Garth Lenz: Adevăratul preț al petrolului

Cum arată, de fapt, devastarea ecologică? La TEDxVictoria, fotograful Garth Lenz împărtășește fotografii șocante cu proiectul minier Alberta Nisipuri Bituminoase -- și ecosistemele frumoase (și vitale) amenințate. (Filmat la TEDxVictoria.)

Cel mai mare și devastator

proiect industrial din lume

se află în inima

celei mai mari și intacte păduri din lume,

pădurea boreală canadiană.

Se întinde în nordul Canadei, în Labrador,

găzduiește cea mari mare cireadă de reni caribu
din toată lumea

care mai trăiește în sălbăticie,
cireada de caribu George River,

totalizând aprox. 400.000 de animale.

Din păcate, când am fost acolo
nu am reușit să găsesc niciunul,

însă coarnele sunt dovada.

De-a lungul pădurii boreale suntem binecuvântați

cu o abundență de zone umede.

Zonele umede sunt unul dintre cele mai amenințate ecosisteme din lume.

Sunt ecosisteme critice,

curăță aerul, curăță apa,

izolează cantități mari de gaze cu efect de seră

și găzduiesc o mare varietate de specii.

Pădurea boreală este și locul în care

aproape 50% din cele 800 de specii de păsări

din America de Nord migrează pentru a se împerechea și a-și crește puii.

În Ontario, pădurea boreală se întinde spre sud,

pe malul de nord a Lacului Superior.

Aceste păduri boreale incredibil de frumoase

au inspirat unele dintre cele mai cunoscute
opere de artă din istoria Canadei.

Grupul Celor Șapte a fost inspirat

de acest peisaj.

Așadar, pădurea boreală nu e doar o parte esențială

a patrimoniului nostru natural,

ci și o parte importantă
a patrimoniului nostru cultural.

În Manitoba, asta e o imagine
din estul Lacului Winnipeg,

locația celui mai recent desemnat

sit din Patrimoniul Cultural UNESCO.

În Saskatchewan, de-a lungul întregii păduri boreale,

se întind unele dintre cele mai cunoscute râuri,

o rețea incredibilă de râuri și lacuri

despre care fiecare copil învață la școală.

Peace, Athabasca, Churchill, Mackenzie...

Aceste rețele naturale au fost traseele istorice

ale așa-numiților voiajori și coureur des bois,

primii exploratori non-aborigeni din nordul Canadei

care, urmând popoarele indigene First Nations,

foloseau canoe și vâsleau în căutarea

unei rute comerciale, un culoar spre nord-vest pentru comerțul cu blănuri.

În nord, pădurea boreală e mărginită de tundră,

iar mai jos, în Yukon,

avem această incredibilă vale, Valea Tombstone.

În Valea Tombstone trăiește o cireadă de
caribu Porcupine.

Probabil ați auzit de cireada de caribu Porcupine

în contextul teritoriului lor de împerechere

din Refugiul Arctic pentru animale sălbatice.

Și teritoriul lor de iernare este esențial

și este neprotejat,

existând potențialul de-a fi exploatat

pentru petrol și minerale.

Hotarul de vest al pădurii boreale în British Columbia

e marcat de Munții Coastei,

iar în partea cealaltă a acestor munți

se află cea mai mare pădure tropicală temperată care mai există în lume,

Pădurea Tropicală Great Bear.

În câteva clipe vom discuta mai în detaliu.

De-a lungul pădurii boreale trăiește

o incredibilă varietate de popoare indigene,

cu o cultură bogată și variată.

Unul dintre motivele pentru care multe

dintre aceste popoare au păstrat legătura cu trecutul,

își cunosc limbile native,

cântecele, dansurile, tradițiile,

cred că parte din motiv este izolarea,

întinderea și sălbăticia

acestui ecosistem aproape 95% intact.

Și cred că acum, cu atât mai mult,

când ne găsim în această criză de mediu,

avem multe de învățat de la aceste popoare

care reușesc să trăiască sustenabil
în acest ecosistem

de peste 10 mii de ani.

În inima acestui ecosistem se află antiteza

tuturor acestor valori despre care am vorbit.

Cred că sunt unele dintre valorile de bază

care ne fac să ne simțim mândri că suntem canadieni.

Acestea sunt nisipurile bituminoase din Alberta,

cele mai mari rezerve de petrol de pe planetă,

din afara Arabiei Saudite.

Prinse sub pădurea boreală

și zonele umede din nordul provinciei Alberta

se află rezerve uriașe de bitum lipicios, ca smoala.

Iar extragerea și exploatarea acestor rezerve

provoacă devastare la o scară nemaivăzută
până acum pe planetă.

Vreau să vă faceți o idee a dimensiunii problemei.

Dacă priviți acel camion,

cel mai mare camion de acest fel din lume,

un camion de deversare cu capacitatea de 400 tone.

Are 14 metri lungime,

11 metri lățime și 8 metri înălțime.

Dac-aș sta lângă acel camion,

capul mi-ar ajunge până dedesubtul

părții galbene a capacului roții.

Cu aceleași dimensiuni ale acestui camion

s-ar putea construi o casă de 300 metri pătrați,
cu două etaje,

fără nicio problemă. Am făcut calculele.

În loc să-l priviți ca pe un camion,

imaginați-vă c-ar fi o casă de 300 metri pătrați.

Nu e o casă tocmai mică.

Aliniați toate aceste camioane/case

pe toată lungimea asta,

până sus de tot.

Apoi gândiți-vă cât de mare e
o mică secțiune a unei mine.

Puteți aplica același raționament

și aici.

Aici, vedeți - sigur, pe măsură ce ne îndepărtăm,

aceste camioane devin ca un pixel.

Imaginați-vi-le întinse pe toată suprafața asta.

Cât de mare e această porțiune a unei mine ?

Ar fi o zonă metropolitană uriașă, întinsă,

probabil mult mai mare decât orașul Victoria.

Și asta e doar una dintre mine,

10 în total, până acum.

Este doar o secțiune dintr-un complex minier,

iar alte 40 sau 50 sunt în proces de aprobare.

Niciunei mine de nisipuri bituminoase
nu i s-a refuzat vreodată aprobarea,

așa că practic e o simplă formalitate.

Cealaltă metodă de extracție se numește in-situ.

Cantități masive de apă

sunt super-încălzite și pompate prin pământ,

prin aceste rețele extinse de țevi,

linii seismice, rute de forare, stații de compresoare.

Chiar dacă poate nu arată așa respingător

precum minele, din multe aspecte e și mai dăunător.

Afectează și fragmentează o parte mai mare a sălbăticiei,

printr-o reducere cu 90% a speciilor cheie

precum renii caribu și urșii grizzly,

consumă și mai multă energie, mai multă apă

și produce cel puțin la fel de multe gaze cu efect de seră.

Așadar, aceste exploatări in-situ sunt cel puțin

la fel de dăunătoare pentru mediu ca minele.

Petrolul obținut prin oricare metodă

produce mai multe emisii cu efect de seră
decât orice alt petrol.

E unul dintre motivele pentru care e supranumit

cel mai murdar petrol al lumii.

De asemenea, e unul din motivele pentru care

e cea mai mare sursă de carbon

și cu extinderea cea mai rapidă din Canada.

Este și motivul pentru care Canada
e acum pe locul al treilea

la producția de carbon pe persoană.

Lacurile de steril sunt cele mai
toxice locuri de pe planetă.

Nisipurile petroliere - sau mai degrabă
nisipurile bituminoase,

„nisipuri petroliere” e un termen creat de P.R.,

astfel încât companiile petroliere
să nu încerce să promoveze ceva

care sună a substanță lipiciosă, ca smoala,

reprezintă cel mai murdar petrol din lume.

Așa c-au hotărât să le spună nisipuri petroliere.

Nisipurile bituminoase consumă mai multă apă decât orice alt proces petrolier,

între 350 și 600 litri de apă sunt folosiți, poluați

și apoi trimiși înapoi în lacurile de steril,

cele mai mari gropi toxice de pe planetă.

SemCrude, una dintre companiile autorizate,

într-una din haldele sale de steril,

deversează 250.000 tone de reziduuri toxice pe zi.

Așa se creează cele mai mari halde toxice

din istoria planetei.

Până acum s-au adunat destule toxine

pentru a acoperi suprafața Lacului Eerie,
adânc de 3 metri.

Dimensiunea lacurilor de steril variază,
ajungând până la 9 mii de acri.

Cât două treimi din toată insula Manhattan.

Cam cât e de pe Wall Street până la marginea de est a Manhattan-ului,

cam până pe strada 120.

Este ceva absolut...

Acesta e unul dintre cele mai mari lacuri de steril.

Cam cât să fie de mare ?
Știu eu... Cam cât jumătate din Manhattan.

În acest context, vă dați seama

că e doar o parte relativ mică

a unuia din 10 complexe miniere și alte 40, 50

care vor fi curând aprobate.

Desigur, aceste lacuri de steril...

Nu multe lacuri se văd din spațiu.

Însă astea se văd, așa că poate n-ar mai trebui
să le spunem lacuri...

Aceste terenuri aride toxice masive sunt construite

fără limite, pe malurile râului Athsbasca.

Râul Athabasca scaldă, în aval,

o serie de comunități de aborigeni.

În Fort Chippewa, cei 800 de oameni de acolo

găsesc toxine în lanțul trofic,

fapt dovedit științific.

Toxinele din nisipurile bituminoase
au ajuns în lanțul trofic,

ceea ce provoacă rate de cancer

de până la 10 ori mai mari decât în restul Canadei.

În ciuda acestui lucru, oamenii trebuie să trăiască

și să mănânce această hrană pentru a supraviețui.

Prețul incredibil de mare

de a aduce cu avionul hrană în aceste comunități aborigene nordice izolate

și rata șomajului ridicată

fac asta o necesitate pentru supraviețuire.

Nu cu mulți ani în urmă, un bărbat indigen
din First Nations mi-a împrumutat o barcă.

Și mi-a spus „când ieși pe râu,

în niciun caz să nu mănânci pește.

E cancerigen.”

Totuși, pe veranda casei omului

am văzut patru pești.
Trebuia să-și hrănească familia, să supraviețuiască.

Ca părinte, nu-mi imaginez
cum îți afectează asta sufletul.

Asta facem noi.

Pădurea boreală este probabil

apărarea noastră cea mai bună împotriva
încălzirii globale și a schimbărilor climatice.

Pădurea boreală izolează mai mult carbon

decât orice alt ecosistem terestru.

Asta este absolut esențial.

Ceea ce facem noi este

să luăm gaura cu cea mai mare concentrare
de gaze cu efect de seră,

de două ori mai multe gaze cu efect de seră
sunt izolate pe acru

în pădurea boreală decât în pădurile tropicale.

Noi distrugem această gaură
de absorbție a carbonului

și o transformăm într-o bombă de carbon.

O înlocuim cu cel mai mare

proiect industrial din istoria mondială,

care produce petrolul cu cele mai mari

emisii de gaze de seră bogate în carbon din lume.

Și facem asta cu al doilea zăcământ de petrol,

ca dimensiune, din lume.

E unul din motivele pentru care Canada,

inițial fruntașă în domeniul schimbărilor climatice,

am fost printre primii semnatari ai
Protocolului Kyoto,

iar acum suntem țara cu oameni care
fac permanent lobby

în Uniunea Europeană și la Washington

și amenință cu războaie comerciale când aceste țări

vorbesc despre adoptarea unei legislații pozitive

care să limiteze importurile de combustibili
bogați în carbon,

despre emisiile de gaze cu efect de seră
și alte astfel de chestiuni

în cadrul conferințelor internaționale,

fie la Copenhaga sau Cancun,

conferințe internaționale pe tema
schimbărilor climatice.

Suntem țara considerată un dinozaur,

cel mai mare obstacol

în calea progresului în acest domeniu.

La doar 113 km în aval

se află cea mai mare deltă de apă dulce din lume,

Delta Peace-Athabasca,

singura situată la intersecția
tuturor celor patru rute migratoare.

Este o zonă umedă de importanță globală,

poate cea mai mare de pe planetă.

Un habitat incredibil pentru jumătate din
speciile de păsări

ce trăiesc în America de Nord și migrează aici.

Și ultimul refugiu al celei mai mari cirezi
de bizoni sălbatici.

Și, desigur, un habitat critic pentru multe alte specii.

Însă și această zonă e amenințată de
cantitatea masivă

de apă captată din Athabasca,

apă care alimentează aceste zone umede

și de uriașa povară toxică

a celor mai mari lacuri toxice nedelimitate din lume

care se scurg în lanțul trofic

și afectează toate speciile din aval.

Oricât de grave ar părea toate,

situația va continua să se agraveze tot mai tare.

Așa arată acum infrastructura.

Ăsta este planul pentru 2015.

Vedeți aici conducta Keystone,

care ar transporta nisipuri bituminoase neprocesate în Golful Coastei,

străpungând țeava prin inima,

inima agricolă a Americii de Nord, a Statelor Unite,

și garantând contractul cu cel mai
murdar petrol din lume

prin consumul din Statele Unite

și descurajând tot mai mult

orice șanse pentru un viitor energetic curat și sustenabil în America.

Vedeți aici ruta de-a lungul Văii Mackenzie.

O conductă pentru transportul gazelor naturale

din Marea Beaufort ar trece prin inima

celui de-al treilea bazin de scurgere, ca dimensiuni, din lume,

singurul rămas intact în proporție de 95%.

Construirea unei conducte cu autostradă industrială

ar schimba pentru totdeauna
această sălbăticie incredibilă,

o raritate în lumea de azi.

Pădurea tropicală Great Bear e aici, peste colină.

Mai mergem câțiva kilometri

și din pădurea boreală uscată,
cu copaci vechi de 100 de ani,

cu diametru de 25 centimetri,

ajungem în pădurea tropicală temperată de coastă,

scăldată de ploaie, cu copacii vechi de o mie de ani,

cu diametrul de 6 metri, un ecosistem total diferit.

Pădurea tropicală Great Bear
e considerată, în general,

cel mai mare ecosistem de

pădure tropicală temperată de coastă din lume.

Unele dintre cele mai mari densități,

unele dintre cele mai deosebite și amenințate
specii de pe planetă.

Și cu toate astea există propunerea
de-a construi o conductă

și a transporta petroliere uriașe,
de 10 ori cât Exxon Valdez,

prin unele dintre cele mai
dificil de navigat ape din lume,

unde cu doar câțiva ani în urmă

un feribot din British Columbia a eșuat.

Când unul dintre aceste petroliere
cu nisipuri bituminoase,

care transportă cel mai murdar petrol,
de 10 ori mai mari decât Exxon Valdez,

se va lovi de o stâncă și se va scufunda,

ne vom confrunta cu unul dintre
cele mai grave dezastre ecologice

produse vreodată pe această planetă.

Iată planul până în 2030.

Propunerea lor e o creștere
de aproape 4 ori a producției,

ceea ce va industrializa o zonă cât toată Florida.

Astfel vom elimina

o mare parte a celei mai mari
găuri de absorbție a carbonului

și o vom înlocui cu petrolul cu emisiile

cu cel mai mare conținut de gaze cu efect de seră.

Lumea nu are nevoie de și mai multe mine de bitum.

Lumea nu are nevoie de și mai multe conducte

să ne satisfacă dependența de combustibili fosili.

Și cu siguranță lumea nu are nevoie

ca lacurile toxice cele mai mari
să crească și să se înmulțească

și să continue să amenințe comunitățile din aval.

Să recunoaștem, cu toții locuim în aval,

în epoca încălzirii globale și a schimbărilor climatice.

Cu toții trebuie să acționăm

astfel încât să ne asigurăm că și Canada

respectă cantitățile masive de apă dulce

pe care le deținem în această țară.

Trebuie să ne asigurăm că aceste
zone umede și păduri,

cea mai bună, mai puternică și critică

apărare împotriva încălzirii globale

sunt apărate și că nu eliberăm în atmosferă
acea bombă de carbon.

Trebuie să ne reunim cu toții

și să spunem nu nisipurilor bituminoase.

O putem face. Există o rețea extinsă

în toată lumea care luptă împotriva acestui proiect.

Cred că nu este, pur și simplu, ceva ce

ar trebui hotărât doar în Canada.

Toți cei prezenți aici, toată lumea din Canada,

toți cei care ascultă această prezentare joacă un rol

și fiecare cred că are o responsabilitate.

Ceea ce facem noi aici

ne va schimba istoria,

ne va contura șansele de supraviețuire

și șansele de supraviețuire ale copiilor noștri,

șansele lor la un viitor prosper.

Pădurea boreală ne oferă un dar incredibil,

șansa incredibilă de a conserva

cea mai bună apărare pe care o avem
împotriva încălzirii globale.

Însă toate ne pot scăpa printre degete.

Nisipurile bituminoase ar putea amenința

nu doar o mare parte a pădurii boreale.

Compromit viața și sănătatea

unora dintre cei mai dezavantajați
și vulnerabili oameni,

comunitățile indigene
care au atât de multe să ne învețe.

Ar putea distruge Delta Athabasca,

cea mai mare și extraordinară
deltă de apă dulce de pe planetă.

Ar putea distruge pădurea tropicală Great Bear,

cea mai mare pădure tropicală temperată din lume.

Și ar putea avea un impact uriaș

asupra viitorului inimii agricole a Americii de Nord.

Sper ca voi toți,
dacă v-a impresionat această prezentare,

să vă alăturați comunității internaționale tot mai mari

care luptă pentru a mobiliza Canada să-și respecte responsabilitățile,

pentru a convinge Canada să redevină
campionul schimbărilor climatice

și nu personajul negativ al schimbărilor climatice.

Să spunem nu nisipurilor bituminoase

și da unui viitor energetic curat pentru noi toți.

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)