De ce se alătură oamenii sectelor?

Astăzi există mii de secte împrejurul lumii. În general, o sectă e un grup sau o mișcare cu un angajament comun față de o ideologie extremă care e de regulă întruchipată de un lider carismatic. Dar ce anume diferențiază sectele de alte grupări și de ce li se alătură oamenii? Janja Lalich descrie cum sectele recrutează și își manipulează membrii.

Lecție de Janja Lalich, animație de Globizco.

Când pastorul Jim Jones a fondat
Templul Popoarelor în 1995,

puțini și-ar fi putut imagina
finalul sfâșietor.

Această mișcare religioasă progresistă
a câștigat notorietate și sprijin

din partea unora dintre cei mai de vază
politicieni din San Francisco.

Dar în 1977, în toiul revelațiilor
despre spălarea de creiere și abuzuri,

Jones s-a mutat cu câteva sute de adepți

și au pus bazele
comunității Jonestown în Guyana.

Promovată ca un paradis utopic, așezarea
era mai degrabă un lagăr de muncă forțată,

iar când o delegație congresională
a venit să-i investigheze condițiile,

Jones și-a pus în aplicare planul final.

Pe data de 19 noiembrie 1978, 909 bărbați,
femei și copii și-au pierdut viața

după ce au fost forțați să bea
Flavour Aid cu otravă.

Acea imagine sumbră a rămas
în expresia colocvială americană

ce descrie mentalitatea îngustă de sectă:

„Ți-ai băut Kool-aid-ul.”
(n.t. Ți-au spălat creierul.)

Astăzi există mii de secte
în întreaga lume.

E important să observăm două lucruri
referitoare la acestea.

Primul: nu toate sectele sunt religioase.

Unele sunt de natură politică,

bazate pe terapie,

axate pe dezvoltarea personală

sau pe alte aspecte.

Pe de altă parte,

nu toate religiile noi
sunt ceea ce numim secte.

Deci, ce anume definește
înțelegerea modernă a sectelor

și de ce li se alătură oamenii?

În general, o sectă
e un grup sau o mișcare

cu un angajament comun
către o ideologie extremă

care e întruchipată
de un lider carismatic.

Deși puține secte se dovedesc a fi letale
precum Jonestown sau Poarta Raiului,

care a culminat cu suicidul în masă
a 39 de persoane în 1997,

multe secte împărtășesc
câteva caracteristici de bază.

O sectă tipică cere un nivel înalt
de devotament de la membrii săi

și menține o ierarhie strictă,

delimitând susținătorii
și recruții neavizați

de treburile interne.

Pretinde că oferă răspunsuri
la cele mai mari întrebări ale vieții

prin doctrina sa,

alături de o rețetă prescrisă
pentru schimbare,

care modelează un nou membru
într-un partizan veritabil.

Și cel mai important e că folosește
atât mijloace formale cât și informale

de influență și control
pentru a-și menține membrii obedienți,

având puțină toleranță cu dezacordurile
interne sau controalele externe.

V-ați putea întreba dacă aceste criterii

sunt valabile și în cazul
religiilor consacrate.

De fapt, termenul sectă inițial desemna

oamenii care cultivau
adorarea anumitor zei

prin practicarea de ritualuri
și mentenanța templelor.

Dar cu timpul a ajuns să însemne
devotament excesiv.

Multe religii au debutat ca secte,

dar pe măsură ce s-au extins au fost
asimilate în țesătura societății.

O sectă modernă, spre deosebire,
își izolează membrii de ceilalți.

În loc să le ofere sugestii membrilor
pentru o îmbunătățire a stilului de viață,

o sectă încearcă să-i controleze direct,

începând de la relațiile
personale și de familie,

până la veniturile financiare
și planurile de viață.

Sectele cer și obediență
în fața liderilor umani

ce tind să fie foarte persuasivi,

au trăsături autoritariene și narcisiste

și sunt motivați de bani, sex,
putere sau de toate laolaltă.

Deși un lider de sectă își folosește
carisma pentru a-și atrage primii adepți,

expansiunea continuă
sub forma unei scheme piramidale,

primii membri recrutând alții noi.

Sectele se pricep să-și aleagă țintele,

concentrându-se adesea
asupra celor nou-veniți într-o zonă,

sau care au suferit recent
o pierdere personală sau profesională.

Singurătatea și dorința
de a da sens vieții

ne fac receptivi față de persoanele
prietenoase care oferă o comunitate.

Procesul de recrutare poate fi subtil,

și uneori ia luni de zile
pentru a stabili o relație.

De fapt, peste două treimi din membrii
sectelor sunt recrutați de un prieten,

un membru de familie

sau un coleg de muncă,

ale căror invitații sunt greu de refuzat.

Odată ce intră în sectă sunt supuși
la numeroase forme de îndoctrinare.

Unele mizează pe tendința noastră naturală
de a imita comportamente sociale

sau de a accepta comenzi.

Alte metode pot fi mai puternice,

precum tehnici de persuasiune coercitivă
ce includ învinovățirea, rușinea și frica.

În multe cazuri, membrii se pot conforma
din dorința de apartenență

și de a obține răsplata promisă.

Atmosfera de sectă
descurajează gândirea critică,

ceea ce îngreunează exprimarea îndoielilor

când toți cei din jur par
un model de credință absolută.

Rezultă un conflict intern
cunoscut ca disonanță cognitivă

care te acaparează,

îngreunând, cu fiecare compromis,
admiterea faptului că ai fost amăgit.

Deși majoritatea sectelor
nu-și conduc membrii spre moarte,

pot fi totuși dăunătoare.

Interzicând libertățile fundamentale
de gândire, exprimare și asociere,

sectele opresc dezvoltarea psihologică
și emoțională a membrilor săi,

o problemă relevantă pentru copii,

care sunt privați de activitățile
și etapele de dezvoltare normală.

Totuși, mulți membri ai sectelor
găsesc o cale de ieșire,

fie prin propriile puteri,

cu ajutorul familiei și prietenilor

sau când secta se destramă datorită
presiunilor externe și a scandalurilor.

Multe secte pot fi dificil de identificat,

și pentru unii, convingerile lor,
indiferent de cât de bizare ar fi,

sunt protejate de libertatea religioasă.

Dar când practicile acestora
presupun hărțuire,

amenințări,

activități ilegale

sau abuz,

legea poate interveni.

A crede în ceva nu ar trebui să vină
cu prețul familiei sau prietenilor,

iar dacă cineva vă spune
să vă sacrificați relațiile

sau moralitatea pentru binele general,

cel mai probabil
vă exploatează în interes propriu.