Cum ne învingem prejudecățile? Mergînd curajos către ele

Prejudecățile noastre sînt periculoase, chiar mortale, cum am văzut în cazul lui Michael Brown din Ferguson, Missouri, și al lui Eric Garner din Staten Island, New York. Susținătoare a diversității, Vernā Myers analizează minuțios cîteva din atitudinile subconștiente pe care le avem față de cei diferiți de noi. Apelul ei către toți este să devenim conștienți de propriile prejudecăți și apoi să ne apropiem, nu să ne depărtăm, de categoriile de oameni pe care îi privim cu neîncredere. În această prezentare nostimă, pasionată și valoroasă, Vernā Myers ne arată cum.

Vara asta eram pe drum
într-o lungă călătorie

și ascultam cu mare plăcere

povestirile lui Isabel Wilkerson
din „Căldura altor meleaguri”.

E o carte despre 6 milioane de negri

care au fugit din sudul SUA
între 1915 și 1970

ca să scape de atîta brutalitate

și să-și caute o viață mai bună
în statele din nord.

E plină de povestiri despre
tenacitatea și inteligența negrilor.

Mi-era însă și foarte greu
să aud relatări

despre atîtea orori,
atîta umilință și atîta înjosire.

Mai ales mi-era greu să aud
despre bătăi și arderi

și despre linșarea negrilor.

Atunci mi-am zis: „E cam prea mult.

Vreau să fac o pauză.
Hai să dau drumul la radio.”

Am pornit radioul și poftim:

Ferguson, Missouri,

Michael Brown,

un tînăr negru de 18 ani,

neînarmat, împușcat de un polițist alb,
doborît la pămînt, mort,

a curs sîngele din el patru ore,

în timp ce bunica lui, copiii mici
și vecinii lui se uitau îngroziți.

Și-mi zic:

„Nu se mai termină!”

Violența asta, brutalitatea asta
împotriva negrilor,

aceeași, secole de-a rîndul.

E aceeași poveste,
doar numele sînt altele.

Putea să fie Amadou Diallo.

Putea să fie Sean Bell.

Putea să fie Oscar Grant.

Putea să fie Trayvon Martin.

Violența asta, brutalitatea asta

face deja parte
din psihicul nostru național.

Face parte din istoria noastră colectivă.

Ce ne facem?

Știți partea din noi care încă ne face
să trecem pe trotuarul celălalt,

să ne încuiem ușile,

să ne ținem strîns poșetele

cînd vedem tineri negri?

Da, partea aia.

Sigur, nu împușcăm lumea pe stradă,

dar vreau să spun că aceleași
stereotipuri și prejudecăți

care duc la aceste întîmplări tragice

se găsesc și în noi.

Am fost crescuți cu ele.

Am convingerea că putem opri
incidentele de acest fel,

acești Fergusoni,

dacă ne uităm în sufletul nostru
și acceptăm să ne schimbăm.

Vreau să vă fac un apel la acțiune.

Sînt trei lucruri
la care vreau să ne gîndim astăzi

așa încît ce-a fost la Ferguson
să nu se mai întîmple niciodată,

trei lucruri care cred că ne vor ajuta

să ne corectăm atitudinea
față de negrii tineri,

trei lucruri care sper
nu doar că-i vor proteja,

ci vor crea o societate deschisă,
care să le priască și lor.

Vă puteți închipui?

Vă puteți închipui o Americă
în care negrii tineri să fie incluși

și considerați ca parte a viitorului ei,
care le oferă acea deschidere

și acea indulgență
pe care le-o oferim celor dragi?

Cu cît ne va fi mai bună viața?
Cu cît ne va fi mai bună țara?

Voi începe cu numărul 1.

Trebuie să admitem adevărul.

Nu ne trebuie...

Să nu mai încercăm să fim oameni buni.

Avem nevoie de oameni adevărați.

Mă ocup mult cu diversitatea
și vine lumea la mine la începutul lecției

și-mi spune: „Doamnă «Diversitate»,
ne pare așa bine că ați venit,

(Rîsete)

dar noi nu avem
nici fir de prejudecată în noi.”

Iar eu îmi zic: „Oare?

Că eu fac asta zi de zi și știu
cîte prejudecăți am eu însămi.”

Să vedeți: nu demult eram în avion

și aud vocea pilotului
— o femeie — în difuzoare.

M-am bucurat enorm, eram așa încîntată.

Îmi zic: „Excelent,
noi femeile sîntem grozave!

Acum sîntem și în stratosferă!”

Superb, dar apoi încep
turbulențele și zguduiturile

și m-am gîndit:

„Sper că știe să piloteze.”

(Rîsete)

Ca să vedeți.

Nici nu știam că am prejudecata asta
pînă n-am mers iar cu avionul.

De obicei pilotul e bărbat
și sînt adesea zgîlțîieli,

dar am întotdeauna încredere
într-un pilot bărbat.

Pilotul e bun.

Iată care e problema.

Dacă mă întrebi explicit, îți spun:

„Femeie pilot? Superb!”

În schimb cînd mi se face frică,
cînd sînt mici probleme și riscuri,

se pare că înclin spre o prejudecată
pe care nici nu știam c-o am.

Știți, avioane în viteză pe cer?
Vreau un bărbat.

Asta e prima mea opțiune.

Bărbații sînt prima mea opțiune.

Care e a voastră?

În cine aveți încredere?

De cine vă e frică?

De cine vă simțiți legați automat?

De cine fugiți?

Vă voi spune ce știm.

Testul de asociere implicită
măsoară prejudecățile subconștiente.

Vi-l puteți face pe internet;
5 milioane de oameni și l-au făcut.

Se pare că prima opțiune e albul,
ne plac albii.

Preferăm albii. Ce înseamnă asta?

Cînd ni se prezintă imagini
cu bărbați albi și negri

reușim să asociem mai rapid

poza unui alb cu un cuvînt pozitiv

decît cînd încercăm să asociem

pozitivul cu fața unui negru.

Și invers: cînd vedem o față neagră

ne e mai ușor să cuplăm
negrul cu negativul

decît albul cu negativul.

70% din albii care și-au făcut testul
preferă albii.

50% din negrii care și-au făcut testul
preferă albii.

S-ar zice că eram toți afară
cînd a plouat cu prejudecăți.

Ce ne facem cu aceste
asocieri automate din creier?

Probabil că acum vă gîndiți cam așa:

„Uite ce-o să fac, îmi propun
să-mi pese și mai puțin de culoare.

Așa mă angajez să fac.”

Dar eu vă zic că mai bine nu.

Mai mult decît atît nu putem face
pentru a schimba lucrurile

încercînd să ignorăm culoarea.

Problema nu e că vedem culoarea,
ci ce facem după ce o vedem.

E un ideal fals!

Tot făcîndu-ne de zor că nu vedem,

pierdem din vedere în cîte feluri
schimbă diferența de rasă

potențialul oamenilor,
împiedicîndu-i să prospere

și uneori provocîndu-le
moartea prea timpurie.

Iar cercetătorii asta ne spun:

nici vorbă, nici nu vă gîndiți
să ignorați culoarea.

Dimpotrivă, ce ne sugerează ei

e să ne uităm bine
la negrii extraordinari.

(Rîsete)

Să ne uităm drept în ochii lor
și să-i ținem minte,

pentru că uitîndu-ne
la oameni extraordinari care sînt negri

începem să disociem

asocierea automată din creierul nostru.

De ce credeți că vă arăt bărbații
aceștia negri minunați pe ecran?

Sînt așa mulți
că a trebuit să mai tai din ei.

Uite care e treaba:

încerc să vă readuc la zero asocierile
automate legate de bărbații negri.

Încerc să vă reamintesc

că negrii tineri cresc și devin
niște ființe umane extraordinare

care ne-au schimbat viața,
ne-au făcut-o mai bună.

Uite cum stau lucrurile.

E o altă posibilitate științifică,

prin care ni se schimbă temporar
presupunerile automate.

Știm totuși

că dacă iei o persoană albă
detestabilă pe care o cunoști

și o pui alături de o persoană de culoare,
un negru care e nemaipomenit,

asta ne poate ajuta uneori
să facem disocierea aceasta.

De exemplu, criminalul Jeffrey Dahmer
și secretarul de stat Colin Powell.

Holbați-vă bine la ei, da?
(Rîsete)

Așa se întîmplă.
Căutați-vă prejudecățile.

Vă rog eu frumos, acceptați realitatea
și căutați informații

care să vă infirme vechile stereotipuri,
să arate că sînt greșite.

Bun, asta a fost prima.
Acum a doua.

Vreau să vă spun să vă apropiați
de tinerii negri în loc să vă îndepărtați.

Nu e deloc foarte greu,

dar e unul din acele lucruri

care trebuie făcute
conștient și intenționat.

Eram undeva pe lîngă Wall Street
acum cîțiva ani

cu o colegă de-a mea,
un om absolut minunat,

e și ea tot cu diversitatea
și e femeie de culoare, din Coreea.

Și eram în oraș, noaptea tîrziu, ne uitam
încotro s-o luăm, că ne rătăciserăm.

Și văd pe cineva pe celălalt trotuar
și mă gîndesc: „Mișto, uite un negru!”

Eu mă îndreptam spre el,
fără măcar să mă gîndesc,

iar colega zice:
„Hmm, nu prea știu ce să spun...”

Bărbatul de peste drum era un tip negru.

Eu cred că bărbații negri
în general cunosc drumul.

Nu știu exact de ce, dar așa cred eu.

Îmi spune apoi colega:
„Tu ziceai «Ura, un negru!»,

iar eu ziceam «Vai, un negru!»”,
în partea ailaltă.

Aceeași treabă, același tip,
aceleași haine,

aceeași oră, aceeași stradă.

Altă reacție.
Și zice: „Mă simt groaznic!

Dau consultații de diversitate
și fac faza cu negrul!

Sînt femeie de culoare. O, Doamne!”

Îi zic: „Știi ceva? Te rog frumos.
Calmează-te cu chestia asta.”

Păi nu? Gîndiți-vă de cîtă vreme
am eu de-a face cu negrii.

(Rîsete)

Taică-meu e negru.
Înțelegeți?

Am un fiu negru de 1 metru 95.
Am fost măritată cu un negru.

Relația mea cu negrii
e așa lată și așa lungă

că mă prind imediat
ce fel de tip e un negru.

Iar ăsta era genul meu de negru.

Ne-a spus: „Da, domnițele mele,
știu încotro s-o luați. Vă duc eu.”

Prejudecățile sînt povești
pe care le scornim despre oameni

înainte de a-i cunoaște cu adevărat.

Dar cum facem să-i cunoaștem

dacă ni s-a spus să-i ocolim
și să ne temem de ei?

Așa că sfatul meu e să ieșiți
din zona de confort.

Nu vă cer să vă asumați riscuri nebunești.

Tot ce spun e să faceți inventarul.

Extindeți-vă cercul social și profesional.

Cine e în cercul tău?

Cine lipsește?

Cîte relații autentice

ai cu negrii tineri, bărbați sau femei?

Sau cu alți oameni
foarte diferiți de tine,

cu alt stil de viață, ca să zic așa?

Și știi de ce? Uită-te în jurul tău.

Poate la serviciu, în clasa ta,
în lăcașul tău de cult, undeva,

s-ar putea să fie un tînăr negru.

Fii drăguț, salută-l.

Caută profunzimea,
apropierea, intensitatea.

Construiește acele relații,
acele prietenii

care te vor ajuta
să vezi persoana în întregul ei

și să te împotrivești stereotipurilor.

Știu că unii încercați, pentru că
am în special prieteni albi care spun:

„Nici nu-ți închipui ce stîngaci sînt.

Nu cred că mi se potrivește metoda.

Sigur n-o să reușesc.”

Da, așa o fi, dar aici nu perfecțiunea
contează, ci conexiunea.

Și în plus pînă să ajungi să-ți placă,
mai întîi o să-ți displacă.

Trebuie să încerci.

Iar vouă, negrilor tineri, vă spun

că dacă vă iese cineva în cale,
sincer și autentic, primiți oferta.

Nu toată lumea vă vrea răul.

Porniți în căutarea oamenilor
care vă văd omenia.

Veți găsi empatie și compasiune

în relațiile cu oameni diferiți de voi.

Se întîmplă ceva impresionant și superb:

vă veți da seama
că voi și ei sînteți totuna,

că ei fac parte din voi,

că sînt în familia voastră.

Și atunci nu vom mai fi doar spectatori,

ci devenim participanți,
devenim susținători,

devenim aliați.

Așa că ieșiți din zona de confort
într-un loc mai mare, mai luminos,

pentru că numai așa vom face
să nu se mai repete ce-a fost la Ferguson.

Așa vom crea o comunitate

în care toți, și mai ales tinerii negri,
să putem prospera.

Iar ultimul lucru e mai greu,

știu asta, și totuși o să vi-l spun.

Cînd vedem o neregulă, trebuie
să găsim curajul de a lua atitudine,

chiar și față de care ne sînt dragi.

Sîntem în preajma sărbătorilor
și va veni vremea

cînd vom sta la masă și ne vom simți bine,

în orice caz, mulți sărbătorim.

Ascultați ce se spune la masă.

Atunci spuneți, de exemplu:

„Bunica e intolerantă!”

(Rîsete)

„Unchiul Joe e rasist!”

Sigur, ținem la bunica
și ținem la unchiul Joe, da.

Știm că sînt oameni „cumsecade”.

Dar ce spun ei nu e bine.

Și trebuie să fim în stare să spunem ceva,
pentru că știți cine mai e la masă?

Copiii sînt la masă.

Ne mirăm de ce nu dispar prejudecățile,
ci se transmit din generație în generație?

E din cauză că nu spunem nimic.

Trebuie să fim în stare să spunem:
„Bunico, acum nu mai jignim lumea așa.”

„Unchiule Joe, nu-i adevărat că a meritat.

Nimeni nu merită așa ceva.”

Trebuie să fim în stare

să nu ne mai protejăm copiii
de urîțenia rasismului,

pentru că părinții negri
nu-și permit luxul ăsta,

mai ales cei care au băieți.

Trebuie să-i luăm
pe copiii noștri dragi, viitorul nostru,

și să le spunem

că avem o țară minunată,
cu idealuri incredibile.

Am muncit din răsputeri
și am progresat întrucîtva,

dar n-am terminat.

Încă mai purtăm ideile astea vechi

despre cine e superior

și ajungem să le întipărim
în instituțiile noastre,

în societate și în noile generații.

Iar asta duce la deznădejde,

la inegalități și la o distrugătoare
subestimare a negrilor tineri.

Încă ne e greu — așa să le spuneți —
să vedem atît culoarea

cît și caracterul negrilor tineri,

dar că așteptați de la ei

să fie printre forțele care aduc
schimbarea în această societate,

care vor lupta împotriva nedreptății
și care vor fi gata, înainte de orice,

să construiască o societate în care

negrii tineri să fie văzuți
la adevărata lor valoare.

Atîția negri minunați,

printre cei mai minunați oameni de stat
din cîți au trăit vreodată,

militari curajoși,

muncitori extraordinari și harnici.

Printre ei sînt oratori influenți,

sînt oameni de știință,
artiști și scriitori incredibili,

sînt comici plini de energie,

sînt bunici ocrotitori,

fii iubitori,

sînt tați energici,

sînt tineri cu propriile lor vise.

Mulțumesc.

(Aplauze)