Ce ne poate învăța cea mai misterioasa lună a lui Saturn despre originea vieții

Sonda Dragonfly creată de NASA va călători în spațiu pentru a explora Titan, cea mai mare lună a planetei Saturn, în 2026. Elizabeth „Zibi" Turtle, cercetător planetar, împărtășește cu noi modul în care această misterioasă lună, despre care se crede că seamănă cu Pământul timpuriu, ne-ar ajuta să înțelegem mai bine caracterul locuibil al altor planete și însăși originea vieții.

Imaginați-vă o lume
cu o varietate de forme de relief.

Are o atmosferă densă

în care vântul spulberă suprafața

și în care plouă.

Are munți și câmpii,

râuri, lacuri și mări,

dune de nisip și câteva cratere de impact.

Sună ca și cum ar fi Pământul, nu-i așa?

Această lume este Titan.

În august 1981,

Voyager 2 a surprins această imagine
a celei mai mari luni a planetei Saturn.

Sondele Voyager au călătorit
mai departe ca niciodată,

incluzând sistemul solar și nu numai

în geografia noastră.

Dar această imagine, această lună cețoasă

ne-a reamintit de misterul
ce a rămas neelucidat.

Am învățat enorm în timp
ce Voyager a zburat pe lângă Titan,

și totuși habar n-aveam
ce zace sub această pătură atmosferică.

Era o suprafață înghețată
cu forme de relief ca ale celorlalte luni

care fuseseră observate
la Saturn și Jupiter?

Sau poate pur și simplu era un vast
ocean global de metan lichid?

Învăluită și ascunsă de ceață,

suprafața lui Titan a fost
un mister deosebit

pe care Cassini-Huygens, perechea
de sonde spațiale lansată în 1997,

a fost desemnată să îl rezolve.

După ce a ajuns la destinație în 2004,

primele imagini trimise de Cassini
cu suprafața lui Titan

au intensificat misterul.

Ne-au trebuit luni să înțelegem
ce vedeam la suprafață,

să ne dăm seama, de exemplu,

că liniile întunecate,

care au fost inițial greu de identificat,
încât le-am numit zgârieturi de pisică,

erau de fapt dune de nisip organic.

De-a lungul celor 13 ani petrecuți
de Cassini studiind planeta Saturn,

inelele și lunile sale,

am avut privilegiul

de a evolua de la a nu ști aproape
nimic despre suprafața lui Titan

la a-i înțelege geologia,

rolul pe care atmosfera îl joacă
în modelarea suprafeței,

și chiar și a unor indicii asupra
a ce se află sub suprafață.

Într-adevar, Titan este una
din lumile oceanice,

luni aflate în recele
sistem solar exterior,

dincolo de orbita lui Marte
și a centurii de asteroizi,

cu oceane imense cu apă lichidă
aflate sub suprafața lor.

Oceanul interior de pe Titan ar putea
avea de 10 ori mai multă apă lichidă

decât toate râurile, lacurile, mările
și oceanele Pământului.

Iar pe Titan există și lacuri
și mări exotice

formate din etan și metan lichid,
aflate la suprafață.

Lumile oceanice
sunt printre cele mai fascinante locuri

din sistemul solar,

iar noi tocmai ce am început
să le explorăm.

Aceasta este sonda Dragonfly.

În Laboratorul de fizică aplicată
Johns Hopkins,

construim misiunea pentru noul program
Frontiers al NASA.

Planificată pentru a fi lansată în 2026
și să ajungă pe Titan în 2034,

sonda Dragonfly e un vehicul multirotor,

similar în dimensiune cu roverele
de pe Marte sau cu o mașină mică.

Atmosfera densă a lunii Titan,
combinată cu gravitația mică,

o fac un loc foarte bun pentru a zbura,

iar sonda Dragonfly a fost
proiectată exact pentru asta.

Tehnic un octorotor,

Dragonfly este un laborator mobil
care poate zbura din loc în loc,

purtând cu el toate instrumentele
sale științifice.

Dragonfly va analiza Titan
într-un mod unic,

va studia detalii despre
vremea și geologia sa,

și chiar va aduna mostre de la suprafață

pentru a afla din ce sunt făcute.

În total, Dragonfly va petrece
aproape trei ani explorând Titan,

măsurându-i în detaliu chimia,

observându-i atmosfera
și cum interacționează cu suprafața,

și chiar căutând indicii de cutremure,

în scoarța lunii Titan.

Echipa Dragonfly,

formată din sute de oameni
din America de Nord și din restul lumii,

muncește din greu
la dezvoltarea acestei misiuni,

construind nava cu rotor,
sistemul de navigație autonom,

precum și instrumentele sale,

toate urmând să lucreze împreună
pentru a face măsurători științifice

pe suprafața lui Titan.

Dragonfly este următorul pas în explorarea

acestui laborator natural fascinant.

În timpul zborului pe lângă Titan,
Voyager ne-a indicat posibilitățile.

Orbitând Saturn mai bine de un deceniu

și coborând prin atmosfera lui Titan,

Cassini și Huygens au ridicat
vălul de pe Titan încă puțin.

Dragonfly va locui în mediul lui Titan,

pentru care, până acum,
singura imagine de aproape

este cea făcută de proba Huygens
în ianuarie 2005.

În multe privințe, Titan e cea mai
apropiată asemănare cu Pământul timpuriu,

Pământul de dinaintea apariției vieții.

Măsurătorile sondei Cassini-Huygens

ne arată că elementele necesare vieții,

cel puțin a celei de care știm,

au existat pe Titan,

iar Dragonfly va fi scufundat cu totul
în acest mediu străin,

căutând compuși similari cu cei

care au sprijinit dezvoltarea
vieții pe Pământ

și ne va învăța despre caracterul
locuibil al altor lumi.

Caracterul locuibil este
un concept fascinant.

Ce e necesar pentru a face un mediu
propice susținerii vieții,

fie ea așa cum o cunoaștem aici pe Pământ,

sau una exotică ce s-a dezvoltat
în condiții diferite?

Posibilitatea existenței vieții
în alte locuri

a inspirat imaginația umană
și explorarea de-a lungul istoriei.

La o scară mai mare,

e motivul pentru care lumile oceanice
din sistemul solar exterior

au devenit ținte de studiu
atât de importante.

„Ce-ar fi dacă” este motorul
explorării umane.

Nu știm cum a evoluat chimia
în biologie aici pe Pământ,

dar procese chimice similare
s-ar fi putut petrece pe Titan,

unde moleculele organice au avut ocazia

de a se amesteca
cu apa lichidă de la suprafață.

A progresat sinteza organică
în aceste condiții?

Și dacă da, cât de departe?

Nu știm... încă.

Ce vom învăța de la Dragonfly,
acest demers fundamental uman,

este ispititor.

E o căutare a elementelor de bază,
a fundațiilor, a pașilor chimici

precum cei ce au dus în ultimă
instanță la viața pe Pământ.

Nu știm exact ce vom găsi
când vom ajunge pe Titan,

dar tocmai de aceea mergem acolo.

În 1994 Carl Sagan scria:

„Pe Titan, moleculele care au căzut
sub formă de ploaie,

ca mana din Rai,
în ultimii patru miliarde de ani

ar putea fi încă acolo,

nealterate, înghețate,
așteptând chimiștii de pe Pământ.”

Noi suntem acei chimiști.

Dragonfly este o căutare
a unei înțelegeri mai profunde,

nu doar a lui Titan și a misterelor
sistemului nostru solar,

dar și a originilor noastre.

Vă mulțumesc!