Minunata rețea a pădurilor - Suzanne Simard

Lecția întreagă: http://ed.ted.com/lessons/the-networked-beauty-of-forests-suzanne-simard

Despăduririle produc mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât toate trenurile, avioanele și automobilele la un loc. Ce putem face să schimbăm acest factor ce contribuie la încălzirea globală? Suzanne Simard examinează rețelele simbiotice complexe ale pădurilor și asemănarea lor cu rețelele noastre neuronale și sociale — și cum aceste conexiuni pot să însemne totul.

Prezentare de Suzanne Simard.

Mergeam pe munte zilele trecute
și chiar că mă simțeam ca acasă în pădure.

Îi eram atât de recunoscătoare

pentru că îmi arăta că pădurile
se bazează pe relații

care formează rețele,

ca aceste frumoase rețele de râuri.

Mi-a trecut prin gând
că pădurile sunt ca familiile oamenilor.

Am fost atât de cucerită
de această idee,

încât am căzut și m-am lovit la cap
într-o buturugă tăiată recent.

Eram atât de furioasă!

Apoi mi s-a rupt sufletul.

Pentru că o întreagă familie
de copaci fusese tăiată.

În vestul Canadei, locul meu de baștină,

sunt insule defrișate ascunse peste tot.

Abia când Google Earth
a început să dea imagini ca aceasta,

ne-am dat seama că întreaga lume
se ștergea la nas cu codrii noștri.

Știați că despăduriri ca aceasta,
la scară globală,

duc la mai multe gaze cu efect de seră

decât toate trenurile, automobilele
și avioanele la un loc?

Sunt foarte supărată pentru asta.

Dar sunt și foarte încrezătoare,

pentru că prin cercetările mele
am descoperit

că pădurile sunt organizate

la fel ca și rețelele noastre
neuronale și cele sociale.

Și cred că, dacă învățăm să le integrăm,

putem schimba tendința
periculoasă de încălzire globală,

pentru că sunt convinsă că avem în noi
puterea de vindecare.

Iată ce zice știința:

cea mai veche dintre aceste rețele

e rețeaua micotică subterană,
sau rețeaua de ciuperci.

Ea a evoluat acum peste un miliard de ani

pentru a permite organismelor
să migreze din ocean pe uscat.

În cele din urmă, s-au unit
cu plantele în simbioză.

Asta a permis plantelor
să facă fotosinteză,

absorbind din atmosferă CO2,
cel mai important gaz de seră,

și eliberând oxigenul
care ne permite să respirăm

și care a permis evoluția omului.

Această simbioză se numește micoriză,

mico = ciupercă,
riză = rădăcină.

Deci ciuperca și rădăcina se întâlnesc
și fac schimburi reciproc avantajoase.

Toți copacii din toate pădurile lumii

depind de aceste micorize
pentru a supraviețui.

Nu pot trăi fără ele.

Funcționează așa:
o sămânță cade pe sol, germinează,

își formează rădăcina în sol

și trimite semnale chimice ciupercilor
să crească spre rădăcină.

Iar ciuperca răspunde
cu propriile substanțe chimice,

spunând rădăcinii: „Trebuie să crești
spre mine, să te ramifici și să te înmoi.”

Prin această comunicare,
cresc împreună într-o simbioză magică.

Simbioza funcționează astfel:

planta ia carbonul câștigat
cu greu prin fotosinteză

și-l duce ciupercii, pentru că
aceasta nu poate face fotosinteză.

Iar ciuperca ia apa
cu substanțe nutritive din sol,

de unde rădăcinile nu pot crește,

și le dă plantei.

Ambele beneficiază din această cooperare.

Ciuperca se dezvoltă în sol,

începe să conecteze plantele
și copacii între ei,

până când toată pădurea e interconectată.

Știați că un singur arbore
poate fi conectat literalmente

cu sute de alți arbori,

cât vezi cu ochii de departe?

Plimbându-te prin pădure,

ceea ce vezi
— copaci, rădăcini, ciuperci —

e doar vârful aisbergului.

Sub o singură urmă a ta
sunt 500 km de celule fungice

conectate la capete,
transportând substanțe.

Dacă ai putea să vezi în sol,

ar fi ca și niște super-autostrăzi
cu mașini circulând peste tot.

Toate rețelele sunt făcute
din noduri și legături.

În păduri, nodurile ar fi arborii
și legăturile ciupercile.

E ca pe Facebook, unde nodurile ar fi
prietenii, iar legăturile – prieteniile.

Știm că unele noduri — prieteni —
sunt mai active decât altele,

ca prietenul care trimite
mereu mesaje de grup.

La fel e și în pădure.

Aceste noduri le numim pivoți,

ele sunt arborii mari din pădure,
cu rădăcini care ajung peste tot.

Am mai aflat că sistemele se organizează
în jurul acestor pivoți, arborii bătrâni.

În pădure aici se produce regenerarea.

În rețeaua Facebook
așa s-ar organiza petrecerile,

în jurul celui care trimite
mereu mesaje de grup.

Numim acești pivoți în pădure arbori-mamă;

sunt arborii mari și bătrâni din pădure.

Ei fixează carbonul în frunze,

îl trimit în jos
prin trunchiurile lor masive

și la rețelele din jurul lor,
care leagă toți ceilalți copaci,

și la vlăstarele tinere,
trimițând carbonul peste tot.

Cu cât puietul e mai stresat,
să zicem de secetă sau umbră,

cu atât mai mult carbon primește
de la arborele-mamă.

E oarecum ca în familie:

când ești stresat mama și tata
intervin și te ajută mai mult, nu?

La fel și în pădure.

Un alt lucru pe care
l-am descoperit recent

e că arborii-mamă trimit
preferențial semnale propriilor copii.

Astfel pe ei îi ajută să o ducă mai bine,
supraviețuiesc mai mulți

și astfel pot să-și transmită
genele generațiilor viitoare.

Așa funcționează selecția naturală.

Modul de organizare a pădurilor

le face atât rezistente,
cât și vulnerabile.

Sunt rezistente
pentru că sunt mulți arbori-mamă

și multe specii de ciuperci
care îi conectează.

Rețeaua e foarte greu de distrus,
al naibii de greu.

Dar sigur, noi, oamenii,
am aflat cum să facem asta.

Și facem asta eliminând arborii-mamă.

Și poate că dacă scotem unul
nu va fi o diferență prea mare,

dar dacă scoatem tot mai mulți,
radem tot mai mult,

asta poate duce la prăbușirea sistemului,
ca un domino.

Dacă depășim punctele fără întoarcere

distrugem mai multe păduri
și încălzim mai mult clima.

Chiar asta facem!

Ceea ce facem, alegerile noastre

pot duce la sănătate globală
sau boală globală.

Putem alege.

Vă voi oferi patru idei
care cred că merită răspândite.

Prima: pentru a iubi pădurea
trebuie să mergi să-ți petreci timp în ea.

Mergeți în pădure, conectați-vă la ea

și veți putea lupta îndârjit
pentru a o proteja.

A doua: învățați cum funcționează.

Învățați despre rețelele care leagă
părțile pădurii organizate.

Pentru asta trebuie să riscați,
să faceți greșeli.

A treia: protejați pădurile.

Au nevoie de voi pentru că
nu o pot face singure.

Sunt fixate pe loc.

Nu pot fugi de oameni
sau de încălzirea globală.

Au nevoie de voi.

În cele din urmă și cel mai important,

folosiți-vă super-deșteptele,
strălucitele rețele neuronale și sociale

pentru a crea mesaje minunate

și răspândiți vestea
că pădurile merită salvate

pentru că și voi meritați.

Cred că noi toți împreună
avem în noi puterea de vindecare.