Cum să-ți crești propriul ghețar - M. Jackson

Vezi lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/how-to-grow-your-own-glacier-m-jackson

În secolul XIII, Ginghis-Han a pornit într-o misiune pentru a pune stăpânire pe Eurasia, cucerind rapid țările și alipindu-le la imperiul său. Însă legenda spune că a existat un obstacol pe care nici chiar el nu l-a putut depăși: un perete înalt de gheață peste trecătoarea unui munte. M. Jackson explorează metodele antice de creștere a ghețarilor și modul în care aceștia pot fi utilizați pentru a combate schimbarea climatică.

Lecție de M. Jackson, regie de Artrake Studio.

În secolul XIII,
Ginghis-Han a plecat într-o misiune

pentru a prelua controlul asupra Eurasiei,

cucerind rapid țările și alipindu-le
la Imperiul Mongol în expansiune.

Cu imensele sale armate,
a devenit aproape de neoprit.

Însă legenda spune
că a existat un obstacol

pe care nu l-a putut depăși
nici chiar impunătorul Han:

un perete înalt de gheață,

crescut de oamenii locului
peste trecătoarea unui munte

pentru a nu permite armatelor lui Han
să le invadeze teritoriul.

Nimeni nu știe cu exactitate
dacă această poveste e adevărată,

însă în mod remarcabil,
se bazează pe un fapt real:

Timp de secole, în lanțurile muntoase
Karakorum și Himalaya,

oamenii au crescut ghețari
și au utilizat masele lor de gheață

ca surse de apă potabilă
și pentru irigarea recoltelor.

Însă înainte de a ajunge
la acest fenomen impresionant,

e important să înțelegem diferența

dintre ghețarii ce cresc în natură
și cei creați de oameni.

În natură, ghețarii au nevoie
de trei condiții pentru a crește:

ninsoare, temperaturi scăzute și timp.

Inițial o cantitate mare de zăpadă
cade și se acumulează.

Apoi temperaturile scăzute
permit ca zăpada adunată

să se mențină pe durata iernii,
primăverii, verii și toamnei.

În următorii ani, decenii și secole,

presiunea zăpezii acumulate

transformă straturile
în gheață glaciară foarte compactă.

Însă creșterea artificială
a unui ghețar e total diferită.

La intersecția celor trei
lanțuri muntoase mari,

Himalaya, Karakorum și Hindu Kush,

unele culturi locale au crezut timp
de secole că ghețarii sunt vii.

Mai mult de atât, credeau că unii ghețari

pot fi de gen masculin sau feminin.

Cultivatorii locali de ghețari
„creșteau” noi ghețari

prin altoirea sau unirea
fragmentelor de gheață

de la ghețarii masculini și feminini,

apoi îi acopereau cu cărbune,
coji de grâu, pânze sau ramuri de salcie

pentru a se reproduce.

Sub straturile lor protective,

acești nămeți de gheață
se transformă în ghețari activi

ce creșteau anual
cu zăpada din fiecare iarnă.

Aceștia servesc drept
rezerve durabile de apă

pe care fermierii le pot utiliza
pentru irigarea recoltelor.

Aceste practici s-au răspândit
spre alte culturi,

unde oamenii își creează
propriile lor versiuni de ghețari

și îi folosesc pentru rezolvarea
problemelor

moderne ale alimentării cu apă.

De exemplu Ladakh, o regiunea înaltă
deșertică din nordul Indiei.

E situată pe partea lipsită
de ploi a munților Himalaya

și primește în medie
mai puțin de 10 cm de ploaie pe an.

În timp ce ghețarii se micșorează
din cauza schimbării climatice,

deficitul regional de apă crește.

Și astfel, oamenii au început
să-și crească proprii lor ghețari

drept asigurare contra
acestei incertitudini.

Acești ghețari sunt de două tipuri:
orizontali și verticali.

Ghețarii orizontali se formează

când fermierii redirecționează
apa topită a ghețarilor în canale și țevi,

apoi o scurg atent în bazine
din piatră și pământ.

Sătenii controlează minuțios
scurgerea apei în aceste rezervoare,

așteptând ca fiecare strat nou să înghețe

înainte de a umple
bazinul cu un alt strat.

La începutul primăverii,

aceste piscine înghețate
încep să se topească,

oferindu-le sătenilor apa necesară
pentru irigarea terenurile lor.

Localnicii creează ghețari verticali
utilizând apa topită

de la ghețarii deja existenți
deasupra satelor lor.

Apa topită intră în canalele
ce coboară la vale,

curgând până ajunge în zona unei recolte

unde izbucnește dintr-o țeavă
orientată direct în aer.

Atunci când temperatura
în timpul iernii coboară,

această apă îngheață
pe măsură ce iese din țeavă,

formând o sculptură de gheață
de 50 de metri numită „stupa”,

ce se aseamănă cu un con
de înghețată răsturnat.

Această formă inversată minimalizează
cantitatea de suprafață expusă la soare

în timpul primăverii și verii.

Astfel micul ghețar se topește încet

și oferă o sursă sigură de apă
pentru recoltele fermierilor.

Aceste metode pot fi antice,
însă ele devin mai relevante

pe măsură ce schimbarea climatică
are un efect negativ asupra planetei.

De fapt, oamenii își cresc proprii ghețari
în multe alte regiuni pe lângă Ladakh.

Elvețienii, utilizând tehnologia modernă
de creștere a ghețarului,

au creat primul lor „stupa”
în 2016 în Alpii Elvețieni.

Se plănuiesc peste 100 de mii de ghețari

în satele din Pakistan,
Kazahstan și Kârgâzstan.

Probabil într-o zi vom putea utiliza
proprii noștri ghețari

pentru a construi pereți
întregi de gheață –

de această dată nu pentru a ține
departe alți oameni,

ci pentru a face posibilă viața
în cele mai aspre regiuni ale planetei.