-
Title:
De ce trăiesc clipe de coșmar când vorbesc în public
-
Description:
Megan Washington este una dintre cântărețele / compozitoarele cele mai bune din Australia. Se bâlbâie din copilărie. În acest discurs îndrăzneț și personal, ea dezvăluie cum se descurcă cu acest impediment, cum evită combinarea literelor "st" pentru a-și păcăli creierul prin schimbarea cuvintelor în ultimul moment, cântând lucrurile pe care le are de spus în loc să le rostească.
-
Speaker:
Megan Washington
-
Nu am știut când am convenit
să fac acest lucru
-
dacă vă așteptați să vă vorbeasc
sau să cânt.
-
Dar când mi s-a spus
că subiectul este limbajul
-
am considerat că ar trebui să vorbesc
despre ceva pentru o clipă.
-
-
Nu e cel mai rău lucru din lume.
-
Sunt bine.
-
Nu sunt disperată.
-
Știu că alți oameni din lume
-
trebuie să facă față
unor situații mult mai rele
-
dar pentru mine, limbajul și muzica
-
sunt legate indisolubil între ele
printr-un singur lucru.
-
Și chestia e că mă bâlbâi.
¶
-
Poate părea curios
dat fiind că îmi petrec
-
o mare parte din viață pe scenă.
-
Ai crede că mă simt bine
în sfera publică
-
și că mă simt în largul meu aici,
vorbind cu voi.
-
Dar adevărul este că până acum
și inclusiv în acest moment
-
mi-am petrecut viața trăind
clipe de coșmar
-
ori de câte ori trebuie
să vorbesc în public.
-
Cântatul în public e total diferit.
-
(Râsete)
-
Dar ajungem și la asta într-o clipă.
-
N-am vorbit niciodată despre asta explicit,
-
pentru că am trăit mereu cu speranța
¶
-
că atunci când am să fiu adult,
nu o să mă mai bâlbâi.
-
Am crescut cu ideea
că atunci când o să fiu mare
-
o să învăț să vorbesc franceză
-
și o să învăț cum să gestionez banii
-
și că n-o să mă mai bâlbâi,
-
și că o să pot vorbi pe scenă,
-
și poate voi fi și prim ministru
și totul este posibil.
-
(Râsete)
-
Acum pot vorbi despre asta
-
pentru că am ajuns la un punct,
-
în fine, am 28 de ani.
-
Sunt destul de sigură
că sunt un adult acum.
-
(Râsete)
-
Și sunt o femeie matură
-
care își petrece viața pe scenă
-
și are un defect de vorbire.
-
Deci ar fi cazul să recunosc.
-
Se pot întâmpla lucruri interesante
când ești bâlbâit.
-
Lucrul cel mai rău
care mi se poate întâmpla
-
este să mă întâlnesc
cu alt bâlbâit.
¶
-
(Râsete)
-
Mi s-a întâmplat asta
în Hamburg
-
cu un tip pe care l-am întâlnit
și care mi-a zis:
-
„Bună! M-m-m-mă numesc Joe!"
-
și eu am răspuns:
„Bună! M-m-m-mă numesc Meg!"
-
Imaginați-vă groaza mea
când mi-am dat seama
-
că băiatul a crezut
că râdeam de el.
-
(Râsete)
-
Lumea crede tot timpul
că sunt beată.
-
-
Lumea crede că uit cum îi cheamă
-
pentru că ezit înainte
să le rostesc numele.
¶
-
Și e foarte ciudat,
-
pentru că substantivele proprii
sunt cele mai rele.
-
Dacă intenționez să folosesc cuvântul
„miercuri" într-o propoziție
-
și mă apropii să zic cuvântul
-
și simt că am să mă bâlbâi,
-
îl pot schimba cu cuvântul „mâine"
-
sau „a doua zi după marți",
sau altceva.
-
E mai complicat, dar pot evita problema,
-
și pe parcurs am adoptat
-
o portiță de scăpare în timpul vorbirii,
-
unde chiar în ultimul moment
-
schimb cuvintele
ca să îmi păcălesc mintea.
-
Dar numele oamenilor nu le poți schimba.
-
(Răsete)
-
Pe vremea când cântam jazz
-
am lucrat mult cu un pianist
pe care-l chema Steve.
-
Și cum vedeți
-
sunetele 's' și 't', rostite
împreună sau separat
-
sunt kryptonita mea.
-
Dar trebuia să-mi prezint trupa
-
pe fondul unor acorduri introductive
-
și când ajungeam la Steve
-
mă blocam la partea cu 'st'.
-
Era ciudat și neplăcut
și strica toată atmosfera.
-
Așa că după câteva tentative
-
Steve a devenit cu mare plăcere Seve,
-
și așa am trecut peste asta.
(Râsete)
-
Am urmat multă de terapie
-
unde o formă obișnuită de tratament
-
era o tehnică numită 'vorbirea lină'
¶
-
în care aproape cânți tot ce spui.
-
Trebuia să legi totul
într-un fel de cântec
-
ca o educatoare de grădiniță
-
și să faci totul să pară senin
ca și cum ai luat o groază de Valium
-
și totul e calm.
(Răsete)
-
Dar asta nu eram eu.
-
Dar fac asta, chiar o fac.
-
Vorbesc așa la spectacole
-
sau când dau interviuri,
-
când timpul de difuzare e limitat.
-
(Răsete)
-
Și așa rezolv treaba.
-
Dar ca artistă,
convinsă fiind că munca mea
-
trebuie să se bazeze pe onestitate
-
și pe necesitatea de a fi real,
-
adesea am impresia că v-am înșelat.
-
De aceea, înainte să vă cânt
-
am vrut să vă spun ce înseamnă cântatul
pentru mine.
-
-
decât a scoate sunete frumoase
-
ori de a compune cântece frumoase.
-
E mai mult decât a te simți
faimos ori înțeles.
-
Mai mult decât a vă face
să simțiți ce simt eu.
-
Nu e vorba de mitologie
-
sau de a mă crede extraordinară.
-
Nu știu cum, dar printr-o funcție
sinaptică miraculoasă a creierului
-
e imposibil să te bâlbâi când cânți.
-
Și când eram mai tânără
asta era o formă de tratament
-
care a dat rezultate bune în cazul meu.
-
Așa că tot timpul cântam.
-
Și de asta sunt azi aici.
-
(Aplauze)
-
Mulțumesc.
-
Când cânt mă simt eliberată,
-
e singurul moment când mă simt fluentă.
¶
-
E singurul moment când tot
ce iese din gura mea
¶
-
e perfect inteligibil
și exact ce am vrut să spun.
¶
-
(Râsete)
-
Știu că trebuie să vorbești la TED,
-
dar eu acum voi cânta la TED.
-
E un cântec pe care l-am scris
anul trecut.
-
Vă mulțumesc foarte mult.
Mulțumesc.
-
(Aplauze)
-
(Pian)
-
-
-
♪ este puțin cam mare ♪
¶
-
-
♪ Și aș fi o visătoare ♪
¶
-
-
♪ este puțin cam mare ♪
¶
-
♪ pentru acest spațiu ♪
¶
-
-
-
-
-
-
♪ dar cartea mea n-are valoare ♪
¶
-
-
-
-
-
♪ să știu dacă pot să-ți spun ♪
¶
-
♪ că mă faci să pierd tot ce știu ♪
¶
-
♪ Că nu pot alege și nici să renunț ♪
¶
-
♪ Și aș rămâne pentru totdeauna ♪
¶
-
-
♪ este puțin cam departe ♪
¶
-
-
♪ Și jur că am încercat ♪
¶
-
-
♪ când merg la pas cu tine ♪
¶
-
♪ Dar tot ce puteam gândi ♪
¶
-
-
♪ arăt frumoasă în ploaie? ♪
¶
-
♪ Și nu știu cum cineva ♪
¶
-
-
♪ mă face să mă simt urâtă ♪
¶
-
-
-
-
-
♪ să știu dacă îți dai seama ♪
¶
-
♪ că mă faci să pierd tot ce știu ♪
¶
-
♪ Că nu pot alege să renunț sau nu ♪
¶
-
Vă mulțumesc foarte mult.
¶
-