Ce spune de fapt Coranul despre hijabul unei femei musulmane? | Samina Ali | TEDxUniversityofNevada

În ultima vreme, renașterea hijabului, împreună cu regulile unor țări cu privire la el, au făcut oameni să creadă că femeile musulmane sunt obligate de credința lor să poarte hijabul. În acest discurs informativ, romanciera Samina Ali ne duce într-o călătorie înapoi în vremea Profetului Mohammed, pentru a ne arăta ce înseamnă termenul „hijab” cu adevărat - și nu e vălul femeilor! Deci ce înseamnă de fapt „hijab”, dacă nu văl, și cum au ajuns fundamentaliștii să definească termenul ca lipsa femeilor de drepturi? Această idee surprinzătoare și nemaiîntâlnită, nu doar că va provoca prezumpțiile noastre despre hijab, ci și modul în care vedem femeile musulmane.

Samina Ali este o romancieră câștigătoare de premii, activistă și comentator cultural. Romanul ei de debut, „Madre în zile de ploaie”, a câștigat prestigiosul Prix Premier Roman Etranger Award și a fost finalistă pentru premiul PEN/Hemingway Award pentru ficțiune. Munca lui Ali este întărită de credința ei în narațiunea personală ca forță pentru obținerea libertății individuale și politice a femeilor și în valorificarea puterii mass-media pentru transformare socială. Ea este curatoarea expoziției virtuale inovatoare, aclamată de critici, Muslima: Arta și vocea femeilor musulmane.

Acest discurs a fost ținut în cadrul unui eveniment TEDx utilizând formatul conferințelor TED dar organizat independent, de către comunitatea locală. Aflați mai multe la http://ted.com/tedx

Am să vă duc înapoi în timp 1.400 de ani,

în orașul Medina, Arabia Saudită,

în perioada în care
Profetului Muhammed i s-a dat sarcina

de a găsi o soluție pentru femeile
din oraș care erau atacate și molestate.

Situația era aceasta:

Era prin anul 680,

cu mult înainte de facilitatea modernă

a instalațiilor sanitare.

Când o femeie se trezea în mijlocul nopții

cu nevoia de a se ușura,

trebuia să meargă afară,

după marginile orașului,
singură în sălbăticie,

pentru intimitate.

Credeți sau nu,

un grup de bărbați a început
să vadă o oportunitate

în drumurile nocturne ale femeilor

și au început să stea
la marginile orașelor -

identitățile lor ascunse
în întuneric, privind.

Dacă trecea o femeie

și ea purta un jilbab,

care era o haină precum un palton,

bărbații o lăsau în pace.

Acum secole, jilbabul
era un simbol al statutului,

ca un trench Burberry
sau o jachetă Chanel.

Însemna că femeia era liberă,

și o femeie liberă
era protejată de clanul ei.

Nu avea probleme
în a vorbi împotriva atacatorului ei

și în a-l identifica.

Dar dacă femeia care trecea
nu avea un jilbab,

dacă era îmbrăcată mai liber,

atunci ei știau că ea era sclavă,

și o atacau.

Membrii îngrijorați ai comunității
au dus problema la Profet,

și ca multe alte probleme sociale,
politice și de familie

pe care Muhammed
le-a întâlnit în timpul său ca profet,

a adus această problemă
particulară înaintea lui Dumnezeu,

și un verset a fost revelat pentru Coran,

cartea Musulmană.

„O, Profetule,” spune,

„spune nevestelor tale, fiicelor tale
și femeilor credincioșilor

să îmbrace hainele lor.

Așa e mai bine, pentru
a nu fi recunoscute și molestate.”

În fapt, versetul îndeamnă femeile
să se îmbrace la fel,

ca să nu poată fi diferențiate una de alta

încolțite și atacate.

Acum, la suprafață,

pare o problemă
destul de ușor de rezolvat,

dar se pare că nu a fost așa.

Primii musulmani erau o comunitate
tribală, adânc legată de statutul social,

așa că ideea ca o sclavă
să se îmbrace ca o femeie liberă,

era aproape insultător.

Și mai era și problema practicalității.

Cum și-ar fi făcut sclava treaba?

Cum ar fi putut funcționa,
dacă al ei corp era învelit într-o haină?

Cum ar fi gătit, spălat, adus apă?

La începuturi, primii
învățați musulmani au zis

că modul de îmbrăcare al femeii
se baza pe două lucruri:

funcția femeii în societate

rolul ei, ceea ce noi am considera slujba

și specificul societății.

Cu alte cuvinte: când ești la Roma.

Musulmanilor le place să aplice
legile istorice lumii moderne.

Păi, hai să facem asta.

Modul în care se îmbracă o femeie
ar trebui bazat pe obicei și funcție.

Deci, ce înseamnă asta pentru femeia
musulmană ce trăiește în America,

pentru cineva ca mine?

În primul rând, înseamnă că am o funcție,
un rol în societate, o contribuție

pe care pot să o fac.

În al doilea rând,

că în timp ce îmi aduc contribuția,

și trăiesc într-o societate
unde învelirea nu e un obicei,

și unde dacă mă învelesc
pot să fiu chiar agresată,

atunci purtarea a ceea ce e obișnuit,

de genul unei rochii, blugi,
chiar și colanți de yoga,

nu e doar acceptabil,

e recomandat.

Dar stai, poate să fie așa?

Până la urmă, nu am ajuns să presupunem

ca o femeie musulmană
trebuie să se învelească

și că vălul e o cerință a credinței ei?

E chiar și un termen

pe care am ajuns să îl asociem
cu vălul femeii musulmane,

un termen arab pe care l-am auzit cu toții

că suntem sau nu conștienți de asta:

„Hijab”.

Deci, poate am greșit.

Poate cerința de a purta văl
e altundeva în Coran.

Pentru cei ce nu știu,
Coranul are 114 capitole,

fiecare capitol fiind scris
în versuri, ca poezia.

Sunt mai mult de 6.000 de versete
în Coran.

Din cele peste 6.000 de versete,

trei fac referire la cum ar trebui
să se îmbrace femeia.

Despre primul v-am spus deja.

Al doilea vorbește direct
soțiilor Profetului,

cerându-le să se îmbrace mai modest

din cauza rolului și funcției lor
în societate ca soțiile lui.

Iar al treilea verset e similar cu primul,

în aceea că e răspunsul direct
la o problemă istorică.

Date vechi arată că obiceiul,

moda în perioada pre-islamică,

era ca femeile să poarte un văl pe cap,
numit khimar,

dat după urechi și flutura în urma lor.

În față, femeile purtau o vestă strâmtă,

pe care o lăsa deschisă arătându-și sânii,

cam cum vedeți în Urzeala Tronurilor.

(Râsete)

Când Islamul s-a răspândit
în Peninsula Arabică,

un verset a fost trimis
cerând ca aceste femei să folosească vălul

sau orice altă haină,

să își acopere sânii.

Și asta e.

Asta e tot ce spune Coranul
despre modul în care o femeie se îmbracă.

Se pare că lui Dumnezeu nu-i prea pasă
de toate părțile corpului unei femei

pe care le vrea acoperite.

Și de fapt, se poate dezbate,
și se dezbate,

Nu pot să accentuez suficient că
e dezbătut de mulți învățați musulmani

că motivul pentru care versetele
sunt lăsate intenționat așa de vagi

e ca o femeie să fie liberă
să aleagă cum se îmbracă

în conformitate cu cultura ei

și cu progresul timpului.

Și acel termen, „hijab”,

ghiciți ce?

Nu e în niciunul din aceste versete.

De fapt, niciunde în Coran
nu înseamnă direct vălul unei femei.

Asta nu înseamnă că nu apare în Coran

pentru că apare.

Dar când apare, e folosit corect,

însemnând barieră sau diviziune.

O barieră ca aceea dintre
oameni și divinitate,

sau între credincioși și necredincioși.

Sau înseamnă barieră ca și un zid fizic,

după care, în timpul lui Muhammad,
bărbaților li se crea să stea,

când le vorbeau soțiilor lui.

Sau înseamnă izolarea,
separarea pe care a căutat-o Maria

când l-a născut pe Iisus.

Acea separare și acea izolare

înseamnă hijab;

acel zid fizic,

acela e hijab,

acea barieră, acea diviziune,

acelea înseamnă hijab.

Hijab nu înseamnă vălul unei femei.

Și iată, nu e ciudat
că semnificația adevărată a cuvântului,

a fi izolat, separat, divizat, ferit,

exact acestea sunt lucrurile
care ne vin în minte

când ne gândim la o femeie musulmană?

Dar de ce nu ar fi?

Toți am văzut cum femeile musulmane
sunt tratate peste tot în lume:

dacă vrea să meargă la școală,

e împușcată în cap;

dacă vrea să conducă,

e dusă la închisoare;

dacă vrea să ia parte

în mișcări politice
ce se petrec în țara ei,

să fie auzită, să conteze,

e atacată în public.

Uitați de ascunsul în întuneric
la margini de oraș,

unii bărbați se simt destul de confortabil
să atace femei pe trotuar,

în văzul tuturor.

Și nu le mai pasă
să își ascundă identitatea,

sunt mai interesați să ajungă
știri internaționale.

Sunt prea ocupați să filmeze
și să le pună pe YouTube,

lăudându-se cu ce au făcut.

De ce nu îi interesează
să își ascundă infracțiunile?

Pentru că nu simt că ar fi comis vreuna.

E femeia cea care a comis infracțiunea.

E femeia cea cu idei amuzante în cap,

idei care le-au scos din casă,

le-au dus în societate,

crezând că pot să își aducă contribuția,

și noi toți știm

că femeile onorabile, ele stau acasă,

femeile onorabile stau invizibile.

Exact așa cum era obiceiul
femeilor onorabile

pe vremea Profetului.

Așa să fie?

1.400 de ani e cu mult înaintea
apariției feminismului.

Erau femeile încuiate în spatele
ușilor, ascunse după văluri?

Păi, se pare că prima soție a Profetului

era ceea ce noi am defini azi

un director executiv.

Era o vânzătoare cu succes,

a cărei caravane era cât toate caravanele
celorlalți negustori puse împreună.

Efectiv a condus o companie
de import-export de mare succes.

Când l-a angajat pe Mohammed
să lucreze pentru ea,

a fost așa de uimită de sinceritatea lui

că l-a cerut în căsătorie.

(Râsete)

Nu știu câte femei se simt confortabil

să ceară un bărbat în căsătorie astăzi.

Și a doua soție a lui Mohammed?

Nu era nici ea o leneșă.

A luptat în bătălie pe spatele unei cămile

ceea ce e echivalentul unei femei
mergând la luptă astăzi

într-un Humvee sau un tanc.

Și restul femeilor?

Primele date arată că femeile
cereau să fie incluse

în revoluția islamică
ce luase loc în jurul Profetului.

O femeie a devenit un general faimos

când și-a condus armata de bărbați
în luptă și a învins o rebeliune.

Bărbații și femeile se asociau
unii cu alții, își ofereau daruri.

Era obiceiul ca femeia să își aleagă
soțul și să-l ceară în căsătorie.

Și când lucrurile nu mergeau,

divorțau.

Femeile dezbăteau idei, fără rușine,
chiar și cu Profetul.

Mi se pare că dacă tradiționaliștii

vor să întoarcă societatea
Musulmană de acum în 680 d.Hr.,

ar putea fi un pas imens înainte.

(Râsete)

Progres.

(Aplauze)

Dar mai rămâne să răspundem
unei întrebări importante.

Dacă nu din istoria Islamului,
și dacă nu din Coran,

de unde am ajuns, în era modernă,

să asociem femeile musulmane cu hijabul?

Cu a fi separate de societate,

despărțite și izolate,

dezbrăcate de cele mai importante
drepturi omenești?

Sper că nu vă surprinde
că toate astea nu sunt un accident.

În ultimii zeci de ani, chiar oamenii
care au avut sarcina importantă

să citească și să interpreteze Coranul

într-o varietate de comunități musulmane,

anumiți clerici au început
să insereze o anumită semnificație

în acele trei versete cu privire la femei.

De exemplu, versetul despre care
v-am vorbit mai devreme:

„O, Profetule, spune nevestelor tale,
fiicelor tale,

și femeilor credincioșilor
să îmbrace hainele lor.

Așa e mai bine, ca să nu fie
recunoscute și molestate.”

Unii clerici, nu toți, doar unii,

au adăugat ceva cu privire la asta,

așa că în unele traduceri ale Coranului,

versetul sună așa:

„O, Profetule, spune nevestelor tale,
fiicelor tale,

și femeilor credincioșilor,
să îmbrace hainele lor -

paranteză, o haină este un văl

care le acoperă întregul cap și față,

gâtul și sânii până jos la glezne,

totul până la încheieturile mâinilor.

Tot corpul femeii e acoperit
mai puțin un ochi

pentru că trebuie să vadă înaintea ei,

și mâinile trebuie acoperite cu mănuși.

Pentru că, desigur,

erau cu siguranță o mulțime de mănuși
în deșertul Arabiei Saudite.

(Râsete)

Etc., etc., etc., etc.,
și tot așa mai departe,

închidem paranteza,

ca ea să nu fie cunoscută și molestată.”

Și ceea ce acești așa-ziși clerici

au concluzionat pe baza acestor inserții

e că femeia are numai un rol.

Ca să înțelegi care e acel rol,

tot ce trebuie să faci e să citești
niște fatwas sau legi

pe care acești „clerici” le-au dat.

Să vă dau un exemplu.

O femeie trebuie să termine
numai clasele primare

înainte să se căsătorească.

Ceea ce o plasează, undeva,
la vârsta „coaptă” de 11, 12 ani?

O femeie nu își poate îndeplini
obligațiile spirituale către Dumnezeu

până nu își îndeplinește obligațiile
fizice către soțul ei.

Dacă el o dorește când ea stă
pe spatele unei cămile,

ea trebuie să se supună.

Islamul oprește femeile să poarte sutien

pentru că ridică sânii
și le face să pară mai tinere,

iar asta e înșelăciune cu bună știință.

Preferatul meu:

dacă omul are o rană cu puroi,

din vârful capului până în picioare,

dacă ea l-ar linge pentru el,

ea tot nu ar acoperi ceea ce îi datorează.

Concluzia acestei reguli
și a multora la fel cu privire la femei

este aceasta:

Cea mai bună femeie,
cea mai onorabilă dintre ele

este needucată,

și atât de neputincioasă,

nu cu mult diferită de o sclavă.

Deci, ea stă acasă,
fără să se plângă, fără sutien.

(Râsete)

Gata în orice secundă să-i
satisfacă lui orice pretenție,

chiar dacă înseamnă
să-i lingă întregul corp;

să-l satisfacă de câte ori vrea,

fie că e la el în pat
sau pe spatele unei cămile.

Vă sună asta ca voia lui Dumnezeu?

Sună asta ca o scriptură?

Sau sună ciudat,
de un erotism inconfortabil,

ca cea mai rea fantezie misogină?

Într-adevăr acești așa-numiți clerici,

și fundamentaliștii
și extremiștii care îi susțin,

purifică Islamul din interior,

aducându-l înapoi la forma lui inițială?

Sau oare bărbații aceștia
nu sunt diferiți de aceia

ce stăteau în întuneric
la marginile orașului,

gata să atace o femeie.

Mulțumesc!

(Aplauze)