Care e „poanta" cu baletul? - Ming Luke

Vezi lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/what-s-the-point-e-of-ballet-ming-luke

Un copil blestemat la naștere. O bătălie cruntă între bine și rău. O dragoste adevărată înfiripată printr-un sărut. De la premiera din 1880, „Frumoasa din pădurea adormită" a devenit unul dintre cele mai puse în scenă piese de balet din istorie. De ce e atât de apreciată această piesă? Şi care e rolul baletului în aceasta sau în oricare altă poveste? Ming Luke explică de ce baletul e un mediu perfect pentru poveștile vechi și noi.

Lecție de Ming Luke, în regia Visorama.

Un copil blestemat la naștere.

O luptă cruntă între bine și rău.

O iubire adevărată
trezită printr-un sărut.

„Frumoasa din pădurea adormită"
e printre cele mai populare povești.

Însă una din cele mai celebre interpretări
ne-o povestește fără cuvinte.

De la premiera din 1890,
„Frumoasa din pădurea adormită"

a devenit printre cele mai frecvent
puse în scenă piese de balet din istorie.

De ce această piesă e atât de apreciată?

Şi ce rol joacă baletul în aceasta
sau în oricare altă poveste?

La baza baletului stau zeci de mișcări

pe care dansatorii le perfecționează
prin sute de ore de practică.

Această serie unică de mișcări
a fost utilizată timp de secole,

fiecare mișcare fiind
plină de sens și istorie.

Dar nu trebuie să le studiați
pentru a înțelege baletul,

așa cum nu e necesar să studiați muzica
pentru a fi impresionați de un cântec.

Precum compozitorii îmbină note și fraze
pentru a crea piese muzicale,

coregrafii grupează aceste gesturi
cu noi mișcări

pentru a forma combinații expresive.

Dansând în paralel
cu partitura orchestrei,

balerinele execută aceste combinații

pentru a transmite narațiunea,
emoția și personajul.

În scena de deschidere
din „Frumoasa din pădurea adormită",

o serie de tehnici
descriu ursitoarele de la curte

care oferă daruri micuței prințese Aurora.

Zâna cea bună merge delicat „en pointe",

însemnând pe vârful degetelor,

în pas cu ciupirea ușoară
a corzilor de vioară.

Balerina se mișcă
în armonie perfectă cu muzica,

chiar imitând trilul viorii
cu un „bourrée" elegant.

Zâna Vigorii oferindu-i Aurorei
darul voinței de fier

e coregrafiat ca și cum
din degetele ei ar ieși scântei.

Ea sare de-a lungul scenei,

rotindu-se cu „chaînés" rapide
înainte de a termina cu un „jeté".

Unele mișcări sunt și mai precise.

Zâna cea rea, Carabosse,
o blestemă pe prințesă cu un „X" letal,

iar binevoitoarea Zână Liliac
preschimbă vraja cea rea.

Desigur, relația dintre muzică și mișcare

nu e întotdeauna atât de directă.

În timp ce mișcările baletului clasic
deseori răspund elementelor muzicale,

măsura în care dansatorii
și orchestra se sincronizează

e un alt instrument coregrafic.

Unele personaje și scene
se mișcă în sincron,

pentru a crea claritate ritmică,

în timp ce alții deviază intenționat
de la muzica orchestrei.

Dansatorii și muzicienii
mențin acest echilibru delicat

pe parcursul întregului spectacol,

realizându-se o negociere continuă
a vitezei și ritmului.

Însă înainte de spectacol,
cea mai importantă relație din balet

e cea dintre coregraf și muzică.

Coregraful Marius Petipa
și compozitorul Piotr Ilici Ceaikovski

au conlucrat la fiecare secundă
a „Frumoasei din pădurea adormită".

Acest lucru poate fi remarcat
în intrarea exuberantă a prințesei Aurora

la ziua ei când împlinește 16 ani.

Muzica entuziastă a lui Ceaikovski
se rostogolește în mod haotic,

întrerupând unele fraze muzicale
pentru a-i surprinde nerăbdarea.

Petipa coregrafiază dansul Aurorei
înainte și înapoi cu „pas de chat"–

din franceză „pas de pisică" –
în timp ce așteaptă petrecerea.

Odată ce începe petrecerea,
e sarcina dansatorilor să transmită

spectacolul fizic de reprezentare
a acestor gesturi cu eleganță.

Aurorei îi revine partea cea mai grea:
faimoasa scenă Rose Adagio.

În timp ce patru pețitori o curtează,

prințesa execută o gamă amețitoare
de echilibre, toate „en pointe".

Aceasta ia pentru scurt timp
mâna fiecărui pețitor,

dar mai apoi balansează fără ajutor –

o demonstrație uluitoare
de rezistență fizică și îndemânare.

Însă nu doar tehnica are un subînțeles,

dar și stilul și personalitatea.

Precum un actor ce-și spune replica,

balerinele pot executa mișcările
pentru a transmite o varietate de emoții.

Aurora poate fi elegantă
și stăpână pe sine,

echilibrându-și brațele
departe de pețitorii săi.

Sau poate fi sfioasă și cochetă,

coborând din „en pointe"
cu eleganță și sigură pe sine.

„Frumoasa din pădurea adormită"
etalează tot ceea ce poate oferi baletul.

Spectacolul său grațios,
vocabularul fizic dramatic

și coordonarea încântătoare
dintre muzică și mișcare,

reflectă perfect tematica
acestei idile fantastice.

Însă baletul nu e doar
pentru povești epice.

Baletele pot fi călătorii emoționale
non-narative,

dezmembrări experimentale ale formei

sau simple demonstrații ale abilității.

Forma de artă mereu face experimente
cu un set de reguli vechi de secole,

ceea ce o face un mediu perfect
pentru povești vechi și noi.