Sam Richards: Un experiment radical privind empatia

Sociologul Sam Richards face o provocare extraordinară conducându-i pas cu pas pe americanii din auditoriul de la TEDx PSU prin procesul de gandire: pot ei să înțeleagă -- nu să aprobe, dar să înțeleagă -- motivațiile unui rebel irakian? Și prin extensie, poate oare cineva să înțeleagă cu adevărat și să empatizeze cu un altul?

Studenții mei mă întreabă adesea,

”Ce este sociologia?”

Iar eu le răspund:

”e studiul felului în care

oamenii sunt modelați de lucruri pe care nu le văd.”

Iar ei spun: ”Deci cum pot să fiu un sociolog?”

Cum pot înțelege aceste forțe invizibile?”

Iar eu răspund: ”Prin empatie.

Începeți cu empatia.

Totul începe cu empatia.

Ieși din pielea ta,

și pune-te în pielea altei persoane.”

Vă voi da un exemplu.

Îmi imaginez cum ar fi viața mea

dacă acum o sută de ani

China ar fi fost cea mai puternică națiune din lume

și ar fi venit în Statele Unite

să caute cărbune,

și au gasit, chiar au găsit mult aici.

Foarte curând au început să trimită acest cărbune,

tonă cu tonă

vagon cu vagon, vapor cu vapor

înapoi în China și peste tot în lume.

Și astfel au devenit incredibil de bogați.

Au construit orașe frumoase

toate bazate pe puterea cărbunelui.

Înapoi aici în Statele Unite,

am văzut disperarea economică, sărăcia.

Asta am văzut.

Am văzut oameni care se luptau să supraviețuiască,

neștiind ce se întâmplă și ce urmează.

Mi-am pus atunci întrebarea.

Îmi spun: ”Cum e posibil să fim atât de săraci aici în Statele Unite,

în timp ce cărbunele e o așa resursă de bogăție,

și aduce așa mulți bani?”

Mi-am dat seama

că acești chinezi care sunt

o clasă conducătoare atât de mică aici în Statele Unite,

au furat toți acești bani și toată această bogăție pentru ei înșiși.

Noi restul, marea majoritate,

ne luptăm să supraviețuim.

Chinezii au dat acestei mici elite conducătoare

o mulțime de arme și tehnologie sofisticată

pentru a se asigura că oameni ca mine

nu se vor opune acestei relații.

Sună cunoscut?

Și au instruit pe unii americani

să ajute la protejarea cărbunelui.

Peste tot erau simboluri ale chinezilor --

peste tot -- o permanentă aducere aminte.

Iar în China

ce se vorbește în China?

Nimic. Ei nu voresc despre noi. Ei nu vorbesc despre cărbune.

Dacă îi întrebi,

vor spune: ”Ei bine, avem nevoie de cărbune.

Să fim serioși, doar n-o să reduc temperatura la termostat.

Nu te poți aștepta să fac asta. ”

Așa că mă supăr, mă enervez,

la fel ca mulți oameni de rând.

Ripostăm și lucrurile se înrăutățesc.

Chinezii răspund și ei urât de tot.

Și curând trimit tancuri

și trupe,

o mulțime de oameni mor,

iar situația este foarte, foarte dificilă.

Vă puteți imagina ce ați simți

dacă ați fi în locul meu?

Vă puteți imagina ieșind din această clădire

să vedeți un tanc afară

sau un camion plin de soldați?

Imaginati-vă ce ați simți.

Pentru că știți de ce au venit și ce fac aici.

Simțiți furia și simțiți frica.

Dacă puteți -- asta înseamnă empatie.

Ați reușit să vă puneți în locul meu.

Trebuie să poți simți asta.

Bun, asta e încălzirea.

Doar încălzirea.

Acum vom face

un experiment cu adevărat radical.

Pentru restul discuției vreau să

vă puneți în locul

unui arab musulman de rând

care locuiește în Orientul Mijlociu --

mai precis, în Irak.

De exemplu, să zicem că sunteți

membrul unei familii din clasa mijlocie din Bagdad --

și tot ce vă doriți e binele pentru copiii voștri.

Doriți pentru copii o viață mai bună.

Vă uitați la știri, sunteți atent,

citiți ziarele, mergeți la cafenea cu prietenii

și citiți ziarele de prin lume.

Uneori vă uitați chiar prin satelit,

la CNN din Statele Unite.

Ai idee cum gândesc americanii.

Dar, de fapt, tot ce vrei e o viață mai bună.

Asta vrei.

Ești un arab musulman din Irak.

Vrei o viață mai bună pentru tine.

Să vă ajut aici

cu niște lucruri

la care s-ar putea să vă gândiți.

Numărul unu: această invazie în țara ta

în ultimii 20 de ani și înainte,

motivul pentru care cineva e interesat de țara ta, în special Statele Unite

e legat de petrol.

E doar pentru petrol; tu știi asta, toți știu asta.

Oamenii de aici din Statele Unite știu că e vorba de petrol.

Pentru că altcineva

are un plan pentru resursele tale.

Sunt ale tale, nu ale altcuiva.

Pământul tău, resursele tale.

Altcineva are un plan pentru ele.

Și știi de ce au un plan?

Știi de ce au pus ochii pe resurse?

Pentru că au un întreg sistem economic

dependent de acest petrol --

de petrol străin,

petrol din alte părți ale lumii care nu-i al lor.

Ce altceva mai crezi despre acești oameni?

Americanii -- sunt bogați.

Sigur, locuiesc în case mari, au mașini mari

au toți păr blond, ochi albaștri, sunt fericiți.

Crezi asta. Desigur nu e adevărat,

dar asta e impresia de la știri și cam asta înțelegi.

Și au orașe mari

și orașele sunt toate dependente de petrol.

Iar acasă, ce vezi?

Sărăcie, disperare, necazuri.

Nu trăiești într-o țară bogată.

Ăsta e Irak.

Asta-i ce vezi.

Vezi oameni zbatându-se să supraviețuiască.

Nu e ușor, vezi multă sărăcie.

Iar asta te afectează.

Acești oameni au planuri pentru resursele tale

iar tu ce vezi?

Mai e ceva de care vorbești --

Americanii nu vorbesc despre asta, dar tu vorbești.

Există o militarizare a lumii

și e centrată chiar în Statele Unite.

Și Statele Unite

sunt responsabile pentru aproape jumătate

din cheltuielile militare mondiale --

4% din populația lumii.

Iar tu simți și vezi asta în fiecare zi.

Face parte din viața ta.

Vorbești cu prietenii tăi.

Citești despre asta.

Și pe când Saddam Hussein era la putere,

americanilor nu le păsa de crimele lui.

Când îi gaza pe curzi sau când gaza Iranul

nu le-a păsat.

Când petrolul a fost miza

dintr-odată a început să conteze.

În plus mai vezi ceva,

Statele Unite,

cuibul democrației în lume,

nu prea sprijină de fapt

țările democratice din lume.

Sunt o mulțime de țări producătoare de petrol

care nu sunt prea democratice, dar sunt sprijinite de SUA.

Asta-i ciudat.

Toate aceste incursiuni, aceste două războaie,

cei 10 ani de sancțiuni,

8 ani de ocupație,

insurecțiile dezlănțuite asupra poporului nostru,

sutele de mii

de civili morți,

toate pentru petrol.

Nu poți să nu gândești asta.

Vorbești despre asta.

Te gândești tot timpul.

Te întrebi: ”Cum e posibil?”

Și omul acesta, poate fi oricine:

bunicul tău, unchiul tău,

tatăl tău, fiul tău,

vecinul, profesorul, studentul tău.

Odată o viață plină de fericire și bucurie,

și dintr-o dată numai durere și amărăciune.

Toți din țara ta

au fost atinși de violență,

vărsare de sânge, durere, oroare.

Toți.

Niciun om din țara ta

n-a rămas neatins.

Dar mai e ceva.

Mai există și altceva legat de acești oameni,

acești americani care sunt aici.

Ceva ce vezi la ei -- pe care ei nu-l văd.

Și ce vezi? Sunt creștini.

Sunt creștini.

Venerează dumnezeul creștin, au cruci, poartă biblii.

Bibliile lor au o mică efigie

pe care scrie: ”Armata SUA”.

Conducătorii lor

înainte de a-și trimite fiii și fiicele

la război în țara ta --

tu știi de ce --

înainte de a-i trimite --

merg la o biserică creștină și se roagă la dumnezeul creștin

și se roagă pentru protecție și pentru îndrumare.

De ce?

Evident pentru ca, atunci când oamenii mor în război,

să fie musulmani, să fie irakieni --

să nu fie americani.

Nu vrei ca americanii să moară. Vrei să-ți protejezi trupele.

Și ești afectat --

bineînteles că ești.

Fac și lucruri minunate.

Citești despre ele, auzi despre ele.

Construiesc școli și ajută oameni, asta vor să facă.

Fac lucruri minunate, dar fac și lucrurile rele,

iar tu nu poți discerne.

Iar un individ ca acesta, Gen. Loc. William Boykin --

Iată un individ care spune că dumnezeul tău e fals.

Dumnezeul tău e un idol, al lui e cel adevărat.

După el, soluția la problema Orientului Mijlociu

e ca toți să fie convertiți la creștinism --

renunță la religia ta.

Tu știi asta. Americanii nu citesc despre acest individ.

Ei nu știu nimic despre el, dar tu știi.

Spui vorbele lui mai departe.

Pentru tine e ceva serios.

Acesta fost comandant în a doua invazie în Irak.

Gândești: ”Doamne, dacă acest om spune asta,

atunci toți soldații trebuie că spun asta.”

Apoi un alt cuvânt --

George Bush a numit acest război o cruciadă.

Americanii n-au dat importanță: ”Mă rog, o cruciadă..

N-are importanță, nu știu.”

Dar tu șii ce înseamnă.

E un război sfânt împotriva musulmanilor.

Invadează-i, supune-i, ia-le resursele.

Dacă nu se supun, omoară-i.

Despre asta e vorba.

Gândești: ”Doamne, creștinii ăștia vin să ne omoare.”

Înspăimântător.

Ți se face frică. Bineînțeles că ți-e frică.

Iar omul acesta, Terry Jones,

iată un om care vrea să ardă Coranul.

Americanii spun: ”Eh, ăla-i cap sec.

Un fost manger de hotel,

doar 30 de membri în biserica lui.”

Toți râd de el. Dar tu nu râzi.

Pentru că în contextul de ansamblu,

toate piesele se potrivesc.

Concluzionezi că așa simt toți americanii.

Așa că toți din Orientul Mijlociu, nu doar din țara ta,

toți protestează.

”Vrea să ardă Coranul, cartea noastră sfântă.”

Cine sunt creștinii ăștia?

Sunt atât de răi, atât de cruzi --

așa sunt ei.”

Asta-i ce gândești

ca arab musulman, ca irakian.

Bineînțeles că vei gândi asta.

Și apoi, vărul tău spune

”Măi vere, ia uită-te la site-ul ăsta.

Trebuie să vezi asta -- Bible Boot Camp.

Creștinii ăștia sunt nebuni.

Instruiesc copiii să fie soldați pentru Iisus.

Iau copii și-i instruiesc în fel și chip

îi învață să spună: ”Domnule, da, domnule!”,

să folosească grenade, să poarte și să aibă grijă de arme.

Te duci pe site.

Scrie pe el ”Armata SUA.”

Creștinii ăștia sunt nebuni. Cum pot face asta copiilor lor?”

Și tu citești site-ul.

Desigur creștinii din SUA sau din alte părți

spun: ”Aaa, e doar o bisericuță neînsemnată.”

Dar tu nu știi asta.

Pentru tine așa sunt toți creștinii.

Bible Boot Camp e pe tot netul.

Uite,

își învață copiii --

îi antrenează ca pe trupele americane.

Nu-i ciudat?

Te sperie, te îngrozește.

Așa îi vezi pe acești oameni.

Eu, Sam Richards, știu cine sunt oamenii aceștia.

Sunt studenții mei, prietenii mei.

Eu știu ce gândesc. Dar tu nu știi.

Când îi vezi,

sunt de speriat, de speriat.

Așa îți par ei ție.

În SUA, noi nu-i vedem așa.

dar tu așa îi vezi.

Acum --

bineînțeles c-ai înțeles totul greșit.

Generalizezi. N-ai dreptate.

Nu-i înțelegi pe americani.

Nu e o invazie creștină.

Nu suntem acolo doar pentru petrol ci pentru multe motive.

Ai înțeles greșit. N-ai înțeles bine.

Și bineînțeles, mulți din voi nu susțineți insurecția;

nu sunteți de acord cu omorârea americanilor;

nu sunteți de acord cu teroriștii.

Bineînțeles că nu. Foarte puțini sunt.

Doar unii din voi.

Și asta-i o perspectivă.

Acum, iată ce vom face.

Imaginați-vă că ieșiți din pielea voastră,

în care ați fost până acum

și revenim la situația reală.

Toți suntem înapoi în cameră, bine.

Acum urmează experimentul radical.

Suntem cu toții întorși acasă.

Această poză, această femeie,

chiar doare.

Doare cumplit.

E sora mea,

soția, verișoara, vecina mea.

Poate fi oricare pentru mine..

Cei din jurul ei, în fotografie --

Simt durerea în poza asta.

Acum iată ce vreau să faceți.

Să ne întoarcem la primul exemplu cu chinezii.

Vreau să vă întoarceți acolo.

Era vorba de cărbune și chinezi aici din Statele Unite.

Imaginați-vă femeia din poză

o chinezoaică primind un steag chinezesc

pentru că iubitul ei a murit în America

în războiul cărbunelui.

Și soldații sunt chinezi,

și toți ceilalți sunt chinezi.

Ca american, ce simți față de această poză?

Ce gândești despre această scenă?

Ok, acum să ne întoarcem.

Asta e scena:

E un american, soldați americani,

americanca și-a pierdut iubitul

în Orientul Mijlociu -- în Irak sau Afganistan.

Acum pune-te din nou

în pielea

unui arab musulman din Irak.

Ce simți și ce gândești

despre această poză,

despre această femeie?

OK.

Acum urmăriți-mă,

îmi voi asuma un mare risc aici.

Și vă invit să vi-l asumați cu mine.

Oamenii de aici -- sunt rebeli.

Au fost prinși de soldații americani,

încercând să omoare americani.

Și poate au reușit. Poate.

Puneți-vă în pielea

americanilor care i-au prins.

Le simțiți furia?

Simțiți ce tare vreți să-i luați

să le suciți gâturile?

Simțiți?

N-ar trebui să fie greu.

Simțiți că -- oh, cerule.

Acum, puneți-vă în pielelea lor.

Oare sunt ucigași nemiloși

sau apărători ai patriei?

Care din ele?

Simțiți furia lor,

teama lor,

mânia față de

ce s-a întâmplat în țara lor?

Vă imaginați

că poate unul din ei, în acea dimineață

s-a aplecat, și-a îmbrățișat copilul

și a spus: ”Scumpul meu, mă întorc mai târziu.

Mă duc să apăr libertatea și viețile voastre.

Mă duc să am grijă de noi,

de viitorul țării noastre.”

Vă puteți imagina?

Vi-i puteți imagina spunând asta?”

Puteți simți durerea?

Ce credeți că simt?

Asta este empatia.

Asta e înțelegerea.

Poate vă întrebați,

”Bine, Sam, de ce faci asta?”

De ce folosești tocmai acest exemplu?”

Eu răspund, pentru că...pentru că...

Vi se permite să-i urâți aceși oameni.

Vi se permite să-i urâți

cu fiecare fibră a ființei voastre.

Dar dacă vă pot face

să intrați în pielea lor

și să mergeți un centimetru

un centimetru micuț,

atunci imaginați-vă ce fel de analiză sociologică

puteți face în toate celelalte aspecte ale vieții.

Puteți merge un kilometru

în înțelegerea oamenilor:

de ce ăla merge ca melcul cu 60km/h

pe banda de viteză,

sau fiul tău adolescent,

sau vecinul care te enervează

când taie gazonul duminica dimineață.

Orice-ar fi, poți pătrunde foarte departe.

Le spun studenților mei:

pășiți în afara lumii voastre limitate.

Pășiți în lumea măruntă

a altcuiva.

Apoi faceți asta iar și iar.

Deodată toate aceste lumi mărunte

se contopesc într-o rețea complexă.

Și alcătuiesc o lume vastă și complexă.

Și dintr-o dată, fără să realizați,

vedeți lumea diferit.

Totul s-a schimbat.

Totul din viața voastră s-a schimbat.

Și asta e, bineînțeles, esența.

Să pătrundem alte vieți,

alte perspective.

Să ascultăm alți oameni,

să ne luminăm.

Nu spun că

îi sprijin pe teroriștii din Irak,

dar ca sociolog,

spun

că-i înțeleg.

Și acum poate -- poate -- la fel și voi.

Mulțumesc.

(Aplauze)