O rocă străveche schimbă teoria asupra originii vieții

Unde și cum a apărut viața pe Pământ, mai precis? Mult timp, oamenii de știință au crezut că viața a apărut acum trei miliarde de ani în ocean, până când astrobiologul Tara Djokic și echipa ei au făcut o descoperire surprinzătoare în deșertul din vestul Australiei. Aflați cum o rocă străveche, găsită lângă un lac vulcanic termal, ne schimbă total perspectiva asupra enigmei apariției vieții pe Pământ.

Pământul are 4,6 miliarde de ani,

iar o viață de om
adesea are mai puțin de 100 de ani.

Așadar, de ce ne-ar păsa
de istoria acestei planete,

când trecutul ei îndepărtat pare atât
de neimportant pentru realitatea de acum?

Vedeți, după știința noastră,

Pământul este singura planetă
din sistemul nostru solar

pe care a apărut viața,

și este singurul sistem capabil
să întrețină viața ființelor umane.

De ce tocmai Pământul?

Știm că Pământul este unic
pentru mișcarea plăcilor sale tectonice,

apa în stare lichidă la suprafață,

și o atmosferă bogată în oxigen.

Dar lucrurile nu au stat așa dintotdeauna,

și știm asta deoarece rocile străvechi
au imprimate în ele momentele cruciale

în evoluția planetei noastre.

Unul dintre cele mai bune locuri
de studiere a acestor roci

este regiunea Pilbara
din vestul Australiei.

Rocile de aici
au 3,5 miliarde de ani vechime,

și conțin unele dintre cele mai vechi
dovezi ale vieții pe Pământ.

De obicei, când vine vorba
de începuturile vieții,

ne gândim la stegozauri,

sau poate la un pește
care s-a târât pe pământ.

Dar începuturile vieții
la care mă refer eu

sunt formele de viață microscopice,
cum ar fi bacteriile.

Fosilele acestora s-au conservat
în formațiuni geologice stratificate,

denumite stromatoliți.

Aceste forme de viață primare
sunt singurele dovezi pe care le avem

pentru primele trei miliare de ani
de la apariția vieții pe Pământ.

Dovezile paleontologice
despre existența speciei noastre

au o vechime
de numai câteva sute de mii de ani.

Din studiul fosilelor

știm că bacteriile
erau deja larg răspândite

acum aproximativ 3,5-4 miliarde de ani.

Rocile mai vechi de atât
fie au fost distruse,

fie au fost profund deformate
de mișcările plăcilor tectonice.

Rămâne deci această piesă lipsă în puzzle,

respectiv când și cum, mai precis,
a apărut viața pe Pământ.

Iată din nou acest peisaj vulcanic
străvechi din Pilbara.

Nici nu-mi imaginam că cercetările noastre
de aici ne vor furniza un nou indiciu

cu privire la originea vieții.

Era prima mea deplasare în teren,

la finalul unui lung și obositor
proiect de cartografiere,

când am descoperit ceva neobișnuit.

Ceea ce pare o grămadă de roci străvechi,
pline de striații,

sunt de fapt stromatoliți.

Iar în centrul acestei movile
era o rocă mică, ciudată,

cam cât mâna unui copilaș.

A durat șase luni până să reușim
să inspectăm roca la microscop.

Unul dintre mentorii mei
de la acea vreme, Malcolm Walter,

a sugerat că roca seamănă cu un gheizerit.

Gheizeritul e un tip de rocă
ce se formează

doar înăuntrul și pe marginea
izvoarelor termale.

Ca să înțelegeți importanța gheizeritului,

o să mă întorc
cu vreo două sute de ani în urmă.

În 1871, într-o scrisoare
către prietenul său, Joseph Hooker,

Charles Darwin sugera:

„Și dacă viața a început undeva
într-o apă călduță,

în care se găseau
tot felul de elemente chimice

gata să treacă prin transformări
mai complexe?”

Acum știm că există „ape călduțe”.
Le numim izvoare termale.

Într-un astfel de mediu, apa fierbinte

dizolvă mineralele
din rocile peste care trece.

Soluția rezultată se amestecă
cu compuși organici

și devine o mini-fabrică chimică

ce s-a demonstrat că e capabilă
să creeze structuri celulare primare,

care reprezintă primii pași
în apariția vieții.

La o sută de ani
după scrisoarea lui Darwin,

au fost descoperite guri hidrotermale
pe fundul oceanelor.

Și ele pot funcționa
ca niște mini-fabrici chimice.

Aceasta se află
pe lângă lanțul vulcanic Tonga,

la 1.100 de metri adâncime,
în Oceanul Pacific.

Fumul negru pe care-l vedeți
ieșind din aceste conuri

e și el un fluid plin de minerale,

și e întreținut de bacterii.

De la descoperirea
acestor guri hidrotermale

originea vieții în mediul marin
a devenit teoria preferată.

Și pe bună dreptate:

gurile hidrotermale
au o origine străveche,

și se presupune că Pământul preistoric
avea un ocean primordial,

și prea puțină suprafață terestră.

Deci probabilitatea ca Pământul preistoric
să fi avut numeroase guri hidrotermale

încurajează ideea apariției vieții

în ocean.

Și totuși,

cercetările noastre în Pilbara
oferă și sprijină

o teorie alternativă.

În sfârșit, după trei ani,
am putut confirma

că mica noastră rocă era gheizerit.

Această descoperire confirma
nu doar existența izvoarelor termale

în vulcanul nostru vechi
de 3,5 miliarde de ani din Pilbara,

ci și faptul că a existat viață pe uscat,
în aceste izvoare termale,

în istoria geologică a Pământului

de trei miliarde de ani.

Astfel, dintr-o perspectivă geologică,

apa călduță al lui Darwin
poate fi o explicație verosimilă

a originii vieții pe Pământ.

Firește, felul cum a apărut efectiv viața
pe Pământ e încă subiect de discuție,

și probabil așa va fi mereu.

Rămâne indiscutabil, însă,
faptul că ea a înflorit,

s-a diversificat,

a devenit foarte complexă.

Într-un final, s-a ajuns la specia umană,

o specie ce a început să-și pună întrebări
cu privire la propria existență,

dar și la existența vieții în alte părți:

există oare o comunitate cosmică
ce așteaptă să intre în legătură cu noi,

sau suntem singuri în Univers?

Un posibil indiciu
îl găsim tot în rocile străvechi.

Acum aproximativ 2,5 miliarde de ani,

avem dovezi că bacteriile
au început să producă oxigen,

cam așa cum fac plantele astăzi.

Geologii au denumit
perioada imediat următoare

„Marea Oxigenare”,

și e dovedită de prezența unor formațiuni
numite hematit roșu stratificat.

Multe din ele, sub forma unor blocuri
de stâncă de sute de metri,

ce pot fi văzute în defileele

din Parcul Național Karijini

din vestul Australiei.

Apariția oxigenului a declanșat
două schimbări majore pe planetă.

În primul rând, a facilitat
dezvoltarea formelor de viață complexe.

Ca să se extindă și să se dezvolte,
viața are nevoie de oxigen.

Apoi a produs stratul de ozon,
care ne protejează

de efectele nocive ale razelor UV.

Deci, ironia sorții, viața microbiană
a făcut loc formelor de viață complexe

și practic a cedat dominația ei
de trei miliarde de ani

asupra acestei planete.

Astăzi, oamenii forează
după forme de viață complexe fosilizate

și le folosesc drept combustibil.

Acest fapt duce la emisia unei cantități
imense de dioxid de carbon în atmosferă,

și, exact ca strămoșii noștri, bacteriile,

am început să aducem
modificări majore planetei.

Efectele acestor modificări se reunesc
sub fenomenul de încălzire globală.

Din nefericire, această ironie a sorții
ar putea însemna dispariția omului.

Și poate că de aceea nu putem crea
legături cu forme de viață extraterestre,

forme de viață inteligente.

Pentru că astfel de forme de viață,
odată ce au evoluat,

se autodistrug rapid.

Dacă rocile ar putea vorbi,

cred că ar spune așa:

viața pe Pământ e prețioasă.

E rezultatul a patru miliarde de ani

de co-evoluție complexă, dar fragilă,

între formele de viață și Pământ,

și în care specia umană
reprezintă doar ultima verigă.

Puteți folosi această informație
ca pe un ghid, sau ca pe o predicție,

sau ca explicație pentru de ce ne simțim
așa de singuri în galaxia noastră.

Dar folosiți-o
și ca să fiți mai conștienți

de moștenirea pe care vreți s-o lăsați

pe această planetă
pe care o considerați casa voastră.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)