două mandate consecutive de decenii încoace.

De generaţii încoace.

Primul de după acest om, Franklin Delano Roosevelt,

care şi-a început călătoria fără precedent

cu mult înainte, la prima lui alegere,

înapoi într-un timp mai simplu, demult în 1932 --

(Râsete)

anul în care Alberto Giacometti

(Râsete)

a făcut "Palatul la Patru Dimineaţa"

Anul, să ne amintim, în care această voce, acum dispărută,

a venit prima oară plângând în această bătrână lume nebună a noastră.

(Muzică)

(Aplauze)