Viața înseamnă să-ți descoperi darurile

În această minunată și amuzantă încheiere la TEDxLiverpool, Sir Ken Robinson dezbate ideea că talantul este adesea îngropat și trebuie să-l căutăm. Mai exact, la temelia înțelepciunii stă dorința de a porni în căutarea ei.

Acest discurs a fost ținut la un eveniment TEDx local, organizat separat de Conferințele TED.

Trebuie să menționez acum
când Beatles a devenit un așa subiect,

că i-am luat un interviu
lui Paul McCartney pentru „Element".

Asta e tot.

(Râsete)

(Aplauze)

Paul McCartney sau Paul...

(Râsete)

Doar zic...

a studiat la Institutul Liverpool,
care acum este LIPA,

acolo a fost,

iar eu am fost la Colegiul [Liverpool]
la celălalt capăt al străzii Hope.

L-am întrebat pe Paul McCartney,

căci ajutasem și eu puțin
LIPA la începuturile sale

cu Mark Featherstone,
și astfel ne-am reunit în această formulă.

E o școală extraordinară.
Mark a făcut o treabă minunată.

L-am întrebat pe Paul McCartney
dacă i-a plăcut muzica la școală.

Și a zis că nu, nu i-a plăcut.

L-am întrebat: „Profesorul tău de muzică
credea că ai talent?"

A răspuns că nu.

Chiar așa?

Un alt student din același program
de muzică al școlii,

cu doi ani mai mic,
era George Harrison.

Și l-am întrebat pe Paul dacă profesorul
credea că George are talent.

A spus că nu.

Și am zis: „Uite, vezi..."
deoarece o parte din logica mea

e că talentele sunt adesea îngropate,

trebuie să le cauți
și să creezi condiții pentru ele,

și am spus: „Ar putea fi aceasta
o observație rezonabilă,

că a existat un profesor de muzică

în anii '50, în Liverpool,

care a avut în clasă jumătate din Beatles

(Râsete)

și nu și-a dat seama?"

(Râsete)

A răspuns: „Da, așa este."
(Râsete)

O mică scăpare, nu-i așa?

(Râsete)

Doar zic...

Elvis Presley,
menționat mai devreme,

a făcut școala în Tupelo, Mississippi,

și nu a fost primit
în trupa de muzică Glee Club.

I-au spus că le va strica tonul.

Elvis!

Ne dăm seama cam pe ce culmi
a ajuns Glee Club,

(Râsete)

odată ce au reușit
să-l țină pe Elvis la distanță.

Asta e ideea, nu-i așa?

Viața ți-o creezi

în funcție de talentele
descoperite sau nu.

L-ați amintit pe Dalai Lama,
iar acum câțiva ani

am găzduit o sesiune
la Summit-ul de Pace de la Vancouver,

iar el era invitatul de onoare.

Erau aproximativ 2.000 de oameni în sală.

Sesiunea se numea
„Pacea lumii prin pacea personală".

Am avut la dispoziție vreo oră
să venim cu o rezolvare.

(Râsete)

Sincer să fiu, ultimele 20 de minute
am cam pierdut vremea.

(Râsete)

Trebuia să îl prezint pe Dalai Lama.

Herb m-a introdus pe mine...

(Râsete)

După cum știți, și a fost menționat
despre munca lor acolo,

budiștii cred în reîncarnare,
iar Dalai Lama este al 14-lea.

Așadar, e destul pentru o introducere...

(Râsete)

dacă ai de gând să dai detalii complete.

Oricum, mi-am dat seama
că nu trebuie să-l prezint,

m-am gândit că dacă numele tău
începe cu „Cel de-al..."

(Râsete)

poți să te relaxezi social
în acest moment, nu?

(Râsete)

„Mă iertați, care Dalai Lama sunteți?"

(Râsete)

„Adică «cel de-al...»”

(Râsete)

În fine, a spus o mulțime
de lucruri interesante,

și multe adevăruri care sunt
cunoscute de la începuturi,

iar ele sunt foarte simple.

Dar la un moment dat,
i-a fost pusă o întrebare

și toți cei 2.000 de oameni așteptam
ca acest mare om să vorbească.

Eram zece moderatori ai discuției.

Dar i s-a pus această întrebare,

imaginați-vă cum stătea pe tron,
cu picioarele încrucișate,

chiar i-am cerut lui Herb
un tron pentru azi, dar...

(Râsete)

Oricum, am primit o canapea
cu un ursuleț, așa că...

Stătea cu picioarele încrucișate
pe un fel de scaun de lemn,

cu o șapcă de baseball pe cap,

și când a primit această întrebare,
a respirat adânc

și s-a gândit aproape un minut...cam mult.

Și ne gândeam cu toții
ce grozav o să fie.

Omul ăsta are un articol hotărât
în numele lui,

prin urmare, o să așteapte
înainte să răspundă.

Și s-a aplecat în față, a respirat adânc

și a zis: „Nu știu."

(Râsete)

Mă gândeam: „Cum adică nu știi?"

(Râsete)

Ești Dalai Lama!

Ai un articol hotărât în numele tău.

A zis: „Nu m-am gândit niciodată la asta.

Ce crezi despre asta? Ce crezi?"

Asta mi-a plăcut.

E subiectul după amiezii, nu-i așa?

Cunoașterea nu e despre ce știi,
ci despre ceea ce nu știi,

fiind tot timpul pregătit să spui:
„Voi descoperi."

S-a întâmplat în toate prezentările;

când spui despre un restaurant:
„Nu știu, dar îl voi încerca."

Nu e totul terminat atât timp cât trăiești
și respiri și poate nici măcar atunci.

Iar profesorii buni sunt cei
care învață la rândul lor de la elevi.

E o mare problemă a educației,

trebuie să știm totul
și, dacă greșești, ai ratat.

Toate marile întrebări sunt cunoscute
chiar în inima științei.

Un alt lucru pe care l-a spus,
și a spus multe lucruri,

a fost: „Este un miracol să te naști.

Așadar, ce ai de gând
să faci cu viața ta?"

Rezonez bine cu acest lucru,
pentru că sunt unul dintre șapte copii,

iar fratele meu John stă chiar acolo,

L-am ținut de gât toată după amiaza,

acum e timpul să explic de ce.

(Râsete)

E atât de ușor să tragi concluzii greșite.

Oricum nu mă interesează,
dar e vorba despre John.

John a făcut arborele nostru genealogic.

Nu prea seamănă cu un copac,
mai degrabă cu o tufă, nu-i așa?

După cum vedem, cu fungus
la rădăcină. (Râsete)

Dar a descoperit că șapte
din opt străbunici

s-au născut la Liverpool în secolul XIX

la distanță de 3 km unul de altul.

Așa s-au cunoscut.
S-au întâlnit pe stradă.

Așa se întâlneau oamenii atunci.
Viața era foarte restrânsă.

Oamenii nu călătoreau pe distanțe
așa de mari ca acum.

Se duceau la muncă și veneau acasă,

doar atât mergeau și apoi se întorceau.

Deci așa s-au cunoscut.

Veți spune că nu-i adevărat,
că nu înțeleg,

că există un motiv cosmic care îmi scapă.

Universul a aranjat întâlnirea
a opt suflete pereche

în același punct
al continuum-ului spațiu-timp,

să se întâlnească, să reproducă
și să continue procesul

care a condus la miracolul care sunt eu!

(Râsete)

E un mod de gândire, nu?
Nu prea cred.

Cred că au avut standarde mai scăzute,
apoi sincer cred...

(Râsete)

că oamenii s-au întâlnit pe stradă
și s-au gândit „Nu ești de aruncat."

(Râsete)

„Pot să trăiesc cu tine.

Voi fi mereu jenat, dar va fi bine."

(Râsete)

Pentru că nu știau că Angelina Jolie
era o posibilitate, sau Brad Pitt,

nu aveau TMZ sau Revista „People",
erau doar oamenii din jur.

Dar aici e problema.

S-au dus, au făcut copii
și apoi s-au născut bunicii noștri,

iar apoi părinții noștri,

iar 50 de ani mai târziu,

a mai fost și acea noapte la bar...

și iată-ne aici, miracolul care a urmat.

Dar problema este... și vă spun asta

pentru că dacă luați în calcul
șansele de a vă naște,

sunt destul de mici, statistic vorbind.

Toți oamenii și împrejurările implicate,

gândiți-vă cum v-ați cunoscut partenerul,

acele circumstanțe sunt minime.

Gândiți-vă ce ați făcut
și cum s-a întâmplat,

viața este alcătuită din alegerile făcute,

cotiturile spre care te duci,
cele de care te depărtezi,

șansele pentru care ești gata să riști,
felul în care îți stăpânești sau nu frica,

iar în acest proces
îți creezi o viață anume.

E o minune și mă miră cu cât de puțin
se mulțumesc adesea oamenii.

Trec prin viață într-o stare de anxietate,

gândindu-se: „Dacă încerc, n-o să meargă."

Oricine a realizat ceva vreodată

a fost pregătit să se înșele,
să facă greșeli și să încerce,

în felul acesta progresează
civilizația și viața noastră,

așa lași o moștenire
și îți trăiești viața în acest timp.

Fiecare face propriile alegeri
despre acest lucru.

Și cred că aceasta este

una din trăsăturile minunate
ale acestei după amiezi și ale dimineții.

N-am putut să fiu aici,
dar au fost multe exemple

de oameni care au creat
vieți foarte deosebite

și au un impact diferit
asupra oamenilor.

În acest fel creăm o civlizație

și dacă o facem bine,
construim un mod de trai în comun.

Un ultim gând în toate acestea

e că în asta stă diferența între oameni
și restul vieții de pe Pământ.

Punem în pericol viața pe Pământ
prin felul în care ne purtăm,

însă cultura umană progresează mereu
prin puterea imaginației și creativității.

Este o mare diferență
între noi și restul Pământului,

deși suntem strâns legați
și tot uităm acest lucru.

Dacă aveți câine,

el are probabil tot felul de sentimente

și poate chiar și imaginație.

Dar nu se manifestă în același fel.

Nu o să-l vezi depresiv,
uitându-se pe fereastră, citind Camus.

(Râsete)

Să-l întrebi dacă vrea la plimbare
și el să spună „Nu."

(Râsete)

„Nu vin, poți să te duci tu,
eu nu am chef..."

(Râsete)

Pentru că trăim într-o lume virtuală,
într-o lume a ideilor,

într-o lume a gândurilor, a emoțiilor,
a teoriilor și posibilităților.

E o vorbă veche: „Nimic nu-i mai puternic
ca o idee căreia i-a venit timpul."

Nimic nu e mai important
decât o viață bine trăită.

Și despre asta cred că a fost vorba astăzi

și vreau să mulțumesc tuturor vorbitorilor
din această după amiază,

Mike, pentru o minunată încheiere,

și în special lui Herb,
pentru că ne-a reunit,

așa că vă rog să-l invităm
pe scenă pe Herb Kim.

(Aplauze)

Herb Kim: Mulțumesc!

Să-l aplaudăm pe Sir Ken Robinson,

care a găzduit sesiunea de încheiere.

(Ovații)
(Aplauze)

Și bineînțeles, trebuie să adaug
mulțumiri pentru toți invitații,

care au fost extraordinari.

Mulțumiri și colegilor noștri,

Rob și echipa lui,

care s-au asigurat că toate lucrurile
din spatele nostru merg bine,

microfoanele și toate cele.

Marie e pe aici? Marie Burns,
producător TEDx de anul acesta.

(Aplauze)