Cum schimbă emoțiile forma inimii tale

„O înregistrare a vieții noastre emoționale este scrisă în inimile noastre”, spune cardiologul și autorul Sandeep Jauhar. Într-un discurs uimitor, el explorează modul misterios în care emoțiile noastre influențează sănătatea inimilor noastre, făcându-le să-și schimbe forma ca răspuns la durere sau teamă, să se frângă efectiv ca răspuns la frângerea emoțională a inimii - și invită la schimbarea modului în care ne pasă de cel mai vital organ al nostru.

Niciun alt organ,

poate niciun alt obiect existent,

nu este atât de încărcat de metafore
și sensuri ca inima umană.

De-a lungul istoriei,

inima a fost un simbol
al vieții noastre emoționale.

A fost considerat de mulți
ca fiind lăcașul sufletului,

depozitarul emoțiilor.

Însuși cuvântul „emoție” provine în parte
de la verbul francez „émouvoir”,

care înseamnă „a agita”.

Și poate că este logic
ca emoțiile să fie legate de un organ

caracterizat prin mișcarea sa agitată.

Dar ce este această legătură?

Este reală sau doar metaforică?

Ca specialist în inimă,

mă aflu azi aici ca să vă spun
că această legătură este foarte reală.

Emoțiile, veți afla,

pot avea și chiar au un efect fizic direct
asupra inimii umane.

Dar înainte de a aprofunda asta,

haideți să vorbim un pic
despre inima metaforică.

Simbolismul inimii emoționale
dăinuie chiar și azi.

Dacă întrebăm oamenii ce imagine
asociază cel mai mult cu iubirea,

mai mult ca sigur inima
de Sf Valentin va fi în capul listei.

Forma inimii, numită cardioidă,

este un lucru comun.

Se găsește în frunzele,
florile și semințele multor plante,

inclusiv în silphium,

care se folosea pentru contracepție
în Evul Mediu

și poate că acesta este motivul
pentru care inima a fost asociată

cu sexul și iubirea romantică.

Oricare ar fi motivul,

inima a început să apară în picturile
cu îndrăgostiți în secolul al XIII-lea.

Cu timpul, picturile au ajuns
să fie colorate în roșu,

culoarea sângelui,

un simbol al pasiunii.

În Biserica Catolică Romană,

forma inimii a devenit cunoscută
ca Inima Sacră a lui Iisus.

Împodobită cu spini
și emițând lumină eterică,

a devenit însemnul iubirii monastice.

Asocierea dintre inimă și iubire
a rezistat modernității.

Când Barney Clark, un dentist pensionar
cu insuficiență cardiacă în fază terminală

a primit prima inimă artificială
permanentă în Utah în 1982,

soția lui de 39 de ani
i-ar fi întrebat pe doctori:

„Va mai putea să mă iubească?”

Astăzi, știm că inima nu e sursa iubirii

sau a altor emoții, ca atare;

anticii s-au înșelat.

Și totuși, din ce în ce mai mult,
am ajuns să înțelegem

că legătura dintre inimă și emoții
este una profund intimă.

Inima poate că nu stă la baza
sentimentelor noastre,

dar este foarte sensibilă la ele.

Într-un fel, o înregistrare
a vieții noastre emoționale

este înscrisă în inimile noastre.

Teama și durerea, de exemplu,
pot duce la răni cardiace profunde.

Nervii ce controlează procese inconștiente
precum bătaia inimii

pot simți disconfort

și pot duce la un răspuns maladaptativ
de tipul luptă-sau-fugi,

care determină vasele să se contracte,

inima s-o ia la goană

și presiunea sanguină să crească,

ducând la deteriorarea acestora.

Cu alte cuvinte,

este tot mai clar

că inimile noastre sunt extraordinar
de sensibile la sistemul emoțional,

la inima metaforică, dacă vreți.

Există o boală de inimă recunoscută
pentru prima oară acum 20 de ani

numită „cardiomiopatie takotsubo”
sau „sindromul inimii frânte”,

în care inima slăbește brusc
ca răspuns la stres intens sau la durere,

cum ar fi după o despărțire romantică
sau moartea cuiva drag.

După cum se vede din aceste fotografii,
inima îndurerată din mijloc

arată foarte diferit
de inima normală din stânga.

Pare năucită

și se umflă frecvent
luând forma distinctă a unui takotsubo,

cel din dreapta,

un vas japonez cu baza largă
și gâtul subțire.

Nu știm exact de ce se întâmplă asta,

și sindromul dispare de obicei
în câteva săptămâni.

Totuși, în perioada acută,

poate cauza insuficiență cardiacă,

aritmie ce pune viața în pericol,

și chiar moarte.

De exemplu, soțul unei paciente în vârstă

a murit recent.

Ea a fost tristă, desigur, dar a acceptat.

Poate chiar s-a simțit ușurată.

Fusese o boală foarte lungă;
el avusese demență.

Dar la o săptămână după înmormântare,
ea s-a uitat la fotografia lui

și i-au dat lacrimile.

Apoi i-a apărut o durere în piept,
și odată cu ea, respirație dificilă,

venele gâtului s-au dilatat,
fruntea i-a transpirat,

și gâfâia vizibil când stătea pe scaun,

toate fiind semne
de insuficiență cardiacă.

A fost internată în spital,

unde ultrasunetele au confirmat
ceea ce noi suspectam deja:

inima ei slăbise la mai puțin de jumătate
din capacitatea normală

și se umflase luând forma unui takosubo.

Dar celelalte teste nu erau rele,

nu era niciun semn de artere înfundate.

După două săptămâni,
starea ei emoțională a revenit la normal

și, ultrasunetele au confirmat,

la fel și inima ei.

Cardiomiopatia Takotsubo a fost asociată
cu multe situații de stres,

inclusiv vorbitul în public...

(Râsete)

(Aplauze)

dispute casnice,
pierderi la jocuri de noroc,

chiar și o petrecere surpriză
pentru ziua de naștere.

(Râsete)

A fost chiar asociată
cu răsturnări sociale de situație,

cum ar fi după un dezastru natural.

De exemplu, în 2004,

un mare cutremur a devastat un district
din cea mai mare insulă a Japoniei.

Peste 60 de oameni au fost uciși
și mii de oameni au fost răniți.

Pe fondul acestei catastrofe,

cercetătorii au constatat
că incidența cardiomiopatiei takotsubo

a crescut de 24 de ori
la o lună după cutremur,

comparativ cu o perioadă similară
din anul precedent.

Rezidența acestor cazuri

era corelată cu intensitatea seismului.

În aproape fiecare caz,
pacienții trăiau lângă epicentru.

Interesant, cardiomiopatia takotsubo
s-a observat și după un eveniment fericit,

dar inima pare să reacționeze diferit,

umflându-se în zona mediană,
de exemplu, și nu în lateral.

Motivul pentru care stimuli
emoționali diferiți

conduc la modificări cardiace diferite
rămâne un mister.

Dar astăzi, poate ca o odă
dedicată filozofilor antici,

putem spune că deși emoțiile
nu sunt conținute în interiorul inimii,

inima emoțională și cea biologică

se suprapun,

în moduri surprinzătoare și misterioase.

Sindromuri cardiace,
inclusiv moartea subită,

au fost raportate de mult timp la indivizi
cu tulburări emoționale puternice

sau zbucium în inimile lor metaforice.

În 1942,

fiziologul Walter Cannon de la Harvard
a publicat lucrarea „Moartea vodoo”,

în care a descris
cazuri de moarte din cauza fricii

în cazul oamenilor care credeau
că au fost blestemați,

de exemplu de un doctor vrăjitor
sau fiindcă au mâncat un fruct interzis.

În multe cazuri, victima, fără speranță,
cade și moare pe loc.

Ce au avut în comun aceste morți
a fost credința absolută a victimei

într-o forță externă
care le poate cauza decesul,

și împotriva căreia
nu aveau puterea să lupte.

Această percepție a lipsei de control,
a afirmat cu tărie Cannon,

a rezultat într-un răspuns psihologic
necruțător,

în care vasele sanguine
s-au contractat în așa măsură

încât volumul sângelui a scăzut brusc,

presiunea sanguină a scăzut,

inima a slăbit acut,

producând o afectare majoră a organelor
ca urmare a lipsei de oxigen.

Cannon credea că morțile vodoo

erau limitate la indigeni
sau oameni „primitivi”.

Dar în timp, acest tip de moarte
s-a constatat că a apărut

și la tot felul de oameni moderni.

Astăzi, moartea din cauza durerii
a fost observată la soți și frați.

Inimile frânte sunt literal
și figurativ mortale.

Aceste asocieri
sunt valabile și la animale.

Într-un studiu fascinant din 1980
publicat în revista „Știința”,

cercetătorii au hrănit iepurii din cuști
cu o dietă bogată în colesterol

pentru a-i studia efectele
asupra bolii cardiovasculare.

Surprinzător, au observat că unii iepuri
au dezvoltat boala mai mult decât ceilalți

dar nu au putut explica de ce.

Iepurii aveau diete similare,
același mediu și același material genetic.

Ei credeau că putea fi ceva

legat de frecvența cu care tehnicianul
interacționa cu iepurii.

Așa că au repetat studiul,

separând iepurii în două grupuri.

Ambele grupuri au primit
o dietă bogată în colesterol.

Dar într-un grup, iepurii
erau scoși din cuștile lor,

ținuți în brațe, mângâiați, li se vorbea,

iar în celălalt grup,
iepurii rămâneau în cuștile lor

și erau lăsați singuri.

După un an, la autopsie,

cercetătorii au constatat
că iepurii din primul grup,

care au interacționat cu oamenii,

au avut cu 60% mai puține boli aortice
decât iepurii din celălalt grup,

deși aveau nivelul colesterolului similar,
presiune sanguină și puls similare.

Astăzi, grija față de inimă a devenit
mai puțin domeniul filozofilor,

care sunt preocupați
de sensurile metaforice ale inimii,

și mai mult domeniul doctorilor ca mine,

înarmați cu tehnologii care acum un secol,

din cauza statutului exaltat al inimii
în cultura umană,

erau considerate tabu.

În acest proces, inima a fost transformată

dintr-un obiect aproape supranatural
plin de metaforă și sens,

într-o mașinărie
ce poate fi manipulată și controlată.

Dar aici e punctul cheie:

aceste manipulări, înțelegem acum,

trebuie să fie însoțite
de atenția la viața emoțională

pe care inima, de mii de ani,
se consideră că o conține.

Gândiți-vă, de exemplu,
la programul „Stil de viață sănătos”,

publicat în ziarul britanic
„The Lancet” în 1990.

48 de pacienți cu boli coronariene
moderate sau severe

au fost repartizați aleatoriu unui grup
cu program obișnuit de îngrijire

sau cu un stil de viață intens ce includea
o dietă vegetariană săracă în grăsimi,

exerciții fizice moderate,

consiliere psihologică de grup

și sfaturi de gestionare a stresului.

Cercetătorii au constatat
că pacienții cu stil de viață intens

au avut o reducere cu aproape 5%
a plăcii coronariene.

Pacienții controlați, pe de altă parte,

au avut cu 5%
mai multă placă coronariană la un an

și 28% mai mult la cinci ani.

De asemenea, li s-a dublat
rata evenimentelor cardiace,

ca atac de cord,
operație de bypass coronarian

și moarte de natură cardiacă.

Iată un fapt interesant:

unii pacienți din grupul de control
au adoptat o dietă și un plan de exerciții

care erau aproape la fel de intense
ca ale grupului cu stil de viață intensiv.

Dar afecțiunile lor cardiace
tot au progresat.

Doar dieta și exercițiile nu erau de ajuns
să faciliteze regresia bolii coronariene.

Atât la un an cât și la cinci ani,

gestionarea stresului
era corelată mai puternic

cu reversarea bolii coronariene

decât exercițiile.

Nu e niciun dubiu că acest studiu
și altele similare sunt mici,

și, desigur, corelația
nu înseamnă cauzalitate.

Cu siguranță e posibil ca stresul
să conducă la obiceiuri nesănătoase,

iar acesta este adevăratul motiv
al creșterii riscului cardiovascular.

Dar la fel ca asocierea
fumatului cu cancerul de plămâni,

când atât de multe studii
arată același lucru,

și când există mecanisme de a explica
o legătură de cauzalitate,

pare un capriciu să negi
că probabil exista una.

Ceea ce mulți doctori au concluzionat
este ceea ce și eu am învățat

în cei aproape 20 de ani
ca specialist cardiolog:

inima emoțională se intersectează
cu contrapartea ei biologică

în moduri surprinzătoare și misterioase.

Și totuși, astăzi medicina continuă
să conceptualizeze inima ca o mașinărie.

Această conceptualizare
a avut mari beneficii.

Cardiologia, domeniul meu,

este indubitabil una dintre poveștile
cele mai de succes

ale ultimilor 100 de ani.

Stenturi, pacemakers, defibrilatoare,
operația de bypass coronarian,

transplantul de inimă,

toate au fost dezvoltate sau inventate
după Cel de-Al Doilea Război Mondial

Totuși, este posibil

să ne apropiem de limitele
a ceea ce medicina științifică poate face

pentru a combate bolile de inimă.

Într-adevăr, rata declinului
mortalității cardiovasculare

a slăbit semnificativ
în ultimul deceniu.

Vom avea nevoie
să trecem la o nouă paradigmă

pentru a continua să facem progresul
cu care ne-am obișnuit.

În această paradigmă factorii psihosociali
vor trebui să fie în fața și în centrul

modului în care abordăm problemele inimii.

O să fie o bătălie complexă,

și rămâne un domeniu
care este în mare măsură neexplorat.

Asociația Americană a Inimii
încă nu consideră stresul emoțional

ca factor de risc modificator
pentru bolile de inimă,

poate în parte deoarece colesterolul
este mult mai ușor de redus

decât perturbarea emoțională și socială.

Există poate un mod mai bun,

dacă recunoaștem că,
atunci când spunem „o inimă frântă”,

uneori chiar vorbim
despre o adevărată inimă frântă.

Trebuie, trebuie să fim mult mai atenți
la puterea și importanța emoțiilor

când avem grijă de inima noastră.

Am învățat că stresul emoțional

este adesea o chestiune
de viață și de moarte.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)