Cum să-ți găsești o slujbă care să-ți placă

Scott Dinsmore a renunțat la un loc de muncă ce l-a făcut nefericit și și-a petrecut următorii patru ani căutând o slujbă care să-l entuziasmeze și care să aibă însemnătate. El ne dezvăluie ce a învățat, în acest discurs foarte simplu despre cum să găsești ceea ce contează pentru tine și cum să acționezi apoi în acest sens.

Oau, ce onoare!

Mereu m-am întrebat cum ar fi să fiu aici.

Acum opt ani, am primit cel mai prost sfat
de carieră din viața mea.

Un prieten mi-a spus:

„Nu te îngrijora de cât de mult
îți place ceea ce muncești acum.

Trebuie doar să-ți îmbogățești CV-ul."

Tocmai venisem din Spania
unde am locuit o perioadă

și mă angajasem la o firmă de top.
„E fantastic!”, îmi ziceam.

„O să am un mare impact în lume”.
Aveam foarte multe idei.

În vreo două luni, am observat că zilnic,

la 10 dimineața, aveam un impuls ciudat

de a mă da cu capul
de monitorul calculatorului.

Nu ştiu dacă s-a mai simţit cineva aşa.

La scurt timp am observat
că toţi competitorii din domeniu

automatizaseră deja slujba mea.

Asta imediat după primirea sfatului
„înțelept” de a-mi îmbogăţi CV-ul.

Încercând să-mi dau seama

ce voi face în continuare
pentru a schimba lucrurile,

am citit un sfat complet diferit,
de la Warren Buffett care spunea:

„Să te angajezi pentru a-ți îmbogăți CV-ul
e precum a păstra sexul pentru bătrâneţe."

(Râsete)

Să citesc asta a fost tot ce mi-a trebuit.

În două săptămâni, mi-am dat demisia
şi am plecat cu un singur gând:

să găsesc ceva unde să pot da greş.
Atât de greu îmi era.

Voiam să am un fel de impact.
Nu conta ce anume.

Şi mi-am dat seama destul de repede
că nu eram singurul:

se pare că peste 80% din oamenii din jur
nu se bucură de slujba lor.

Bănuiesc că asta
nu se aplică celor prezenți,

dar la această medie
a ajuns Deloitte prin studiile sale.

Voiam să aflu ce îi diferenţiază
pe aceşti oameni,

cei care muncesc din pasiune
şi schimbă lumea,

cei care se trezesc inspiraţi zilnic

şi acei oameni, cei 80%
care trăiesc într-o disperare tăcută.

Am început să-i intervievez
pe acești oameni pasionați,

am citit cărţi şi am condus studii de caz,

300 de cărţi în total,
despre scop şi carieră,

am aprofundat de unul singur
din motivul egoist de a...

de a găsi slujba
ce nu-mi puteam permite s-o ratez,

ce era pentru mine.

Dar pe măsură ce făceam asta,
tot mai mulţi oameni mă întrebau:

„Te preocupă cariera.

Nu-mi place munca mea.
Putem lua prânzul împreună?"

„Sigur", răspundeam.
Dar trebuia să îi avertizez,

deoarece rata demisiilor
cauzate de mine era de 80%.

Dintre oamenii cu care luam prânzul,
80% îşi dădeau demisia

în termen de două luni.

Eram mândru de asta
şi nu foloseam ceva magic.

Puneam doar o întrebare simplă.

„De ce faci ceea ce faci?"

Adesea, răspunsul era:

„Pentru că cineva mi-a spus
că aşa trebuie."

Mi-am dat seama că mulţi dintre noi

urcă o scară pe care cineva
le-a spus că trebuie s-o urce,

dar la final află că se sprijină
pe peretele greşit

sau chiar pe niciunul.

Cu cât am stat mai mult
cu aceşti oameni şi am analizat problema,

m-am întrebat cum ar fi
să creăm o comunitate,

un loc unde oamenii să se simtă integrați

şi unde e OK să faci lucrurile diferit,

unde se încurajează
alegerea drumului mai puţin bătătorit

şi care inspiră oamenii să se schimbe?

Asta a devenit mai târziu
ce numesc eu acum Live Your Legend,

și vă voi explica imediat.

Pe măsură ce am făcut aceste descoperiri,
am observat un tipar

constând în trei lucruri simple

pe care le au în comun acești oameni
pasionați și deschizători de drumuri,

fie că eşti Steve Jobs

sau proprietarul brutăriei
din colţul străzii.

Dar ai un loc de muncă
care te reprezintă.

Vreau să le împărtăşesc cu voi
ca să le putem utiliza ca perspectivă

pentru restul zilei
și sper, pentru tot restul vieţii.

Primul dintre cele trei lucruri

ce caracterizează un om pasionat
de munca sa

este de a deveni expert
în a te cunoaşte pe tine însuţi

pentru că dacă nu ştii ce anume cauţi,

nu o să găseşti niciodată.

Și nimeni nu o va face în locul nostru.

Nu există niciun curs la facultate
despre pasiune, obiective şi carieră.

Nu ştiu de ce un aşa curs
nu este obligatoriu,

dar nici nu vreau să pornesc discuția.

Petreci mai mult timp alegând un televizor

decât alegându-ţi specializarea
şi domeniul de studiu.

Ideea e că trebuie
să ne dăm singuri seama

şi avem nevoie de o structură,
de o cale de a cerceta acest lucru.

Aşadar, primul pas e să identificăm
care ne sunt punctele forte unice.

Care sunt lucrurile care ne plac,
pentru care ne trezim dimineaţa,

fie că suntem sau nu plătiţi,
cele pentru care oamenii ne mulţumesc.

„Strengths Finder 2.0”
e o carte şi o aplicaţie online.

O recomand cu încredere
pentru a-ţi găsi talentul înnăscut.

Apoi, care ne sunt priorităţile
când luăm decizii?

Ne pasă de oameni, de familie, de sănătate

sau de realizări, succes și toate cele?

Trebuie să ne dăm seama
din ce motiv luăm aceste decizii

pentru a afla din ce e compus
sufletul nostru,

pentru a nu-l vinde
unei cauze de care nu ne pasă.

Următorul pas se referă
la experienţele noastre.

Toţi avem astfel de experienţe.
Învăţăm în fiecare zi, în fiecare minut,

despre ce iubim sau urâm,

despre lucrurile
la care suntem buni sau nu.

Iar dacă nu acordăm atenţie
acestor aspecte,

nu asimilăm acea informaţie

şi nu o aplicăm toată viaţa,
totul e în zadar.

În fiecare zi şi săptămână,
în fiecare lună a anului,

aloc timp pentru a reflecta
la ce a mers bine, ce a mers rău

şi ce vreau să repet,
ce pot aplica mai mult în viaţă.

Chiar mai mult de atât,
sunt acei oameni, în special azi,

care ne inspiră și fac lucruri
ce ne fac să spunem

„Oh, Doamne, uită-te la Jeff!
Vreau să fiu ca el."

De ce spui asta? Ține un jurnal.

Scrie ce te inspiră la ei.

Sigur, nu întreaga lor viață,

dar orice ar fi, notează,

pentru ca în timp să ai o listă

pe care o poți aplica în propria viață
ca să ai o existență mai pasionată

și un impact mai bun.

Începând să punem aceste lucruri la un loc

putem defini cu adevărat
ce înseamnă succesul pentru noi,

iar fără aceste diverse părți
ale compasului, este imposibil.

Ajungem în situația
în care urmăm un scenariu de viață

pe care toți par să-l trăiască
urcând scara care nu duce nicăieri.

E ca în Wall Street 2,
dacă l-a văzut cineva.

Un angajat îl întreabă
pe CEO-ul bancher de pe Wall Street:

„Care este prețul tău?
Toată lumea are unul,

care e suma de bani
după care vei lăsa totul în urmă?".

El răspunde: „E simplu. Mai mult."

Și zâmbește.

E tristă starea multor oameni

care nu au alocat timp
să înțeleagă ce contează pentru ei,

care tot fac lucruri
nesemnificative pentru ei,

dar le fac pentru că toată lumea
spune că așa trebuie.

Dar odată ce am stabilit acest cadru,

putem începe să identificăm
ceea ce ne face să simțim că trăim.

Înainte de asta, o pasiune
se poate ivi brusc ca o oportunitate

sau poate în sfera muncii tale,
unde i-ai putea da cu piciorul

fiindcă nu știi s-o identifici.

Dar odată ce o faci, poți vedea ceva
conform cu puterile tale,

cu valorile tale, persoana care ești,

așa că-ți vei însuși această informație,
vei face ceva cu ea

o vei urmări și vei încerca
să lași un impact prin ea.

Live your Legend
și mișcarea pe care am creat-o

nu ar fi existat dacă nu aveam
această busolă spre a descoperi că:

„Oau, asta e ceva ce vreau să aprofundez
și care va schimba ceva.”

Nu vom găsi niciodată ce căutăm
dacă nu știm ce căutăm,

dar odată ce avem această imagine,
această busolă,

vom putea trece la pasul următor —
și nu sunt eu cel de acolo —

de a face imposibilul
și a ne depăși limitele.

Două cauze împiedică oamenii să acționeze.

În primul rând, își spun că nu o pot face

sau oamenii din jur le spun asta.

Oricum, începem să credem în asta.

Fie renunțăm, fie nu începem
de la bun început.

Ideea e că totul e imposibil
până când cineva izbăvește.

Fiecare invenție,
fiecare lucru nou din univers,

a fost întâi considerat o nebunie.

Mila parcursă în patru minute
de Roger Bannister

era o imposibilitate fizică

până când acesta a făcut-o.

Și apoi ce s-a întâmplat?

Două luni mai târziu, 16 oameni
au depășit acest record.

Lucrurile din capul nostru,
pe care le credem imposibile

sunt deseori etape
ce se așteaptă realizate,

dacă reușim să forțăm puțin limitele.

Și cred că asta începe probabil
cu forma și capacitatea fizică,

mai mult decât orice,
fiindcă putem controla asta.

Dacă nu crezi că poți alerga un km,

demonstrează-ți că poți alerga
doi sau trei km

sau un maraton,
sau să pierzi două kilograme sau orice,

realizezi că încrederea se formează

și poate fi transferată și celorlalți.

M-am apucat de acest obicei
împreună cu prietenii mei.

Avem acest grup mic.
Obișnuim să ne aventurăm

și recent am ajuns într-un loc nesigur.

Sunt terifiat de ape adânci și întunecate.

Nu știu dacă mai are cineva frica asta

după vizionarea repetată a filmelor
Fălci 1, 2, 3 și 4,

de vreo șase ori copil fiind.

Dar orice e aici deasupra,
dacă e tulbure, pot deja să simt.

Jur că e ceva acolo.

Chiar dacă e lacul Tahoe cu apa sa dulce,

frica total nefondată, ridiculă,
tot e acolo.

Oricum, acum trei ani
mă aflam pe acest remorcher,

chiar aici, în golful San Francisco.

Era o zi torențială
și oamenilor li se făcea rău pe barcă,

iar eu stăteam într-un costum de scafandru
și priveam pe fereastră

gândindu-mă cu teroare
că voi înota curând spre moarte.

Voi încerca să înot la podul Golden Gate.

Și intuiesc că unii oameni din camera asta
au făcut asta deja.

Stau acolo și amicul meu, Jonathan,
care m-a convins s-o fac,

vine la mine și vede starea în care sunt.

Și-mi spune: „Scott,
ce poți păți în cel mai rău caz?”

Porți un costum de scafandru.
Nu te vei scufunda.

Și dacă n-o poți face,
sari pe unul dintre cele 20 de caiace.

Iar dacă ne atacă un rechin,
de ce crezi că te va alege

când sunt alți 80 de oameni în apă?
Deci, mulțumesc de ajutor.

Și apoi a zis: „Serios,
distrează-te. Mult noroc.”

Și se scufundă și înoată.

Se pare că încurajarea a funcționat,
am avut un sentiment de calm absolut

și cred că se datorează
faptului că Jonathan avea 13 ani.

(Râsete)

Și din cei 80 de înotători din ziua aia,

65 dintre ei aveau între 9 și 13 ani.

Gândește-te cât de diferit
ai fi abordat lumea ta

dacă la 9 ani ai fi aflat
că poți înota o milă și jumătate

în apă de 13 grade Celsius
din Alcatraz până în San Francisco.

Câte provocări ai fi acceptat?

La ce nu ai fi renunțat?
Ce ai fi încercat?

Pe măsură ce mă aproprii de destinație
ajung la Aquatic Park,

ies din apă

și văd că jumătate din copii
au terminat deja,

așă că mă încurajau cu entuziasm.

Și mi-a înghețat creierul —
dacă a înotat cineva în golf,

și încercam să mă încălzesc
și să urmăresc cum oamenii ajung la final.

Văd un copil și ceva nu părea în regulă.

Se zbătea așa.

Abia reușea să tragă puțin aer
înainte să-și cufunde iar capul sub apă.

Și observ că se uitau și alți părinți

și jur că se gândeau
la același lucru ca mine:

de asta nu lași copii de nouă ani
să înoate din Alcatraz.

Asta nu era oboseală.

Din senin, doi părinți
fug spre el să-l prindă

și îl poartă pe umeri
scoțându-l afară uite așa,

complet vlăguit.

Apoi, din senin, mai fac câțiva pași

și îl așează în scaunul său cu rotile.

Își ridică pumnii strânși în semn
de victorie cu o exuberanță de nedescris.

Încă simt căldura și energia acelui băiat

când și-a atins scopul.

Îl văzusem mai devreme în ziua aceea,
în scaunul său cu rotile.

Dar nu mă gândem că va înota.

Unde va ajunge el în 20 de ani?

Câți i-au spus că n-o poate face,
că va muri încercând?

Demonstrezi oamenilor și ție că poți,

că te poți forța puțin câte puțin

să realizezi ce tu consideri posibil.

Nu trebuie să fii
cel mai rapid maratonist din lume,

ci doar să-ți depășești
propriile imposibilități

și să începi cu pași mărunți.

Și cel mai bun mod de a face asta

e să te înconjori de oameni pasionați.

Cel mai rapid mod de a realiza
ce nu crezi că poți face,

e să te înconjori de oameni
care fac deja asta.

Un citat de Jim Rohn spune așa:

„Ești media celor cinci persoane
cu care îți petreci cel mai mult timp.”

Nu există truc mai mare în istoria lumii

de a pleca de unde ești acum
și a ajunge unde vrei să fii,

decât prin oamenii
cu care alegi să te înconjuri.

Ei schimbă totul și e un lucru dovedit.

În 1898, Normal Triplett a realizat
acest studiu cu câtiva cicliști

și a măsurat timpii lor în jurul pistei

în grup și individual.

A descoperit că de fiecare dată,
cicliștii din grup erau mai rapizi.

Acest lucru s-a tot repetat
în diferite circumstanțe ale vieții

și dovedește mereu același lucru,

că oamenii din jurul tău contează
și mediul înconjurător e totul.

Controlul depinde de tine,
poate avansa în ambele direcții.

80% din oameni
sunt nemulțumiți de slujba lor,

adică majoritatea, nu din camera asta,
ci de oriunde altundeva,

încurajează complacerea și ne împiedică
să facem ce contează pentru noi,

așa că trebuie
să gestionăm aceste împrejurimi.

Am fost și eu în situația asta...

ca exemplu personal, acum câțiva ani.

Ați avut vreodată un hobby sau o pasiune
pentru care ați dat totul,

în care ați investit mult timp
și pe care voiați s-o numiți o afacere,

dar nimeni nu-i acorda atenție
și nu producea vreun ban?

Am trăit asta timp de patru ani
încercând să clădesc Live Your Legend,

pentru a ajuta oamenii să facă
lucrurile la care țin și-i inspiră

și am dat tot ce am putut,

dar numai trei oameni îmi acordau atenție

și sunt cu toții aici:
mama, tata și soția mea, Chelsea.

Vă mulțumesc de susținere.

(Aplauze)

Și atât de mult mi-am dorit,
dar a stagnat timp de patru ani

și eram pe cale să renunț,

dar chiar atunci

m-am mutat în San Francisco
și am început să cunosc oameni interesanți

cu stiluri de viață pline de aventură,

oameni cu afaceri, bloguri și site-uri

despre pasiunile lor
și care ajutau oamenii semnificativ.

Unul dintre prietenii mei
are acum opt membri de familie

și își întreține familia

cu un blog la care scrie
de două ori pe săptămână.

Tocmai s-au întors după o lună
petrecută în Europa împreună.

Am fost uluit.
Cum se poate așa ceva?

Am devenit incredibil de inspirat de asta

și în loc să mă plafonez,
am decis să iau lucrurile în serios.

Am făcut tot ce am putut
să-mi petrec timpul,

fiecare oră din zi,
încercând să urmăresc acești oameni,

să ies cu ei, să bem bere
și să mergem la sală, orice activitate.

Și după patru ani de stagnare,

în curs de șase luni petrecute cu aceștia,

comunitatea Live Your Legend s-a înzecit.

Peste alte 12 luni,
a crescut de 160 de ori.

Și azi, peste 30.000 de oameni
din 158 de țări

utilizează lunar uneltele noastre
privind conectarea și cariera.

Acei oameni au creat comunitatea
de oameni pasionați

care au inspirat ideea la care am visat

pentru Live Your Legend acum mulți ani.

Oamenii schimbă totul și de asta...

te întrebi ce se întâmplă.

Timp de patru ani nu știam
pe nimeni în acest domeniu

și nici nu știam că există,
că oamenii pot face asta,

că poți mobiliza așa ceva.

Apoi eram în San Francisco
și toată lumea din jurul meu făcea asta.

A devenit ceva normal și gândirea mea
a trecut de la cum s-o fac,

la cum adică să n-o fac.

Și atunci, când se va întâmpla asta,
acel comutator din capul tău,

îți zguduie întreaga ta lume.

Și fără să încerci măcar,
standardele tale ajung de aici, aici.

Nu trebuie să-ți schimbi țelurile,
trebuie doar să-ți schimbi mediul.

De asta iubesc să fiu în preajma
acestui grup de oameni,

de ce iau parte
la fiecare eveniment TED posibil

și le urmăresc de pe iPad,
în drum spre serviciu, orice ar fi.

Pentru că ăsta e grupul de oameni
care inspiră posibilitate.

Am avut la dispoziție mai mult de o zi
de petrecut împreună.

Pentru a rezuma,
în materie de acești trei piloni,

toți au un lucru în comun,
mai mult decât orice.

Sunt 100% controlați de noi.

Nimeni nu-ți poate spune
că nu poți învăța despre tine,

că nu-ți poți forța limitele,

afla propriile incapacități
și a le depăși.

Nu ți se poate zice că nu te poți încercui
de oameni care te inspiră

sau scăpa de oamenii
care te demoralizează.

Nu poți controla o recesiune.

Nu poți controla o concediere
sau un accident de mașină.

Nu putem controla majoritatea lucrurilor.

Dar aceste trei lucruri țin total de noi

și ne pot schimba întreaga lume dacă
alegem să facem ceva în privința asta.

Ideea e că începe să se întâmple
la un nivel la scară largă.

Tocmai am citit în Forbes, guvernul SUA
a declarat pentru prima dată

că mai mulți oamenii și-au dat demisia

decât au fost concediați.

Credeau că e o anomalie,
dar s-a întâmplat timp de trei luni.

În vremuri în care oamenii afirmă
că e un mediu destul de dificil,

oamenii se satură de o viață regizată,

de lucrurile care ți se spun să le faci,

în schimbul celor
care contează pentru ei și îi inspiră.

Și ideea e că oamenii realizează
această posibilitate,

că singurul lucru care îi limitează
este imaginația.

Nu mai e un clișeu.

Nu-mi pasă ce te pasionează
sau ce hobby ai.

Dacă îți place să tricotezi,
poți găsi pe cineva expert în asta

și poți învăța de la el. E o nebunie.

Despre asta vorbim azi,
să învățăm de la cei ce iau cuvântul.

Zilnic, creăm un profil acestor oameni
pe Live your Legend,

pentru că atunci când oamenii obișnuiți
fac ceva extraordinar,

putem și noi sta prin preajmă

și devine normal.

Nu trebuie să fii Gandhi sau Steve Jobs
să faci ceva nebunește.

Trebuie doar să faci
ceea ce contează pentru tine

și cu un impact ce doar tu îl poți crea.

Că tot vorbeam de Gandhi,
a fost un avocat-recuperator,

așa am auzit termenul,

și a fost chemat de o cauză mai mare,
ceva important pentru el,

ceva ce nu putea să nu o facă.

Trăiesc după un citat de-al său:

„Întâi te vor ignora,
apoi vor râde de tine,

apoi se vor lupta cu tine,
apoi vei câștiga.”

Totul e imposibil
până când cineva o face.

Poți sta cu oamenii
care îți spun că nu se poate

și spun că e o prostie să încerci

sau te poți înconjura de oameni
care inspiră posibilitate,

oamenii din această sală.

Eu văd asta ca pe o responsabilitate
de a arăta lumii

că ce e considerat imposibil
poate deveni un nou normal.

Și deja se întâmplă asta.

Întâi, să facem lucrurile care ne inspiră,

ca să-i inspirăm apoi pe ceilalți
să facă ceea ce îi pasionează.

Dar nu putem face asta

dacă nu știm ce căutăm.

Trebuie să lucrăm la noi,

să intenționăm aceste descoperiri.

Îmi imaginez o lume unde 80% din oameni
fac ceea ce iubesc.

Cum vi s-ar părea?

Cum ar fi această inovație?
Cum ați trata oamenii din jurul vostru?

Lucrurile ar începe să se schimbe.

Pe măsură ce terminăm,
mai am o singură întrebare

și cred că e singura care contează.

Și anume, ce crezi că nu poți realiza?

Descoperă-l, trăiește-l,

nu doar pentru tine,
ci pentru toți cei din jurul tău,

pentru că asta va începe să schimbe lumea.

Ce fel de muncă
nu-ți poți permite să ratezi?

Vă mulțumesc.

(Aplauze)