YouTube

Got a YouTube account?

New: enable viewer-created translations and captions on your YouTube channel!

Romanian subtitles

← De ce ar trebui să citim „Maestrul și Margareta”? - Alex Gendler

Get Embed Code
27 Languages

Showing Revision 11 created 02/19/2020 by Mirel-Gabriel Alexa.

  1. Diavolul a ajuns în oraș.
  2. Dar nu vă îngrijorați, tot ce urmărește
    e să pună în scenă un show de magie.
  3. Această premisă absurdă
    formează subiectul central
  4. al capodoperei lui Mihail Bulgakov,
    „Maestrul și Margareta.”

  5. Scris în Moscova, în anii 1930,
    amestecul său suprarealist
  6. de satiră politică, ficțiune istorică
    și misticism ocult
  7. i-a adus renumele de unul dintre cele mai
    bune romane din secolul al XX-lea
  8. și unul dintre cele mai bizare.
  9. Povestea începe când întâlnirea dintre doi
    membri ai elitei literare din Moscova
  10. e întreruptă de un misterios
    domn pe nume Woland,

  11. care se prezintă a fi un savant străin,
    invitat să țină un show de magie neagră.
  12. Pe măsură ce străinul îi provoacă
    pe cei doi la o dezbatere filosofică
  13. și face predicții de rău augur
    cu privire la destinele lor,
  14. cititorul e brusc transportat
    în secolul întâi în Ierusalim.
  15. Acolo, un Ponțiu Pilat zbuciumat,
  16. cu părere de rău, îl condamnă
    pe Iisus din Nazaret la moarte.
  17. Pe când povestea trece
    de la un fir narativ la celălalt,
  18. Woland și alaiul său:
    Azazello, Koroviev, Hella
  19. și o pisică uriașă pe nume Behemoth,
  20. sunt văzuți având puteri magice stranii
  21. pe care le folosesc în reprezentația lor,
  22. lăsând în urmă haos și confuzie.
  23. O mare parte din umorul negru al romanului
    provine nu doar de la poznele demonice,
  24. ci și din contextul în care au loc.

  25. Povestea lui Bulgakov are loc
    în același cadru în care a fost scrisă:
  26. în URSS la apogeul perioadei staliniste.
  27. În acea vreme, artiștii și scriitorii
    lucrau sub o strictă cenzură,
  28. fiind încarcerați, exilați sau executați
  29. dacă se considera
    că subminează ideologia statului.
  30. Chiar și când erau acceptați, lucrările,
    locuințele, călătoriile, absolut tot,
  31. erau guvernate de un sistem
    de control întortocheat.
  32. În roman, Woland manipulează atât
    acest sistem, cât și țesătura realității
  33. dând naștere unor rezultate comice.
  34. Pe când capetele sunt separate
    de corpuri, iar din cer plouă cu bani,
  35. locuitorii Moscovei răspund
    cu interes pentru preocupări meschine,
  36. ilustrând cum societatea sovietică
    hrănea la sânu-i lăcomia și cinismul
  37. în ciuda idealurilor sale.
  38. Narațiunea obiectivă amestecă intenționat
    ciudățenia faptelor supranaturale
  39. cu absurditatea
    de zi cu zi a vieții sovietice.
  40. Cum a reușit Bulgakov să publice
    un astfel de roman subversiv
  41. sub un regim opresiv?

  42. Ei bine... nu a reușit.
  43. A lucrat la „Maestrul și Margareta”
    peste 10 ani.
  44. Deși din favorul personal al lui Stalin
  45. Bulgakov a fost protejat
    de persecuțiile severe,
  46. multe piese și scrieri ale sale
    au fost ținute departe de tipar,
  47. fiind în siguranță,
    dar redus, de fapt, la tăcere.
  48. La moartea autorului, în 1940,
    manuscrisul a rămas nepublicat.
  49. O variantă cenzurată a fost publicată,
    într-un final în anii 1960
  50. pe când copii ale manuscrisului integral
  51. au continuat să circule
    ilegal în cercurile literare.
  52. Integral, textul a apărut abia în 1973,
    după 30 de ani de la terminarea sa.
  53. Confruntarea lui Bulgakov
    cu cenzura și frustrările artistice
  54. oferă o notă autobiografică
    în cea de-a doua parte a romanului,

  55. când, în sfârșit, facem
    cunoștință cu personajul eponim.
  56. „Maestrul” e un autor fără nume,
    care a lucrat ani de zile la un roman
  57. a cărui manuscris l-a ars
    după ce acesta a fost respins de editură.
  58. Exact cum a procedat și Bulgakov
    cu propria sa operă.
  59. Protagonista reală e însă
    amanta Maestrului, Margareta.
  60. Devotamentul ei față de visul
    abandonat al iubitului
  61. are o legătură stranie
    cu escapadele suitei diabolice,

  62. ducând povestea
    spre un punct culminant suprarealist.
  63. În ciuda umorului negru
    și a structurii complexe,
  64. „Maestrul și Margareta” e la baza sa

  65. o meditație asupra artei,
    a dragostei și a izbăvirii,
  66. care nu se afundă niciodată în cinism.
  67. Publicarea tardivă a cărții
    și supraviețuirea acesteia în ciuda sorții
  68. e o mărturie a cuvintelor
    rostite de Woland către Maestru:
  69. „Manuscrisele nu ard.”