Chris Ware: Ceva ce nu sunt | Art21 "Extended Play"

Episodul #251: Din casa si studioul lui din Oak Park, Ilinois, artistul Chris Ware ne impartaseste motivatiile si provocarile pentru a scrie povesti din perspectiva altora. "Imi amintesc clar cum un profesor mi-a spus, <<daca desenezi femei, le limitezi cu ochii tai>>," Ware isi reaminteste de scoala de arta. "Desenezi femei si apoi mentii o apartenenta la un fel de
experienta pe care doar tu ai avut-o? Sau incerci sa iti extinzi intelegerea si empatia pentru alte fiinte umane?"

Desi poate fi incomfortabil, Ware aspira sa scrie dintr-o pozitie de empatie, dezvoltandu-si povestile pentru a infatisa personaje cu experiente diferite de ale lui. Printre aceste personaje se afla si profesoara african-americana Joanne Cole, care apare in benzile desenate Rusty Brown. "Trebuie sa incerc sa imi imping limitele si intelegerea a cum ma simt prin prisma altor oameni, in ceea ce fac." spune artistul. "Risti sa cazi in nas facand asta, dar ete un risc ce trebuie sa ti-l asumi."

Cunoscut pentru copertile revistei "New Yorker", Chris Ware este aclamat ca maestru al benzilor desenate. Povestile sale grafice si complexe prezinta oameni in cartierele suburbane din Midwestern, reflectand raspicat importanta pe care memoria o joaca in alcatuirea identitatii. Povestile infatiseaza multi din protagonistii lui Ware—Quimby the Mouse, Rusty Brown si Jimmy Corrigan— de obicei aparand serializate in publicatii precum "The New York Times', "Guardian" sau in seria de animatii a lui Ware, "Acme Novelty Library", inainte de a fi organizate in carti.

Afla mai multe despre artist:
https://art21.org/artist/chris-ware/

CREDITS | Producer: Ian Forster & Nick Ravich. Interview: Stanley Nelson. Editor: Morgan Riles. Camera: Brian Ashby, Ben Kolak, & Keith Walker. Sound: Richard K. Pooler. Artwork Courtesy: Chris Ware. Music: Chris Zabriskie. Special Thanks: Clara Ware & Marnie Ware.

"Extended Play" is supported, in part, by the New York City Department of Cultural Affairs in partnership with the City Council; Art21 Contemporary Council; and by individual contributors.

[Art21 "Extended Play"]

Sunt evident un tip nelinistit
si cream un personaj feminin

prin intermediul memoriei
si al povestilor ei.

A fost un soi de experiment

de a scrie din perspectiva altcuiva,

ceea ce este cu siguranta plin de riscuri.
[RASETE]

["Chris Ware: Someone I'm Not"]

Cand am fost la scoala de arte,

Mi s-a spus ca nu pot desena femei.

Asta cam elimina jumatate din intreaga populatie.

Imi amintesc clar cum un profesor mi-a spus:

"Daca desenezi femei,
le limitezi cu ochii tai."

Desenezi femei si apoi

mentii o apartenenta la un fel de
experienta pe care doar tu ai avut-o?

Sau incerci sa iti extinzi intelegerea si
empatia pentru alte fiinte umane?

Ca un scriitor de culoare alba, cum indraznesc sa gandesc

ca as putea sa scriu pana si din perspectiva unei alte persoane?

Ceea ce incerc sa fac aici e sa desenez
un gest al unei femei

care isi da usor la o parte parul din ochi,

dar acum arata mai degraba de parca
ar avea o migrena.

Joanne Cole se comporta ciudat
fata de femeile tinere,

si asta pentru ca este de parere ca exista posibilitatea

ca ea sa fie legata de tinerele femei

fiindca e pierduta in propriile
amintiri si ganduri--

dar asta nu este inca evident pentru cititor.

Asa ca incerc sa echilibrez cateva
emotii aici.

Incerc sa o fac sa se simta autentic

si nu doar o gramada de nonsensuri--
sau slab interpretat.

Acest personaj in particular este un
profesor african-american de scoala primara

care preda intr-o scoala privata
in anii '60 si '70.

Sper sa tratez unele din complicatiile

pe care o situatie usor neobisnuita
le-ar fi adus.

Sunt foarte sfios in a scrie o poveste
ca asta.

Fac un lucru bun?
Fac un lucru rau?

Este despre empatie?

Introduc lucruri pe care nu le inteleg?

Et cetera.

E o intrebare complicata ca si scriitor.

[WARE]
--Multumesc pentru ca servesti cina.

[MARNIE WARE]
--Cu placere.

[RASETE]

[CLARA WARE]
--Plop!

[CHRIS WARE]
--Plop!

Multi dintre profesorii mei au incercat
sa ne faca pe mine si colegii mei

sa gasim lucrul care ne interesa

si sa scriem apoi despre el.

Nu am vrut niciodata sa
fac asta.

Voiam sa am abilitatea de a scrie
despre toti--

si toate--
pentru ca asta este viata.

[RASETE]

--Nu am nici o idee cum arat
cand mestec

--dar pariez ca nu vreau sa aflu.

Depinde de mine ca artist sa decid

cat de mult pot incerca
sa simt prin intermediul altei persoane

si sa nu fie

o sentimentalizare sau o falsitate.

Trebuie sa incerc cumva sa imi imping
limitele si intelegerea

felului in care ma simt prin prisma
altor persoane, in ceea ce fac.

Si risti sa cazi in nas facand asta,

dar e un risc pe care
trebuie sa ti-l asumi.

Arta este incercarea de a-ti da seama

daca sentimentele pe care le ai tu sunt
la fel ca sentimentele pe care le am eu.