Cine ești, cu adevărat? Puzzle-ul personalității

Ce anume ne face să fim ceea ce suntem? Psihologilor le place să vorbească despre trăsăturile noastre sau despre caracteristicile care definesc ceea ce suntem. Dar Brian Little este interesat mai degrabă de momentele în care transcendem aceste trăsături — uneori deoarece cultura ne-o cere, alteori pentru că noi înșine ne-o cerem. Urmăriți-l Brian Little pe măsură ce disectă diferențe surprinzătoare între introvertiți și extrovertiți și explică de ce personalitatea ta ar putea fi mai maleabilă decât crezi.

Sunteți un grup de oameni
cu adevărat fascinant...

pentru un psiholog.

(Râsete)

În ultimele zile, am avut ocazia

să trag cu urechea
la unele din conversațiile voastre

și să văd felul în care interacționați.

Cred că deja pot spune

că există 47 de persoane în public

care în acest moment

prezintă simptome psihologice
despre care aș vrea să vă vorbesc azi.

(Râsete)

Mă gândeam că ați vrea
să știți despre cine vorbesc.

(Râsete)

Dar în loc să vă arăt cu degetul,

ceea ce ar fi nejustificat și indiscret,

m-am gândit să vă vorbesc
despre câteva fapte și povești

în care v-ați putea regăsi.

Lucrez într-un domeniu de cercetare
numit psihologia personalității,

parte integrantă
a științei personalității

ce acoperă un întreg spectru tematic,
de la neuroni la terapie narativă.

Ceea ce încercăm să facem,

în felul nostru,

e să înțelegem cum fiecare dintre noi --

fiecare dintre voi ---

e, din anumite puncte de vedere,

la fel ca toţi oamenii,

la fel ca anumiți oameni

și ca nimeni altcineva.

Acum, probabil că deja vă spuneţi

„Nu sunt fascinant.

Sunt pe locul 46 în topul plicticoșilor
din Emisfera de Vest.

Sau poate vă spuneţi:

„Sunt fantastic,

chiar dacă cei mai mulţi
mă consideră un mare prostănac."

(Râsete)

Eticheta de plicticos și prostănac inerent
pe care v-o aplicați singuri

e ceea ce, pe mine, ca psiholog,
mă fascinează la voi.

Să vă explic de ce.

Una dintre cele mai importante abordări
în știința personalităţii,

psihologia trăsăturilor de caracter,

vă clasifică pe baza a cinci dimensiuni
distribuite normal

şi care descriu aspecte universal valabile
de diferențiere a oamenilor.

Formează acronimul DCEAN

„D” vine de la „deschidere faţă de nou”,

în opoziţie cu cei ce sunt mai închişi.

„C” vine de la „conştiinciozitate”,

în contrast cu cei ce au
o abordare mai apatică a vieţii.

„E” - „extraversiune”,
în contrast cu oamenii mai introvertiţi.

„A” - „agreabil”,

în contrast cu cei
incontestabil dezagreabili.

„N” - „nevrotic”,

în contrast cu indivizii
mai stabili emoțional.

Toate aceste trăsături
influenţează starea noastră de bine,

modul în care ne decurge viaţa.

Ştim, de exemplu,

că deschiderea şi conştiinciozitatea
prevestesc succesul în viaţă,

dar oamenii deschişi obţin succesul
dacă sunt îndrăzneţi

şi, câteodată, ciudaţi.

Oamenii conştiincioşi obţin succesul
respectând termenele limită,

perseverând şi fiind pasionaţi.

Extraversiunea şi agreabilitatea
conduc amândouă

la buna colaborare cu oamenii.

Pe extrovertiţi, de exemplu,
îi consider fascinanţi.

Uneori le spun studenților mei
câte un lucru elementar

care ar putea fi revelator
în privinţa personalităţii lor:

Le spun că e practic imposibil ca adulții

să-şi lingă cotul.

(Râsete)

Ştiaţi asta?

Deja, unii dintre voi au încercat
să-şi lingă cotul.

Dar extrovertiţii dintre voi

sunt probabil cei care
nu numai că au încercat,

dar chiar au reuşit
să lingă cotul vecinului de scaun.

(Râsete)

Aceştia sunt extrovertiţii.

Am să vă spun mai multe
despre extraversiune

pentru că e importantă şi fascinantă

şi ne ajută să înţelegem ceea ce eu numesc
cele trei naturi ale noastre.

Mai întâi natura noastră biogenică -
neurofiziologia noastră.

Apoi cea sociogenică,
sau a cea de-a doua natură,

legată de aspectele sociale
şi culturale ale vieţilor noastre.

A treia natură e cea care vă face
să fiţi voi - idiosincrasia -

ceea ce eu numesc
natura voastră „idiogenică”.

Să vă explic.

Una din caracteristicile extrovertiţilor
e nevoia de stimulare.

Stimularea poate fi obţinută
prin găsirea lucrurilor interesante:

zgomote puternice, petreceri
şi evenimente sociale aici, la TED --

veți vedea extrovertiţii
formând un nucleu magnetic.

Se adună toţi laolaltă.

V-am văzut.

Introvertiţii stau mai degrabă
în spaţiile liniştite

de la etajul doi,

unde pot reduce stimularea -

şi pot fi percepuţi în mod eronat
ca fiind antisociali,

dar nu sunteţi neapărat antisociali.

Ar putea însemna
doar că vă descurcaţi mai bine

când puteţi reduce nivelul stimulării.

Uneori e o stimulare internă,
din corpul vostru.

Cofeina, de exemplu, e mult mai utilă
extrovertiţilor decât introvertiţilor.

Când extrovertiţii vin la birou
la nouă dimineaţa

şi spun: „Chiar am nevoie
de o ceaşcă de cafea”,

ei nu glumesc --

chiar au nevoie.

Introvertiţii nu procedează așa,

mai ales dacă sarcinile
în care sunt implicați -

chiar și cu puţină cafea băută -

dacă acele sarcini sunt urgente

şi multe,

introvertiţii ar putea da impresia
că nu țin pasul cu volumul de muncă.

Dar e o impresie falsă.

Astea sunt consecinţele
cu adevărat fascinante:

nu suntem mereu ceea ce părem a fi

şi astfel ajung la următorul punct.

Aş spune, înainte să ajung la asta,

ceva despre raportul sexual,

deşi s-ar putea să nu am timp.

Dacă vreţi, să vă spun -

da, vreţi?

Bine.

(Râsete)

S-au făcut studii

privind frecvenţa cu care
oamenii se unesc în actul conjugal,

pe categorii: bărbaţi, femei,
introvertiţi, extrovertiţi.

Ce credeţi?

De câte ori pe minut -

mă scuzați, ăla era studiul
despre şobolani -

(Râsete)

De câte ori pe lună

o fac bărbaţii introvertiţi?

3,0.

Bărbaţii extrovertiţi?

Mai mult sau mai puţin?

Da, mai mult.

5,5 - aproape de două ori mai mult.

Femeile introvertite: 3,1.

Femeile extrovertite?

Sincer, ca bărbat introvertit,

vă voi explica mai târziu -

sunt eroice.

7,5.

Ele nu doar că rezolvă
toţi bărbaţii extrovertiţi,

dar iau şi câţiva introvertiţi.

(Râsete)

(Aplauze)

Comunicăm diferit,
extrovertiţii şi introvertiţii.

Când relaţionează, extrovertiţii

își doresc un raport social
punctat de o apropiere strânsă.

Preferă să stea aproape
ca să comunice confortabil.

Le place să mențină contactul vizual

sau schimburile de priviri.

Unele studii au arătat

că folosesc mai multe diminutive
când întâlnesc pe cineva.

Dacă un extrovertit întâlneşte un Ion,

se transformă repede în „Ionică”
şi apoi „Nelu”,

iar apoi în „Neluţule dragă”.

(Râsete)

Pentru introvertiţi însă,

va rămâne Ion până ce va primi
acordul de a se apropia

din partea interlocutorului.

Vorbim diferit.

Extrovertiţii preferă exprimarea
răspicată, concretă, simplă.

Introvertiţii preferă -
trebuie să vă spun iar

că sunt cel mai extrem introvertit
pe care vi-l puteţi imagina -

noi vorbim diferit.

Preferăm propoziţii cu un context complex,

contingente,

cu dublu înțeles -

(Râsete)

Mai mult sau mai puţin.

(Râsete)

Ca să spun așa.

(Râsete)

Fără a fi prea clari -

cam aşa.

Când vorbim,

una spunem și alta înțelegem.

Am avut un contract de consultanţă
cu un coleg

care e cât se poate de diferit de mine.

În primul rând: se numeşte Tom.

Eu, nu.

(Râsete)

Doi: are 2 metri.

Tind să cred că nu e și cazul meu.

(Râsete)

Şi trei: el e extrovertitul tipic.

Eu sunt profund introvertit.

Mă suprasolicit,

nu pot nici să beau o ceaşcă de cafea
după ora trei după-amiază

și să mă aștept să adorm seara.

La acest proiect ni s-a alăturat
un tip numit Michael.

Iar Michael aproape că a dus proiectul
într-un punct mort.

Așa că persoana care-l sprijinea
ne-a întrebat pe Tom și pe mine:

Ce ne facem cu Michael?

Am să vă spun de îndată ce a răspuns Tom.

A vorbit în clasicul stil extrovertit.

Iată ce au reținut urechile extrovertite
din spusele mele

care reflectau binișor realitatea.

Am spus: „Michael are uneori tendința

de a se comporta într-un fel în care
poate fi perceput de unii din noi

ca fiind probabil mai autoritar
decât s-ar cuveni.”

(Râsete)

Tom își dă ochii peste cap și spuse:

„Brian, e exact ceea ce am spus:

e un măgar!”

(Râsete)

(Aplauze)

Fiind un introvertit,

aș putea face o aluzie subtilă
la anumite calități măgărești

din comportamentul acestui om,

dar nu am să arunc apelativul
care începe cu „m”.

(Râsete)

Dar extrovertitul spune:

„Dacă merge ca unul, dacă vorbește
ca unul, așa am să-i și spun".

Una spunem, alta înțelegem.

Acum vă întreb: merită să acordăm atenție
acestui lucru?

Desigur.

E important să fim conștienți de asta.

Doar asta suntem noi?

Doar un mănunchi de trăsături?

Nu.

Amintiți-vă, sunteți la fel
ca alte persoane

și ca nimeni altcineva.

Și cum rămâne cu propria specificitate?

Ca Elizabeth sau George,

ați putea avea în comun
extroversiunea sau nevrotismul.

Există oare niște trăsături distinctive
elisabetiene în comportamentul vostru

sau trăsături individuale giorgiene

care să ne facă să înțelegem că sunteți
mai mult decât un mănunchi de trăsături?

Care să ne facă să vă iubim?

Nu numai pentru că sunteți
un anumit gen de persoană.

Nu mă simt bine
punând toată lumea în aceeași oală.

Nici nu mi se pare corect pentru oală.

Deci, ce anume ne face diferiți?

Acțiunile în care ne angrenăm
pe parcursul vieții: proiectele personale.

Aveți un proiect personal chiar acum

și poate că nimeni din sală
nu știe asta.

Are legătură cu copilul tău --

ați fost la spital de trei ori

și încă nu au găsit cauza problemei.

Sau ar putea fi mama ta.

Și te comporți altfel decât de obicei.

Acestea sunt trăsături libere.

Ești o persoană foarte agreabilă,
dar ai un comportament dezagreabil

pentru a elimina bariere
puse de amorțeala administrativă

la spital,

pentru a obține ceva pentru mama ta
sau pentru copilul tău.

Ce sunt aceste trăsături libere?

Ele apar când intrăm într-un rol anume

pentru a avansa un proiect valoros
în viața noastră.

Aceste trăsături contează cu adevărat.

Nu întreba oamenii
ce fel de persoană ești,

ci care sunt proiectele lor de suflet.

Așa activăm aceste trăsături.

Sunt un introvertit,

dar am un proiect de suflet: predatul.

Sunt profesor universitar.

Și-mi ador studenții

și domeniul de activitate.

Aștept cu nerăbdare să le spun
ce e nou, captivant,

ce aștept cu nerăbdare să le spun.

Mă comport ca un extrovertit,

pentru că la 8 dimineața

studenții au nevoie de un pic de umor,

un pic de implicare pentru a depăși

zile intense de studiu.

Dar trebuie să fim foarte prudenți

când ne comportăm în mod diferit
pe o perioadă prea lungă.

Uneori am putea descoperi
că nu avem grijă de noi înșine.

De exemplu, după o perioadă
pseudo-extrovertită,

am nevoie să mă reîncarc undeva,
de unul singur.

Așa cum Susan Cain a spus
în cartea sa, Liniște,

într-un capitol ilustrând
ciudatul profesor canadian

care preda la acea vreme la Harvard,

Uneori mă duc la toaleta bărbaților

pentru a scăpa de supliciile
extrovertiților

(Râsete)

Îmi amintesc o zi anume, mă retrăsesem
într-o cabină de toaletă

ca să evit hiperstimularea.

Un extrovertit vine lângă mine,

nu în cabina mea,
ci în cabina vecină

și aud diferite zgomote evacuatoare

pe care noi le detestăm,
chiar și pe cele proprii.

de asta tragem apa
în timpul și după ce terminăm.

(Râsete)

Și apoi am auzit
o voce gravă spunând:

Heeei, sunteți dvs., Prof. Little?

(Râsete)

Dacă există ceva care să constipe
un introvertit 6 luni,

e pălăvrăgeala de pe WC.

(Râsete)

Acolo mă îndrept acum.

Nu mă urmați.

Mulțumesc.