Tot ce auzi într-un film e minciună

Sunetul este creat prin înșelăciune – când urmărești un film sau serial, aproape toate sunetele pe care le auzi sunt false. În această prezentare, Tasos Frantzolas explorează rolul jucat de sunet în filme și demonstrează cât de ușor este păcălit creierul nostru de ceea ce auzim.

Vreau să încep cu un experiment.

Voi rula 3 filmulețe cu o zi ploioasă.

Dar am înlocuit sunetul
în unul dintre ele

și în loc de ploaie,

am adăugat
sunetul de bacon prăjit.

Aș vrea să va gandiți bine
în care este bacon.

(Plouă)

(Plouă)

(Plouă)

În regulă.

De fapt...

Am mințit.

În toate trei este bacon.

(Baconul sfârâie)

(Aplauze)

Scopul meu nu e
să vă fac poftă

de câte ori vedeți
o scenă ploioasă,

ci să vă demonstrez
cum creierul este păcălit.

Nu căutam precizie.

Așa că în privința amăgirii,

aș vrea să citez unul
din scriitorii mei favoriți.

În Decăderea minciunii,
Oscar Wilde spune

că arta de prostă calitate
vine din copierea naturii și realism;

iar arta de calitate e generată
de minciună și amăgire,

din minciuni frumoase.

Deci, când vă uitați la un film

și sună un telefon,

de fapt nu sună.

E adăugat ulterior
în postproducție.

Toate sunetele pe le auziți
sunt false.

Totul, cu excepția dialogului,
e fals.

Cand vă uitați la un film
și vedeți o pasăre dând din aripi

(Fâlfâit)

Nu au înregistrat pasărea.

Sună mai realist
dacă înregistrezi o hârtie

sau scuturi mănuși
de bucătărie.

(Fâlfâit)

O țigară care arde

(Țigară azând)

sună mai autentic

daca iei o minge Saran Wrap

și îi dai drumul.

(o minge Saran Wrap este eliberată)

Pumni?

(Pumn)

Hai încă o dată...

(Pumn)

Cel mai adesea e realizat
prin înfigerea unui cuțit în legume,

de obicei în varză.

(varză străpunsă de un cuțit)

Următorul sunet – oase rupte.

(Oase rupte)

Nimeni nu a fost rănit.

De fapt sunt rupte

tije de țelină sau salată înghețată

(tije de țelină
sau salată înghețată rupte)

(Râsete)

Să produci sunetele potrivite
nu e atât de ușor

ca un drum la supermarket

la raionul de legume.

Deseori e mai complicat de-atât.

Hai să inversăm

realizarea unui efect sonor.

Una din poveștile mele favorite
este legată de Frank Serafine.

El a contribuit
la biblioteca noastră

și e un foarte bun designer
audio pentru Tron, Star Trek și altele.

Era membru al echipei Paramount
când au câștigat Oscarul pentru sunet

pentru Vânatoarea lui Octombrie Roșu.

În acest film clasic din anii 90
despre Războiul Rece,

li s-a cerut să creeze sunetul
produs de elicea unui submarin.

Aveau o mică problemă:

nu găseau un submarin
în West Hollywood.

Așa că...

au mers la piscina unui prieten,

iar Frank a facut o săritură
bomba în apă.

Au plasat un microfon în apă

și altul la suprafața apei.

Ascultați cum se aude
microfonul din apă.

(Plonjare)

Adăugând microfonul deasupra,
Suna cam așa:

(Stropi de apă)

Au luat sunetul,
au coborât o octavă,

ca și cum ai încetini o înregistrare.

(Stropi de apă
cu o octavă mai jos)

Și apoi au șters multe
din frecvențele înalte.

(Stropi de apă)

Și au mai coborât
încă o octavă.

(Stropi de apă cu o octavă mai jos)

Au adaugat puțin
din sunetul stropilor

de la microfonul de la suprafață.

(Stropi de apă)

printr-o buclă repetitivă,

au obținut asta:

(Elicea învolburează apa)

Deci, creativitatea și tehnologia
își dau mâna pentru a crea iluzia

că ne aflăm în interiorul
unui submarin.

Odată sunetele create

și sincronizate cu imaginea,

vrei ca ele să fie o parte vie a poveștii.

Un mod ar fi să adaugi un ecou.

E primul instrument audio
despre care o să vorbesc.

Reverberație, sau ecou
este continuarea sunetului

după ce acesta a încetat.

E ca și cum

reflecția materialelor,

a obiectelor și a pereților
împresoară sunetul.

Să luăm de exemplu
sunetul unei împușcături.

Sunetul original
este mai scurt de o secundă

(Împușcătură)

Adăugând ecoul,

putem face să pară
că sunetul a fost înregistrat în baie.

(Împușcătură cu ecou în baie)

Sau ca și cum ar fi înregistrat
într-o capelă sau biserică.

(Ecoul împușcăturii în biserică)

Sau într-un canion.

(Ecoul împușcăturii în canion)

Ecoul ne oferă multe informații

despre spațiul dintre ascultător
și sursa originală.

Dacă sunetul reprezintă gustul,

atunci ecoul este mirosul sunetului.

Dar ecoul poate face mai mult.

Ascultând un sunet

cu mai puțină reverberație
decât a acțiunii de pe ecran

ne va sugera imediat

că ascultăm un comentator,

un narator obiectiv
care nu participă la acțiune.

De asemenea,
momentele intime în cinema

adesea au ecou zero,

ca și cum cineva
ar șopti în urechea noastră.

La cealaltă extremă,

adaugând mult ecou
unei voci

ne duce cu gândul
la o retrospectivă,

sau putem fi în gândurile
unui personaj

sau că ascultăm
vocea lui Dumnezeu.

Sau, chiar mai puternic în film,

Morgan Freeman.

(Râsete)

Deci...

(Aplauze)

Dar ce alte instrumente

sunt folosite de creatorii de sunet?

Unul foarte important.

Este liniștea.

Câteva momente de liniște
ne fac să fim atenți.

În lumea vestică,

nu suntem obișnuiți
cu liniștea verbală.

E considerată incomodă
sau nepoliticoasă.

Deci liniștea care precedă
comunicarea

poate crea multă tensiune.

Imaginați-vă un important
film de la Hollywood,

cu multe explozii și arme automate.

Zgomotul încetează pentru un timp.

Într-un fel yin-yang,

liniștea are nevoie de zgomot,
iar zgomotul de liniște,

pentru ca fiecare să aibă efect.

Dar ce înseamnă liniștea?

Ei bine, depinde de cum este
utilizată în fiecare film.

Liniștea ne poate plasa
în mintea unui personaj,

sau poate provoca un gând.

Deseori asociem liniștea cu...

contemplare,

meditație,

adâncire în gânduri.

Departe de a avea un singur înțeles,

liniștea devine o pânză goală

pe care spectatorul e invitat
să-și picteze propriile gânduri.

Vreau sa subliniez că nu există liniște.

Știu că pare cea mai pretențioasă
afirmație facută la TED Talk.

Dar, chiar dacă intrăm
într-o cameră fără ecou

și fără zgomot din exterior,

tot vei putea auzi
cum sângele îți pompează în vene.

În cinema, tradițional, nu a existat
niciodată un moment de liniște

din cauza zgomotului de la proiector.

Chiar azi cu sunet Dolby,

dacă asculți în jur,
nu există moment de liniște.

Întotdeauna există un zgomot.

Deci, dacă nu există liniște,

ce folosesc creatorii de sunet?

Ca sinonim, folosesc sunetul de ambianță.

Ambianța e sunetul din fundal

specific fiecărei locații.

Fiecare locație are un sunet unic,

fiecare cameră are un sunet unic,

care e numit tonul camerei.

Iată o înregistrare
a unei piețe din Maroc.

(Voci, muzică)

Și o înregistrare
din Times Square, New York.

(Zgomot de trafic, claxoane, voci)

Tonul camerei
se obține prin însumarea

tuturor zgomotelor din interior:
ventilație, încălzire, frigider.

Iată o înregistrare
a apartamentului meu din Brooklyn.

(Ventilație, boiler, frigider,
trafic stradal)

Ambianțele funcționează
în cel mai primar mod.

Se adresează direct subconștientului.

Ciripitul păsărilor la fereastră
indică normalitate,

poate pentru că noi, ca specie,

ne-am obișnuit cu asta
de milioane de ani.

(Ciripit)

Pe de altă parte, zgomotul industrial

a apărut mai recent.

Chiar și așa, mie personal îmi place.

A fost folosit de unul
din idolii mei, David Lynch,

și sunetistul acestuia, Alan Splet.

Adesea zgomotul industrial
are conotații negative.

(Zgomot de mașini)

Efectele sonore pot marca
memoria noastră emoțională.

Ocazional, pot fi atât de semnificative

încât devin un personaj al filmului.

Tunetul poate indica
intervenție divină ori furie.

(Tunet)

Clopotele bisericii ne amintesc
de trecerea timpului,

poate de propria mortalitate.

(Clopotele sună)

Sticla spartă poate indica
sfârșitul unei relații

sau a unei prietenii.

(Sticlă spartă)

Oamenii de stiință cred
că sunetele disonante,

de exemplu alămuri sau instrumente
de suflat ce se aud foarte tare,

ne duc cu gândul
la răgetul animalelor din natură

creând iritație sau frică.

(Instrumente de suflat)

Am vorbit până acum
despre sunetele de pe ecran.

Însă uneori proveniența
unui sunet nu poate fi văzută.

Numim asta sunete din afara ecranului,

sau „acusmatice”.

Sunetele acusmatice –

termenul „acusmatic”
vine de la Pitagora din Grecia Antică,

care mulți ani a predat
în spatele unei cortine,

fără a se arăta discipolilor.

Cred ca acest matematician
și filozof credea că,

în acest fel,

studenții vor fi mai atenți la voce,

la cuvintele lui și sensul acestora,

decât dacă îl văd vorbind.

Ca Vrăjitorul din Oz,

sau Big Brother-ul din 1984,

separând vocea de sursă,

separând cauza de efect

se creează un sentiment
de omniprezență, panoptic,

și de aici autoritatea.

Există o adevărată tradiție
a sunetului acusmatic.

Călugărițele în Roma și Veneția

obișnuiau să cânte
în galerii aproape de tavan,

creând iluzia că ascultăm
îngerii din cer.

Richard Wagner a creat orchestra ascunsă

plasată între public și scenă
cu un nivel mai jos.

Sau, Aphex Twin, ascunzându-se
în colțurile întunecate ale cluburilor.

Cred că toți acești maeștrii știau

că dacă ascunzi sursa,
sporești misterul.

S-a văzut în cinema iar și iar,

cu Hitchcock și Ridley Scott în Alien.

Să auzi un sunet fără să-i știi sursa

va crea un fel de tensiune.

De asemenea, poate minimaliza
anumite restricții ale regizorilor

și pot arăta ceva ce nu a fost
în timpul filmărilor.

Și chiar dacă asta sună puțin teoretic,

o să rulez un flim.

(O jucărie scârțâie)

(Mașină de scris)

(Tobe)

(Ping-pong)

(Cuțitele sunt ascuțite)

(Placă zgâriată)

(Sabia taie)

(O femeie țipă)

Ceea ce încerc să demonstrez
cu aceste instrumente

este că sunetul e un limbaj.

Ne poate păcăli ducându-ne
în alte zone geografice;

îți poate schimba starea;

poate da ritmul;

ne poate face să râdem
sau să ne speriem.

Personal, m-am îndrăgostit de acest limbaj

cu câțiva ani în urmă,

și am reușit cumva să transform asta
într-un fel de profesie.

Prin munca noastră,
biblioteca de sunete,

încercăm într-un fel să dezvoltăm
vocabularul acestei limbi.

Astfel, vrem să oferim
instrumentele potrivite

creatorilor de sunet,

producătorilor de film,

producătorilor de jocuri și aplicații,

pentru a putea spune povești și mai bune

și pentru a născoci
minciuni și mai frumoase.

Mulțumesc că m-ați ascultat.

(Aplauze)