Cum e să locuiești pe Stația Spațială Internațională?

În acest discurs scurt și amuzant, astronautul Cady Coleman ne prezintă Stația Spațială Internațională, locul unde a locuit aproape șase luni făcând experimente care au lărgit frontierele științei. Aflați cum e să zbori în drum spre serviciu, să dormi într-un mediu fără gravitație și să trăiești viața zburând cu 28.000 de kilometri pe oră în jurul Pământului. „Stația spațială e locul unde misiunea și magia se întâlnesc” spune Coleman.

Sunt astronaut.

Am zburat cu naveta spațială de două ori,

și am locuit pe Stația Spațială
Internațională pentru aproape șase luni.

Oamenii adesea mă întreabă același lucru:
„Cum e în spațiu?”

Ca și cum ar fi un secret.

Spațiul ne aparține nouă tuturor,

și aș vrea să vă ajut să înțelegeți
de ce e un loc magic pentru noi toți.

A doua zi după aniversarea mea
de 50 de ani

m-am îmbarcat
la bordul unei capsule rusești,

în Rusia,

și ne-am lansat în spațiu.

Lansarea e cel mai periculos lucru
pe care îl facem,

și e de asemenea cel mai palpitant.

Trei, doi, unu... decolare!

Am simțit fiecare secundă a furiei
controlate a acelor motoare de rachetă

în timp ce eram lansați de pe Pământ.

Am zburat din ce în ce mai repede,

până când, după opt minute și jumătate,
intenționat, acele motoare se opresc,

kabunk!...

Iar noi suntem imponderabili.

Iar misiunea și magia încep.

Dmitry, Paolo și cu mine
înconjurăm Pământul

în micul nostru vehicul spațial,

apropiindu-ne cu grijă de stația spațială.

E un dans complicat
la 28.000 de kilometri pe oră

între capsula noastră,
de mărimea unei mașini Smart,

și stația spațială,
de mărimea unui teren de fotbal.

Ajungem când cele două vehicule
se unesc ciocnindu-se ușor.

Deschidem trapele,

ne îmbrățișăm stângaci în gravitația zero,

iar acum suntem șase.

Suntem o familie spațială,
o familie instant.

Partea mea favorită când locuiam acolo

era zborul.

Îmi plăcea.

Era ca și cum aș fi fost Peter Pan.

Nu e vorba doar că plutești.

Doar atingerea unui deget

te poate împinge
de-a lungul întregii stații spațiale

și apoi te ancorezi cu picioarele.

Unul din lucrurile mele favorite
era să plutesc în derivă, în liniște,

prin stația spațială

care bâzâia în timpul nopții.

Mă întrebam câteodată
dacă știe că sunt acolo,

doar liniște.

Împărtășirea acestei minuni cu echipajul

era de asemenea
o parte importantă pentru mine.

O zi tipică în spațiu
începe cu o navetă perfectă.

Mă trezesc, cobor în laborator

și salut cea mai frumoasă priveliște
de dimineață.

Este o navetă foarte scurtă,
de doar 30 secunde

și nu ne plictisim niciodată
să privim pe fereastră.

Cred că ne amintește
că suntem, de fapt, aproape de Pământ.

Echipajul nostru a fost al doilea
care a folosit brațul robotic canadian

pentru a prinde nava de aprovizionare
de mărimea unui autobuz școlar

care conține aproximativ o duzină
de experimente diferite

și singura ciocolată
pentru următoarele patru luni.

Lăsând ciocolata deoparte,
fiecare din aceste experimente

ne permite să răspundem
la încă o întrebare științifică

la care nu putem răspunde pe Pământ.

Și astfel, e ca o lentilă diferită

care ne permite să vedem răspunsurile
la întrebări cum ar fi:

„Ce este combustia?”

„Ce este dinamica fluidelor?”

Dormitul e încântător.

Poziția mea favorită...
poți fi cu susul în jos, pe o parte;

favorita mea: răsucită într-o minge mică
și plutind liber.

Spălăm hainele? Nu.

Încărcăm hainele noastre murdare
într-o navă de aprovizionare goală

și o trimitem în spațiu.

Baia.

Toată lumea vrea să știe.

E greu de înțeles,
așa că am făcut un videoclip scurt,

pentru că am vrut ca copiii să înțeleagă

că principiul vidului salvează situația

și că doar o adiere blândă
ajută totul să meargă

unde ar trebui.

Ei bine, în viața reală funcționează.

(Râsete)

Reciclăm? Bineînțeles.

Luăm urina, o stocăm, o filtrăm și o bem.

Și e de fapt delicioasă.

(Râsete)

Stăm în jurul mesei,

mâncăm mâncare care arată rău,
dar care de fapt e destul de bună.

Dar faptul că ne adunăm
în jurul mesei e important,

cred că atât în spațiu cât și pe Pământ,

pentru că asta leagă un echipaj.

Pentru mine, muzica a fost modul
de a rămâne conectată cu restul lumii.

Am cântat un duet între Pământ și spațiu

cu Ian Anderson de la Jethro Tull

la a 50-a aniversare
a zborului omului în spațiu.

Păstrarea legăturii cu familia
a fost foarte importantă.

Am vorbit cu familia aproape în fiecare zi
tot timpul cât am fost acolo,

și chiar i-am citit cărți fiului meu
ca o modalitate de a fi împreună.

E atât de important...

Când stația spațială
trecea peste Massachusetts,

familia mea ieșea afară

și privea cea mai strălucitoare
stea ce traversa cerul.

Când priveam în jos
nu-mi puteam vedea casa,

dar însemna mult pentru mine să știu
că oamenii pe care îi iubesc cel mai mult

priveau în sus când eu priveam în jos.

Stația spațială, pentru mine, e locul
unde misiunea și magia se întâlnesc.

Misiunea, munca sunt pași vitali

în aventura de a merge
mai departe de planeta noastră

și obligatorii pentru a înțelege
sustenabilitatea aici, pe Pământ.

Mi-a plăcut să fac parte din asta

și dacă aș fi putut
să îmi iau familia cu mine,

nu aș mai fi venit acasă niciodată.

Astfel, panorama de pe stație mi-a arătat

că suntem toți din același loc.

Cu toții avem rolul nostru de jucat.

Deoarece Pământul e nava noastră.

Spațiul e casa noastră.

Și noi suntem echipajul
navei spațiale Pământ.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)