Creierul din spatele Linux

Linus Torvalds a transformat tehnologia de două ori -- întâi cu nucleul Linux, care ajută la susținerea Internetului și din nou, cu Git, sistemul de management al codului sursă, folosit de programatori pe tot globul. Într-unul din rarele interviuri, cu Chris Anderson, curator TED, Torvalds discută cu o franchețe remarcabilă despre trăsăturile de caracter care au inspirat filosofia sa unică despre muncă, inginerie şi viaţă. „Nu sunt vizionar, sunt inginer” spune Torvalds. „Nu am nimic cu oamenii care merg urmărind norii... dar eu privesc pământul şi vreau să repar groapa din faţa mea înainte să cad în ea.”

Chris Anderson: E atât de ciudat.

Software-ul tău, Linux,
e în milioane de computere,

probabil susține
o mare parte a Internetului

și cred că există

cam un miliard și jumătate
de dispozitive Android.

Software-ul tău e în fiecare dintre ele.

E într-adevăr uimitor.

Trebuie să ai un sediu extraordinar
să coordonezi toate astea.

Așa am crezut -- am fost șocat
când am văzut o fotografie a acestuia.

Vreau să spun, ăsta e --

ăsta e cartierul general al Linux.

(Râsete)

(Aplauze)

Linus Torvalds: Nu arată cine știe ce.

Trebuie să spun,

cea mai interesantă parte
din această imagine,

la care majoritatea reacționează,

e biroul cu bandă de alergare.

E cea mai interesantă piesă
a biroului meu

și de fapt, nu o mai folosesc.

Cred că cele două lucruri sunt legate.

Modul meu de lucru e...

Vreau să nu am stimuli externi.

Puteți vedea: pereții sunt verde pal.

Mi s-a spus că această culoare
se folosește în ospicii.

(Râsete)

E o culoare liniștitoare,

nu e ceva care te stimulează.

Ce nu puteți vedea e computerul,
puteți vedea numai monitorul,

dar principalul lucru care
mă interesează la computerul meu e --

nu trebuie să fie mare și puternic,
deși mi-ar plăcea asta --

trebuie să fie complet silențios.

Cunosc oameni care
lucrează pentru Google,

care au propriul lor
mic server acasă,

dar eu nu fac asta.

Biroul meu e cel mai plictisitor
birou pe care-l veți vedea vreodată.

Stau singur acolo în liniște.

Dacă vine pisica

și mi se așează în poală,

vreau să aud pisica torcând,

nu sunetul ventilatoarelor din computer.

CA: Asta e uimitor,

pentru că lucrând în acest fel,

ești capabil să conduci acest
vast imperiu tehnologic—

e un imperiu—

asta e o mărturie uimitoare
a puterii pe care open source o are.

Spune-ne cum ai ajuns
să înțelegi ce înseamnă open source

și cum asta a condus
la dezvoltarea Linux-ului.

LT: Încă lucrez singur.

Serios -- lucrez singur în casa mea,

deseori în halatul de baie.

Când apare vreun fotograf,
mă îmbrac frumos,

așa că am haine pe mine.

(Râsete)

Așa am lucrat mereu.

Așa am început și Linux-ul.

Nu am început Linux ca
un proiect de echipă.

L-am început ca pe unul
dintr-o serie de mai multe proiecte

pe care le-am făcut în perioada aceea
pentru uz personal,

în parte, aveam nevoie de un rezultat

dar mai mult, pentru că
îmi plăcea să programez.

Deci era vorba
despre sfârșitul călătoriei,

pe care, după 25 de ani,
încă nu l-am atins.

A fost, de fapt, vorba
despre a avea un proiect al meu

și nu eram deloc interesat
de open source.

Ce s-a întâmplat e...

proiectul se dezvoltă și devine ceva
cu care vrei să te lauzi.

Chiar așa e: mai mult un fel de
„Uau, uite ce am făcut!”

Şi credeți-mă -- nu era
atât de grozav pe atunci.

L-am pus la dispoziția tuturor

chiar dacă nu era nici măcar open source.

Atunci era sursă deschisă,
dar nu exista nicio intenție

de a folosi genul de metodologie
open-source la care ne gândim azi

pentru a o îmbunătăți.

Mai degrabă era cam așa:

„Uite, am lucrat la asta jumătate de an,

mi-ar plăcea să vă știu părerea.”

Și m-au abordat alți oameni.

La Universitatea din Helsinki,

aveam un prieten
implicat în open source --

pe atunci i se spunea „soft gratuit” --

și mi-a vorbit despre această noțiune:

„Știi, poți folosi aceste licențe
open-source.”

M-am gândit la asta un timp.

Eram chiar îngrijorat în privința
intereselor comerciale ce apăruseră.

Cred că asta-i una din temerile
pe care le au mai toți întreprinzătorii,

se tem că cineva ar putea profita
de pe urma lor, nu-i așa?

Și m-am decis: „Ce dacă?”

Și...

CA: Și la un moment dat,

cineva a contribuit
cu un cod despre care ai gândit:

„Uau, chiar e interesant,
nu m-aș fi gândit la asta.

Ar putea îmbunătăți proiectul.”

LT: Nu a început cu contribuții
ale oamenilor la cod,

mai degrabă oamenii
au început să vină cu idei.

Simplul fapt că altcineva
se uită la proiectul tău --

sunt sigur că așa se întâmplă
și în alte domenii,

dar sigur așa e în programare --

e că altcineva e interesat
de software-ul tău,

îl analizează suficient
ca să îți dea sugestii

și să îți dea idei.

Asta a însemnat enorm pentru mine.

Aveam 21 de ani pe atunci,
eram tânăr,

dar programasem deja
jumătate din viață.

Fiecare proiect de până atunci
fusese strict personal

și a fost o revelație când
oamenii au început să comenteze,

au început să îmi trimită
feedback privind codul.

Chiar înainte ca ei să înceapă
să contribuie la cod,

cred că unul din momentele mărețe
a fost când am zis:

„Iubesc oamenii!”

Nu mă înțelegeți greșit -

nu sunt un om prea sociabil.

(Râsete)

De fapt nu prea iubesc oamenii --

(Râsete)

Dar iubesc computerele,

iubesc să interacționez
cu alți oameni pe mail,

pentru că asta oferă un fel de protecție.

Dar îmi plac oamenii care comentează
și se implică în proiect.

Așa s-a dezvoltat atât de mult.

CA: A fost un moment
când ai realizat ce se „construia”,

iar proiectul a început brusc
să ia amploare

și ți-ai spus: „Stai puțin,
asta chiar ar putea fi ceva grandios,

nu doar un proiect personal
cu sugestii drăguțe,

ci un fel de dezvoltare explozivă
în întreaga lume tehnologică”?

LT: Nu chiar.

Vreau să spun că pentru mine nu a fost
mare lucru când devenea enorm,

ci când devenea mic.

Pentru mine, a fost mare lucru
că nu mai eram singur

și că implicasem 10,
poate 100 de oameni --

aceea a fost o mare realizare.

Apoi toate celelalte au venit treptat.

Să treci de la 100 la un milion de oameni
nu e mare lucru -- pentru mine.

Bine, poate este dacă ești --

(Râsete)

Dacă vrei să vinzi produsul final
da, e un lucru enorm—

nu mă înțelegeți greșit.

Dar dacă ești interesat de tehnologie

și ești interesat de proiect,

important a fost să creez comunitatea,

apoi aceasta a crescut treptat.

Nu e un singur moment în care
să-mi fi spus:

„Uau, și-a luat zborul!” pentru că --

vreau să spun -- a durat
destul de mult.

CA: Toți specialiștii cu care
am discutat consideră

că le-ai influențat puternic munca.

Nu e vorba doar despre Linux,

e și chestia asta numită Git,

acest sistem de management
pentru dezvoltarea sofware-ului.

Vorbește-ne pe scurt despre asta
și despre rolul tău.

LT: Una din problemele ce le-am avut,

a trecut ceva timp
până a început să apară,

este când tu...

când crești de la 10 sau 100 de oameni
care lucrează la un proiect

și ajungi la 10.000 de oameni, care --

vreau să spun că acum suntem
în situația ca numai la nucleu

să fie implicați 1.000 de oameni
la fiecare versiune

și asta la fiecare 2 luni,
cam la 2 sau 3 luni.

O parte din acei oameni
nu fac foarte multe.

Sunt mulți oameni
care fac schimbări mărunte.

Dar ca să gestionezi asta,

dimensiunea schimbă modul
în care trebuie să-l gestionezi.

A fost foarte dificil.

Sunt proiecte întregi
create pentru mentenanța codului.

CVS e cel care era cel mai utilizat,

iar eu uram CVS-ul cu pasiune
și refuzam să-l ating

și am încercat altceva
radical și interesant,

pe care toți ceilalți îl urau.

(Râsete)

LT: Eram într-o situație dificilă,

în care aveam mii de persoane
dornice să contribuie,

dar într-un fel,
eu eram într-un impas,

pentru că nu puteam ajunge la punctul

în care să pot lucra cu mii de oameni.

Deci, Git e al doilea proiect important

pe care l-am creat doar pentru mine
ca să întreţin primul mare proiect.

Aşa lucrez eu.

Nu programez pentru --

de fapt, programez din plăcere --

dar vreau să programez
pentru ceva util,

deci fiecare proiect de-al meu
a fost o necesitate pentru mine

şi --

CA: Aşadar, atât Linux cât şi Git
s-au dezvoltat

aproape ca niște consecinţe involuntare

ale dorinţei tale de a nu
lucra cu prea mulţi oameni.

LT: Absolut. Da.

(Râsete)

CA: Asta-i uimitor.
LT: Mda.

(Aplauze)

Şi totuşi, tu eşti omul
care a transformat tehnologia

nu o dată, ci de două ori,

şi trebuie să încercăm
să înţelegem de ce.

Ne-ai dat câteva indicii, dar...

Aici e o poză cu tine copil,
cu un cub Rubik.

Ai menţionat că programai
de la vârsta de 10 - 11 ani,

jumătate din viaţa ta.

Erai tipul de geniu informatic,
supertocilar,

erai vedeta şcolii,
care putea face orice?

Ce fel de copil erai?

LT: Mda, cred că eram tocilarul tipic.

Adică eram...

Nu eram sociabil atunci.

Acela-i fratele meu mai mic.

Cu siguranţă eram mai interesat
de cubul Rubik decât de fratele meu.

(Râsete)

Sora mea mai mică
(nu e în fotografie),

când aveam întâlniri de familie --

nu e o familie foarte mare,
dar avem vreo doi veri --

mă pregătea în prealabil.

Înainte să intru în cameră, mă pregătea:

„OK. Ăla-i...ăla...”

Pentru că nu eram --

eram un tocilar.

Eram cu calculatoarele,

eram cu matematica,

eram cu fizica.

Eram bun la astea.

Nu cred că eram chiar excepţional.

Sora mea spunea

că cea mai mare calitate a mea
era că nu mă dădeam bătut.

CA: Hai să vorbim despre asta,
pentru că e interesant.

Nu te dădeai bătut.

Deci nu e vorba despre
a fi tocilar sau a fi deştept,

e vorba despre a fi... încăpăţânat?

LT: E vorba despre încăpăţânare.

E vorba, de exemplu,

să începi ceva

şi să nu spui: „Bine, am terminat,
hai să fac altceva...

Ia uite: străluceşte!”

Aşa fac şi în alte aspecte
ale vieţii mele.

Am locuit în Silicon Valley timp de 7 ani.

Am lucrat pentru aceeaşi firmă
în Silicon Valley,

în tot acel timp.

E ceva nemaiauzit.

Nu aşa funcţionează Silicon Valley.

Toată esenţa Silicon Valley
e că oamenii schimbă slujbele,

ca să se amestece totul.

Eu nu sunt tipul ăsta de om.

CA: Dar chiar în timpul
dezvoltării Linux-ului,

încâpăţânarea te-a adus uneori
în conflict cu alţi oameni.

Vorbeşte-ne puţin despre asta.

A fost asta esenţial
ca să menţii calitatea proiectului?

Cum ai descrie ce s-a întâmplat?

LT: Nu ştiu dacă a fost esenţial.

Revenind la „nu sunt un om sociabil” --

uneori sunt şi...

să spun aşa,

„miop” când vine vorba
de sentimentele altora

şi uneori asta te face
să spui lucruri ce îi rănesc pe alţii.

Nu sunt mândru de asta.

(Aplauze)

Dar, în acelaşi timp, e --

sunt oameni care îmi spun
că ar trebui să fiu amabil,

iar când încerc să le explic
că poate tu eşti prea amabil,

poate tu ar trebui să fii mai agresiv,

ei văd asta ca o lipsă de amabilitate
din partea mea.

(Râsete)

Vreau să spun că suntem diferiţi.

Eu nu sunt sociabil;

nu e un lucru de care sunt mândru,

dar e o parte din mine.

Un lucru care îmi place
cu adevărat la open-source

e că permite unor oameni diferiţi
să lucreze împreună.

Nu trebuie să ne placem --

câteodată chiar nu ne placem
unul pe altul.

Într-adevăr, sunt dezbateri
foarte, foarte aprinse.

Poţi întâlni situaţii

în care nici măcar nu poți
accepta dezacordul.

E vorba că te interesează
cu totul alte lucruri.

Revenind la ce am spus
mai devreme,

că mi-era frică să nu profite
de munca mea oameni mercantili,

s-a dovedit, chiar foarte repede,

că acei oameni mercantili
erau oameni absolut fermecători.

Au făcut toate lucrurile
de care eu nu eram interesat

şi au avut scopuri complet diferite.

Au folosit open source în direcţii
pe care eu nu vroiam să le abordez,

dar fiind open source
au putut s-o facă

şi acum lucrurile se îmbină foarte bine.

Cred că aşa funcţionează totul:

ai nevoie de comunicatori cu oamenii,

oamenii calzi şi prietenoşi

cărora le place --

(Râsete)

chiar vor să te îmbrăţişeze
şi să te aducă în comunitate.

Dar nu toţi oamenii sunt aşa.

Eu nu sunt aşa.

Mă interesează tehnologia.

Există oameni interesaţi de interfeţe.

N-aş putea crea o interfaţă
nici dacă mi-ar depinde viaţa de ea.

Vreau să zic,
dacă aş naufragia pe o insulă

şi singura cale de a pleca de acolo
ar fi să fac o interfaţă drăguţă,

aş muri acolo.

(Râsete)

Sunt tipuri diferite de oameni,

nu vreau mă scuz, ci încerc să explic.

CA: Săptămâna trecută,

mi-ai vorbit despre
o altă trăsătură a ta care

o consider chiar interesantă.

E vorba despre stil.

Am câteva imagini aici.

Cred că ăsta e un exemplu
de stil de programare mai puţin bun

iar acesta e un stil mai bun,

se observă imediat.

Care e diferenţa între cele două?

LT: Acesta e --

Câţi oameni de aici
au programat ceva?

CA: Dumnezeule!

LT: Vă garantez că

toţi care ați ridicat mâinile,

ați realizat aşa-numita
listă simplu înlănţuită.

Și se crede că—

Prima, nu cea mai bună abordare,

e cea pe care o gândeşti
când debutezi în programare

şi nu trebuie să înţelegi codul.

Pentru mine, cea mai interesantă

e ultima condiţională.

Pentru că într-o listă simplu înlănţuită—

aici se urmăreşte să se şteargă
o intrare dintr-o listă—

e o diferenţă
dacă e prima intrare

sau o intrare de la mijloc.

Pentru că, dacă e prima intrare,

trebuie să muţi pointer-ul
la primul element.

Dar dacă e la mijloc,

trebuie schimbat pointer-ul
elementului anterior.

Sunt două cazuri complet diferite.

CA: Şi asta e mai bună.

LT: Asta e mai bună.

Nu are condiţionala.

De fapt, nu contează...

Nu vreau să înţelegeţi
de ce nu are condiţionala,

ci vreau să înţelegeţi

că, uneori, poţi vedea problema
din unghiuri diferite

şi să o rescrii aşa încât
să dispară un caz special

şi să devină un caz normal.

Acesta e un cod scris bine.

Dar ăsta e un cod simplu.

Ăsta e CS 101.

Nu e important,
deşi detaliile sunt importante.

Pentru mine, tipul de oameni
cu care chiar vreau să lucrez

sunt cei care au stil,
aşa încât...

Vă dau acest exemplu stupid

care nu e relevant,
pentru că e prea mic.

Stilul înseamnă mult mai mult de atât.

Stilul înseamnă să vezi
cu adevărat tiparele

şi să ştii instinctiv care e
calea cea mai bună de urmat.

CA: Aşa, deci punem lucrurile cap la cap.

Ai stil,

într-un mod semnificativ
pentru programatori.

Eşti --

(Râsete)

LT: Cred că e semnificativ
şi pentru unii spectatori.

CA: Eşti un programator foarte inteligent

şi eşti al naibii de încăpăţânat.

Dar trebuie să mai fie ceva.

Într-un fel, ai schimbat viitorul.

Trebuie să ai darul acestor
mari viziuni despre viitor.

Eşti un vizionar, aşa-i?

LT: De fapt m-am simţit
puţin stânjenit la TED

în ultimele două zile,

pentru că asistăm
la multe viziuni, nu-i aşa?

Nu sunt un vizionar.

Nu am un plan pe cinci ani.

Sunt inginer.

Şi cred că e chiar...

Vreau să spun... nu am nimic
cu oamenii

care merg urmărind norii

şi privind stelele, spunând
„Vreau să ajung acolo.”

Dar eu privesc pământul

şi vreau să acopăr groapa
din faţa mea

înainte să cad în ea.

Genul ăsta de persoană sunt eu.

(Ovaţii)

(Aplauze)

CA: Mi-ai vorbit săptămâna trecută
despre aceşti doi tipi.

Cine sunt şi cum te raportezi la ei?

LT: Ăsta e un fel de clişeu în tehnologie,

Tesla în opoziţie cu Edison,

în care Tesla e văzut ca un cercetător
vizionar, omul ideilor îndrăzneţe.

Oamenii îl iubesc pe Tesla.

Sunt oameni care îşi numesc
companiile după el.

(Râsete)

Cealaltă persoană este Edison,

care e defăimat deseori
ca fiind un neinspirat

şi e...

Cel mai faimos citat al lui este:

„Geniul e 1% inspiraţie
şi 99% transpiraţie.”

Eu sunt de partea lui Edison,

chiar dacă oamenii nu-l plac întotdeauna.

Dacă îi comparaţi pe cei doi,

Tesla avea genul de minte care
atrage în zilele noastre,

dar cine a schimbat lumea de fapt?

Edison poate că nu era o persoană drăguţă,

a făcut multe lucruri --

poate nu era aşa intelectual,

aşa vizionar,

dar cred că sunt mai mult
un Edison decât un Tesla.

CA: Săptămâna asta la TED
tema este visele --

vise mari, îndrăzneţe.

Tu eşti chiar antidotul pentru ele.

LT: Încerc să le temperez puţin, da.

CA: Asta-i bine.

(Râsete)

Te acceptăm, te acceptăm.

Companii precum Google şi
multe altele au făcut, probabil,

miliarde de dolari
din softul tău.

Asta te enervează?

LT: Nu.

Nu, nu mă enervează
din câteva motive.

Unul dintre ele e că o duc bine.

Chiar o duc bine.

Celălalt motiv e --

vreau să spun că fără open source
și fără să cedez controlul,

Linux-ul nu ar fi ajuns
niciodată ce e acum.

Mi-a adus experienţe care
nu-mi prea plac: vorbitul în public,

dar în acelaşi timp,
asta e o experienţă.

Credeţi-mă.

Sunt multe lucruri
care mă fac un om foarte fericit

şi să cred că am luat deciziile corecte.

CA: E ideea de open source --

cred că vom încheia aici --

e ideea open source
la apogeu în lume,

sau mai poate evolua,

mai poate face și altceva?

LT: Sunt indecis cu privire la asta.

Cred că unul din motivele pentru care
open source merge aşa bine în programare

e că la sfârşitul zilei,

codul tinde să fie ceva în alb şi negru.

Deseori e o cale bună să decizi:

asta e făcută corect
şi asta nu e făcută bine.

Codul ori merge ori nu,

însemnând că e mai puţin loc
pentru diferende.

Şi totuşi există diferende, nu-i aşa?

În multe alte domenii --

oamenii au discutat despre deschidere
politică şi altele de genul ăsta --

şi uneori e chiar greu să spui

că da, poţi aplica aceleaşi principii
în alte domenii

doar pentru că negrul şi albul
nu se transformă doar în gri,

ci în diferite culori.

Desigur, e o revenire
a open source-ului în ştiinţă.

Ştiinţa a fost prima acolo,

dar a sfârşit prin a fi
destul de închisă,

cu jurnale foarte scumpe
şi lucruri de genul ăsta.

Open source-ul revine în ştiinţă,

cu lucruri ca arXiv şi jurnale deschise.

Şi Wikipedia a schimbat lumea.

Mai sunt și alte exemple,

sigur vor apărea şi altele.

CA: Dar tu nu eşti un vizionar,

deci nu tu trebuie să le numeşti.

LT: Nu.

(Râsete)

De voi depinde să le faceţi, nu-i așa?

CA: Cu siguranță.

Linus Torvalds,

mulţumim pentru Linux,
mulţumim pentru Internet,

mulţumim pentru telefoanele Android.

Mulţumim că ai venit la TED
şi ne-ai dezvăluit atâtea despre tine.

LT: Mulţumesc.

(Applause)