Omenirea contra Ebola: strategii câștigătoare într-un război terifiant

„Ebola pune în pericol tot ceea ce ne face oameni”, spune Bruce Aylward de la Organizația Mondială pentru Sănătate. Cu răbdare și calm, ne prezintă cum s-a extins epidemia de Ebola și cum panica internațională n-a făcut altceva decât să alimenteze creșterea exponențială a cazurilor. Ne arată patru strategii vitale pentru a combate Ebola și cum au dat ele rezultate, începând în ținutul Lofa din Liberia, care a fost focarul epidemiei, dar unde în ultimele săptămâni n-a mai fost înregistrat niciun caz. Lupta cu Ebola n-a fost câștigată, insistă el, dar dacă facem ce trebuie putem privi optimiști la puterea noastră de a înfrânge epidemia.

Când am fost invitat să țin
această conferință acum două luni,

am discutat mai multe titluri
împreună cu organizatorii

și s-au discutat multe variante.

Dar nimeni n-a sugerat titlul
„Învingerea Ebolei”

Motivul e că acum două luni
cazurile de Ebola creșteau exponențial

și se extindeau pe zone geografice
mai vaste decât am văzut vreodată

și lumea era terifiată, îngrijorată
și alarmată de această boală,

cum nu s-a mai întâmplat
în istoria recentă.

Dar astăzi vă pot vorbi despre
învingerea Ebolei

mulțumită unor oameni
de care n-ați auzit niciodată,

oameni ca Peter Clement, un doctor
liberian care lucrează în regiunea Lofa,

un loc de care mulți
nici n-aţi auzit, din Liberia.

Motivul pentru care Lofa
e atât de importantă

e că acum aproape cinci luni,

când epidemia abia începea să se extindă,

Lofa era chiar în epicentrul
acestei epidemii.

Atunci, MSF și centrul
de tratament de acolo

consultau zeci de pacienți zilnic

și acești pacienți, aceste comunități
deveneau din ce în ce mai speriate

cu trecerea timpului de această boală
și de ce le făcea familiilor lor,

comunităților, copiilor și rudelor.

Așa că Peter Clement a fost trimis
să conducă 12 ore pe un drum dificil

din Monrovia, capitala, în Lofa

să încerce să țină sub control
epidemia care se extindea acolo.

Când a ajuns, Peter a fost întâmpinat
de teroarea de care v-am spus.

Așa că a stat de vorbă cu liderii locali.

Ceea ce a auzit era dureros.

A auzit despre devastarea și disperarea

oamenilor afectați de boală.

A auzit povești cumplite

nu doar despre răul pe care
Ebola l-a făcut indivizilor,

ci și despre ce le-a făcut
familiilor și comunităților.

I-a ascultat pe conducătorii locali
care i-au spus:

„Când copiii noștri
sunt bolnavi, pe moarte,

nu le putem fi alături
când au cel mai mult nevoie.

Când rudele noastre mor,
nu le putem îngriji după tradiție.

Nu ne e permis să le spălăm
trupurile și să-i înmormântăm

așa cum cer comunitățile și
ritualurile noastre.”

Din acest motiv,
erau tulburați și alarmați

văzând cu ochii lor extinderea epidemiei.

Localnicii s-au răzbunat pe medicii
care veniseră acolo,

eroii care veniseră să ajute
la salvarea comunității,

să lucreze cu comunitatea,
dar nu aveau acces la ei.

Apoi Peter le-a explicat
liderilor situația.

Liderii au ascultat.
Și-au schimbat perspectiva.

Peter le-a explicat ce e Ebola.
Le-a explicat ce e această boală,

ce le face comunităților lor.

Le-a explicat că Ebola amenință
tot ceea ce ne face umani.

Ebola înseamnă că nu poți fi alături
de copiii tăi, așa cum ai vrea.

Nu-ți poți îngropa morții
așa cum ai vrea.

Trebuie să te încrezi în oamenii în
costume spațiale să facă lucrurile astea.

Doamnelor și domnilor, ce s-a întâmplat
a fost extraordinar:

comunitatea, voluntarii și Peter
au discutat

și au creat un plan
pentru a ține sub control Ebola în Lofa.

Motivul pentru care asta e o poveste
atât de importantă

e că astăzi, în această regiune,
care e în centrul epidemiei,

ați urmărit situația,
ați văzut în ziare, la televizor,

astăzi sunt 8 săptămâni de când
n-a mai fost niciun caz de Ebola în Lofa.

(Aplauze)

Asta nu înseamnă că treaba s-a terminat.

Există în continuare un risc enorm
de cazuri noi acolo.

Ce putem învăța din asta
e că Ebola poate fi învinsă.

Asta e principal.

Chiar la această scară,

cu o creștere rapidă
observată în acest mediu,

acum știm că Ebola poate fi învinsă.

Când comunitățile cooperează cu medicii,

această boală poate fi oprită.

Cum a ajuns Ebola în Lofa
în primul rând?

Pentru răspuns, ne întoarcem
acum 12 luni, la începutul epidemiei.

Virusul s-a extins fără a fi detectat.

N-a fost detectat 3–4 luni de la apariție.

Pentru că Ebola nu e
o boală a Africii de Vest,

ci a Africii Centrale,
la jumătate de continent distanță.

Oamenii nu mai văzuseră boala înainte,

nici medicii.

Nu știau cu ce se confruntă

și, mai rău decât atât,

virusul a creat un simptom,
o formă de prezentare,

atipică bolii.

Așa că oamenii n-au recunoscut boala,
nici cei care-i ştiau simptomele.

Din acest motiv
n-a fost detectată o vreme.

Contrar opiniei publice,
uneori în zilele noastre

odată ce un virus e detectat,
ajutorul vine foarte repede.

MSF a creat un centru de tratament
pentru Ebola în zonă, așa cum știți.

Organizația Mondială a Sănătății și
partenerii cu care lucrează

au trimis sute de oameni în
următoarele două luni

pentru a putea urmări evoluția virusului.

Problema, doamnelor și domnilor,
e că pe atunci acest virus

cunoscut drept Ebola,
se răspândise prea departe.

Deja depășise una dintre
cele mai mari mobilizări

efectuate pentru epidemii de Ebola.

La mijlocul anului, nu doar Guineea,

ci și Sierra Leone și Liberia
erau infectate.

Virusul se extindea geografic,
și numărul victimelor creștea.

De data asta, nu numai că sute
erau infectați și mureau din cauza bolii,

dar, la fel de important,
cei din prima linie,

care au mers acolo să ajute,

medicii, ceilalți voluntari,

erau și ei bolnavi și mureau cu zecile.

Președinții acestor țări
au înțeles urgența.

S-au întâlnit atunci și au decis
să acționeze împreună,

creând centru comun de urgență
în Conakry,

ca să lucreze împreună
să pună capăt bolii,

să implementeze strategiile menţionate.

Dar ce a urmat
nu mai întâlniserăm la Ebola.

S-a întâmplat că virusul,
sau o persoană infectată,

a urcat la bordul unui avion,
a zburat în altă țară

și pentru prima dată, virusul a reapărut
într-o ţară îndepărtată.

De această dată în Nigeria,
în metropola aglomerată Lagos,

21 de milioane de locuitori.

Acum virusul era în acest mediu.

Anticipați că s-a declanșat
o panică internațională,

griji internaționale la o scară
nemaivăzută în ultimii ani

cauzată de o asemenea boală.

Organizația Mondială de Sănătate
a convocat imediat o rețea de experți

care au analizat situația, declarând
stare de urgență internațională.

Făcând asta, s-au așteptat la un val

de asistență internațională pentru
a ajuta aceste țări

care se confruntau atunci
cu atâtea dificultăți.

Dar ce am văzut a fost foarte diferit.

Reacția a fost grozavă.

Multe țări au venit în ajutor,
multe ONG-uri și alții, așa cum știți.

Dar totodată şi în multe locuri
s-a întâmplat invers.

Panica a crescut și, curând,
aceste țări au realizat

că nu primesc ajutorul necesar,
ci sunt tot mai izolate.

Companiile aeriene comerciale
au început să zboare în aceste țări

și oameni care
nici nu fuseseră expuși la virus

n-au mai fost lăsați să călătorească.

Asta nu a cauzat probleme
doar pentru țări,

ci și pentru reacție.

Organizațiile care încercau
să aducă oameni

pentru a lupta contra epidemiei,

nu puteau trimite oamenii
în avioane,

nu-i puteau trimite în țările afectate
să se ocupe de epidemie.

În acea situație, doamnelor și domnilor,

un virus ca Ebola profită.

Ce am văzut atunci e tot fără precedent,

nu doar că virusul a continuat
în locuri deja infectate,

ci a început să se intensifice

și am constatat numerele pe care
le vedeți aici;

ceva nemaivăzut la o asemenea scară,

o creștere exponențială
de cazuri de Ebola,

nu doar în țările sau regiunile
deja afectate din aceste țări,

ci extins mai departe
în aceste state.

Doamnelor și domnilor, aceasta a fost
una dintre cele mai îngrijorătoare

urgențe internaționale în sănătate publică
văzute vreodată.

Ce s-a întâmplat apoi în aceste țări,

mulți aţi văzut la televizor,
aţi citit în ziare,

am văzut sistemul de sănătate
prăbușindu-se sub greutatea epidemiei.

Am văzut școli închizându-se,
piețe care nu s-au mai deschis,

nu mai funcționau
cum ar fi trebuit în aceste țări.

Am văzut dezinformarea și opiniile greșite
începând să se răspândească

chiar mai repede în comunitățile
care deveniseră mai alarmate

în legătură cu situația.

Au început să se ferească de
oamenii în costume spațiale,

cum le spun ei,
care au venit să-i ajute.

Situația s-a deteriorat
chiar mai mult.

Statele au trebuit să declare
stare de urgență.

Comunități mari au intrat în carantină
în unele zone și au izbucnit revolte.

A fost o situație foarte terifiantă.

În lume, mulți oameni
au început să întrebe:

putem opri vreodată Ebola dacă
se răspândește așa?

Au început să întrebe: cât de bine
cunoaștem de fapt acest virus?

Adevărul e că nu cunoaștem Ebola bine.

E o boală relativ modernă
cu privire la câte știm despre ea.

Știm această boală de doar 40 de ani,

de când a apărut pentru prima dată
în Africa Centrală în 1976.

Dar, în ciuda acestui fapt,
știm multe lucruri:

virusul trăiește probabil
într-o specie de liliac.

Probabil intră în contact
cu populația umană

când luăm contact cu un animal sălbatic

care a fost infectat
și îmbolnăvit de virus.

Apoi știm că virusul se transmite
de la o persoană la alta

prin contact cu fluide contaminate.

Cum ați văzut,

știm ce boală terifiantă
provoacă la oameni,

vedem această boală provocând
febră, diaree și vărsături

și apoi, din păcate, în 70% din cazuri
provoacă moartea.

E o boală foarte periculoasă,
dăunătoare și mortală.

În ciuda faptului că nu cunoaștem
această boală de mult timp

și nu știm totul despre ea,
știm cum s-o oprim.

Sunt patru lucruri esențiale
pentru a opri Ebola.

În primul rând, comunitățile trebuie
să înțeleagă această boală,

trebuie să înțeleagă cum se transmite
și cum poate fi oprită.

Trebuie să avem sisteme care
să identifice fiecare caz,

fiecare contact al acelor cazuri

și să urmărească transmiterea,
pentru a o putea opri.

Ne trebuie centre de tratament
specializate în tratarea Ebolei,

unde angajații pot fi protejați

când încearcă să-i ajute pe cei infectați,

pentru a putea supraviețui bolii.

Pentru cei care mor

trebuie să ne asigurăm că procesul
de înmormântare e sigur, dar demn,

pentru a preveni răspândirea
în acel moment.

Ştim cum să oprim Ebola,
iar aceste strategii funcționează.

Virusul a fost oprit în Nigeria
prin aceste patru strategii

și desigur prin oamenii
care le-au implementat.

A fost oprit în Senegal,
unde se extinsese, la fel și în alte țări

afectate de această epidemie.

Nu e niciun dubiu că
aceste strategii funcționează.

Întrebarea e, doamnelor și domnilor,
dacă aceste strategii pot funcționa

la această scară, în această situație,
cu atâtea țări afectate

cu această creștere exponențială
pe care ați văzut-o.

Acesta era marele semn de întrebare
acum abia 2–3 luni.

Astăzi știm răspunsul,

datorită efortului extraordinar

al unui grup incredibil de ONG-uri,
guverne și lideri locali,

al agențiilor ONU,
al organizațiilor umanitare

care s-au alăturat luptei
pentru a opri Ebola în Africa de Vest.

Ce a trebuit făcut acolo
a fost puțin diferit.

Aceste țări au luat strategiile pe care
vi le-am arătat:

implicarea comunităților, identificarea
cazurilor și a contactelor etc.

și le-au inversat.

Boala era atât de extinsă,
încât au confruntat-o diferit.

Au decis mai întâi să încerce
să încetinească epidemia

aducând cât mai multe paturi
în centre specializate de tratament,

pentru a preveni extinderea bolii
de la cei deja infectați.

Au creat multe echipe de înmormântare,

pentru a se îngriji în siguranță
de cei morți

și prin asta au încercat
să încetinească epidemia

ca apoi să vadă dacă poate fi controlată
folosind metoda clasică

de identificare a cazurilor
și urmărire a contactelor.

Când am fost acum trei luni
în Africa de Vest,

ce am văzut a fost extraordinar.

Am văzut președinții deschizând
ei înșiși centre împotriva Ebolei

pentru a putea coordona
și promova personal

ajutorul internațional pentru
a opri boala.

Am văzut militari din aceste țări
și de mult mai departe

ajutând la construirea
centrelor de tratament Ebola

pentru a-i izola pe cei bolnavi.

Am văzut organizația Crucea Roșie
lucrând cu partenerii săi pe teren

pentru a învăța comunitățile
cum să-și înmormânteze morții

ei înșiși, în siguranță
și într-un mod demn.

Am văzut agenții ONU,
Programul Alimentar Mondial,

contribuind la un pod aerian

pentru a îi ajuta pe oamenii
din toate colțurile acestor țări

să implementeze strategiile
despre care am vorbit.

Ce am văzut, doamnelor și domnilor,
ce a fost cel mai impresionant

a fost munca incredibilă
a guvernelor,

a liderilor acestor state,
cu comunitățile,

pentru a se asigura că
oamenii înțeleg boala,

înțeleg eforturile extraordinare care
trebuie făcute pentru a opri Ebola.

Ca rezultat, doamnelor și domnilor,

am văzut ceva de care nu eram siguri
cu două sau trei luni în urmă

că este posibil.

Ce am constatat puteți vedea
acum în acest grafic

cu datele de la 1 decembrie.

Am văzut că putem îndoi linia crescătoare,
să spunem așa,

să schimbăm creșterea exponențială

și să readucem speranță în capacitatea
de a ține sub control această epidemie.

Din acest motiv, doamnelor și domnilor,
nu e niciun dubiu acum

că putem ține pasul cu această epidemie
și putem învinge Ebola.

Mai e o întrebare pe care mulți o pun,

chiar și când au văzut graficul:

„Stai un pic, e minunat
că putem încetini Ebola,

dar o putem reduce la zero?”

Am răspuns deja acestei întrebări
la începutul conferinței,

când am vorbit de Lofa în Liberia.

V-am spus cum Lofa a ajuns la stadiul

în care n-au mai fost înregistrate
cazuri de 8 săptămâni.

Sunt exemple similare în alte țări.

Din Gueckedou în Guineea,

prima zonă în care
a fost diagnosticat primul caz.

Am văzut foarte puține cazuri
în ultimele două luni.

Aici în Kenema, în Sierra Leone,
altă zonă de epicentru,

n-am văzut cazuri de mai mult
de două săptămâni.

Mult prea devreme pentru a ne declara
victorioși, evident.

Dar avem dovezi, doamnelor și domnilor

nu numai că reacția noastră
ține sub control boala,

dar că Ebola poate fi redusă la zero.

Provocarea este acum să facem
totul la scara necesară

în cele trei țări, ceea ce este
o provocare imensă.

Deoarece atunci când ai fost implicat
în așa ceva pentru atât timp,

două alte pericole se alătură virusului.

Primul este delăsarea,

riscul că o dată ce
acea linie este îndoită,

media se va concentra pe altceva,
lumea se va uita în altă parte.

Delăsarea e mereu un risc.

Alt risc e că ai lucrat din greu
pentru atât timp

și ai dormit așa puțin în ultimele luni;

oamenii au obosit, devin surmenați,

și aceste noi riscuri îi afectează
pe cei care au venit să ajute.

Doamnelor și domnilor, astăzi vă pot spune
– abia m-am întors din Africa de Vest –

oamenii din aceste țări,
liderii acestor țări,

nu sunt delăsători.

Vor să reducă numărul cazurilor la zero
în țările lor.

Acești oameni sunt într-adevăr obosiți,
dar nu surmenați.

Au energia, au curajul

și forța necesare pentru
a duce lupta până la capăt.

Doamnelor și domnilor, ei au nevoie
în acest moment

de sprijinul categoric
al comunității internaționale,

să fie alături de ei,

să-i sprijine și să aducă mai mult ajutor
pentru a termina lupta.

Pentru că oprirea Ebolei înseamnă acum
schimbarea tacticii:

virusul trebuie vânat.

Aduceți-vă aminte, întreaga criză
a început de la un singur caz

și se va termina cu un singur caz.

Dar se va sfârși doar dacă acele țări
au destui epidemiologi,

destui medici, suport logistic și destui
alți oameni care să lucreze alături de ei,

să poată identifica toate cazurile,
să urmărească contactele

și să se asigure că boala
e oprită o dată și pentru totdeauna.

Doamnelor și domnilor,
Ebola poate fi învinsă.

Avem nevoie ca dumneavoastră să spuneți
povestea mai departe celor care ascultă

și să-i învățați ce presupune
înfrângerea Ebolei.

Chiar mai important, vrem ca dumneavoastră
să-i convingeți pe cei care ne pot ajuta

să aducem resursele necesare
în aceste țări, pentru a învinge boala.

Sunt mulți oameni care
vor supraviețui și prospera

în parte mulțumită a ceea ce veți face
pentru a ne ajuta să învingem Ebola.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)