Imaginea este putere: Cameron Russel la TEDxMidAtlantic

Cameron Russell și-a petrecut ultimii zece ani ca fotomodel. Răspunzând la unele dintre întrebările care i se pun cel mai des cu privire la cariera sa, ne împărtășește gândurile și sentimentele unui fotomodel.

Salut! Numele meu e Cameron Russell

și de ceva timp sunt fotomodel.

Practic, de vreo 10 ani.

Am impresia

că s-a creat un pic de tensiune în sală,

pentru că n-ar fi trebuit
să port rochia asta.

(Râsete)

Noroc că mi-am adus haine de schimb.

E prima dată când cineva
se schimbă pe scena TED,

așa că aveți noroc să asistați la asta.

Dacă am speriat vreo doamnă
când am venit aici,

nu-mi spuneți, o să văd pe Twitter.

(Râsete)

Trebuie să vă spun că sunt norocoasă

să pot să vă schimb imaginea despre mine

în doar 10 secunde.

Nu oricine poate face asta.

Tocurile astea sunt foarte incomode,
bine că nu trebuie să le port.

Cel mai greu e să trag
puloverul peste cap,

că atunci o să râdeți de mine,

așa că nu faceți nimic
cât timp mă îmbrac.

Așa.

De ce am făcut asta?

A fost cam penibil.

(Râsete)

Ei bine...

(Râsete)

Sper că nu așa penibil ca-n poză.

Imaginea înseamnă putere,

dar poate fi și superficială.

Am schimbat ce credeați despre mine
în doar șase secunde.

În poza asta nu avusesem
încă prieten în realitate.

Eram foarte stânjenită
și fotograful îmi spunea

să îmi arcuiesc spatele
și să pun mâna în părul băiatului.

Și în afară de intervenții chirurgicale
sau de bronzul fals

pe care l-am obținut acum două zile,

sunt puține lucruri prin care
putem schimba felul în care arătăm.

Modul în care arătăm,
deși este de suprafață

și nu se poate schimba,
are mare impact asupra vieții noastre.

Așadar, pentru mine, să nu-mi fie frică

înseamnă să fiu sinceră,
iar acum sunt pe această scenă

pentru că sunt fotomodel.
Sunt pe această scenă

deoarece sunt o femeie albă frumoasă.

În domeniul meu, se numește tipă sexy.

Și voi răspunde la întrebările

pe care mi le pun oamenii,
dar într-o notă sinceră.

Prima întrebare este:
„Cum ai devenit fotomodel?"

Și răspund mereu:
„Am fost selectată”

dar asta nu înseamnă nimic.

Modul real prin care am devenit model

este că am câștigat loteria genetică
și sunt beneficiarul unei moșteniri.

Probabil că vă întrebați:
„Ce e o moștenire?"

Ei bine, în ultimele două secole
am definit frumusețea

nu doar ca sănătate, tinerețe și simetrie,

pe care suntem programați biologic
să le admirăm,

dar și ca statură zveltă,

feminitate și ten alb.

Moștenirea asta a fost creată pentru mine

și am avut de câștigat de pe urma ei.

Știu că sunt oameni în public

care nu prea cred asta

și poate sunt și iubitoare de modă

care spun: „Dar Naomi, Tyra,
Joan Smalls, Liu Wen?”

și vă felicit pentru cunoștințe,

este foarte impresionant.
(Râsete)

Însă va trebui să vă spun

că, în 2007, un inspirat doctorand
al Universității din New York

a numărat toate modelele de pe podium,

până la ultima recrutată,

și din 677 de fotomodele,

doar 27, adică sub 4%, nu erau albe.

Următoarea întrebare este:

„Pot să fiu fotomodel când mă fac mare?"

Și primul răspuns este: „Nu știu,

nu sunt responsabilă cu asta."

Dar al doilea răspuns

pentru aceste fetițe este:

„De ce? Știi, poți să fii orice.

Poți să fii președintele SUA,

sau inventatorul viitorului Internet,

sau un poet ninja chirurg cardio-toracic,

care ar fi un lucru minunat,
pentru că ai fi primul." (Râsete)

Dacă și după această înșiruire

insistă că vor să fie fotomodel,

atunci le spun: „Fii șefa mea",

pentru că eu nu răspund de nimic

și tu ai putea fi redactor-șef la Vogue

sau director general la H&M,
sau viitorul Steven Meisel.

Să spui că vrei să fii model
când te faci mare

e ca și când ai spune

că vrei să câștigi la Loto
când te faci mare.

Nu stă în puterea ta

și asta e minunat și nu e o carieră.

Voi demonstra acum ce înseamnă 10 ani

de cunoștințe acumulate ca fotomodel,

deoarece spre deosebire de chirurgul
cardio-toracic,

putem s-o lămurim pe loc.

Așadar, fotograful stă chiar acolo

și lumina e aici, ca un ecran,

iar clientul spune:
„Cameron, vrem o poză mergând."

Și piciorul pornește, frumos și lung,

brațul înapoi, celălalt înainte,
capul puțin întors

și te miști înainte-înapoi.
Încearcă asta.

Și privești spre prieteni imaginari...
(Râsete)

de trei sute, patru sute,
cinci sute de ori.

Ceva de genul ăsta...
(Râsete)

sper că nu așa penibil
ca poza din mijloc...

Nu știu ce s-a întâmplat.
(Râsete)

Din păcate, după ce ai fost la școală,

ai un CV și ai avut ceva joburi,

nu prea mai poți spune nimic,

așa că, dacă vrei să fii președintele SUA,

dar în CV-ul tău scrie
„Fotomodel de lenjerie, 10 ani"

oamenii te vor privi ciudat.

Altă întrebare primită este:

„Toate pozele sunt retușate?"

Da, cam toate sunt retușate,

dar asta e doar o mică parte
din ce se întâmplă.

Aceasta este prima fotografie
care mi-a fost făcută

și este tot prima oară
când purtam bikini,

nici nu avusesem prima menstruație,

știu că e ceva intim,

eram foarte tânără.

Așa arătam cu bunica mea,

câteva luni mai devreme.

Iar aici sunt tot în ziua ședinței foto,

prietena mea venise cu mine.

Aici sunt la o petrecere în pijamale
înainte de ședința pentru Vogue.

Aici sunt cu echipa de fotbal
și în revista V.

Iar aici sunt eu astăzi.

Și sper că vă dați seama

că aceste fotografii nu sunt cu mine,
ci sunt niște lucrări

ale unor profesioniști,

stiliști, specialiști în machiaj,
fotografi și creatori de modă

cu asistenții lor, înainte de producție,

după, apoi au construit asta.

Aceasta nu sunt eu.

Următoarea întrebare este:

„Primești lucruri gratis?”
(Râsete)

Am mulți pantofi cu toc înalt

pe care nu-i port niciodată,
cu excepția zilei de azi,

dar ce primesc pe gratis
sunt lucruri gratuite

pe care le primesc în realitate

și nu ne place să vorbim de ele.

Am crescut în Cambridge

și când am fost la magazin
și am uitat banii,

mi-au dat rochia gratis.

În adolescență, eram cu prietenul meu,

care conducea îngrozitor
și a trecut pe roșu,

ne-a oprit poliția și a fost nevoie

doar de o scuză către polițist
și ne-a lăsat în pace.

Am primit aceste lucruri gratuite
datorită felului în care arăt,

nu pentru ceea ce sunt, iar unii plătesc

pentru felul în care arată
și nu pentru ceea ce sunt.

Stau în New York și anul trecut,

din 140.000 de adolescenți
care au fost opriți și percheziționați,

86% erau negri și latino-americani
și majoritatea erau tineri.

Sunt doar 177.000 de negri
și latino-americani

în New York, iar pentru ei nu e o problemă

dacă vor fi opriți,

ci de câte ori și când.

Studiind pentru această prezentare,
am descoperit

că fetele de 13 ani din SUA

nu sunt mulțumite de corpul lor
în proporție de 53%.

Acest număr urcă la 78%
până împlinesc 17 ani.

Ultima întrebare pe care o primesc este:

„Ce înseamnă să fii fotomodel?"

și cred că răspunsul pe care îl așteaptă

este că, dacă ești puțin mai slabă
și ai părul mai strălucitor,

vei fi superbă și foarte fericită.

Și din spatele scenei dăm un răspuns

care poate părea astfel,

spunem: „E extraordinar să călătorești",

„E minunat să lucrezi cu oameni

pasionați și creativi",
lucruri care sunt adevărate,

dar sunt doar jumătate de adevăr,
deoarece sunt altele

care nu se spun niciodată în fața camerei,
eu n-am spus niciodată:

„Mă simt nesigură." Și mă simt așa

pentru că trebuie să mă gândesc
în fiecare zi la felul cum arăt,

iar dacă vă întrebați:

„De-aș avea picioare mai subțiri
și păr lucios, aș fi mai fericită?"

ar fi bine să întâlniți niște fotomodele,

care au cele mai subțiri picioare
și cel mai lucios păr,

cele mai moderne haine
și sunt cel mai nesigure

din punct de vedere fizic de pe planetă.

Mi-a fost foarte greu,
scriind această prezentare,

să ating un echilibru sincer,
pentru că pe de o parte

nu mi-a fost prea comod
să vin aici și să spun:

uite, am beneficiat de toate acestea

că am avut noroc de cărți bune.

A fost incomod și când am adăugat:

„Și nu-mi face mereu plăcere".

Dar cel mai greu a fost să dau la o parte

moștenirea de gen și opresiune rasială

când am beneficiat atât de mult
de pe urma lor.

Dar sunt foarte fericită și onorată
să fiu aici

și e minunat că am reușit să ajung

înainte să treacă 10, 20, 30 de ani

din cariera mea,
pentru că poate atunci

n-aș mai fi spus povestea
primului meu job

sau cum mi-am plătit facultatea,

lucru atât de important acum.

Dacă rămâneți cu ceva
din această discuție,

sper să fie faptul că ne simțim
mai confortabil

recunoscând puterea pe care o are imaginea

în succesele avute

și în eșecurile noastre.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)