De ce nu există viaţă fără muzică | Laura Ferreri | TEDxMilano

Care sunt acele mecanisme cerebrale care stau la baza muzicii, care sunt prezente pe tot parcursul vieţii noastre şi cum poate aceasta să ajute funcţiile noastre cognitive?
De la implicarea dopaminei în plăcerea muzicală, la puterea muzicii în stimularea proceselor de memorie, acest discurs TEDx explorează sensul muzicii în viaţa noastră dintr-o nouă perspectivă neuroştiinţifică.
(Cu participarea muzicianului Andrea Fusacchia)

Acest discurs a fost prezentat la un eveniment TEDx, ce utilizează formatul conferinţelor TED, dar a fost organizat în manieră independentă de către o comunitate locală.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul http://ted.com/tedx

(Muzică)

Ce s-ar întâmpla

dacă mâine v-aţi trezi
într-o lume fără muzică?

Cu siguranţă aţi pierde ceva frumos,

ceva ce vă place,

dar ar fi doar ca și cum ați renunţa
la ceva ce vă place,

cum ar fi să mâncaţi o pizza
sâmbătă seara

sau v-ați confrunta
cu o schimbare şi mai profundă?

Muzica e peste tot,

o găsim în toate culturile,

în orice colţ al lumii,

fiindcă e ceea ce ne permite
să ne unim unii cu alţii.

E un liant relaţional,

e de ajuns să te gândeşti
la ceea ce se petrece la concerte

şi la coloana sonoră a zilelor noastre,
a evenimentelor noastre.

Muzica pare a fi ceva
ce purtăm cu noi dintotdeauna.

Obiectul straniu
pe care îl vedeţi în spatele meu

e un artefact arheologic,
mai exact e vorba despre un os.

Este osul unui urs al cavernelor
ce datează de acum circa 55.000 de ani.

Ce legătura are asta?

Are, deoarece unii cercetători
s-au concentrat pe acest os,

anume pe acele orificii,
şi au încercat să-l reproducă,

formulând o ipoteză care pentru noi azi
e mult mai atrăgătoare.

De fapt, ar putea fi vorba
despre instrumentul muzical

cel mai vechi din istorie,

cel care a fost apoi supranumit
„Flautul din Neandertal”.

Deseori ceea ce noi găsim

la începutul evoluţiei noastre

ca fiinţe umane,

în realitate găsim
în primii paşi ai evoluţiei noastre

ca indivizi, deci ai vieţii noastre.

Studiile neuroştiinţifice

indică faptul că noi
ne naştem deja ca fiinţe muzicale,

de fapt creierul nostru, ca nou-născuţi,

în primele ore de viaţă,

reuşeşte să reacţioneze
în mod special la muzică,

la structura muzicală,
la melodie, la ritm,

la diverse nuanţe emoţionale ale muzicii.

Prezenţa muzicii în viaţa noastră

pare a fi legată de creierul nostru

şi în special de schimbările

ce survin în circuitele sale
cele mai vechi la nivel evolutiv,

adică cele mai profunde,
şi la nivel anatomic.

Un rol cheie îl joacă o substanţă

care e esenţială în reglarea
comportamentului nostru din fiecare zi.

Această substanţă este dopamina.

Dopamina e un neurotransmițător
pe care noi îl eliberăm

anume în zonele cele mai vechi
şi profunde ale creierului nostru

drept răspuns la stimuli
precum mâncarea sau sexul.

Sunt stimuli care ne atrag,
care ne oferă plăcere,

care ne motivează,
care ne oferă recompensă

şi care sunt într-un fel legaţi
de supravieţuirea noastră.

Ceea ce am descoperit recent

e că în realitate dopamina este eliberată

şi ca reacţie la muzică.

Să vedem câţi dintre voi,
cel puţin o dată în viaţă,

ascultând un cântec, un fragment muzical,

au avut această senzaţie.

Din câte văd, aş spune că 90% dintre voi.

Aceştia sunt fiori, piele de găină,

sunt răspunsuri ale corpului nostru,
fiziologice sau psihofiziologice,

pe care le putem asocia
cu plăcerea intensă.

În una dintre cercetările mele

m-am concentrat anume
pe acest tip de fenomene,

însă abordându-le într-un mod special.

De fapt, alături de colegii
din Barcelona şi Montreal,

am încercat să activăm sau să dezactivăm
direct în creierul nostru

ceea ce credeam că pot fi mecanismele
de la baza acestor fenomene,

şi în special eliberarea dopaminei.

Am făcut-o grație unui studiu farmacologic

care ne-a permis să majorăm
sau să diminuăm temporar,

deci nu vă faceți griji,

eliberarea dopaminei
în creierul persoanelor,

şi am făcut-o în timp ce persoanele,
în timp ce participanţii noştri

ascultau muzică.

Muzica putea fi melodia lor preferată

sau muzica pop-rock aleasă de noi,

care se difuzează de obicei la radio.

Ceea ce am descoperit

e că atunci când dopamina creştea
faţă de atunci când scădea,

creşteau şi reacţiile lor de plăcere.

Participanţii spuneau că le place mai mult
un tip de piesă muzicală

şi aveau şi reacţiile
fiziologice asociate:

fiorii, pielea de găină.

Şi nu doar atât: când creștea dopamina,

creşteau şi reacţiile
pe care le numim motivaţionale.

În acest caz, participanţii
erau dispuşi să plătească mai mult

pentru a obţine cântecul
pe care îl ascultau.

Adică erau dispuşi să dea bani
pentru a avea acel cântec,

acea muzică în viaţa lor.

Deci plăcerea și motivația,
fiind legate de eliberarea dopaminei

sunt fundamentale atunci când încercăm
să înţelegem rolul muzicii

în viaţa noastră, sau cel puţin
de ce e prezentă în viaţa noastră.

Rămâne totuşi fără răspuns
o întrebare esenţială:

această plăcere atât de învăluitoare,

atât de intensă încât ne schimbă
zilele în mod pozitiv,

reprezintă un scop în sine?

Care e de fapt
rolul muzicii în viaţa noastră?

Pentru a răspunde,
vă propun să continuăm împreună

o călătorie în activările cerebrale
şi vă rog, pe cât posibil,

să încercaţi să vă imaginaţi
că sunteţi singuri,

puneţi-vă căştile audio

şi începeți să ascultaţi
unul dintre cântecele voastre preferate.

Ceea ce se va întâmpla

este că creierul vostru
va începe să se aprindă,

creând o adevărată
constelaţie de activări

în zonele care se activează

şi care reglează emoţiile noastre,
comportamentul nostru,

dar şi alte zone care sunt implicate

în percepţie, în mişcare,
în limbaj, în memorie.

Muzica creează o adevărată
simfonie neuronală în creierul nostru.

Îl activează şi îl modelează în întregime.

Astfel e capabilă să-i modeleze
anatomia şi funcţionalitatea.

Acum putem să trecem
la un aspect important.

Dat fiind că majoritatea
acestor substraturi neuronale,

o mare parte din aceste zone
pe care muzica le activează

sunt în realitate zone
pe care le activăm în fiecare zi

pentru a face multe alte activităţi:
a asculta, a citi, a vorbi, a merge...

Putem astfel începe să utilizăm muzica

pentru a stimula aceste alte regiuni,

deci aceste alte funcţii cotidiene.

Este ceea ce au făcut până în prezent
multe studii de psihologie,

de neuroştiinţă.

De exemplu, studiile care au cercetat

capacitatea muzicii de a stimula

zonele implicate în mişcare,

şi cum ar putea fi utilizată aceasta
în cazul tulburării de mişcare,

ca și în cazul bolii Parkinson.

Sau studiile care s-au concentrat

pe raportul foarte strâns
dintre muzică şi limbă:

muzica e un adevărat limbaj universal

şi putem utiliza acest raport

pentru a îmbunătăţi capacitatea
de lectură a copiilor dislexici.

S-au efectuat multe cercetări

şi cum se întâmplă deseori
în cercetarea ştiinţifică,

rămân multe de făcut şi de susţinut.

Aş vrea să vă vorbesc
despre o parte din această cercetare.

E ceva ce mă interesează în mod special,

dar care în realitate
ne afectează pe toţi în mod profund,

fiindcă e vorba despre raportul
dintre muzică şi memoria noastră.

Mai întâi, lăsaţi să se activeze
un pic în creierul vostru

acea simfonie neuronală
grație interpretării lui Andrea.

[Muzica şi memoria]

(Muzică)

Muzica are o puternică...

(Aplauze)

Evident că această prezentare
nu ar fi avut aceeaşi valoare

fără toate acestea.

Ştiu că e un mare plus.

Muzica are o putere evocativă
foarte puternică,

adică un fragment muzical
are literalmente puterea

de a ne face să călătorim în timp,

fiindcă datorită unei melodii,
noi putem recupera senzaţii,

experienţe, persoane,

emoţii pe care le asociem cu acea piesă.

Poate ceea ce vi s-a întâmplat acum
cu această versiune a Rapsodiei Boeme.

Judecând după aplauze aş spune că da.

Fiindcă în mod sigur v-a sunat familiar.

Alţii au recunoscut-o.

Fanii, de la bun început,
de la primele note,

iar altora le-a luat un pic mai mult.

Împreună cu recunoaşterea

a venit şi amintirea
cuvintelor asociate, pentru unii,

iar alţii au mers mai departe

şi au reuşit să asocieze acest cântec

cu amintirile propriei vieţi.

Această putere evocativă a muzicii

am luat-o şi am dus-o în laborator

cu scopul de a-i înţelege
potențialele mecanisme de bază

şi de a înţelege mai mult
ce se află în spatele acesteia.

Am realizat diverse studii
privind tinerii,

persoanele vârstnice,

în care le-am solicitat să memorizeze
informaţii cu muzică şi fără,

monitorizându-le între timp
şi activitatea cerebrală.

Ceea ce am descoperit

e că muzica poate într-adevăr să ne ajute
să ţinem minte mai bine informaţiile

şi astfel, în timp ce ajută
procesele noastre de memorie,

ne modulează creierul.

Modulând acele zone
care ştim că sunt importante

pentru memorizarea, stocarea,
recuperarea unei informaţii,

dar şi zone ce sunt implicate
în reglarea emoţiilor noastre,

deci a plăcerii noastre.

Iată că le regăsim,
răspunsurile noastre de plăcere.

Aici nu sunt un scop în sine,

devin relevante, devin fundamentale,

fiindcă, am descoperit,

cu cât putem activa mai mult
răspunsurile noastre de plăcere,

de recompensă, de motivare
ca o reacţie la muzică,

cu cât mai mulţi fiori avem,

cu atât aceste răspunsuri
pot activa regiunile importante

în formarea amintirilor noastre,

iar beneficiile muzicii vor fi mai mari
asupra memoriei noastre.

Desigur, acest lucru
are consecinţe importante,

dacă ne gândim la cazurile
de deficienţă de memorie,

în special dacă ne gândim
la societatea noastră

care se confruntă cu o creştere
a populaţiei în vârstă,

fie normală sau patologică.

În timpul cercetărilor mele
am avut marea oportunitate

să văd pacienţi cu Alzheimer

care erau complet măcinați de boală,

dar capabili să recunoască
un cântec din trecutul lor,

şi fie pentru o singură secundă
să iasă din acea apatie.

Muzica, prin intermediul emoţiilor,

reușește să readucă în aceste persoane
amintiri autobiografice,

adică amintirile vieţii lor,

care din cauza bolii
păreau până acum pierdute.

Şi în unele cazuri

reuşeşte să ajute
la învăţarea noilor informaţii.

Acest tip de studii ne ajută
să înţelegem mai bine cum funcţionăm,

cum funcţionează creierul nostru,

care e organul cel mai complex
şi probabil cel mai fascinant.

Eu cred că ne învaţă şi pe noi ceva.

În acest caz ne învaţă
că reacţiile noastre emoţionale,

emotive, cele de plăcere,
cele pe care le considerăm instinctive,

primitive, slabe, iraţionale,

în realitate le putem lua

şi le putem utiliza pentru a modela,

a îmbunătăţi, a stimula
funcţiile cognitive

pe care le considerăm superioare,
complexe, precum învăţarea şi memoria.

Toate studiile de neuroştiinţă şi muzică
se îndreaptă spre aceeaşi direcţie

în sublinierea importanţei muzicii
în viaţa noastră.

Iar „în viaţă” înseamnă
în societatea noastră.

Nu doar în casele noastre,
în căştile noastre,

ci şi în domeniul educaţiei,

când facem primii paşi în societate,

şi în domeniul medical

când întâmpinăm dificultăţi
în calea noastră.

Muzica e un instrument puternic,
dar această putere nu e invazivă,

are un cost redus, şi nu doar poate,
ci şi trebuie să fie accesibilă tuturor.

Deci să umplem viaţa noastră cu muzică,

să dăm şansa creierului nostru să schimbe
şi să se transforme în profunzime

şi să o facem pe tot parcursul
existenţei noastre.

Să-i oferim posibilitatea unei schimbări

care e fundamentală
pentru funcţionarea noastră cognitivă.

Să ascultăm muzică, să facem muzică,

să nu pierdem
nicio secundă din acea plăcere,

din acei fiori pe care ni-i poate oferi.

Să eliberăm toată dopamina posibilă.

Însă atenţie la muzica
pe care alegem să o ascultăm astăzi,

fiindcă asta ar putea fi
ceea ce ne va reactiva mâine.

Vă mulţumesc!

(Aplauze)