Viaţa e uşoară. De ce ne-o îngreunăm? - Jon Jandai la TEDxDoiSuthep

Jon e un fermier din nord-estul Thailandei care ne împărtăşeşte revelaţiile şi sfaturile sale despre cum să trăim o viaţă uşoară şi fericită. A pus bazele centrului Pun Pun, unui centru pentru o viaţă sustenabilă şi se străduieşte încontinuu să găsească moduri mai simple prin care oamenii să-şi satisfacă nevoile elementare.

Există o frază pe care mereu am vrut
s-o spun fiecărui om din viața mea.

Și anume: „Viața e ușoară.”

E atât de ușoară și amuzantă.

Nu gândeam la fel înainte.

Pe când eram în Bangkok, credeam
că viaţa e foarte grea şi complicată.

M-am născut într-un sat sărac
din nord-estul Thailandei

şi copil fiind,
totul era distractiv şi uşor,

dar când a apărut televizorul,
mulţi dintre noii veniţi în sat spuneau:

„Eşti sărac, va trebui
să alergi după succes.

Trebuie să mergi în Bangkok
să cauţi să ai succes în viaţă.”

Mă simţeam ruşinat, sărac.

Trebuia să plec în Bangkok.

Acolo n-a mai fost la fel de distractiv.

Trebuie să înveți, să studiezi mult
şi să muncești din greu

şi doar apoi vine succesul.

Munceam din greu cel puţin 8 ore/zi,

dar îmi permiteam să mănânc
doar un bol de tăiţei la o masă,

sau supă Tama din orez prăjit
sau ceva de genul ăsta.

Era rău şi în locul în care stăteam
– un dormitor mic, comun –

unde era foarte cald.

Am început să-mi pun întrebări.

Dacă muncesc din greu,
de ce viaţa mi-e atât de grea?

Ceva nu era în regulă,

pentru că produceam multe lucruri,
dar nu primeam suficient.

Am încercat să învăţ, să studiez.

Am încercat să urmez o facultate.

E foarte greu să înveţi la facultate
pentru că e foarte plictisitor.

(Râsete)

Am observat că majoritatea materiilor,

în toate facultăţile,
oferă cunoştinţe distructive.

Nu există cunoştinţe productive
la facultate pentru mine.

Dacă vrei să te faci arhitect sau inginer,

înseamnă că vei strica mai mult.

Cu cât aceşti oameni muncesc mai mult,
cu atât muntele va fi tot mai distrus.

Pământul fertil în bazinul Chao Praya
va fi tot mai mult acoperit cu ciment.

Distrugem tot mai mult.

Dacă mergem la facultatea de agricultură,
sau ceva în domeniul ăsta,

învăţăm doar să otrăvim,
să intoxicăm pământul şi apa

şi cum să distrugem tot.

Simt că tot ce facem e complicat şi greu.

Facem ca totul să fie greu.

Viaţa era atât de grea şi eram dezamăgit.

Am început să mă gândesc
de ce mă aflam în Bangkok.

Îmi aminteam că pe vremea când eram copil,

nimeni nu lucra 8 ore/zi,

toţi lucrau 2 ore zilnic cam 2 luni pe an,

plantând orez o lună
şi recoltându-l în alta.

În rest era timp liber,
10 luni de timp liber.

De-aia oamenii au atâtea
festivaluri în Thailanda

în fiecare lună a anului.

(Râsete)

Pentru că au atât de mult timp liber.

Iar ziua, toată lumea doarme la prânz.

Chiar şi acum în Laos,
– mergeţi în Laos dacă puteţi –

oamenii dorm după prânz.

Şi după ce se trezesc, stau la bârfă:

cum e ginerele tău,
cum e nevastă-ta, nora.

Oamenii au mult timp,

iar din cauza asta

au timp să fie cu ei înşişi.

Şi când au timp să stea cu ei înşişi,

au timp să se înţeleagă.

Când ajung să se înţeleagă pe sine,

află ce-şi doresc în viaţă.

Mulţi află că vor să fie fericiţi,

vor dragoste,
vor să se bucure de viaţă.

Aşa că ei observă multă frumuseţe
în viaţa lor

şi o exprimă în diverse moduri.

Unii sculptându-şi mânerele cuţitelor
foarte frumos,

împletind coşuri foarte frumos.

Dar acum, nimeni nu mai face asta.

Nimeni nu mai ştie să facă asta.

Oamenii folosesc plastic peste tot.

Simt că ceva nu e în regulă aici

şi nu mai pot să trăiesc astfel.

Aşa că m-am decis să abandonez
studiile universitare

şi m-am întors acasă.

Întors acasă, am început să trăiesc
cum îmi aminteam că trăiam în copilărie.

Am început să lucrez două luni pe an.

Am obţinut 4 tone de orez.

Întreaga familie, 6 persoane,

mâncăm mai puţin
de o jumătate de tonă pe an,

aşa că putem vinde o parte.

Apoi mi-am făcut două iazuri cu peşti.

Avem peşte să mâncăm tot anul.

Am plantat și o grădină micuţă,

mai mică decât o cincime de hectar

și îmi ia sub 15 minute pe zi
să am grijă de ea.

Am peste 30 de feluri de legume în ea.

Şase oameni nu putem mânca
tot ce se produce.

Avem un surplus de vândut la piaţă.

Realizăm şi venituri.

Aşa că mi se pare uşor.

De ce a trebuit să merg 7 ani în Bangkok
să muncesc din greu ca să nu am ce mânca,

când aici, muncind 2 luni pe an
şi 15 minute pe zi

hrănesc 6 persoane?

E uşor.

Înainte gândeam că proşti ca mine,

care nu iau note bune la şcoală,

nu pot avea o casă.

Pentru că oameni mai deştepţi decât mine,

premianţii clasei an de an,

au slujbe bune,

dar ei lucrează peste 30 de ani
pentru o casă.

Eu, care nu reuşesc să termin o facultate,
cum aş putea avea o casă?

E fără speranţă
pentru cei needucaţi ca mine.

Dar am început să clădesc din lut
şi e foarte uşor.

Îmi ia două ore pe zi,
de la 5 la 7 dimineaţa.

Două ore pe zi.

În trei luni am o casă.

Altui prieten, cel mai deştept din clasă,

tot 3 luni i-au trebuit să-şi facă o casă.

Dar s-a îndatorat
şi are de plătit 30 de ani pentru ea.

Aşa că, comparativ cu el,
eu am 29 de ani şi 10 luni de timp liber.

(Râsete)

Aşa că eu cred că viaţa e uşoară.

Niciodată n-am crezut
că pot construi o casă atât de uşor.

Şi continui să fac câte o casă pe an.
Măcar una pe an.

Acum, n-am bani dar am multe case.

(Râsete)

Problema mea e
în care vreau să dorm la noapte.

(Râsete)

Deci casa nu e o problemă.
Oricine-şi poate clădi una.

Copiii de 13 ani, la şcoală,

fac cărămizi împreună
şi clădesc o casă.

După o lună au bibliotecă.

Copiii pot face o casă,

o călugăriţă foarte bătrână
îşi poate clădi o colibă.

Mulţi îşi pot face o casă.

Deci e uşor.

Dacă nu mă credeţi, încercaţi,

dacă vreţi să aveţi o casă.

Următorul lucru e îmbrăcămintea.

Mă face să mă simt sărac,
de parcă aş fi urât.

Am încercat să mă îmbrac ca alţii,
ca un star de cinema,

ca să fiu mai arătos, mai frumos.

O lună am economisit bani
pentru o pereche de blugi.

I-am îmbrăcat şi la oglindă
m-am întors la dreapta, la stânga.

De fiecare dată sunt aceeaşi persoană.

Cei mai scumpi pantaloni
nu-mi schimbă viaţa.

„Sunt nebun! De ce a trebuit să-i cumpăr?”

Am pierdut o lună
pentru o pereche de pantaloni.

Nu mă schimbă.

Am început să mă gândesc la asta.

De ce e nevoie să urmăm moda?

Pentru că urmând moda,
n-o prindem din urmă niciodată,

pentru că o urmăm.

N-o mai urmaţi,
staţi unde sunteţi.

(Râsete)

Foloseşte ce ai.

Asta a fost acum 20 de ani.
De atunci nu mi-am mai cumpărat haine.

Toate hainele mele
sunt ce mi-au lăsat alţii.

Când oamenii vin în vizită,

la plecare lasă multe haine.

Aşa că am tone de haine acum.

(Râsete)

Şi când mă văd cu haine ponosite
îmi dau şi mai multe.

(Râsete)

Problema mea e că trebuie
să dau oamenilor haine foarte des.

(Râsete)

Deci e uşor.

Când n-am mai cumpărat haine,
mi-am dat seama că nu-i vorba doar de ele,

ci de altceva.

Mi-am dat seama că de câte ori cumpăr ceva

o fac pentru că-mi place

sau pentru că am nevoie.

Dacă cumpăr pentru că-mi place,
nu e bine. Greşesc.

Mă simt mult mai liber când gândesc aşa.

Ultimul lucru e
ce fac când mă îmbolnăvesc?

La început eram chiar îngrijorat
pentru că nu aveam bani.

Dar am contemplat şi asta.

Boala e un lucru normal.
Nu e ceva rău.

Boala ne reaminteşte
că facem ceva greşit în viaţă,

de aceea ne îmbolnăvim.

Când mă îmbolnăvesc, mă opresc
din ce fac ca să mă regăsesc.

Mă gândesc cu ce am greşit.

Am învăţat să folosesc apa să mă vindec,

să folosesc pământul ca să mă vindec,

să folosesc cunoştinţe de bază
ca să mă vindec.

Acum, știind că aceste 4 lucruri
sunt în puterea mea,

simt că viaţa e foarte uşoară.

Simt libertatea, mă simt liber.

Simt că nu-mi mai fac multe griji,

mi-e mai puţin teamă
şi pot face orice în viaţă.

Înainte mă îngrijoram pentru multe
şi nu reuşeam să fac nimic.

Acum mă simt liber,
ca şi cum sunt unic pe Pământ,

nimeni nu mai e ca mine
şi nu trebuie să semăn cu nimeni.

Sunt numărul 1.

Astfel de lucruri
fac viaţa uşoară, plăcută.

Apoi mi-am amintit de perioada din Bangkok

când mă simţeam copleşit.

Îmi imaginez că mulţi
gândeau ca şi mine atunci.

Aşa că am iniţiat „Pun Pun” în Chiang Mai.

Scopul principal e păstrarea seminţelor,
culegerea seminţelor,

pentru că sămânţa e mâncare
şi mâncarea e viaţă.

Fără seminţe nu există viaţă.

Fără seminţe nu există libertate.
Fără seminţe nu eşti fericit.

Pentru că viaţa ta
va depinde de altcineva,

pentru că nu ai de mâncare.

Aşa că e foarte important
să păstrezi seminţe.

Din acest motiv vrem să păstrăm seminţe.

Ăsta e principalul lucru
ce-l facem în Pun Pun.

Al doilea lucru important
e centrul de învăţare.

Vrem să avem un centru pentru noi,
în care să putem învăţa

cum să ne facem viaţa uşoară.

Pentru că am fost învăţaţi
să ne complicăm şi să ne îngreunăm viaţa.

Cum o putem face uşoară?
E simplu.

Dar nu mai ştim cum s-o facem uşoară.

Pentru că mereu ne-o complicăm

şi acum începem să învăţăm,
să învăţăm să fim împreună.

Pentru că am învăţat să ne separăm

de toţi şi de toate,
să fim independenţi,

să ne bazăm doar pe bani.

Nu mai avem nevoie
să ne bazăm unii pe alţii.

Dar acum, ca să fim fericiți,
trebuie să ne reîntoarcem,

să ne reconectăm cu noi înşine,
cu ceilalţi oameni,

să ne reconectăm spiritul cu trupul.

Deci putem fi fericiţi.
Viaţa e uşoară.

De la început şi până acum
am învăţat

că cele 4 nevoi elementare --
mâncare, casă, haine, medicamente --

trebuie să fie ieftine
şi accesibile tuturor.

Asta înseamnă civilizaţie.

Dar dacă faci aceste 4 lucruri
greu accesibile,

asta e necivilizat.

Când privim în jur, peste tot,

orice e greu de obţinut.

Parcă trăim cele mai necivilizate timpuri
din istoria umanităţii pe Pământ.

Atât de mulţi termină facultăţi,

avem atâtea facultăţi în lume,

atât de multe minţi luminate.

Dar viaţa e din ce în ce mai grea.

Pentru cine o facem atât de grea?

Pentru cine muncim din greu acum?

Ceva nu e bine. Nu e normal.

Aşa că vreau să mă reîntorc la normal.

Vreau să fiu o persoană normală,
egală cu animalele.

Păsările îşi fac cuib în 1-2 zile.

Şoarecii sapă o gaură
într-o singură noapte.

Dar oamenilor deştepţi ca noi

le trebuie 30 de ani să aibă o casă

şi unii nici nu cred
că pot avea o casă în viaţa asta.

Asta e greşit.

De ce ne distrugem spiritul
şi abilităţile atât de mult?

Cred că mie mi-a ajuns să trăiesc
o viaţă normală într-un mod anormal.

Aşa că acum încerc să fiu normal.

Dar oamenii mă privesc ca pe un anormal.
(Râsete)

Ca pe un nebun.

Dar nu-mi pasă,
fiindcă nu e vina mea.

E vina lor că gândesc aşa.

Aşa că acum duc o viaţă uşoară şi plăcută

și asta-mi ajunge.

Oamenii n-au decât să creadă ce doresc.

Nu pot rezolva nimic ce nu ţine de mine.

Ce pot să fac e să-mi schimb gândirea,
să mă ocup de gândurile mele.

Acum am gânduri plăcute,
uşoare şi mi-e destul.

Dacă cineva vrea să aibă de ales, are.

Să-ţi fie uşor sau greu depinde de tine.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)