Erica Frenkel: Aparatul universal de anestezie

Ce ar fi dacă te-ai afla într-o operaţie şi s-ar întrerupe curentul? Fără lumină, fără oxigen -- iar anestezia ta începe să îşi piardă efectul. Se întâmplă sistematic în spitale din jurul lumii, transformând procedurile de rutină în adevărate tragedii. Erika Frenkel face o demonstraţie pentru o soluţie: aparatul universal de anestezie.

Vă voi vorbi astăzi

despre designul aparaturii medicale în medii cu resurse scăzute.

Studiez sistemele de sănătate în aceste ţări.

Şi unul dintre cele mai mari lipsuri în îngrijirea medicală,

aproape în toate cazurile,

este accesul la chirurgia sigură.

Una dintre cele mai mari probleme pe care le-am găsit

care nu permite atât accesul cât şi

siguranţa operaţiilor care au loc

este anestezia.

Şi de fapt, acesta este modelul despre care ne aşteptăm

să funcţioneze pentru oferirea anesteziei

în aceste medii.

Aici avem o scenă pe care o veţi găsi

în orice sală de operaţii din SUA sau din altă ţară dezvoltată.

Acolo există pe fundal

un aparat pentru anestezie foarte sofisticat.

Şi acest aparat poate să

faciliteze operaţiile şi să salveze vieţi

pentru că a fost proiectat

special pentru acest mediu.

Pentru a opera, acest aparat are nevoie de câteva lucruri

pe care le poate oferi acest spital.

Este nevoie de un astenezist extrem de competent

cu mulţi ani de experienţă cu aparate complexe

pentru a putea monitoriza fluxul de gaz

şi pentru a menţine pacienţii în siguranţă sub anestezie

pe tot parcursul operaţiei.

Este un aparat delicat care funcţionează cu ajutorul algoritmilor computerizaţi,

şi are nevoie de grijă, o grijă deosebită, pentru a funcţiona,

şi se va strica destul de uşor.

Şi atunci când se strică, are nevoie de o echipă de ingineri în biomedicină

care îi înţeleg complexităţile,

care o pot repara, pot găsi piesele

pentru a-i permite să salveze şi alte vieţi.

Este un aparat destul de costisitor.

Are nevoie de un spital

al cărui buget îi permite să susţină un aparat

care costă mai mult de 50 sau 100.000 de dolari.

Şi într-o manieră evidentă,

şi foarte esenţială --

iar calea către concepte despre care am auzit

ilustrează acest lucru --

are nevoie de infrastructură

care poate oferi o sursă susţinută

de electricitate, oxigen comprimat

şi alte consumabile medicale

care sunt atât de importante pentru funcţionarea

acestui aparat.

Cu alte cuvinte, acest aparat necesită multe lucruri

pe care acest spital nu le poate oferi.

Aceasta este sursa de electricitate

pentru un spital dintr-o zonă rurală din Malawi.

În acest spital,

există o singură persoană cu pregătirea necesară pentru a face o anestezie,

şi este calificată

pentru că are 12, sau poate 18 luni

de pregătire în anestezie.

În spital şi în întreaga zonă

nu este nici măcar un singur inginer în biomedicină.

Aşa că atunci când aparatul se strică,

când maşina cu care lucrează se strică,

trebuie să încerce să îi dea de capăt, dar în majoritatea cazurilor, nu se poate face nimic.

Aceste aparate se vor duce direct la groapa de gunoi.

Şi preţul aparatului pe care l-am menţionat

poate reprezenta un sfert sau o treime

din bugetul anual alocat

pentru acest spital.

Şi, în final, cred că vedeţi că infrastructura nu este un punct forte.

Acest spital este conectat la o reţea energetică foarte slabă,

una care pică frecvent.

Aşadar, spitalul funcţionează frecvent

pe un generator.

Şi vă puteţi imagina, generatorul cedează

sau rămâne fără combustibil.

Iar Banca Mondială vede asta

şi estimează că un spital dintr-o ţară cu un venit scăzut

poate avea în jur de 18 pene de curent

pe lună.

De asemenea, aerul comprimat şi alte consumabile medicale

sunt articole de lux

iar stocul este frecvent epuizat

timp de luni sau chiar un an.

Aşadar pare o nebunie, dar modelul pe care îl avem acum

ia astfel de aparate

care au fost proiectate pentru mediul prezentat prima oară de mine

şi le donează sau vinde

către spitalele din acest mediu.

Nu este doar greşit,

ci de-adreptul periculos.

Unul dintre partenerii noştri la Johns Hopkins

monitoriza operaţii în Sierra Leone

acum un an.

Şi prima operaţie a zilei s-a întâmplat a fi un caz de obstetrică.

O femeie a venit, avea nevoie de urgenţă de o cezariană

pentru a putea salva viaţa ei şi a copilului ei.

Totul începuse promiţător.

Chirurgul era pe tură şi s-a pregătit.

Asistenta era acolo.

A putut să îi facă o anestezie rapid,

ceea ce era important, dată fiind natura urgentă a situaţiei.

Totul începuse bine

până când s-a întrerupt curentul.

Şi acum, în mijlocul operaţiei,

chirurgul era într-o cursă contra cronometru în terminarea operaţiei,

ceea ce el putea face -- el avea doar o lanternă pe cap.

Dar asistenta

alerga prin sala de operaţii întunecată încercând să găsească

orice altceva care ar putea să menţină pacientul sub anestezie,

să-l menţină adormit.

Pentru că aparatul ei nu funcţionează fără curent.

Iar această operaţie de rutină pe care mulţi din voi poate aţi trăit-o,

şi unii probabil o execută,

a devenit acum o tragedie.

Şi partea frustrantă este că acesta nu este un eveniment izolat;

ci se întâmplă în toată lumea în dezvoltare.

35 de milioane de operaţii sunt iniţiate în fiecare an

fără anestezie sigură.

Colegul meu, Dr. Paul Fenton,

a trăit această realitate.

Era şeful departamentului de anestezie

într-un spital din Malawi, un spital universitar.

Se ducea la serviciu în fiecare zi

într-o sală de operaţii ca aceasta,

încercând să practice anestezia şi să îi înveţe şi pe alţii cum să o facă

folosind acelaşi echipament

care a devenit nesigur, şi chiar periculos,

în spitalul său.

Şi după nenumărate operaţii

şi, după cum vă puteţi imagina, nişte tragedii îngrozitoare,

a spus, ''Gata, s-a terminat.

Trebuie să fie ceva mai bun decât asta.''

Aşa că s-a plimbat prin hol

unde erau aruncate toate aparatele care dăduseră ortul popii --

cred că ăsta este termenul ştiinţific --

şi a început să meşterească.

A luat o componentă de acolo şi una de acolo,

şi a încercat să creeze un aparat

care ar funcţiona în realitatea cu care se confrunta el.

Și a reușit să creeze ce vedeţi aici,

prototipul pentru Aparatul Universal de Anestezie --

un aparat care va funcţiona

şi va anestezia pacienţii

în toate circumstanţele oferite de spitalul lui.

Iată acum a ajuns acasă

la acelaşi spital, puţin mai dezvoltat, 12 ani mai târziu,

şi funcţionează pe pacienţi de la pediatrie până la geriatrie.

Acum permiteţi-mi să vă arăt cum funcţionează acest aparat.

Iată!

Acesta este.

Atunci când ai electricitate,

totul din acest aparat începe la bază.

Este un concentrator incorporat de oxigen aici în partea de jos.

M-aţi auzit menţionând oxigen de câteva ori până acum.

În principiu, pentru a administra anestezia,

ai nevoie de oxigen cât mai pur cu putinţă,

pentru că mai târziu îl vei dilua

cu gazul.

Şi amestecul pe care îl inhalează pacientul

are nevoie să aibă un anumit procentaj de oxigen

altfel de vine periculos.

Aşadar atunci când este eletricitate,

concentratorul de oxigen ia aer din cameră.

Ştim cu toţii că aerul din cameră este gratis,

din abundenţă,

şi are deja 21 la sută oxigen.

Deci ceea ce face acest concentrator este să ia aer din cameră, îl filtrează,

şi produce oxigen 95 la sută pur

în sus şi pe aici

unde se amestecă cu agentul anestezic.

Înainte ca acel amestec

să ajungă în plămânii pacientului,

va trece pe aici --

nu puteţi să îl vedeţi, dar există un senzor de oxigen aici --

care va arăta pe acest ecran

procentajul de oxigen ce este administrat.

Acum, dacă nu ai curent,

sau, Doamne fereşte, se opreşte curentul în timpul operaţiei,

acest aparat trece automat,

chiar fără să fie nevoie să îl atingi,

la absorbirea aerului din cameră prin această gaură de intrare.

Totul funcţionează la fel.

Singura diferenţă este că acum

lucrezi cu numai 21% oxigen.

Acesta obişnuia să fie un joc periculos al ghicitului,

pentru că îţi dădeai seama că ai administrat prea puţin oxigen numai când ceva rău se întâmplase deja.

Dar am folosit aici o baterie de rezervă cu viață lungă.

Aceasta este singura parte care este susţinută de o baterie.

Dar acest lucru oferă control utilizatorului,

fie că există curent sau nu,

pentru că se poate ajusta fluxul

bazat pe procentul de oxigen care este administrat pacientului.

În ambele cazuri,

fie că ai curent sau nu,

câteodată pacientul are nevoie de ajutor în respiraţie.

Aceasta este o realitate a anestezie. Plămânii pot paraliza.

Aşadar am adăugat acest burduf manual.

Am avut operaţii care durau trei sau patru ore

în care pacientul era ventilat în acest fel.

Aşadar este un mecanism de încredere.

Mi-e teamă să spun simplu;

este de încredere.

Şi este aşa prin designul său.

Şi nu trebuie să fii

foarte calificat, specializat în anesteziologie pentru a folosi acest aparat,

ceea ce este bine, pentru că în aceste spitale rurale,

nu vei avea de-a face cu un nivel de pregătire foarte înalt.

Este de asemenea creat special pentru mediul în care va fi folosit.

Este un aparat incredibil de rezistent.

Trebuie să reziste

căldurii şi uzurii care există

în spitalele din aceste zone rurale.

Aşadar nu se va strica foarte uşor,

dar dacă se strică, aproape fiecare componentă din acest aparat

poate fi schimbată sau înlocuită

cu o cheie fixă și o şurubelniţă.

Şi în final, este ieftin.

Acest aparat poate fi obţinut

la o optime din preţul

aparatului convenţional pe care vi l-am arătat mai devreme.

Aşadar, cu alte cuvinte, ce avem aici

este un aparat care poate să faciliteze operaţiile şi poate salva vieţi

pentru că a fost creat special pentru acest mediu,

precum primul aparat pe care vi l-am arătat.

Dar nu suntem mulţumiţi să ne oprim aici.

Funcţionează?

Este acesta designul care va funcţiona la faţa locului?

Am văzut rezultate bune până acum.

Este folosit în 13 spitale în patru ţări,

şi din 2010,

am făcut peste 2.000 de operaţii

fără efecte clinice adverse.

Aşadar suntem încântaţi.

Aceasta pare să fie o soluţie accesibilă şi cu costuri reduse

pentru o problemă care este cu adevărat predominantă.

Dar vrem totuşi să fim siguri

că acesta este cel mai eficient şi cel mai sigur dispozitiv

pe care l-am putea pune în spitale.

Să realizăm acest lucru, am lansat câteva parteneriate

cu ONG-uri şi universităţi

pentru a colecta informaţii despre interfaţa de utilizator,

asupra tipurilor de operaţii pentru care este potrivit

şi despre modurile în care se poate îmbunătăţi dispozitivul propriu-zis.

Unul dintre aceste parteneriate

este cu Johns Hopkins chiar aici în Baltimore.

Au un laborator grozav în Baltimore pentru simularea anesteziei.

Aşadar vom lua acest aparat

şi vom recrea câteva dintre crizele care au loc în sala de operaţii

cu care s-ar confrunta acest aparat

în unul dintre spitalele pentru care a fost creat,

şi într-un mediu sigur şi controlat,

pentru a-i putea evalua eficacitatea.

Apoi vom putea să comparăm rezultatele din acel studiu

cu experienţele practice,

pentru că vom pune două dintre aceste aparate în spitale

cu care lucrează Johns Hopkins în Sierra Leone,

inclusiv spitalul unde a avut loc acea cezariana de urgenţă.

Deci am vorbit mult despre anestezie, şi am tendinţa să fac acest lucru.

Cred că este incredibil de fascinant

şi reprezintă o componentă a sănătăţii.

Şi pare să fie periferic, nu ne gândim niciodată la ea,

până când nu avem acces la ea,

şi atunci devine decisiv.

Cine are parte de operaţie şi cine nu?

Cine are parte de operaţie sigură şi cine nu?

Dar ştiţi, este doar unul dintre multele feluri

prin care designul, designul corect,

poate avea un impact asupra rezultatelor sistemului de sănătate.

Dacă mai mulţi oameni din sistemul de sănătate

care lucrează asupra unor astfel de provocări în ţările cu venit redus

ar putea începe procesul lor de design,

căutarea de soluţii,

din afara cutiei proverbiale

şi înăuntrul spitalului --

cu alte cuvinte, dacă am putea crea

pentru mediul care există în atât de multe părţi ale lumii,

decât pentru lumea care am vrea să existe --

am putea salva o grămadă de vieţi.

Va mulţumesc.

(Aplauze)