Pot ajuta algele marine la limitarea încălzirii globale?

A venit vremea intervențiilor de combatere a schimbării climatice la scară planetară, iar ecologistul Tim Flannery crede că algele pot fi de folos. Într-o prezentare îndrăzneață, acesta împărtășește potențialul epic de captare a carbonului pe care îl au algele, explicând cum culturi oceanice de alge create pe scară largă ar putea capta tot carbonul pe care îl emitem în atmosferă. Aflați mai multe despre această soluție care are potențialul de a salva planeta, și ce eforturi mai sunt necesare pentru a o putea pune în practică.

Oh, sunt multe.

Acestea sunt alge.

Sunt organisme destul de simple.

Dar au totuși
unele proprietăți remarcabile.

Pentru început, cresc foarte repede.

Carbonul ce intră în compoziția algelor

plutea în atmosferă

cu doar câteva săptămâni în urmă,
sub forma emisiilor atmosferice de CO2,

ducând la apariția tuturor efectelor
nocive ale schimbării climatice.

Momentan este stocat
în condiții de siguranță în alge,

dar când algele vor putrezi,

și judecând după miros, nu mai au mult,

atunci când vor putrezi, acel C02
va fi eliberat din nou în atmosferă.

Nu-i așa că ar fi minunat
dacă am găsi o modalitate

de a stoca CO2 pe termen lung,

contribuind astfel în mod semnificativ
la soluționarea problemei climatice?

Mă refer la inversarea încălzirii globale.

A devenit în prezent
cealaltă jumătate a provocării climatice.

Și asta pentru că am amânat
atât de mult timp

să ne ocupăm de schimbarea climatică,

încât acum avem de făcut două lucruri
foarte importante și dificile simultan.

Trebuie să reducem emisiile și să asigurăm
aprovizionarea cu energie nepoluantă

și, în același timp,
să și extragem cantități semnificative

de dioxid de carbon din atmosferă.

Dacă nu facem acest lucru, aproximativ 25%
din CO2 pe care îl eliberăm în aer

va rămâne acolo pentru totdeauna,
după standardele umane.

Deci trebuie să luăm măsuri.

Asta e într-adevăr o fază nouă
a combaterii crizei climatice

și necesită o modalitate nouă de gândire.

Așadar, ideile precum compensarea
pentru emisiile de carbon nu prea au sens

în era modernă.

Când compensezi pentru ceva, spui:

„Îmi permit să eliberez o cantitate
de gaze cu efect de seră în atmosferă,

dar apoi voi compensa
prin reducerea acestora.”

Atunci când trebuie să reduci și emisiile

și concentrația de CO2 din atmosferă,

acea logică nu mai are sens.

Iar atunci când vorbim
despre inversarea încălzirii globale,

ne referim la scoaterea din circulație
a unor cantități mari

de gaze cu efect de seră, mai ales CO2.

Iar pentru a face asta,
ne trebuie un preț al carbonului.

Trebuie să stabilim un preț semnificativ
pentru acest serviciu

de pe urma căruia vom beneficia toți.

Nu am făcut aproape
niciun progres deocamdată

cu a doua parte a provocării climatice.

Nu e o prioritate
pentru majoritatea oamenilor.

Și, știți, de multe ori
aud oamenii spunând:

„Am pierdut orice speranță că putem face
ceva pentru a rezolva criza climatică.”

Și eu am avut nopți nedormite,
credeți-mă pe cuvânt.

Dar mă aflu astăzi aici ca ambasador
al acestor plante simple, algele.

Cred că au potențialul
de a contribui semnificativ

la soluționarea provocării
reprezentată de schimbările climatice

și de a fi o parte importantă
din viitorul nostru.

Ceea ce ne spun oamenii de știință
că trebuie să facem în următorii 80 de ani

până la sfârșitul acestui secol,

este să reducem emisiile
de gaze cu efect de seră

cu trei la sută în fiecare an

și să extragem trei gigatone de CO2
din atmosferă în fiecare an.

Aceste numere sunt atât de mari
încât ne pun în încurcătură.

Dar asta spun oamenii de știință
că trebuie să facem.

Regret că trebuie să arăt acest grafic,

dar, îmi pare rău, nu am de ales.

Este o ilustrare foarte elocventă

a eșecului meu personal

de promovare a efortului
de combatere a schimbării climatice

și a eșecului nostru colectiv de a combate
schimbarea climatică.

Puteți vedea acolo traiectoria

încălzirii și a concentrației
de gaze cu efect de seră.

Puteți vedea toate anunțurile științifice
importante pe care le-am făcut,

despre pericolul reprezentat
de schimbarea climatică.

Puteți vedea întâlnirile politice.

Nici unul dintre aceste lucruri
nu a schimbat traiectoria.

Și din acest motiv ne trebuie
un mod nou de a gândi,

ne trebuie o nouă abordare.

Cum putem reduce concentrația
de gaze cu efect de seră pe scară largă?

Sunt de fapt
doar două moduri de a face asta,

și am aprofundat deja subiectul
inversării încălzirii globale.

Voi preîntâmpina...

Și aș spune că totul va fi
în regulă la sfârșitul zilei.

Chiar e printre cele mai bune opțiuni,

dar sunt multe, multe posibilități.

Există procedee chimice
și procedee biologice.

Deci, de fapt, două modalități
de a rezolva problema.

Procedeele biologice sunt fantastice

pentru că sursa de energie
necesară, soarele,

este efectiv gratuită.

Folosim soarele
pentru a declanșa fotosinteza plantelor,

pentru a descompune CO2
și pentru a capta carbonul.

Există și procedee chimice.

Nu sună bine, dar, de fapt,
nu sunt rele deloc.

Dificultatea întâmpinată
este că trebuie să plătim

pentru energia necesară
pentru a face treaba

sau să plătim pentru a facilita
această energie.

Captarea CO2 direct din aer
este un exemplu bun de procedeu chimic

și oamenii folosesc acum această metodă
pentru a extrage CO2 din atmosferă

și pentru a fabrica biocombustibili
și materiale plastice.

Se fac progrese semnificative,

dar abia peste multe decenii

vor duce aceste procedee chimice
la extragerea unei gigatone de CO2 pe an.

Cred că pe termen scurt sunt mai utile

procedeele biologice.

Ați auzit, probabil, de reîmpădurire,
de plantarea copacilor,

ca soluție pentru problema climatică.

Să știți că e o întrebare bună:

Să fie plantarea copacilor
soluția acestei probleme?

Mă îndoiesc, din mai multe motive.

Primul ar fi amploarea problemei.

Toți copacii sunt semințe la început,
niște lucruri mărunte,

și abia după multe decenii își ating

potențialul maxim de captare a carbonului.

În al doilea rând,

dacă ne uităm la suprafețele terestre,
se vede că sunt utilizate considerabil.

De la acestea obținem mâncarea,
produsele forestiere,

protejarea biodiversității
și apa și toate celelalte.

Cred că găsirea spațiului necesar
pentru a ne ocupa de această problemă

va fi destul de problematică.

Dar dacă avem în vedere spațiul maritim,

observăm o soluție care beneficiază
de o industrie deja existentă

și care ne oferă
o cale mai clară de urmat.

Oceanele acoperă aproximativ
70% din planeta noastră.

Ele joacă un rol important
în reglarea climei noastre

și dacă putem spori
creșterea algelor din oceane,

cred că le putem folosi pentru a dezvolta
o cultură care să modifice clima.

Există atât de multe sortimente de alge,

algele au o diversitate
genetică incredibilă,

și sunt foarte antice;

au fost printre primele organisme
multicelulare care s-au dezvoltat.

Omenii folosesc acum
tipuri diferite de alge marine

pentru scopuri specifice,

cum ar fi dezvoltarea produselor
farmaceutice de înaltă calitate.

Dar poți folosi alge
și pentru a face o baie cu alge,

se spune că face bine la piele;

Eu nu pot garanta asta,
dar puteți s-o faceți.

Amploarea este cel mai important
aspect al culturilor de alge.

Dacă am acoperi 9% din oceanele lumii

cu culturi de alge,

am putea reduce echivalentul
tuturor gazelor cu efect de seră

pe care le emitem într-un an,

peste 50 de gigatone.

Când am citit pentru prima dată
despre asta mi s-a părut fantastic,

dar m-am gândit să calculez cât înseamnă
9% din oceanele lumii.

Se pare că e de patru ori și jumătate
suprafața Australiei,

unde locuiesc eu.

Și cât mai avem
până la realizarea acestui lucru?

Câte culturi oceanice de alge există?

Zero.

Dar avem unele prototipuri
și în acestea ne punem speranțele.

Acest mic desen al unei culturi de alge
aflată momentan în construcție

ne spune niște lucruri
foarte interesante despre alge.

Puteți vedea algele
crescând pe acel suport,

în ocean, la o adâncime de 25 de metri.

E foarte diferit
de tot ce vedem pe uscat.

Și asta pentru că, știți,
algele nu se aseamănă copacilor,

nu au părți neproductive

cum ar fi rădăcinile, trunchiurile,
crengile și scoarța.

Toată planta este capabilă de fotosinteză,

deci crește rapid.

Algele pot crește câte un metru pe zi.

Și cum blocăm carbonul?

Nici acest lucru nu e la fel ca pe uscat.

Nu trebuie decât să tai algele,

se scufundă în adâncul oceanului.

După ce se scufundă un kilometru,

carbonul din alge este eliminat
în mod efectiv din sistemul atmosferic

timp de secole sau milenii.

Însă dacă plantezi o pădure,

există riscul de incendii forestiere,
insecte, etc.

ce pot să elibereze carbonul.

Cheia succesului acestei culturi

este totuși acea mică țeavă
care ajunge până în adâncuri.

Știți, mijlocul oceanului este practic
un vast deșert biologic.

Nu există nutrienți acolo,
au fost epuizați de mult.

Dar doar 500 de metri mai jos,

apa este răcoroasă, bogată în nutrienți.

Și cu doar puțină energie
curată și regenerabilă,

poți pompa apa aceea în sus

și folosi nutrienții pe care îi conține
pentru a-ți iriga cultura de alge.

Deci cred că această soluție
are atât de multe avantaje.

Transformăm un deșert biologic,

mijlocul oceanului,

într-o soluție eficientă, care are
chiar potențialul de a salva planeta.

Deci ce-ar putea merge rău?

Ei bine, orice la o asemenea scară

presupune o intervenție la nivel planetar.

Și trebuie să avem mare grijă.

Cred că mormane de alge rău mirositoare

nu vor fi cea mai mare problemă
care se va ivi.

Alte lucruri neprevăzute se vor întâmpla.

Când vorbesc despre asta
mă preocupă, printre altele,

soarta biodiversității
din adâncurile oceanului.

Dacă punem gigatone de alge
în adâncul oceanului,

afectăm viața de acolo.

Vestea bună este că știm

că multe alge ajung oricum
în adâncul oceanului,

după furtuni
sau prin canioanele submarine.

Deci nu vorbim despre un proces nou;

vorbim despre amplificarea
unui proces natural.

Și vom învăța din mers.

S-ar putea să fie nevoie ca aceste
culturi oceanice de alge să fie mobile,

pentru a distribui algele
pe o arie vastă din ocean,

în loc să creeze un morman mare
rău mirositor într-un singur loc.

S-ar putea să fim nevoiți
să carbonizăm algele,

să creăm un fel de biocărbune
inert, mineral

înainte de a-l expedia în adâncuri.

Nu putem ști înainte de a începe procesul

și practic vom învăța făcând.

Vreau doar să vă atrag atenția
asupra culturilor contemporane de alge.

E o afacere mare,

e o afacere de șase miliarde
de dolari pe an.

Aceste culturi de alge
de lângă Coreea de Sud,

se pot vedea din spațiu, sunt uriașe.

Și devin mult mai mult
decât simple culturi de alge.

Ceea ce fac oamenii în locuri precum
acesta se cheamă permacultura oceanelor.

Și în permacultura oceanelor,

crești pești, crustacee și alge la un loc.

Și funcționează atât de bine

pentru că algele
reduc aciditatea apei marine.

Crează un mediu ideal pentru a crește
surse marine de proteine.

Dacă am acoperi nouă la sută
din oceanele lumii

cu permacultura oceanică,

am produce destule proteine
sub forma peștilor și a crustaceelor

pentru a asigura fiecărei persoane
dintr-o populație de 10 miliarde

câte 200 de kilograme de proteine
de înaltă calitate pe an.

Deci, avem de-a face
cu o soluție multipotentă.

Putem combate schimbările climatice,
putem hrăni lumea,

putem dezacidifica oceanele.

Aspectele economice
ale acestui proces vor fi dificile.

Vom investi multe, multe
miliarde de dolari

în aceste soluții,

și abia peste decenii vom putea ajunge
la nivelul gigatonelor.

Cred că toate acestea
se vor întâmpla, pentru că

atâta timp cât nu eliminăm gazul din aer,

acesta va duce în continuare
la apariția efectelor nocive.

Ne va inunda orașele,

ne va priva de mâncare,

va cauza tot felul de revolte.

Deci oricine are o soluție
la această problemă

are un avantaj important.

Și, după cum am mai explicat,

permacultura oceanică este deja pe cale
de a deveni durabilă pe plan economic.

Știți, în următorii 30 de ani,

trebuie să facem tranziția de la
o economie bazată pe emisia de carbon

la o economie
bazată pe absorbția de carbon.

Poate că nu pare a fi foarte mult timp.

Dar jumătate din gazele cu efect de seră
pe care le-am eliberat în atmosferă

au fost eliberate în ultimii 30 de ani.

Argumentul meu este că,

dacă eliberăm gazul în 30 de ani,

îl putem elimina tot în 30 de ani.

Și dacă vă îndoiți că putem realiza
multe în 30 de ani,

gândiți-vă la anul 1919,
cu un secol în urmă,

și comparați-l cu 1950.

În 1919, aici în Edinburgh,

ați fi putut vedea
un biplan din pânză și lemn.

Treizeci de ani mai târziu
ați fi văzut un avion cu reacție.

În 1919, mijlocul de transport
pe stradă era reprezentat de cai.

În 1950, era reprezntat de autovehicule.

În 1919, aveam praf de pușcă.

În 1950, aveam energie nucleară.

Putem face multe
într-o perioadă scurtă de timp.

Dar totul depinde de abilitatea noastră
de a crede în găsirea unei soluții.

Ceea ce aș vrea să fac
este să aduc laolaltă toți oamenii

care au cunoștințe în acest domeniu.

Inginerii care știu să construiască
structuri marine,

agricultorii de alge, finanțatorii,

specialiștii guvernamentali
cu funcții de reglementare,

oamenii care înțeleg cum merg treburile.

Să stabilim cea mai bună cale de urmat,

să zicem: cum trecem de la industria
costieră de alge existentă,

de șase miliarde de dolari pe an,

la acestă nouă formă de industrie,
care are atât de mult potențial,

dar care va necesita
investirea unor sume mari.

Să știți că nu-mi plac pariurile.

Dar dacă mi-ar plăcea,

vă spun eu, aș pune rămășag pe asta,

că algele sunt soluția.

Sunt eroii mei.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)