Un mod foarte bun de a da frâu liber creativității noastre înnăscute

Ce putem învăța de la cei mai consecvenți oameni creativi? Ei practică „multitasking-ul cu încetinitorul”, jonglând cu mai multe proiecte simultan, trecând de la o temă la alta în funcție de dispoziție, și totul fără grabă. Autorul Tim Harford ne împărtășește cum inovatori ca Einstein, Darwin, Twyla Tharp și Michael Crichton și-au găsit inspirația și și-au menținut productivitatea prin preocupări interdisciplinare.

„Să faci două lucruri în același timp,
înseamnă să nu faci nici unul."

Pune multitasking-ul
într-o lumină foarte proastă, nu?

Citatul se presupune că îi aparține
scriitorului roman Pubilius Syrus,

dar știți cum e,
posibil să fie doar o legendă.

Rămâne totuși întrebarea:
oare e adevărat?

Cu siguranță este, dacă ne referim
la trimis email-uri în timpul cinei,

la mesaje în timpul condusului sau
tweet-uri în timpul unui discurs TED.

Dar eu susțin că,
pentru un anumit tip de activitate,

a face două, trei sau chiar patru lucruri
în același timp

este exact ceea ce ar trebui să urmărim.

Uitați-vă nu mai departe
de Albert Einstein.

În 1905 a publicat patru lucrări
științifice remarcabile.

Lucrarea despre mișcarea browniană

a oferit dovada empirică că atomii există,

și a expus bazele matematice
din spatele economiei financiare.

A doua lucrare a fost
despre teoria relativității speciale.

A treia a fost despre
efectul fotoelectric,

datorită căreia avem panouri solare
în ziua de azi. Drăguț, nu?

A obținut premiul Nobel pentru asta.

A patra a introdus o ecuație
despre care poate ați auzit:

E = mc^2

Deci, ia spuneți-mi, de ce n-am face
mai multe lucruri simultan?

Evident, o să-mi spuneți
că a lucra în același timp

la mișcarea browniană, relativitatea
specială și efectul fotoelectric

nu e același tip de multitasking

cu a sta pe Snapchat
în timp ce te uiți la „Westworld".

Nu are nicio legatură.

Iar Einstein, deh, e Einstein,

e special, e unic.

Dar modelul de comportament
manifestat de Einstein

nu e deloc ceva unic sau special.

E un model de comportament
tipic persoanelor foarte creative,

cum ar fi artiștii sau oamenii de știință,

și am și o propunere de nume pentru el:

multitasking cu încetinitorul.

Multitasking cu încetinitorul
cam sună a contradicție în termeni, nu?

Dar la ce mă refer, mai precis,

este la a avea mai multe proiecte
în derulare simultan

și a lucra când la unul când la altul
în funcție de dispoziția de moment,

sau de ce impune situația.

Motivul din cauza căruia sună nefiresc

e pentru că de obicei recurgem
la multitasking din disperare.

Ne grăbim și vrem să le facem
pe toate deodată.

Dar dacă am fi dispuși
să slăbim puțin ritmul multitasking-ului

am putea descoperi că funcționează
chiar extraordinar.

Acum șaizeci de ani, o tânără psiholog,
pe numele ei Bernice Eiduson,

a demarat o amplă cercetare

a personalității și obiceiurilor de muncă

ale unui grup de 40 de mari oameni
de știință.

Einstein murise deja,

dar patru dintre subiecți
erau laureați ai premiului Nobel.

Printre ei, Linus Pauling
și Richard Feyman.

Cercetarea a durat zeci de ani,

continuând chiar și după moartea
profesoarei Eiduson însăși.

Una dintre întrebările
la care s-a răspuns a fost:

„Cum reușesc unii oameni de știință
să producă lucrări importante

constant de-a lungul vieții lor?"

Ce fac ei diferit?

E datorită personalității lor,
sau abilităților,

sau rutinei lor zilnice?

Până la urmă, s-a evidențiat un tipar clar
și, pentru unii, surprinzător:

Cei mai valoroși oameni de știință
sar de la una la alta.

Ei schimbă constant
tematicile de care se ocupă

pe parcursul
primelor 100 de lucrări publicate.

Ați putea ghici cam de câte ori?

De trei ori?

De cinci ori?

Nu. În medie,
cei mai creativi oameni de știință

au trecut de 43 de ori de la un subiect
la altul în primele 100 de cercetări.

Se pare că secretul creativității

stă în a face multitasking
cu încetinitorul.

Cercetarea lui Eiduson ne sugerează
să repunem în drepturi multitasking-ul

și evidențiază cât de valoros
poate fi acesta.

Și Eiduson nu e singura
care a descoperit asta.

Și alți cercetători,

folosind diferite metode
pentru a studia persoane foarte creative,

au descoperit că în mod frecvent
acestea lucrează simultan

la mai multe proiecte,

și au o probabilitate mult mai mare
de a fi pasionați de diverse hobby-uri.

Multitasking-ul cu încetinitorul
este omniprezent printre oamenii creativi.

Dar de ce?

Eu cred că din cauza a trei motive.

Primul motiv e cel mai simplu:

creativitatea se manifestă de obicei
când scoți o idee din contextul original

și o transpui altundeva.

E mai ușor să gândești în afara tiparelor

dacă ești dispus să tot treci
de la un tipar la altul.

De exemplu, gândiți-vă la momentul
„evrika” original.

Achimede era foarte preocupat
de o problemă dificilă.

Brusc, își dă seama că o poate rezolva

folosind dislocarea apei.

Și dacă credeți povestea,

ideea i-a venit în timp ce făcea baie,

și observa cum nivelul apei se ridica sau
scădea în funcție de cum se scufunda el.

Și dacă să rezolvi o problemă
în timp ce faci baie nu e multitasking,

atunci nu știu ce mai e.

Al doilea motiv pentru care
multitasking-ul poate funcționa

este că a învăța să faci bine un lucru

adesea te ajută să mai faci și altceva.

Orice sportiv îți poate enumera avantajele
unui antrenament interdisciplinar.

La fel ne putem antrena și mintea.

Acum câțiva ani, niște cercetători au ales
la întâmplare 18 studenți la medicină

și i-au înscris la un curs
al Muzeului de Artă Philadelphia,

unde au învățat să analizeze și să scrie
recenzii despre opere de artă vizuală.

La finalul cursului

studenții au fost comparați
cu un grup de control

format tot din studenți la medicină.

Cei care au urmat cursul de artă

au devenit semnificativ mai buni
în executarea unor sarcini,

cum ar fi diagnosticarea unor boli oculare
prin studierea fotografiilor.

Au devenit oftalmologi mai buni.

Deci, dacă vrem să devenim mai buni
la ceea ce facem,

poate n-ar fi o idee rea să ne alocăm timp
să facem cu totul altceva,

chiar dacă cele două domenii
par total diferite,

așa ca oftalmologia și istoria artei.

Să vă dau un exemplu.

Să aleg pe cineva mai puțin intimidant
decât Einstein? Bine.

Michael Crichton, creatorul filmelor
Jurassic Park și E.R.

În anii 1970 el studia medicina,

dar scria și romane

și a regizat varianta originală
a filmului „Westworld”.

Dar, și ăsta e un lucru
mai puțin cunoscut,

el scria și cărți de non-ficțiune

despre artă, medicină,
sau chiar programare.

În anul 1995 a ajuns să culeagă roadele
acestei diversități,

semnând cartea cu cel mai mare
succes comercial din lume.

Și serialul TV cu cel mai mare
succes comercial din lume.

Și filmul cu cel mai mare
succes comercial din lume.

Iar în 1996 a repetat performanța.

Există și un al treilea motiv pentru care

multitasking-ul cu încetinitorul
ne poate ajuta să rezolvăm probleme.

Ne poate ajuta când ne blocăm.

Dar asta nu se întâmplă din senin.

Imaginați-vă sentimentul acela
când rezolvați cuvinte încrucișate

și nu găsiți nicicum soluția,

și asta deoarece mintea
vi s-a blocat pe un răspuns greșit.

E foarte simplu, apucați-vă de altceva.

Schimbați contextul,
schimbați preocuparea,

și veți uita răspunsul greșit,

făcând loc astfel răspunsului corect
să iasă la suprafață.

Dar în perspectiva
care mă interesează pe mine

să dai de un blocaj
e un lucru mult mai serios.

Nu ți se aprobă o sponsorizare.

Culturile de laborator nu se dezvoltă,
rachetele se tot prăbușesc.

Nimeni nu vrea să publice lucrarea ta
fantezistă despre o școală de vrăjitori.

Sau pur și simplu nu găsești soluția
la problema cu care te confrunți.

Iar să fii blocat astfel
înseamnă stagnare, frustrare,

poate chiar depresie.

Dar dacă ai mai multe proiecte interesante
și provocatoare la care lucrezi,

să te blochezi la unul din ele înseamnă
oportunitatea de a te ocupa de altul.

Cu toții ne putem bloca uneori,
chiar și Albert Einstein.

La un deceniu după acel an miraculos
al lui despre care vă spuneam,

Einstein finaliza teoria relativității
generalizată,

cea mai mare realizare a sa.

Asta l-a epuizat.

Așa că s-a orientat
către o problemă mai ușoară

și a propus stimularea
emiterii de radiații,

care, după cum poate știți,
reprezintă „S”-ul din LASER.

Deci pune bazele teoretice
ale laser-ului și,

în timp ce face asta,

se reîntoarce și la teoria relativității,
cu mintea proaspătă.

Acum vede ce implică această teorie,

și anume că Universul nu e static,

ci se extinde.

E o idee atât de incredibilă,

că nici Einstein n-a fost convins de ea
ani de zile.

Dacă te împotmolești în studiul
relativității,

și ca să-ți iei un pic mintea de la ea,
inventezi laser-ul.

Mda, nu e rău.

(Râsete)

Cam așa stau lucrurile
cu multitasking-ul cu încetinitorul.

Bine, n-o să vă transforme pe toți
în niște genii ca Einstein.

Poate n-o să ajungeți nici măcar
ca Michael Crichton.

Dar sprijină foarte mult creativitatea.

Există, totuși, o problemă.

Cum evităm să devenim copleșiți
de aceste proiecte?

Cum ne păstrăm coerența
navigând de la o idee la alta?

Ei bine, vă propun o soluție simplă
și practică,

preluată de la marea coregrafă americană,
Twyla Tharp.

În ultimii ani,

ea a șters granițe, a mixat genuri,
a câștigat premii,

a dansat pe orice muzică,
de la Philip Glass, la Billy Joel.

Și a scris trei cărți.

Deci da, practică și ea multitasking
cu încetinitorul, evident.

Twyla spune: „Trebuie să fii totul.

De ce să te limitezi la ceva?

Trebuie să fii totul.”

Iar ceea ce face ea

pentru a nu se pierde
în diferitele proiecte,

e ceva foarte simplu.

Alocă fiecărui proiect
o cutie mare de carton.

Scrie numele proiectului pe o laterală,

apoi pune înăuntru DVD-uri, cărți,
articole decupate din reviste,

programe de teatru, diverse obiecte,

practic orice ar putea servi
drept sursă de inspirație.

Și spune așa:

„Cutia mă scapă de grija
de a nu uita ceva.

Una din cele mai mari temeri
ale persoanelor creative

este că unele din ideile geniale
care le-au venit

se vor pierde
pentru că nu au fost notate undeva.

Eu n-am grija asta.

Pentru că știu precis
unde sunt toate ideile.

Sunt în cutie.”

Putem gestiona multe idei în felul ăsta,

fie în cutii fizice,
fie în formă digitală.

Aș vrea să vă îndemn, așadar,

să îmbrățișați arta multitasking-ului
cu încetinitorul.

Și nu din cauză că v-ar presa timpul,

ci dimpotrivă, pentru că nu e nicio grabă.

Și aș mai vrea să vă dau un ultim exemplu,

care e și preferatul meu.

Charles Darwin.

Un om al cărui multitasking
cu încetinitorul e atât de năucitor,

că mi-ar trebui un grafic
ca să vi-l pot explica.

Știm care erau preocupările lui Darwin
de-a lungul vieții,

pentru că cercetătorii creativității
Howard Gruber și Sara Davis

i-au analizat jurnalele și însemnările.

Așadar, când a terminat școala, la 18 ani,

era preocupat de două domenii,

zoologia și geologia.

La scurtă vreme s-a angajat naturalist
la bordul vasului „Beagle”.

„Beagle” e vasul care a navigat
timp de cinci ani

pe apele oceanelor din emisfera sudică

și s-a oprit în arhipelagul Galápagos,
după ce a traversat Oceanul Indian.

Pe „Beagle” a început să studieze
recifurile de corali.

Asta a fost o îmbinare perfectă
între cele două pasiuni ale sale,

zoologia și geologia,

ceea ce l-a făcut să se gândească
la procesele de lungă durată.

Dar când se întoarce din expediție,

începe să fie preocupat
și de alte domenii: psihologia, botanica.

Pentru tot restul vieții sale,

a tot oscilat între ariile lui de interes.

Nu a renunțat efectiv
la niciunul dintre ele.

În 1837, începe să lucreze
la două proiecte foarte interesante.

Primul: râmele.

Al doilea, un caiețel pe care scrie

„Transmutația speciilor”.

Apoi, Darwin a început să fie preocupat
chiar de domeniul meu, economia.

Citește o carte scrisă de economistul
Thomas Malthus.

Și atunci are marele moment de revelație.

Într-o clipită, își dă seama cum speciile
pot apărea și pot evolua în timp,

printr-un proces de supraviețuire
a celui mai tare.

Ideea se cristalizează în mintea lui
și o pune pe hârtie.

Toate detaliile importante
ale teoriei evoluției

sunt notate în acel caiet.

Dar mai apare un proiect.

Se naște fiul său, William.

Iată un experiment natural
exact sub ochii lui:

posibilitatea de a observa
dezvoltarea unui pui de om.

Prompt, Darwin notează totul.

Deci acum lucrează la teoria evoluționistă

și studiază dezvoltarea fiului său.

Dar în timpul ăsta,

realizează că nu știe destule
despre taxonomie.

Așa că începe să se documenteze.

Într-un final, Darwin petrece opt ani
ca să devină cel mai mare expert

în scoici.

Apoi, „Selecția naturală”.

O carte la care a lucrat tot restul vieții
dar care rămâne neterminată.

„Originea speciilor” e publicată,
în sfârșit,

la 20 de ani de la primele notițe.

Apoi, controversata operă
„Originea omului”.

Urmează cartea
despre dezvoltarea copilului,

cea inspirată de fiul său, William,
pe care-l observa acasă,

în timp ce mergea de-a bușilea
prin sufragerie.

Când cartea a văzut lumina tiparului,
William avea 37 de ani.

Și în tot acest timp,

Darwin studiază râmele.

Sala lui de biliard e plină de cutii
cu râme, acoperite cu capace de sticlă.

Aprinde lumina deasupra lor,
ca să vadă dacă reacționează.

Ține un vătrai încins lângă ele,
să vadă dacă se îndepărtează de el.

Mestecă tutun și

(suflă)

și suflă peste râme ca să vadă
dacă au miros.

Le cântă până și la fagot.

Îmi place să mi-l imaginez pe Darwin

când e obosit, când e preocupat,

sau când e emoționat de felul cum va fi
primită cartea lui, „Originea omului”.

Noi, de exemplu, poate intrăm pe Facebook
sau deschidem televizorul.

Darwin, însă, se ducea în sala lui
de biliard ca să se relaxeze,

studiind asiduu râmele.

De aceea, firește că printre ultimele sale
mari opere

a fost „Formarea solului vegetal
cu ajutorul râmelor”.

(Râsete)

La această carte a lucrat 44 de ani.

Dar nu mai suntem în secolul al XIX-lea.

Nu cred că cineva, în ziua de azi,

ar mai putea petrece 44 de ani asupra
unui proiect artistic sau științific.

Dar putem învăța de la marii practicanți
ai multitasking-ului cu încetinitorul.

De la Einstein și Darwin
la Michael Crichton și Twyla Tharp.

Lumea modernă ne oferă și ea alternative.

Fie navigăm rapid
de la o pagină de internet la alta,

fie trăim ca niște pustnici,

concentrându-ne pe un singur proiect
și ignorând orice altceva.

Dar eu cred că asta e o falsă problemă.

Putem face multitasking-ul să lucreze
în folosul nostru,

dând frâu liber
creativității noastre înnăscute.

Trebuie doar să nu ne grăbim.

Deci...

Faceți o listă de proiecte.

Puneți telefonul deoparte.

Luați câteva cutii de carton.

Și treceți la treabă.

Vă mulțumesc foarte mult!

(Aplauze)