Bart Knols: Să omorâm țânțarii, să punem capăt malariei

Putem folosi instinctul de a înțepa al țânțarilor împotriva lor. La TEDxMaastricht Bart Knols vorbește despre posibilele soluții împotriva malariei la care lucrează echipa sa - incluzând brânza limburger și o pastilă fatală.

(Bâzâit de țânțar)

(Lovitură)

Te-am prins.

Țânțari. Îi urăsc.

Voi nu?

Bâzâitul îngrozitor pe care-l auziți noaptea

vă înnebunește?

Știind că vrea să înfigă un ac în pielea ta

și să-ți sugă sângele e groaznic, nu-i așa?

De fapt, la un singur lucru bun mă gândesc

când vine vorba de țânțari.

Când zboară în dormitor noaptea,

preferă s-o piște pe soția mea.

Fascinant, nu-i așa?

De ce o ciupesc mai mult decât pe mine?

Din cauza mirosului ei corporal.

Fiecare avem un anumit miros, iar pe piele

există substanțe chimice care îi atrag sau îi resping.

Unii sunt mai „ademenitori” decât alții.

Deci soția mea miroase mai frumos ca mine,

sau poate eu miros mai urât.

Oricum ar fi, țânțarii ne găsesc în întuneric

mirosindu-ne.

În timpul doctoratului, am vrut să știu

ce substanțe chimice de pe piele îi fac

pe țânțarii africani purtători de malarie să ne repereze noaptea.

E o gamă întreagă de compuși.

Obiectivul nu avea să fie ușor.

Am pus la cale diverse experimente.

De ce?

Pentru că jumătate din populația lumii riscă

să contracteze o boală mortală ca malaria

printr-o simplă înțepătură de țânțar.

La fiecare 30 de secunde, undeva pe pământ

un copil moare de malarie, iar Paul Levi vorbea în această dimineață

despre metafora unui Boeing 727 prăbușit în Statele Unite.

Ei bine, în Africa avem echivalentul a șapte avioane uriașe 747

care se prăbușesc în fiecare zi.

Dacă am folosi un miros să atragem țânțarii în capcane,

am putea opri propagarea

bolii.

Rezolvarea problemei n-a fost ușoară

pentru că producem sute de substanțe chimice pe piele,

dar ne-am angajat în niște experimente remarcabile

care ne-au ajutat să rezolvăm acest puzzle foarte repede.

Mai întâi, am observat că nu toate speciile de țânțari

înțeapă în aceeași parte a corpului. Ciudat.

Am făcut un experiment

cu un voluntar gol într-o cușcă mare,

în care am eliberat țânțari,

ca să vedem ce parte a corpului vor înțepa.

Am descoperit diferențe remarcabile.

În stânga vedeți înțepăturile

țânțarilor olandezi purtători de malarie.

Au preferat zona feței.

În schimb, țânțarii africani purtători de malarie

au preferat zona gleznelor și picioarelor,

ceea ce ar fi trebuit să știm deja,

de vreme ce se numesc mosqui-toes
(degete de la picioare) (Râsete)

(Aplauze)

Am început să ne concentrăm asupra mirosului

de picioare

și am dat peste o afirmație în literatura de specialitate

conform căreia brânza miroase ca picioarele murdare

mai degrabă decât invers.

Asta ne-a determinat să facem un experiment remarcabil.

Cu o fărâmă de brânză Limburger,

cu miros puternic de picioare,

am încercat să atragem țânțarii africani purtători de malarie.

Și ce credeți? A mers.

De fapt, a mers atât de bine încât acum avem un amestec sintetic

cu aroma brânzei Limburger pe care îl folosim în Tanzania

care s-a dovedit a fi de două-trei ori

mai ademenitor pentru țânțari decât oamenii.

Limburg, fii mândru de brânza ta,

fiindcă acum e folosită în lupta împotriva malariei.

(Aplauze)

Asta-i brânza, ca să știți.

Și a doua poveste e deosebită.

Este despre cei mai buni prieteni ai omului. Câinii.

Am să vă arăt

cum putem folosi câinii în lupta împotriva malariei.

Un mod excelent de a omorî țânțarii

e să nu aștepți până devin adulți

și înțeapă oameni, transmițând boli.

Trebuie stârpiți încă în apă, ca larve.

De ce? Pentru că sunt exact ca CIA.

În apă larvele sunt concentrate

toate în același loc, imobile.

Nu pot ieși din apă. Nu pot zbura.

Și sunt accesibile. Poți efectiv să mergi

până la bazin și să le omori acolo.

Problema este că

ochiurile de apă în care se află larve

sunt peste tot,

îngreunând munca unui inspector

de a găsi toate ochiurile de înmulțire și de a le trata cu insecticide.

Anul trecut ne-am gândit foarte mult

la cum putem rezolva problema. Până când am realizat

că așa cum noi avem un miros propriu,

larvele de țânțari au și ele un miros unic.

Am pus la cale un alt experiment neobișnuit,

în care am colectat mirosul larvelor,

l-am pus pe bucăți de material și apoi am făcut ceva extraordinar.

Am folosit o bară cu patru găuri,

iar în gaura din stânga am pus mirosul de larve.

Oh, ce rapid.

Acesta este câinele Tweed. Un border collie.

Examinează găurile și acum a depistat mirosul.

Vine înapoi să verifice găurile fără miros

și se întoarce la prima,

iar acum va reține acel miros,

ceea ce înseamnă că inspectorii pot folosi câini

ca să găsească cu precizie

locurile unde se înmulțesc țânțarii,

având astfel un impact mult mai mare asupra malariei.

Această doamnă, Ellen van der Zweep, una dintre cele mai bune dresoare de câini din lume,

crede că putem face mult mai mult.

Fiindcă știm, de asemenea, că oamenii care au parazitul malariei

au un miros diferit față de al celor neinfectați,

ea e convisă că putem dresa câinii

să găsească persoanele care poartă parazitul.

Asta înseamnă că acolo unde malaria

a făcut multe victime și mai sunt doar câteva persoane purtătoare de paraziți,

câinii îi pot găsi pe acești oameni,

iar noi îi putem trata cu medicamente anti-malarie, punând capăt bolii.

Cel mai bun prieten al omului implicat în lupta împotriva malariei.

A treia poveste este poate și mai deosebită

și, ar trebui să spun, n-a fost făcută publică până azi.

Da.

E o poveste incredibilă, probabil cea mai bună

răzbunare împotriva țânțarilor.

De fapt, oamenii mi-au spus că de acum le va plăcea

să fie ciupiți de țânțari.

Vă întrebați desigur de ce s-ar bucura cineva

să fie ciupit de țânțari?

Răspunsul

e chiar aici,

în buzunar.

E o simplă pilulă,

care, luată cu apă,

face minuni.

Mulțumesc.

(Bea apă)

Să vă arăt cum acționează.

În această cutie se află o cușcă

cu câteva sute de țânțari

femele flămânde,

cărora o să le dau drumul. (Râsete)

Glumesc.

Îmi voi băga mâna înăuntru

și o să vedeți

cât de repede mă vor înțepa.

Stați liniștiți, fac asta tot timpul

în laborator.

Acum, pe ecran

o să vă arăt exact același lucru,

dar ceea ce veți vedea în imagini

s-a întâmplat la o oră după ce am luat pilula.

Nu merge. Îmi cer scuze.

Bag mâna înăuntru, le ofer o masă

delicioasă, îi scutur de pe mână și mai târziu

îi vedem că nu arată deloc bine,

iată în fast-motion,

iar trei ore mai târziu vedem pe fundul

cuștii țânțari morți.

Doamnelor și domnilor,

rolurile s-au inversat.

Nu ne omoară ei, ci noi pe ei.

(Aplauze)

Acum (Râsete)

Maastricht, fii pregătit.

Gândiți-vă la ce am putea face.

Putem folosi pilula să scăpăm de focarele

de boli și epidemii provocate de țânțari.

Și mai bine, închipuiți-vă dacă

toată lumea dintr-o zonă întinsă ar lua această pilulă

doar trei săptămâni.

Ne-ar da ocazia să eradicăm

malaria ca boală.

Deci brânză, câini și o pastilă ca să omorâm țânțarii.

Iată genul de știință ”neconvențională” care-mi place

să-l fac pentru progresul omenirii,

dar mai ales pentru ca ea să crească

într-o lume fără malarie. Mulțumesc (Aplauze)