Ce a cauzat Revoluția Franceză? - Tom Mullaney

Vezi lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/what-caused-the-french-revolution-tom-mullaney

Ce drepturi aveau oamenii și de unde proveneau acestea? Cine poate lua decizii pentru alții și cu ce drept? Cum putem organiza societatea noastră pentru a satisface nevoile oamenilor? Tom Mullaney ne arată cum aceste întrebări au frământat o societate întreagă în timpul Revoluției Franceze.

Lecție de Tom Mullaney, animație de Sashko Danylenko.

Ce drepturi au oamenii
și de unde provin ele?

Cui îi revine puterea de a decide
pentru alții și cu ce drept?

Cum putem organiza societatea
pentru a satisface nevoile oamenilor?

Aceste întrebări frământau
o națiune întreagă

în timpul Revoluției Franceze.

Până la sfârșitul secolului XVIII,

Europa a suferit o schimbare intelectuală
și culturală profundă

cunoscută drept Iluminism.

Filozofii și artiștii au promovat
libertatea rațiunii și a omului

în locul tradiției și religiei.

Ascensiunea clasei de mijloc
și a materialelor tipărite

au încurajat conștiința politică,

iar Revoluția Americană a transformat
o fostă colonie engleză

într-o republică independentă.

Totuși, Franța, una din cele mai mari
și mai bogate țări din Europa,

era încă guvernată de sistemul antic
al celor trei clase sociale rigide

numite „stări”.

Regele Luis al XVI-lea și-a bazat
autoritatea pe dreptul divin

și a acordat privilegii speciale
primelor două clase,

clerului catolic și nobililor.

Cea de-a treia, clasa de mijloc
a comercianților și a meșteșugarilor,

precum și peste 20 de milioane de țărani,
avea mai puțină influență

și ei erau singurii ce plăteau taxele,

nu doar regelui, dar și altor clase.

În anii cu recoltă săracă,

taxarea putea lăsa țăranii
aproape fără nimic,

în timp ce regele și nobilii trăiau
din plin din averea lor.

Dar pe măsură ce Franța
se afunda în datorii

din cauza susținerii Revoluției Americane

și a lungului război cu Anglia,

se simțea nevoia de schimbare.

Regele Luis l-a desemnat
pe Jacques Necker, ministru al finanțelor,

care a făcut presiuni
asupra reformei taxelor

și a câștigat susținerea publică

prin publicarea deschisă
a finanțelor guvernului.

Însă consilierii regelui s-au opus ferm
împotriva acestor inițiative.

Căutând cu disperare o soluție,

regele a cerut o întrunire
cu Adunarea Statelor Generale,

un consiliu cu reprezentanții
celor trei ordine,

pentru prima dată în 175 de ani.

Deși cea de-a treia clasă reprezenta 98%
din populația franceză,

votul ei era egal
cu cel al celorlalte două clase.

În mod previzibil, ambele clase superioare
pledau pentru păstrarea privilegiilor.

Realizând că nu vor avea
o reprezentare echitabilă,

cea de-a treia clasă s-a declarat
drept Adunare Națională

și au promis elaborarea unei noi
constituții cu sau fără celelalte clase.

Regele Luis le-a poruncit
primelor două clase

să se întâlnească cu Adunarea Națională,

destituindu-l și pe Necker,
renumitul său ministru al finanțelor.

Drept răspuns, mii de parizieni indignați

s-au alăturat soldaților ce susțineau
atacarea închisorii Bastilia,

un simbol al puterii regale
și un mare depozit de arme.

Revoluția a început.

În timp ce revolta
s-a răspândit prin toată țara,

regimul feudal a fost abolit.

Declarația Adunării cu privire
la Drepturile Omului și ale Cetățeanului

proclama o idee radicală
pentru acele timpuri:

drepturile și libertățile omului
erau fundamentale pentru natura umană

și guvernul exista
doar pentru a le proteja.

Fiindcă nu mai aveau privilegii,
mulți nobili au fugit în străinătate,

rugând conducătorii străini să invadeze
Franța și să restabilească ordinea.

Și în timp ce Luis rămânea marioneta
monarhiei constituționale,

el se temea pentru viitorul său.

În 1791, a încercat să fugă
din țară, însă a fost prins.

Încercarea de a evada a distrus
încrederea oamenilor în rege.

Familia regală a fost arestată,
iar regele a fost acuzat de trădare.

După proces, regele cândva venerat,
a fost decapitat în public,

marcând sfârșitul unei monarhii
de o mie de ani

și finalizând, la 21 septembrie,
declarația primei republici franceze,

guvernată de motto-ul
„libertate, egalitate, fraternitate".

Nouă luni mai târziu,
regina Maria Antoaneta,

o străină poreclită drept „Doamna Deficit”

pentru reputația ei extravagantă,
a fost executată și ea.

Însă revoluția nu s-a terminat aici.

Unii lideri, nemulțumiți
doar de schimbarea guvernului,

voiau să transforme complet
societatea franceză –

religia, numele străzilor,

chiar și calendarul acesteia.

În timp ce se formau multe grupări,

extremiștii iacobini în frunte
cu Maximilien Robespierre

au lansat un regim al terorii

pentru a suprima cel mai mic dezacord,

executând peste 20.000 de oameni

înainte de prăbușirea iacobinilor.

Între timp, Franța s-a trezit
în război cu monarhiile vecine

ce încercau să suprime revoluția
înainte de a se răspândi.

În acel haos, un general numit
Napoleon Bonaparte a preluat conducerea,

devenind împărat și afirmând că va apăra
valorile democratice ale revoluției.

Până la urmă, revoluția
a schimbat trei constituții

și cinci guverne în zece ani,

urmate de decenii de alternare
între monarhie și revoltă

înainte de formarea următoarei
republici în 1871.

Și în timp ce sărbătorim
idealurile Revoluției Franceze,

noi încă ne confruntăm cu multe
întrebări esențiale

de acum două secole.