Aris Venetikidis: Descifrarea hărților

Proiectantul de hărți Aris Venetikidis e fascinat de hărțile pe care le construim în mințile noastre pe măsură ce ne deplasăm printr-un oraș -- nu arată ca niște hărți adevărate, ci mai degrabă ca niște scheme, sau diagrame de conexiuni , imagini abstracte ale unor legături spațiale. Ce putem învăța din aceste hărți mentale astfel încât să putem proiecta hărți reale mai bune? Ca test, el a refăcut faimoasa hartă a autobuzelor din Dublin. (Filmat la TEDxDublin)

Mă ocup cu organizarea informației.
Sunt designer grafician.

În profesia mea, încerc să găsesc logica

lucrurilor care par a fi haotice.

Tatăl meu ar fi îndreptățit să nu priceapă

ce lucrez ca să-mi câștig existența.

Strămoșii familiei din partea lui au fost fermieri.

Face parte din minoritatea etnică numită Grecii Pontici.

Au trăit în Asia Mică până când au fugit în Grecia

după un genocid de acum o sută de ani,

și de atunci, fenomenul de migrație a fost, oarecum,

un laitmotiv în familia mea.

Tatăl meu s-a stabilit în Germania, și-a făcut studiile şi s-a căsătorit,

şi ca rezultat, am acum acest creier pe jumătate german

dotat cu gândire analitică

și comportamentul de "tocilar" cu care vine la pachet.

Desigur, asta m-a făcut să mă simt străin în ambele ţări,

iar acest lucru mi-a ușurat calea

în a emigra și eu în acord cu tradiția familiei mele.

Desigur, majoritatea călătoriilor zilnice pe care le facem

au loc în limitele unui oraș, iar dacă

cunoști orașul, pare simplu

să ajungi de la A la B, nu-i așa?

Dar intrebarea e, de ce pare simplu?

De unde știm încotro ne îndreptăm?

Am ajuns într-un port din Dublin

în urmă cu vreo 12 ani, în calitate de „străin profesionist”

și sunt convins că ați trăit cu toții experiența asta:

ajungi într-un oraș nou și creierul tău se străduiește

să înțeleagă acest loc.

Odată ce stabilești o referință, locuința ta,

începi să construiești o hartă cognitivă a mediului ce te înconjoară.

În esență, e o hartă virtuală care există doar în creierul tău.

Toate speciile de animale fac asta,

deși folosim fiecare mijloace diferite.

Noi, oamenii, bineînțeles nu ne deplasăm

marcându-ne teritoriul după miros, precum câinii.

Nu alergăm prin oraș emițând chițcăieli ultrasonice ca liliecii.

Pur și simplu nu facem așa ceva,

deși o noapte în Temple Bar poate fi sălbatică. (Râsete)

Nu, noi adoptăm două metode pentru a ne orienta.

În primul rând, ne mișcăm de-a lungul unor rute liniare.

Căutăm o stradă principală care devine

o referință liniară în mințile noastre.

Mințile noastre simplifică lucrurile.

Fiecare stradă e percepută ca o linie dreaptă,
în general,

ignorăm micile curbe și întoarceri pe care le fac străzile.

Când trecem totuși pe o stradă lăturalnică,

mintea tinde să transforme acea curbă într-un unghi de 90°.

Desigur asta duce la momente destul de amuzante

când te afli într-un oraș mai vechi care are

un fel de logică circulară!

Poate și voi ați trecut prin asta.

Să zicem că ești într-un punct pe o stradă care pornește

dintr-o piață principală cu o catedrală și vrei să ajungi

într-un alt punct pe o stradă similară.

Harta cognitivă din mintea ta ți-ar putea zice ”Aris,

du-te înapoi în piața cu catedrala,

fă o curbă de 90° și urmează acea stradă secundară.

Dar te simți îndăzneț în ziua aceea

și descoperi dintr-o dată că cele două puncte

erau de fapt despărțite de o singură clădire.

Nu știu voi cum sunteți, dar eu simt de fiecare dată
de parcă

aș fi descoperit o gaură de vierme sau un portal interdimensional.

Așadar, ne deplasăm de-a lungul unor rute liniare,

mintea noastră îndreaptă străzile

și percepe curbele ca unghiuri de 90°.

Al doilea lucru pe care îl facem pentru a ne însuși un loc nou

e să atașăm anumite înțelesuri și emoții lucrurilor

pe care le vedem de-a lungul acelor linii.

Dacă ajungi în zona rurală irlandeză și întrebi o bătrânică

cum să ajungi undeva, pregătește-te pentru

o poveste amănunțită, tipic irlandeză,
despre toate reperele.

O să-ți zică să mergi până la barul unde lucra sora ei,

să treci pe lângă biserica unde s-a măritat ș.a.m.d.

Așadar ne completăm hărțile cognitive cu indicatoare de înțelesuri.

Ba mai mult, abstractizăm modele,

le repetăm și le recunoaștem.

Le recunoaștem din experiențele noaste,

și le abstractizăm în simboluri.

Și desigur suntem capabili cu toții

să înțelegem aceste simboluri. (Râsete)

Chiar mai mult, suntem capabili să înțelegem

hărțile cognitive și voi sunteți capabili cu toții

că creați aceste hărți cognitive.

Așa că data viitoare când vrei să-i explici unui prieten cum ajunge la tine acasă

ia o tăviță de carton sau un șervețel,

și studiază-te pe măsură ce creezi incredibila operă

de design comunicativ. E toată din linii drepte.

Are unghiuri de 90°.

Poate adaugi mici simboluri pe parcurs.

Și când te uiți la ceea ce ai desenat

îți dai seama că nu seamănă cu o hartă a străzilor.

Dacă ai așeza o hartă reală a străzilor

peste ce ai desenat, ți-ai da seama că străzile desenate,

dar și distanțele, ar fi complet aiurea.

Nu, ceea ce tocmai ai desenat

e mai degrabă o diagramă sau o schemă,

o construcție vizuală formată din linii, puncte, litere,

gândită în limbajul creierului nostru.

Nu-i de mirare că cea mai importantă imagine a designului informațional

a secolul trecut, modelul ultim când vine vorba să arăți cuiva

cum să ajungă din punctul A în punctul B, Harta Metroului Londonez,

nu a fost creată de un cartograf sau de un urbanist.

A fost creată de un desenator proiectant.

În anii '30 Harry Beck a aplicat principiile

designului bazat pe diagrame schematice și a schimbat pentru totdeauna

modul în care sunt gândite hărțile pentru transport.

Cheia succesului unei astfel de hărți

constă în omiterea informațiilor mai puțin utile

și în simplificare extremă.

Așadar, pe acest tip de hartă există străzi drepte,
colțuri de 90° și 45°,

dar și deformări geografice extreme.

Dacă te-ai uita la locațiile exacte ale acestor stații

ai vedea că sunt foarte diferite.

Simplificarea e adoptată în vederea clarității hărților de metrou.

Dacă să zicem ai vrea să ajungi de la stația Regent's Park

pe strada Great Portland, harta metroului îți va arăta

să iei metroul, să mergi pe strada Baker, să schimbi linia și să iei alt metrou.

Ceea ce nu știi, desigur, e că cele două stații

sunt la vreo sută de metri una de alta.

Acum am ajuns să vorbim despre transportul public,

iar transportul public din Dublin

e un subiect delicat. (Râsete)

Pentru cine nu știe despre sistemul de transport public din Dublin,

noi avem un sistem local de autobuze

care a crescut odată cu orașul.
Pentru fiecare cartier periferic adăugat orașului

s-a adăugat și o nouă rută de autobuz

din acel cartier până în centrul orașului,

iar pe măsură ce autobuzele se apropie de centru,

merg unul lângă altul și converg, în mare parte,

pe aceeași stradă principală.

Așa că, atunci când am debarcat eu acum 12 ani

am încercat să înțeleg asta,

pentru că nu poți să explorezi la infinit un oraș mergând doar pe jos.

Dar când explorezi un sistem de transport public nou și străin

harta cognitivă din mintea ta

este construită în același mod.

De obicei îți alegi o rută de transport rapidă

și în mintea ta această rută e percepută ca linie dreaptă,

și, la fel ca într-un colier cu perle, toate stațiile și opririle

se înșiră frumos de-a lungul acestei linii.

Abia după începi să descoperi rute locale de autobuz

care umple golurile și care permit existența acelor

găuri de vierme, acelor portale interdimensionale.

Așa că am încercat să înțeleg și când am sosit

am căutat broșuri informative care să mă ajute

să descifrez sistemul și să-l înțeleg.

Și am găsit acele broșuri. (Râsete)

Nu erau distorsionate geografic.

Omiteau într-adevăr multe informații,

dar din păcate pe cele importante, de exemplu, din centru.

Nu apăreau deloc acele linii care să îți arate rutele.

Nu existau nici măcar stații cu denumirile lor.

Acum hărțile pentru transportul public din Dublin s-au îmbunătățit,

iar după ce am terminat proiectul au devenit și mai bune,

dar încă nu au nume de stații, încă nu au rute.

Așa că, naiv fiind și pe jumătate german, m-am gândit

„Aris, de ce nu îți proiectezi singur o hartă personală?”

Și exact asta am făcut. Am studiat

traseul fiecărei rute de autobuz din oraș,

frumos și logic, cu fiecare rută pe o linie separată.

Am introdus asta în propria mea hartă a Dublin-ului,

iar în centrul orașului

am obținut o superbă farfurie cu spaghete. (Râsete)

Arată haotic, așa că m-am hotărât, desigur,

să aplic regulile designului schematic,

să curăț pasajele, să lățesc străzile

pe unde treceau multe autobuze, să refac străzile

la unghiuri drepte, cu colțuri de 90°, 45°, sau fracții din acestea,

și să le umplu cu rutele de autobuz.
Și am construit sistemul

de autobuze din centru, așa cum era el acum 5 ani.

O să fac zoom din nou ca să fie impactul complet

atunci când vedeți faleza de pe strada Westmoreland. (Râsete)

Acum pot zice cu mândrie - (Aplauze) -

pot zice cu mândrie că pentru o hartă de transport public

acestă diagramă e un total dezastru - (Râsete) -

din toate punctele de vedere, în afară de unul:

obținusem o reprezentare vizuală excelentă

despre cât de încărcat și aglomerat era centrul orașului.

Numiți-mă de modă veche, dar eu cred

că o hartă cu rutele de transport public ar trebui să aibă linii,

pentru că asta sunt ele de fapt.

Sunt niște bucăți mici de sfoară care se înfășoară

în jurul centrului orașului, sau prin oraș.

Într-un fel, grecul din mine simte că dacă nu

apare o linie, e ca și cum ai intra în labirintul minotaurului

fără să ai firul Ariadnei să te ajute să ieși din el.

Așa că rezultatul cercetării mele academice,

după multe chestionare, studii de caz,

și după ce am studiat o groază de hărți, a fost că multe dintre problemele

și dezavantajele sistemului de transport public din Dublin

veneau de la lipsa unei hărți de transport coerente--

o hartă simplificată, coerentă de transport public --

sunt de părere că acesta e un pas critic pentru a înțelege

o rețea de transport la nivel fizic,

dar și că acesta e un pas esențial pentru

a carta o rețea de transport la nivel vizual.

Așa că am făcut echipă cu un domn pe nume James Leahy,

un inginer în construcții și masterand care a absolvit recent

Programul de Dezvoltare Durabilă a Institutului de Tehnologie din Dublin,

și am proiectat împreună schema acestei rețele simplificate

pe care aș fi putut să o vizualizez în continuare.

Iată ce am făcut.

Am distribuit aceste pasaje de transport rapid

prin centrul orașului și le-am extins până în periferii.

Rapid, pentru că am vrut să fie folosite

pentru vehicule de transport rapid.

Urmau să primească circulație prioritară, pe cât posibil,

și ar fi devenit căi de transport de mare capacitate și de înaltă calitate.

James a vrut să folosim autobuze rapide pentru asta

în locul trenurilor. Pentru mine era important

ca vehiculele ce urmau să călătorească pe acele culoare rapide

să fie vizibil diferite pe stradă de autobuzele locale.

Acum puteam scoate toate autobuzele locale

care rulau în paralel cu vehiculele de transport rapid.

Orice goluri care apăreau în zonele periferice, erau umplute din nou

Cu alte cuvine, dacă exista o stradă la periferie

pe unde circula un autobuz înainte, puneam din nou un autobuz acolo,

doar că acum aceste autobuze nu mergeau până în centru,

ci te conectau la cel mai apropiat mijloc de transport rapid,

una dintre liniile groase.

Restul a însemnat doar câteva luni de muncă,

și câteva certuri cu prietena mea fiindcă apartamentul nostru

era în mod constant aglomerat cu hărți,

iar rezultatul, unul dintre rezultate, a fost această hartă

a Zonei Dublin. Voi mări puțin imaginea.

Această hartă arată doar conexiunile de transport rapid,

fără autobuze locale, asemănător cu stilul hărții metroului

care a avut atâta succes în Londra și care de atunci

a fost exportat în multe alte orașe mari,

devenind astfel limbajul pe care ar trebui să îl folosim

pentru hărțile de transport în comun.

De asemenea, e important faptul că printr-o rețea simplificată ca aceasta

am avut posibilitatea

să înfrunt cea mai mare provocare,

și să fac o hartă pentru transportul în comun din centrul orașului,

o hartă care să nu arate doar legăturile de transport rapid,

ci și toate rutele locale de autobuz, străzile și toate cele,

și harta asta ar arăta așa.

Voi mări puțin imaginea.

În această hartă, includ fiecare mijloc de transport:

transport rapid, autobuz, tren urban, tramvai ș.a.m.d.

Fiecare rută individuală e reprezentată de o linie separată.

Harta arată absolut fiecare stație,

fiecare denumire de stație,

sunt vizibile și drumurile laterale,

majoritatea drumurilor laterale cu numele lor,

și ca să fie pachetul complet, câteva repere,

unele reprezentate de mici simboluri,

altele de aceste desene izometrice

tri-dimensionale ale reperelor văzute de sus.

Harta are dimensiune relativ mică,

s-ar putea folosi ca hartă pe care o desfaci când ai nevoie de ea,

dar s-ar putea afișa și într-un chenar măricel într-o stație de autobuz.

Cred că încearcă să fie combinația perfectă

între o reprezentare realistă

și simplificare, limbajul folosit de creier pentru a găsi o cale.

Așadar, linii drepte, unghiuri drepte,

și desigur, foarte, foarte important,

distorsiunile geografice ce fac posibile hărțile de transport în comun.

De exemplu, dacă te uiți la cele două mari culoare

care traversează orașul,

cel galben și cel portocaliu, așa arată ele

pe o hartă exactă a străzilor,

și așa arată în versiunea mea distorsionată

și simplificată a hărții de transport în comun.

Așadar pentru a crea cu succes o hartă de transport în comun

nu trebuie să rămânem blocați într-o reprezentare exactă,

ci trebuie s-o proiectăm așa cum funcționează creierele noastre.

Reacțiile primite au fost extraordinare.
A fost minunat să trăiesc asta.

Bineînțeles și pentru mine personal, a fost o bucurie să văd

că părinții mei din Germania și Grecia pot în sfârșit să vadă

cu ce mă ocup. (Râsete) Mulțumesc! (Aplauze)