Paddy Ashdown: Despre inversarea sferelor de putere din lume

Paddy Ashdown susține că trăim în niște vremuri când puterea se schimbă așa cum nu s-a mai întâmplat înainte. Într-o prezentare captivantă la TEDxBrussels, el prezintă cele trei schimbări globale majore pe care le prevede.

Există un poem scris

de un cunoscut poet englez

de la sfârșitul secolului XIX.

Se spune că rezona în mintea lui Churchill

în 1930.

Iată o parte din el:

„Pe dealul leneș al verii,

Unde curg izvoarele,

Aud un toboșar în depărtare

Asemenea unui vis.

Cântă pe drum aici, acolo, încet și tare,

Dragi unui prieten și hrană pentru pulbere,

Soldații mărșăluiesc

Spre moarte.”

Pentru cei interesați de poezie,

poemul e „A Shopshire Lad” de A.E. Housman.

Housman a înțeles,

și observi asta și în simfoniile lui Nielsen,

că vremurile bune,

stabilitatea din secolul XIX

erau pe sfârșite

și că urma să intrăm în una

din acele perioade teribile din istorie

când puterea se schimbă.

Aceste perioade sunt mereu

însoțite de turbulențe

și adesea vărsare de sânge.

Eu cred că

suntem condamnați, dacă vreți,

să trăim în acele vremuri

când bazele pe care

ordinea și puterea au fost stabilite se schimbă

și noua imagine a lumii,

noile puteri

încep să ia formă.

Vedem și în prezent

că aceste perioade sunt agitate, turbulente

și adesea sângeroase.

Apropo, asta se întâmplă o dată pe secol.

Veți spune că ultima dată când s-a-ntâmplat -

Housman și Churchill și-au dat seama de asta -

a fost când puterea a trecut de la națiunile vechi,

puterile vechi ale Europei

la puterile emergente de peste Atlantic,

la Statele Unite ale Americii -

când a început secolul american.

Desigur, în vacuumul

unde erau bătrânele puteri europene

au avut loc cele două catastrofe sângeroase

ale secolului trecut -

cele două războaie mondiale.

Mao Zedong le numea „războaie civile europene”,

probabil că e mai potrivit să le descriem așa.

Doamnelor și domnilor,

trăim în astfel de vremuri.

Dar azi vreau să vorbesc de trei factori.

Primii doi implică

schimbarea de putere.

Celălalt implică o nouă dimensiune,

care nu a mai existat așa cum e acum.

Să vorbim de schimbările actuale de putere.

Ce se întâmplă acum

e, într-un fel, înfricoșător

fiindcă nu s-a mai întâmplat înainte.

Am văzut schimbări de putere laterale -

Roma a preluat puterea Greciei,

puterea s-a schimbat

în timpul civilizațiilor europene -

dar ce vedem azi e complet diferit.

Puterea nu se mișcă doar lateral,

de la națiune la națiune.

Se mișcă și vertical.

Azi, puterea „închisă”,

deținută de cei de sus, de domnia legii,

în cadrul statului-națiune

migrează într-o mare măsură pe scena globală.

Globalizarea puterii -

vorbim de globalizarea piețelor,

dar, de fapt, e globalizarea adevăratei puteri.

Pe când la nivelul statului-națiune

puterea e trasă la răspundere,

e supusă domniei legii,

pe scena internațională nu e.

Iată scena internațională a puterii de azi:

puterea internetului, a sateliților,

a celor care manevrează banii -

acest sistem bancar

care folosește de 32 de ori mai mulți bani decât e necesar

căci se presupune că rolul comerțului e să finanțeze -

deținătorii banilor, dacă vreți,

speculatorii financiari

care ne-au îngenunchiat recent,

puterea corporațiilor multinaționale

care au bugete adesea

mai mari decât țările de mărime mijlocie.

Toate se află într-un spațiu global

care nu e foarte controlat,

nu respectă domnia legii,

unde nu există constrângeri.

Acest lucru e util celor puternici

până la un moment.

E util pentru cei care dețin majoritatea puterii

să acționeze fără constrângeri,

dar istoria ne învață că, mai devreme sau mai târziu,

spațiul necontrolat -

unde nu domnește legea -

e populat nu doar de lucruri pe care le vrei -

comerț internațional, internet etc -

ci și de lucruri nedorite -

infracționalitate internațională, terorism.

Lecția de pe 11 septembrie

e că, deși ești cea mai puternică țară

din lume, cei care locuiesc

pe teritoriul tău te pot ataca

chiar și în orașele-simbol

într-o zi senină de septembrie.

Se spune că circa 60%

din cele 4 milioane de dolari folosiți pentru finanțarea atacului

au trecut prin instituțille din Turnurile Gemene,

distruse pe 11 septembrie.

Dușmanii noștri folosesc și ei spațiul asta -

călătoriile pe distanțe mari, internetul, sateliții -

să-și răspândească otrava

pentru a ne distruge sistemul.

Mai devreme sau

mai târziu,

regula istoriei

spune că guvernarea trebuie

să urmeze puterea.

Dacă e așa, eu susțin asta -

unul din fenomenele de azi

e globalizarea puterii -

atunci una din provocările de azi

e guvernarea spațiului global.

Cred că deceniile care urmează

vor fi mai mult sau mai puțin agitate

în funcție de capacitatea de a realiza acest țel:

guvernarea spațiului global.

Observați, nu vorbesc de guverne,

despre instaurarea

vreunei instituții democratice globale.

Părerea mea personală e că

e improbabil să se întâmple asta

prin crearea altor instituții ONU.

ONU trebuia inventată.

Lumea are nevoie de un forum internațional,

de un mijloc de legitimare a acțiunii internaționale.

Dar nu cred că guvernarea

spațiului global va avea loc

prin crearea altor instituții ca ONU.

Se va întâmpla când cei puternici se vor aduna

și vor crea sisteme bazate pe tratate,

acorduri bazate pe tratate

pentru a guverna spațiul global.

Dacă vă uitați în jur, ele încep deja să apară.

Organizația Mondială a Comerțului: e bazată complet

pe tratate, dar e

destul de puternică să încorporeze chiar și Statele Unite,

să le ceară socoteală.

Kyoto: începuturile unei lupte pentru a crea

o organizație bazată pe tratate.

Grupul G20:

știm că trebuie să creăm o instituție

capabilă să controleze

spațiul financiar împotriva speculațiilor.

Asta e G20, o organizație bazată pe tratate.

E o problemă aici,

vom reveni imediat asupra ei -

anume, dacă îi aduci pe cei mai puternici

ca să facă regulile în acea instituție,

să umple spațiul guvernării,

ce se întâmplă cu cei slabi, lăsați pe dinafară?

E o problemă mare,

dar vom reveni imediat asupra ei.

Iată primul meu mesaj,

ca să depășim aceste vremuri mai mult sau

mai puțin agitate,

succesul nostru depinde

în mare măsură de capacitatea noastră

de a guverna eficient

spațiul global și

de a demara acest proiect.

A doua idee e că -

și știu că nu e nevoie să vorbesc unui public

despre asta -

puterea nu se schimbă doar vertical,

ci și orizontal.

Veți spune că istoria civilizațiilor spune că

ele s-au adunat de-a lungul mărilor -

prima în jurul Mediteranei,

iar cele occidentale, de azi, în jurul Atlanticului.

Mi se pare că

vedem o schimbare de putere majoră,

dinspre națiunile din jurul Atlanticului

spre cele din jurul Pacificului.

Întotdeauna, totul începe

cu puterea economică.

Vedeți deja cum evoluează politicile externe,

bugetele militare ale

puterilor emergente cresc.

Cred că

nu e doar o schimbare de la Vest la Est -

se întâmplă altceva.

Cred că Statele Unite

vor rămâne în continuare

cea mai puternică națiune de pe glob

în următorii 10, 15 ani,

dar contextul în care deține puterea

s-a schimbat radical.

Avem în spate 50 de ani

foarte bizari,

în care lumea era complet mono-polară

și acul busolei,

fie pro sau contra,

depindea de poziția față de Washington -

o lume dominată de un singur colos.

Dar nu asta e tiparul clasic.

Ce se întâmplă acum

e tiparul clasic al istoriei.

Începe să apară

o lume multipolară.

Până acum,

SUA au fost forța dominantă în lume.

Vor rămâne cea mai puternică națiune,

dar vor fi cea mai puternică țară

într-o lume multipolară.

Apar centre alternative de putere -

în China, desigur -

deși cred că ridicarea Chinei nu va fi ușoară.

Va fi destul de „zdruncinată”,

pe măsură ce își democratizează societatea

după liberalizarea economiei.

Dar asta e o altă discuție.

Uitați-vă la India, la Brazilia.

Lumea arată

din ce în ce mai mult, pentru noi, europenii,

ca Europa secolului XIX.

Europa în secolul XIX.

Marele Lord Canning, secretar de stat la Externe,

o descria drept „adunarea europeană a puterilor”.

Exista un echilibru, cu cinci actori.

Anglia ținea mereu cont de el.

Dacă Parisul se ralia cu Berlinul,

Anglia se ralia cu Viena și Roma pentru a echilibra situația.

Observați,

într-o perioadă dominată de o lume monopolară,

ai alianțe fixe -

NATO, Pactul de la Varșovia.

O polaritate fixă a puterii

înseamnă alianțe fixe.

Dar o polaritate multiplă a puterii

înseamnă alianțe care se schimbă.

Și asta e lumea spre care ne îndreptăm,

în care vedem constant că

alianțele noastre nu sunt fixe.

Canning, marele politician britanic, a spus:

„Anglia are un interes comun,

dar niciun aliat comun.”

Vom vedea că

și noi, cei din Occident,

trebuie să mergem dincolo

de cercul confortabil al puterilor atlantice

pentru a ne alia cu alții

dacă vrem ca lucrurile să meargă în lume.

Când ne-am dus în Libia,

nu era bine ca Occidentul să fie singur;

a trebuit să îi cooptăm pe ceilalți.

În cazul asta, am cooptat Liga Arabă.

Cred că Irakul și Afganistanul sunt ultimele cazuri

când Occidentul încearcă să facă ceva singur

și nu am reușit.

Cred că

suntem aproape de sfârșitului celor 400 de ani -

spun 400 de ani pentru că e sfârșitul Imperiului Otoman -

de hegemonie a puterii occidentale,

ale instituțiilor și valorilor occidentale.

Până acum, Occidentul putea impune,

dicta și da dispoziții

în toate colțurile lumii.

Dar asta nu mai e valabil acum.

Gândiți-vă la ultima criză financiară

de după al Doilea Război Mondial.

Occidentul a cooperat -

a creat Institutul Bretton Woods, Banca Mondială, FMI-ul

și problema s-a rezolvat.

Acum trebuie să apelăm la alții,

trebuie să creăm grupul G20.

Trebuie să pășim dincolo de cercul confortabil

al prietenilor noștri occidentali.

Dați-mi voie să fac o predicție,

care e probabil și mai neliniștitoare.

Cred că suntem pe cale să vedem

sfârșitul celor 400 de ani

de dominație a puterii occidentale.

Oamenii îmi spun: „Chinezii

nu se vor implica niciodată

în procesul de pace de pe glob.”

Serios?! De ce nu?

Câți soldați chinezi

fac parte din „Căștile albastre”,

servesc sub comanda ONU în lume?

3700.

Câți americani? 11.

Care e cel mai mare contingent naval

ce luptă împotriva piraților somalezi?

Cel chinez.

Desigur, ei sunt o națiune mercantilistă.

Vor să mențină coridoarele navale deschise.

Va trebui să facem afaceri

cu oamenii ale căror valori nu le împărtășim,

dar cu care avem interese comune.

E o perspectivă cu totul nouă

asupra lumii care se naște acum.

Și iată un al treilea factor,

care e total diferit.

În lumea modernă de azi,

datorită internetului,

datorită lucrurilor despre care am discutat aici,

există o interconectivitate totală.

Suntem interdependenți,

legați unii de alții,

ca națiuni, ca indivizi,

într-un mod nemaiîntâlnit,

niciodată nu s-a mai întâmplat asta.

Relațiile dintre națiuni

au existat dintotdeauna.

Diplomația vizează conducerea relațiilor dintre națiuni.

Dar acum suntem extrem de interconectați.

Gripa porcină din Mexico

e o problemă pentru aeroportul Charles de Gaulle

peste o zi.

Lehman Brothers se prăbușește, cade tot.

Există incendii în stepele Rusiei

și revolte ale foametei în Africa.

Suntem extrem, extrem de interconectați.

Asta înseamnă că

ideea ca o națiune să acționeze singură,

fără să colaboreze,

să lucreze cu alții,

nu e mai e o variantă viabilă.

Pentru că acțiunile unui stat-națiune

nu se rezumă la el însuși,

și nici nu sunt suficiente

să își controleze propriul teritoriu,

fiindcă ce se întâmplă în afara lui

începe să afecteze ce se întâmplă înăuntrul său.

Eram un tânăr soldat

în ultimul din războaiele imperiale ale Angliei.

Atunci, apărarea țării mele

se rezuma la un singur lucru:

la cât de puternică era armata noastră, aviația,

marina și aliații noștri.

Asta se întâmpla când dușmanul era în exterior.

Acum el e în interior.

Dacă vreau să vorbesc despre apărarea țării mele,

trebuie să vorbesc cu cei din Ministerul Sănătății

fiindcă pandemiile îmi amenință securitatea,

cu cei din Ministerul Agriculturii

fiindcă securitatea alimentară îmi amenință siguranța,

cu cei din Ministerul Industriilor

fiindcă fragilitatea infrastructurii noastre high-tech

e o țintă pentru dușmanii noștri -

gândiți-vă la ciber-războaie -

cu cei din Ministerul de Interne

fiindcă cei care intră în țara mea,

trăiesc în casele de aici,

influențează direct ce se întâmplă în țara mea -

așa cum am văzut la atentatele cu bombă din Londra.

Securitatea unei țări nu mai e doar

treaba soldaților și a Ministerului Apărării.

Ține de capacitatea de cooperare a instituțiilor sale.

Și asta arată ceva foarte important.

Arată că

guvernele noastre, construite vertical,

pe modelul economic al Revoluției Industriale -

pe o ierarhie verticală, pe specializări,

structuri de comandă -

au o structură total greșită.

Cei din lumea afacerilor

știți deja că structura-model de azi

e rețeaua.

Capacitatea de a relaționa contează,

atât în interiorul guvernului și în exteriorul lui.

Iată a treia lege a lui Ashdown.

Nu mă întrebați care sunt primele legi ale lui Ashdown

fiindcă nu le-am inventat încă;

sună mai bine dacă există o a treia lege, nu?

Cea de a treia lege a lui Ashdown e că

totul e interconectat și

cel mai important lucru e să

poți colabora cu alții.

Cel mai important element din structura ta -

fie că ești un guvern, un regiment de armată,

o companie -

sunt punctele de contact, interconectorii tăi,

capacitatea de te lega de alții.

Industria a înțeles asta;

guvernele, nu.

Și încă ceva.

Dacă e adevărat, și așa e,

că suntem interconectați

mai mult ca niciodată,

atunci înseamnă că avem un destin comun.

Pentru prima dată,

apărarea colectivă și

conceptul de apărare al națiunilor noastre

nu mai sunt suficiente.

Dacă tribul meu

era mai puternic decât al lor, eram în siguranță;

dacă țara mea era mai puternică decât a lor, eram în siguranță;

dacă alianța mea era mai puternică decât a lor, eram în siguranță.

Dar nu mai e așa.

Venirea interconectivității

și armele de distrugere în masă

înseamnă că

am un destin comun cu dușmanul meu.

Când eram diplomat

și negociam tratatele de dezarmare cu Uniunea Sovietică

în Geneva, în 1970,

am reușit fiindcă am înțeles

că avem un destin comun.

Securitatea colectivă nu ajunge.

E pace în Irlanda de Nord

fiindcă ambele părți au realizat că tactica „totul sau nimic” nu merge.

Ei și dușmanii lor aveau un destin comun.

Una din marile bariere pentru pacea din Orientul Mijlociu

e că ambele părți, Israelul și Palestina,

nu înțeleg

că au un destin comun.

Și deodată, trebuie

să ne gândim serios

la sugestiile

vizionarilor și poeților din trecut

ca fiind o problemă de politică publică.

Am început cu un poem, voi termina la fel.

Marele poem al lui John Donne.

„Nu întreba pentru cine bat clopotele”.

Poemul de numește „Niciun om nu e o insulă”.

Iată:

„Moartea oricărui om mă vlăguiește,

Căci sunt parte a omenirii;

Nu întreba

Pentru cine bat clopotele

Bat pentru tine”.

Pentru John Donne e un sfat de moralitate.

Pentru noi, cred,

e parte din ecuația supraviețuirii noastre.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)