Cum am crescut în China în timpul politicii unui singur copil

Politica unui singur copil în China s-a sfârșit în 2015, dar abia acum începem să înțelegem cum era să trăiești în timpul acelui program, spune membrul TED și producătorul de filme documentare Nanfu Wang. Cu înregistrări din filmul ei „Națiunea unui singur copil”, ea ne împărtășește povești nespuse care dezvăluie consecințele complexe ale acestei politici și expun puterea înfiorătoare a propagandei.

Numele meu este Nanfu.

În chineză, „nan” înseamnă „bărbat”.

Iar „fu” înseamnă „stâlp.”

Familia mea își dorise un băiat,

care să crească
și să devină stâlpul familiei.

Și când au aflat că sunt o fată,

m-au botezat tot Nanfu.

(Râsete)

M-am născut în 1985,

cu șase ani înainte de anunțarea
politicii unui singur copil în China.

Imediat după ce m-am născut,

au venit autoritățile locale
și au ordonat ca mama să fie sterilizată.

Bunicul meu a înfruntat autoritățile

fiindcă își dorise un nepot
să ducă mai departe numele familiei.

În cele din urmă, părinților mei
li s-a permis să mai aibă un copil,

dar au trebuit să aștepte cinci ani

și să plătească o amendă substanțială.

Crescând, eu și fratele meu

am fost înconjurați de copii
din familii cu un singur copil.

Îmi amintesc că simțeam un fel de rușine

fiindcă aveam un frate mai mic.

Mă simțeam ca și cum familia mea
a făcut ceva rău având doi copii.

În acea vreme, nu mă întrebam

de unde vine acest sentiment
de rușine și vină.

Acum un an și jumătate,
am avut primul meu copil.

A fost cel mai bun lucru
care mi s-a întâmplat în viață.

Să devin mamă

mi-a oferit o perspectivă cu totul nouă
asupra copilăriei mele,

și mi-a readus în memorie
primii ani de viață din China.

În ultimele trei decenii,

fiecare membru al familiei mele
a trebuit să ceară permisiunea guvernului

pentru a avea un copil.

Și m-am întrebat

cum era pentru oamenii care au trăit
în perioada politicii unui singur copil.

Așa că am decis
să fac un documentar despre asta.

Unul din cei pe care i-am intervievat

a fost moașa care a adus pe lume
toți copiii născuți în satul meu,

inclusiv pe mine.

Avea 84 de ani când am intervievat-o.

Am întrebat-o:

„Îți amintești câți copii ai adus pe lume
de-a lungul carierei?”

Nu avea o astfel de evidență.

Mi-a spus că a făcut

60.000 de avorturi și sterilizări forțate.

Uneori, spunea ea,

un fetus dezvoltat supraviețuia avortului,

iar ea îl ucidea
după ce îl aducea pe lume.

Și-a amintit cum îi tremurau mâinile

când făcea acest lucru.

Povestea ei m-a șocat.

Când am decis să fac filmul,

mă așteptam să fie o simplă poveste
cu autori și victime.

Oameni care au înfăptuit politica

și oameni care trăiesc cu consecințele.

Dar nu am văzut asta.

Când terminam interviul cu moașa,

am observat o zonă din casă

care era decorată cu steaguri
lucrate cu grijă.

Și fiecare steag avea pe el
poza unui copil.

Acestea erau steaguri trimise de familiile

pe care le-a ajutat să-și trateze
problemele de infertilitate.

Mi-a explicat că se săturase

să execute avorturi și sterilizări,

și că acum tot ceea ce face
este să ajute familiile să aibă copii.

Mi-a spus că o copleșește vina

pentru înfăptuirea
politicii unui singur copil,

și speră că, ajutând familiile
să aibă copii,

ar putea contracara
ceea ce a făcut în trecut.

Mi-a devenit clar
că și ea a fost o victimă a politicii.

Fiecare voce îi spunea

că ceea ce a făcut era corect
și necesar pentru supraviețuirea Chinei.

Și a făcut ceea ce credea
că e corect pentru țara ei.

Știu cât era de puternic acel mesaj.

Era peste tot în jurul meu
atunci când am crescut.

Era imprimat pe cutiile de chibrituri,

pe cărțile de joc,

pe cărți, pe afișe.

Propaganda ce lăuda
politica unui singur copil

era peste tot în jurul nostru.

[Oricine refuză să fie sterilizat
va fi arestat.]

Așa erau și amenințările
în caz de nesupunere.

Mesajul s-a infiltrat în mințile noastre

atât de mult încât am crescut
simțindu-mă rușinată

că aveam un frate mai mic.

Cu fiecare persoană pe care o filmam,

am văzut cum mințile și inimile lor
pot fi influențate de propagandă,

și cum dorința lor de sacrificiu
pentru binele comun

poate fi transformată
în ceva întunecat și tragic.

China nu este singurul loc
unde se întâmplă acest lucru.

Nu există în lume nicio țară
în care să nu fie prezentă propaganda.

Și în societățile presupuse a fi
mai deschise și mai libere decât China,

poate fi chiar mai greu să recunoști
cum arată propaganda.

Se ascunde în reportaje de știri,

în reclame TV, în campanii politice

și în mediile de socializare online.

Ne modifică mințile fără să ne dăm seama.

Fiecare societate e vulnerabilă
să accepte propaganda ca adevăr,

și nicio societate în care
propaganda înlocuiește adevărul

nu poate fi cu adevărat liberă.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)