YouTube

Got a YouTube account?

New: enable viewer-created translations and captions on your YouTube channel!

Romanian subtitles

← Să protejăm oceanele la fel cum am făcut cu parcurile naționale

Get Embed Code
24 Languages

Showing Revision 13 created 05/08/2019 by Bianca-Ioanidia Mirea.

  1. Dintre toate amintirile mele din copilărie

  2. există una care e mai presus
    decât toate celelalte.
  3. Aceasta e atunci
    când curajoșii mei părinți
  4. au închiriat o rulotă,
    ne-au luat pe mine și pe frații mei
  5. și au condus spre vest
    de casa noastră din Minneapolis
  6. către Parcul Național Yellowstone.
  7. Am văzut toate atracțiile,
    precum gheizerele,
  8. ne-am oprit la Badlands,
  9. dar mai mult decât aceste atracții,
    îmi amintesc că a fost o aventură.

  10. Acesta a fost debutul meu
    în Vestul Sălbatic.
  11. Dar abia după ce am crescut
  12. și am aflat mai multe
    despre Sistemul Parcurilor Naționale,
  13. am realizat cât de norocos am fost.
  14. Întâi, fiindcă am avut această experiență,
  15. dar și că, cu sute de ani în urmă,
  16. oamenii au avut viziunea
    de a conserva cele mai bune zone,
  17. cele mai bune ecosisteme din țară,
    pentru toată lumea.
  18. Și pentru generațiile viitoare.
  19. Și pentru a putea aprecia cu adevărat
    cât de vizionară a fost această idee,
  20. trebuie să priviți în trecut
  21. și să analizați istoria
    Serviciului Parcurilor Naționale.
  22. Mulți oameni știu că primul parc național
    a fost Yellowstone, în 1872.
  23. Mulți oameni se gândesc
    la John Muir, poetul, naturalistul,
  24. care era genul acela de vizionar
  25. care inspira oamenii
    cu ideea de conservare,
  26. că trebuie să preluăm
    cele mai bune zone și să le protejăm.
  27. A avut o audiență sus-pusă.
  28. Există o poveste renumită
    despre Teddy Roosevelt și John Muir
  29. mergând în drumeții, în Yosemite,
    în timpul președinției sale,
  30. timp de patru zile,
    complet izolați, doar ei doi.
  31. Vă puteți imagina un președinte
  32. care să dispară efectiv din peisaj
    timp de patru zile?
  33. (Râsete)
  34. Fără Twitter.
  35. (Râsete) (Aplauze)
  36. Îmi place ideea asta.
  37. (Râsete)
  38. Dar Muir a avut un impact însemnat
    asupra lui Theodore Roosevelt.
  39. Și a creat zeci de parcuri naționale,
  40. sute de mii de acri pătrați
    de zone naturale protejate.
  41. A fost un președinte important,
    dar nu s-au rezolvat toate problemele.
  42. În mai puțin de 10 ani
    de la înființarea acestor zone noi,
  43. viitorul acestora era foarte incert.
  44. Și abia când acest individ,
    Stephen Mather,
  45. un om de afaceri din Chicago,
  46. a scris o scrisoare plină de mânie
    Ministerului de Interne, spunând:
  47. „Nu faceți o treabă suficient de bună
    în a proteja și a conserva aceste zone.”
  48. Apoi s-a făcut ceva în legătură cu asta.
  49. Ministerul de Interne i-a răspuns:
  50. „Domnule Mather, dacă vă pasă
    atât de mult,
  51. de ce nu veniți la Washington
    s-o faceți chiar dumneavoastră?”
  52. Și așa a făcut.
  53. S-a angajat în cadrul
    Ministerului de Interne,
  54. dar mai important, a început o campanie.
  55. A avut o întâlnire chiar la două străzi
    de aici, în 1914,
  56. în California Hall,
  57. și a adus împreună administratori
    de parcuri și câțiva alți oameni
  58. cărora le păsa de ideea de conservare.
  59. Și au întocmit un plan împreună,
    au lansat o campanie
  60. care a dus în cele din urmă la formarea
    Serviciul Parcurilor Naționale în 1916.
  61. Și acest pas a fost foarte important
    fiindcă s-a trecut de la ideea
  62. că ar trebui să protejăm aceste zone,
  63. la un plan real,
  64. un mod prin care oamenii să se implice
    și să promoveze această idee
  65. pentru generațiile viitoare,
  66. încât copiii ca mine să poată merge
    și să aibă acele experiențe uimitoare.
  67. Aceasta e istoria
    parcurilor naționale de pe uscat.
  68. Oceanul, despre care vreau
    să vă vorbesc astăzi,
  69. e o poveste complet diferită.
  70. Și mai precis, suntem cu aproape
    100 de ani în urmă.
  71. Primul sanctuar marin
    a fost înființat în 1972,
  72. după scurgerea de petrol
    din Santa Barbara.
  73. Oamenii au devenit interesați
    de preluarea acelui concept
  74. și de a-l aplica mediilor subacvatice.
  75. Am avut propriul nostru John Muir,
    și anume pe dr. Sylvia Earle,
  76. care a fost o susținătoare neobosită
  77. a creării acestor zone marine
    protejate în întreaga lume.
  78. Știu că există multe
    vești proaste despre ocean,
  79. există poluarea cu plastic,
    decolorarea coralilor, pescuitul excesiv,
  80. uneori toate acestea
    sunt greu de asimilat.
  81. Dar această idee, de a proteja
    zone naturale, funcționează.
  82. Știința ne spune
    că dacă protejăm aceste locuri,
  83. natura se va regenera
    și putem menține oceanele sănătoase.
  84. Deci știm că această idee funcționează.
  85. Și asemenea lui John Muir,
    dr. Sylvia Earl a avut o influență mare
  86. asupra președinților.
  87. George W. Bush și Obama au fost
    fantastici pentru oceane,
  88. creând zone marine protejate
    în întreaga țară.
  89. Asta nu e o idee conservatoare
    sau o idee liberală,
  90. nu e nici măcar o idee americană,
  91. e doar o idee bună.
  92. (Râsete)
  93. (Aplauze)
  94. Dar...
  95. (Aplauze)
  96. Iată-ne aici, câțiva ani mai târziu.
  97. Și acum administrația prezidențială
    propune să renunțăm la progresul
  98. pe care l-am făcut în ultimii 20 de ani.
  99. Deci, nu plângeți, organizați-vă.
  100. Trebuie să facem ceea ce Stephen Mather
    a făcut acum 100 de ani.
  101. Trebuie să începem o campanie
    ca să implicăm oamenii în acest proiect.
  102. Cred că avem nevoie de un grup de cetățeni
  103. care să lupte pentru oceane.
  104. Și am văzut licăriri ale acestui viitor
    și știu că e posibil de realizat.
  105. Eu și cu prietenul meu, Erik, am început
    să construim roboți subacvatici,
  106. niște camere mici cu lumini care înoată
    ca să puteți vedea pe sub apă.
  107. Am început să le facem
    în garajul lui acum cinci ani
  108. și am văzut cum s-a transformat
  109. în această comunitate de mii
    de oameni din întreaga lume,
  110. care cred că toată lumea trebuie
    să aibă acces în aceste zone.
  111. Toți merităm instrumentele
    necesare pentru a explora.
  112. Există cazuri precum Laura James,
  113. care și-a folosit robotul pentru a afla
    că stele de mare din zona ei mureau.
  114. Și a început o campanie cetățenească,
  115. a adunat date și a atras atenția
    asupra dispariției stelelor de mare,
  116. pentru a încerca să-și dea seama
    ce se întâmpla acolo.
  117. Există povești despre pescarii din Mexic,
  118. care au folosit robotul ca să creeze
    zone marine protejate
  119. în zonele unde bibanul de Nassau
    se reproducea,
  120. pentru a proteja viitorul acestei specii.
  121. Acestea sunt lucruri uimitoare.
  122. Am aflat că dacă le dai oamenilor
    instrumentele necesare,
  123. ei vor face ceea ce trebuie.
  124. Dar trebuie să facem un pas mai departe.
  125. Și, de fapt, cred că putem scoate
    de la naftalină lecția lui Stephen Mather.
  126. Deci, ce a făcut el?
  127. Primul lucru pe care l-a făcut a fost
    să se concentreze pe infrastructură.
  128. Anul 1914 nu a fost doar
    perioada apariției parcurilor,
  129. a fost și perioada automobilelor.
  130. Modelul T ieșea
    de pe liniile de producție,
  131. și Stephan Mather a înțeles
  132. că acesta avea să fie o parte
    importantă a culturii americane.
  133. Așa că a colaborat cu asociațiile
    autostrăzilor din întreaga țară
  134. pentru a construi autostrăzi mari
    și frumoase către aceste parcuri.
  135. Și a funcționat.
  136. Practic a inventat campingul auto.
  137. Și știa că dacă oamenii
    nu aveau să viziteze aceste locuri,
  138. atunci nu se vor îndrăgosti de ele
    și nu le va păsa de ele.
  139. A avut cu adevărat o idee intuitivă.
  140. Al doilea lucru pe care l-au făcut a fost
    să se axeze pe filantropia vizionară.
  141. Stephen Mather a fost un om de afaceri
    de succes din Chicago,
  142. și ori de câte ori o asociație de parcuri
    avea nevoie de finanțare
  143. sau o asociație de autostrăzi
    avea nevoie de finanțare,
  144. se implica, scria cecurile,
    făcea lucrurile să se întâmple.
  145. Există o poveste
    a prietenului său William Kent,
  146. care a identificat un mic petic de sequoia
    rămas la baza Muntelui Tam,
  147. așa că a cumpărat rapid terenul
  148. și l-a donat acestei inițiative
    a parcurilor naționale.
  149. E Muir Woods-ul de astăzi,
  150. unul dintre cele mai populare
    parcuri naționale din întreaga țară.
  151. Părinții mei sunt în vizită aici,
    vin din Minnesota,
  152. și nici nu le pasă de acest discurs,
  153. vorbesc într-una
    despre vizita la Muir Woods.
  154. (Râsete)
  155. Dar ultimul lucru e critic.
  156. Stephan Mather s-a axat pe implicare.
  157. Într-una din primele întâlniri avute,
    a spus:
  158. „Dacă sunteți scriitor,
    vreau să scrieți despre asta.
  159. Dacă sunteți om de afaceri, vorbiți-le
    cluburilor și organizațiilor voastre.
  160. Dacă lucrați pentru guvern,
    votați legile.”
  161. Toți au avut un rol.
  162. „Fiecare dintre voi, voi toți,
    aveți un rol de jucat
  163. în protejarea acestor zone
    pentru generațiile viitoare.”
  164. Fiecare dintre voi, voi toți.
  165. Îmi place asta.
  166. Acesta e planul, simplu, în trei pași.
  167. Cred că putem face la fel.
  168. Acesta a fost titlul când Obama a creat
  169. Monumentul Național Papahanaumokuakea:
  170. „Multe de văzut, dar succes
    în încercarea de a ajunge acolo.”
  171. Precum Mather, ar trebui să ne concentrăm
    pe tehnologia timpului nostru,
  172. toată această infrastructură
    digitală nouă, uimitoare,
  173. poate fi construită pentru a implica
    oamenii în mișcarea pentru oceane.
  174. Deci, Sanctuarul Marin Național
  175. a creat aceste minunate
    videoclipuri VR 360,
  176. unde practic puteți merge
    să vedeți cum arată aceste locuri.
  177. Echipa noastră continuă
    să facă instrumente noi,
  178. acesta e ultimul dintre ele,
    e drona subacvatică trident,
  179. e un submarin, e mic,
    îl puteți pune într-un rucsac,
  180. poate coborî la 100 de metri, mai adânc
    decât majoritatea scafandrilor.
  181. Poate filma locuri în care majoritatea
    oamenilor nu au avut niciodată acces.
  182. Vor apărea instrumente noi și avem nevoie
    de instrumente și mai bune.
  183. Putem folosi și mai mulți
    filantropi vizionari.
  184. Când Erik și cu mine am început
    acest proiect nu aveam bani,
  185. am construit asta în garajul lui.
  186. Dar am apelat la Kickstarter.
  187. Și am găsit peste 1.800 de oameni,
  188. am strâns aproape
    un milion de dolari folosind Kickstarter,
  189. de la alte persoane care cred:
  190. „Da, e o idee bună.
  191. Vreau să pun umărul aici.”
  192. Avem nevoie de mai multe căi
    pentru a implica oamenii,
  193. ca ei înșiși să devină
    filantropi vizionari.
  194. Am avut și filantropi tradiționali
    care ne-au finanțat inițiativa SEE,

  195. Educație și Explorare Științifică,
  196. care ne vor ajuta să donăm instrumente
    oamenilor din linia întâi,
  197. oamenilor care fac știință,
    oamenilor care spun poveștile,
  198. inspirând comunități.
  199. Puteți intra pe OpenExplorer.com
    și să vedeți ce fac oamenii.
  200. E o sursă de inspirație fantastică.
  201. Și, de asemenea, sperăm să reușim
    să vă implicăm și pe voi.
  202. Fiindcă e destul loc pentru a vă implica.
  203. Vrem să aflăm ce idei aveți
    pentru a spune aceste povești.
  204. Pentru că despre asta e vorba,
    e vorba de implicare.
  205. Există tot felul de modalități interesante
    și noi prin care oamenii se pot implica
  206. în protejarea acestor zone.
  207. Și înțelegerea.
  208. Precum Reef Check: scafandrii coboară
    în adâncuri și înoată pe anumite trasee
  209. adunând date
    despre pești și biodiversitate.
  210. Ei adună informațiile de care avem nevoie
    pentru a proteja aceste locuri.
  211. Dacă mergeți la plajă,
    puteți ajuta cu Watch MPA.
  212. Cercetați ce activități există
    în fiecare zonă.
  213. E loc pentru toată lumea
    să participe la această acțiune.
  214. Și asta e exact ceea ce avem nevoie.
  215. Trebuie să construim un viitor
    pentru nepoții nepoților noștri.
  216. Luna trecută am ieșit pe mare
  217. și am ajuns la Insulele Farallon,
    la 40 de kilometri de Gate.
  218. Majoritatea îl consideră
    un fel de sanctuar pentru păsări,
  219. dar am luat robotul și l-am scufundat.
  220. Oamenii de pe barcă au fost uimiți
    de viața subacvatică.
  221. Acestea sunt ecosisteme
    extrem de importante.
  222. E o întreagă lume sălbatică
    pe care nu am explorat-o încă.
  223. Și avem o oportunitate chiar acum,
  224. la fel cum au făcut acum 100 de ani,
  225. pentru a proteja aceste locuri,
    pentru a face un plan,
  226. pentru a menține oamenii implicați.
  227. Anul trecut când a fost dat
    ordinul executiv,
  228. punând progresul pe care l-am făcut,
  229. toate aceste noi zone marine
    protejate sub evaluare,
  230. au fost peste 100.000 de oameni
    care au comentat online.
  231. Aproape toate aceste scrisori spuneau:
  232. „Nu faceți asta, protejarea acestor zone
    e ceea ce trebuie să facem.”
  233. Mesajul meu către acei 100.000 de oameni,
    către acele 100.000 de scrisori e:
  234. Nu așteptați după Washington.
  235. Putem face asta singuri.
  236. Vă mulțumesc!
  237. (Aplauze)