-
(Cântând) Văd luna. Luna mă vede pe mine.
-
Luna vede pe cineva pe care eu nu pot vedea.
-
Binecuvântată fie luna, binecuvântată să fiu eu,
-
binecuvântat fie cel pe care nu-l văd.
-
Dacă ajung în rai înaintea ta,
-
voi face o gaură şi te voi trage prin ea.
-
Îţi voi scrie numele pe fiecare stea
-
şi în acest fel lumea
-
nu va fi părea aşa de departe.
-
Astronautul nu va lucra azi.
-
E răcit şi se simte rău.
-
Şi-a închis mobilul, laptopul, pagerul şi deşteptătorul.
-
O pisică grasă şi galbenă doarme pe canapeaua lui.
-
Stropii de ploaie se izbesc de geam.
-
Nici mirosul de cafea nu se simte în aerul din bucătărie.
-
Toată lumea e în confuzie.
-
Inginerii de la etajul 15 au încetat să mai lucreze la maşina lor de particule.
-
Camera anti-gravitaţie nu mai e etanşă.
-
Chiar şi copilul pistruiat ce poartă ochelari,
-
al cărui unică responsabilitate e să ducă gunoiul, e agitat.
-
Bâjbâie punga, scapă o coajă de banană şi un pahar de hârtie.
-
Nimeni nu observă.
-
Prea ocupaţi să recalculeze ce înseamnă pentru timpul pierdut.
-
Câte galaxii pierdem pe secundă.
-
Cât mai e până când următoarea rachetă poate fi lansată.
-
Un electron zboară în afara norului de energie.
-
O gaură neagră a erupt.
-
O mamă termină de aşezat masa pentru cină.
-
Un maraton al legii şi ordinii începe.
-
Astronautul a adormit.
-
A uitat să-şi oprească ceasul care ticăie,
-
un puls de metal pe încheietura mâinii.
-
Nu îl aude.
-
Visează recife de corali şi plancton.
-
Degetele găsesc faţa de pernă, masca lui de navigare.
-
Se răsucește. Brusc deschide ochii.
-
Crede că scufundătorii au cea mai frumoasă slujbă din lume.
-
Atâta apă prin care să plutești!
-
(Aplauze)
-
Mulţumesc.
-
Când eram mică, nu înţelegeam conceptul
-
că poţi trăi o singură viaţă.
-
Nu mă refer metaforic.
-
Chiar credeam că aveam să fac
-
tot ce se putea face
-
şi să fiu tot ce era posibil să fii.
-
Era doar o chestiune de timp.
-
Nu erau limitări de vârstă sau gen
-
sau rasă sau perioadă adecvată.
-
Eram sigură că aveam să experimentez
-
cum e să fii lider al mişcării drepturilor civile,
-
sau un băiat de 10 ani într-o fermă în perioada marilor furtuni,
-
sau un împărat al dinastiei Tang din China.
-
Mama spune că oamenii mă întrebau ce doream
-
să fac când creşteam, răspunsul meu era prinţesă-balerină-astronaut.
-
Ea nu înţelegea că nu încercam să inventez o super profesie combinată.
-
Enumeram lucruri care credeam că voi fi:
-
prinţesă, balerină, şi astronaut.
-
Sunt destul de sigură că lista continua.
-
De obicei eram întreruptă.
-
Nu era vorba dacă voi face ceva, ci când îl voi face.
-
Eram sigură că dacă aveam să fac totul,
-
trebuia să mă mişc destul de repede,
-
pentru că erau multe ce trebuiau făcute.
-
Viaţa mea era o grabă continuă.
-
Eram mereu speriată că rămâneam în urmă.
-
Din moment ce am crescut în New York,
-
era ceva normal să te grăbeşti.
-
Pe măsură ce creşteam, am realizat treptat
-
că nu aveam să trăiesc mai mult de o viaţă.
-
Ştiam doar cum e să fii o adolescentă
-
în New York,
-
nu un adolescent din Noua Zeelandă,
-
nu o regină de bal din Kansas.
-
Urma să trăiesc numai din perspectiva mea şi în această perioadă
-
am devenit obsedată de poveşti
-
pentru că doar prin poveşti puteam vedea
-
perspectiva altuia, chiar dacă pe scurt şi imperfect.
-
Am început să tânjesc să aud experienţele altor oameni
-
pentru că eram invidioasă că există vieţi întregi
-
pe care nu aveam să le trăiesc
-
şi doream să aud tot ce pierdeam.
-
Mai târziu am înţeles
-
că unii nu vor experimenta niciodată
-
cum e să fii o adolescentă din New York.
-
Asta însemna că nu vor şti
-
cum e călătoria cu metroul după primul sărut,
-
sau cât de linişte se face când ninge,
-
şi am dorit să știe, să le spun,
-
și a devenit obsesia mea.
-
Am început să spun şi să colecţionez poveşti.
-
Recent am înţeles
-
că nu pot să grăbesc mereu poezia.
-
În Luna Naţională a Poeziei din aprilie e o probă
-
la care participă mulţi poeţi din comunitatea poeziei.
-
Se numeşte Provocarea 30/30.
-
Ideea e să scrii o poezie nouă în fiecare zi în toată luna aprilie.
-
Anul trecut am încercat prima oară,
-
am fost încântată cât de repede produceam poezie.
-
La sfârşitul lunii m-am uitat la aceste 30 de poezii pe care le scrisesem.
-
Am descoperit că spuneau aceeaşi poveste,
-
dar avusesem nevoie de 30 de încercări să-mi dau seama cum s-o spun.
-
Am înţeles că e valabil şi pentru celelalte poveşti în general.
-
Aveam poveşti pe care încercasem să le spun de ani de zile,
-
rescriind şi căutând constant cuvintele potrivite.
-
Un poet francez, un eseist pe nume Paul Valery,
-
a spus că o poezie nu-i niciodată terminată ci doar abandonată.
-
Asta mă sperie deoarece presupune că
-
aş putea scrie la nesfârşit şi ţine de mine să decid
-
când e terminată şi pot să mă despart de ea.
-
Asta-i împotriva naturii mele obsedată de a găsi
-
răspunsul corect, cuvintele perfecte şi forma potrivită.
-
Folosesc poezia ca mod de navigare prin viaţă.
-
Dacă finalizez poezia nu înseamnă că am rezolvat
-
un puzzle cu care mă confruntam.
-
Îmi place să revin asupra poeziei vechi
-
pentru că îmi arată exact unde eram în acel moment.
-
Prin ce încercam să navighez
-
şi ce cuvinte am ales să mă ajute.
-
Am o poveste de care mă împiedic de ani de zile,
-
nu sunt sigură dacă i-am găsit forma perfectă,
-
sau dacă e doar o singură încercare
-
ori dacă voi încerca să o rescriu mai târziu
-
în căutatea unei exprimări mai bune.
-
Dar ştiu că mai târziu, când mă voi uita în urmă
-
voi vedea unde eram în acel moment,
-
că prin asta încercam să navighez,
-
cu aceste cuvinte, în această cameră, cu voi.
-
Aşa că zâmbiţi.
-
N-a fost mereu aşa.
-
E un timp când trebuie să te murdăreşti pe mâini.
-
Când erai în întuneric, în general bâjbâiai,
-
aveai nevoie de mai mult contrast, de mai multă saturaţie,
-
un negru mai închis şi un alb mai luminos.
-
L-au numit dezvoltare extinsă. Însemna că ai petrecut
-
mai mult timp inhalând chimicale.
-
N-a fost mereu uşor.
-
Bunicul Stewart a fost fotograf în marină.
-
Tânăr, cu faţa roşie şi cu mânecile suflecate,
-
pumnii cu degetele precum fişicuri de monede,
-
arăta ca Popeye Marinarul.
-
Zâmbet strâmb, un smoc de păr pe piept,
-
s-a dus în al doilea Război Mondial cu un zâmbet şi un hobby.
-
Când l-au întrebat dacă ştie ceva despre fotografie,
-
a minţit, a învăţat să citească Europa ca pe-o hartă
-
cu susul în jos, de la înălţimea unui avion de luptă,
-
făcând poze, clipind des, negrul cel mai închis
-
şi albul cel mai luminos.
-
A învăţat războiul c-ar fi putut ajunge acasă cu ochii închişi.
-
Când ceilalţi s-au întors au pus armele de-o parte,
-
dar el a adus acasă lentilele şi camerele foto.
-
A deschis un magazin, o afacere de familie.
-
Tata s-a născut în această lume de negru şi alb.
-
Mâinile lui obişnuite cu basketball-ul au învăţat clicurile şi diapozitivele
-
lentilelor, film în camera foto,
-
chimicalele în coş.
-
Cunoştea echipamentul, dar nu arta.
-
Ştia nuanțele închise, dar nu şi cele luminoase.
-
Tatăl meu a învăţat magia, şi-a petrecum timpul urmând lumina.
-
Odată a călătorit prin ţară pentru a urma un foc de pădure,
-
l-a vânat cu camera timp de o săptămână.
-
"Urmează lumina," a spus.
-
"Urmează lumina."
-
Sunt părţi din mine pe care le recunosc doar din poze.
-
Podul din Strada Wooster cu holuri care scârţâiau,
-
camere înalte de trei metri, pereţi albi, podele reci.
-
Asta a fost casa mamei mele, înainte de a fi mamă.
-
Înainte de a fi soţie, a fost artistă.
-
Singurele camere din casă,
-
cu pereţi care ajungeau până la tavan,
-
şi uşi care se închideau şi se deschideau,
-
erau baia şi camera obscură.
-
Construise camera obscură cu chiuvete din oţel
-
inoxidabil, un pat care se mărea
-
şi se mişca în sus și-n jos cu un cric uriaş,
-
o colecţie de culori luminoase,
-
un perete alb de sticlă prin care se vedeau imprimeurile,
-
o sârmă de rufe care rula din perete.
-
Mama îşi construise o cameră obscură.
-
A transformat-o în casa ei.
-
S-a îndrăgostit de bărbatul cu mâini de basketball,
-
și de modul în care se uita la lumină.
-
S-au căsătorit. Au avut un copil.
-
S-au mutat într-o casă de lângă parc.
-
Dar au păstrat podul de pe Strada Wooster
-
pentru petreceri de aniversări şi căutări de comori.
-
Copilul a schimbat tonurile de gri.
-
A umplut albumul foto al părinţilor cu baloane roşii
-
şi glazură galbenă.
-
Copilul a crescut într-o fată fără pistrui,
-
cu un zâmbet strâmb,
-
care nu înţelegea de ce prietenii nu aveau camere obscure în casă,
-
nu şi-a văzut părinţii sărutându-se,
-
nu i-au văzut ţinându-se de mână.
-
Într-o zi, un alt copil a apărut.
-
Acesta avea părul drept şi obrajii bucălaţi.
-
L-au numit dulce cartofior.
-
Când ea râdea, el râdea aşa de tare,
-
încât speria porumbeii de pe scara de incendiu.
-
Toţi patru trăiau în casa de lângă parc.
-
Fata fără pistrui şi băiatul dulce,
-
tatăl basketballist şi mama din camera obscură
-
îşi aprindeau lumânările, îşi spuneau rugăciunile,
-
iar colţurile fotografiilor se îndoiau.
-
Într-o zi nişte turnuri au căzut,
-
casa de lângă parc a devenit o casă sub cenuşă, aşa că ei au evadat.
-
Cu rucsacuri, pe biciclete, către camere obscure,
dar podul din Str. Wooster
-
fusese construit pentru un artist, nu pentru o familie de porumbei
-
şi pereţi care nu ajung la tavan,
-
nu ascund ţipătul.
-
Și omul cu mâini de basketball şi-a pus armele de-o parte.
-
Nu putea lupta acest război şi nicio hartă nu arăta drumul spre casă.
-
Mâinile sale nu se mai potriveau cu aparatul foto,
-
nici cu mâinile soţiei sale,
-
nu se mai potriveau cu corpul lui.
-
Băiatul batată îşi îndesa pumnii în gură
-
până când nu mai avea nimic de spus.
-
Aşa că fata fără pistrui s-a dus în căutare de comori de una singură.
-
Pe Str. Wooster, într-o clădire cu holuri care scârţâiau,
-
şi un pod înalt de trei metri,
-
într-o cameră obscură cu prea multe chiuvete,
-
în care a găsit un bilețel
-
prins cu pioneză, ce rămăsese dinaintea turnurilor,
-
dinaintea copiilor.
-
Bilețelul spunea: "Un băiat sigur iubeşte fata care lucrează în camera obscură."
-
A durat un an înainte ca tata să ia camera din nou.
-
Prima oară, a urmat luminile de Crăciun
-
înşirate de-a lungul copacilor din New York.
-
Mici puncte de lumină care clipeau către el din cele mai întunecate colţuri.
-
Un an mai târziu călătorea prin ţară alergând după un foc de pădure,
-
l-a vânat o săptămână cu camera lui,
-
focul distrugea Coasta de Vest,
-
mistuind camioane cu 18 roţi în drumul său.
-
În cealaltă parte a ţării,
-
m-am dus la şcoală şi am scris o poezie marginea caietului.
-
Amândoi am învăţat arta surprinderii momentului.
-
Poate învăţăm arta îmbrăţişării.
-
Poate învăţăm arta de a renunţa.
-
Mulţumesc. (Aplauze)