Avantajele de a fi pirat

În discursul său fermecător și amuzant, DJ-ul și auto proclamatul pirat Tom Nash meditează la modul în care necazurile provocate de dizabilitatea sa i-au adus în viață răbdare, ambiție și pragmatism, în moduri cu totul neașteptate și iluminatoare. „Cu toții avem defecte unice”, spune el. „Dacă suntem sinceri în legătură cu ele, putem să învățăm cum să profităm de ele.”

Adesea, când sunt în public,

întâlnesc un copil
care se holbează la mine.

Și dacă acel copil este mai curajos,
se apropie și mă întreabă:

„Ești pirat?”

(Râsete)

Iar eu trebuie să răspund, din nou,

„Da.”

(Râsete)

Adică să fim serioși: am două cârlige,

proteze în loc de picioare,
și o slăbiciune pentru tărie.

(Râsete)

Îmi mai trebuie doar un petic pe ochi
și un papagal și ăla sunt.

(Râsete)

Dar îmi place să fiu pirat.

Când ai o dizabilitate,
ai și multe avantaje,

și nu vorbesc doar de banii
economisiți pe mănuși.

(Râsete)

Sau de scuza extrem de credibilă
pentru a nu învăța să folosesc bețișoare.

(Râsete)

Vorbesc despre avantaje reale

pe care le-am câștigat
înfruntând greutăți fizice.

Când aveam 19 ani,

am contractat o boală care a dus
la pierderea ambelor brațe până la cot,

a ambelor picioare până la genunchi,

și mi-a lăsat pe față suficiente cicatrici
încât să-l fac gelos pe Freddy Krueger.

(Râsete)

Poate că n-o să pot vreodată
să folosesc limbajul semnelor,

dar reziliența mea dezvoltată
și abilitatea mea de a rezolva probleme

au fost întărite de faptul
că a trebuit să gândesc în afara normelor

ca să depășesc probleme cu care
majoritatea oamenilor nu se confruntă.

Una dintre primele lecții
pe care le-am învățat

a fost urmată imediat de sarcina dureroasă
și anevoioasă de a învăța să merg din nou,

dar care urma să-mi aducă beneficii
pentru tot restul vieții.

S-a întâmplat când am încercat
să urc o bordură.

Oricât de elementar sună
pentru majoritatea dintre voi,

să urci o bordură e o provocare
pentru cei fără mobilitatea gleznei.

Așa că am încercat să urc bordura,
cum am știut dintotdeauna, cu fața înainte

timp de multe zile, fără succes,

până când a devenit evident
că timpul și efortul investite

nu erau direct proporționale
cu rezultatul.

(Râsete)

Așa că am decis să abordez problema
dintr-un alt unghi.

Dacă nu puteam să-mi folosesc glezna

ca să efectuez mișcarea necesară
pentru a urca bordura,

trebuia să folosesc altă încheietură,
cum ar fi șoldul.

Așa că mi-am mișcat corpul
perpendicular pe bordură

și mi-am ridicat piciorul în lateral,
iar așa am putut să urc imediat.

După cinci minute, nicio treaptă
nu se împotrivea progresului meu.

(Râsete)

În acea zi, am urcat o scară
cu trei rânduri de trepte,

ceea ce m-a impresionat și pe mine,

mai puțin când am realizat
că nu știam și cum să cobor.

(Râsete)

Acela a fost un weekend lung.

(Râsete)

În viața mea anterioară de om sănătos,
am fost chitarist.

Eram un chitarist bunicel,

dar niciodată nu am mers mai departe.

N-am pornit nicio trupă
și nici n-am cântat live prea mult.

Oricum, muzica era
o mare pasiune pentru mine,

iar când mi-am pierdut brațele,

ideea că s-ar putea
să nu mai facă parte din viața mea

mi-a pus la mare încercare
dorința de a trăi.

Însă gândul care a luat naștere imediat
după ce am ieșit din spital a fost:

„Dacă Ray Charles poate cânta la pian
orb precum un liliac,

hai să găsim o soluție
la problema cu chitara.”

Așa că m-am consultat cu un inginer,

am creat un sistem cu glisare
care se prinde în cârligul stâng,

și am imaginat un sistem pentru pană
care se prinde în cârligul drept.

Dacă asta ar fi funcționat,
aș fi putut să cânt la chitară,

glisând-o la mine în poală.

Așa că după săptămâni
de testări și modificări,

am avut accesoriile ca să pot
cânta la chitară din nou,

și m-am întors la situația de dinainte
de a-mi pierde mâinile,

să primesc plângeri din cauza zgomotului
din partea vecinilor, bineînțeles.

(Râsete)

Dar de data asta, am mers mai departe.

Am pornit o trupă cu prietenii mei.

Am scris și înregistrat cântece.

Am avut chiar și spectacole
în fața unor oameni adevărați.

Nu atât de mulți ca aici.

(Râsete)

Dar chiar dacă a fost un pas mic,

a fost un salt uriaș de la ceea ce
obținusem când eram întreg.

În timp ce învățăm din nou
că fiecare acțiune pe care o întreprindem

ar putea părea ca o obligație serioasă,
și credeți-mă, așa a fost pe termen scurt,

a avut un efect pozitiv
asupra felului în care am abordat

toate celelalte lucruri în viața mea.

Nu doar că a transformat abilitatea mea
de a rezolva probleme,

dar am simțit că am devenit mai pragmatic,
mai puțin sensibil la obstacole,

în unele cazuri mai răbdător,

și a transformat într-un mod magic
abilitatea oamenilor

de a-mi oferi locul lor în mijloacele
de transport în comun.

(Râsete)

Impedimentele triviale au început
să pălească în comparație cu provocările

pe care le-am depășit,

iar acest lucru mi-a permis să abordez
mai calm și cumpătat aceste provocări,

avându-le în perspectivă

și adesea găsind modalități noi
și îmbunătățite pentru a le depăși.

Beneficiul faptului că nu insistam
asupra părților negative

și că mă concentram doar pe ce aveam
de făcut a devenit evident.

Chiar m-a încurajat să urmez oportunități
de carieră mai satisfăcătoare,

care poate că altfel
ar fi fost nerecomandate.

Și cine s-ar fi gândit că un job potrivit
mie ar putea include

operațiuni meticuloase
cu echipament electronice

pentru a prezenta oamenilor muzică
în locuri inaccesibile,

sub influența alcoolului.

(Râsete)

Nu eu.

Într-o industrie competitivă în care DJ-ii
și-au îmbunătățit meșteșugul neîntrerupt,

disperați să prindă spectacole,
trimițând demo-uri către cluburi,

eu și prietenul meu cel mai bun
am avut o abordare diferită,

și am pornit propriul nostru club
și ne-am angajat ca proprii DJ.

(Râsete)

Și deodată am avut un cap de afiș.

(Râsete)

Când am început acea noapte în club,
eu nu puteam să fiu DJ.

Prima dată când am stat
în spatele platanelor

a fost în noaptea deschiderii,
în fața a sute de oameni.

Doar ce învățasem unde
era butonul de play.

(Râsete)

Dar pentru că mă tot confruntasem
cu atâtea ultimatumuri,

am fost forțat să fiu abil
în a mă adapta la situații noi.

Acea noapte de club a ajuns

cea mai longevivă noapte de club
săptămânală din Sydney,

iar noi ca DJ am ajuns să concertăm

la cele mai mari festivaluri
de muzică din Australia.

Deci, fie am învățat eu repede,

fie standardele cluburilor
au decăzut foarte rău.

(Râsete)

Să fii aproape de moarte
poate fi o experiență educativă.

Este adevărat că prioritățile
pot fi cumva realiniate imediat.

Este de asemenea adevărat
că unele priorități cresc în presiune.

Dar un alt lucru pe care îl conștientizăm
și ne frapează

este trivialitatea propriei
importanțe și conștiințe.

Ca să înțelegi cu adevărat gradul
la care propria conștiință te oprește

din a profita de oportunități,
ar trebui să convingă oamenii

să-și asume riscuri pe care în mod normal
nu le-ar accepta.

Suntem doar un ecou scurt
pe linia universului, așa-i?

Să ne purtăm în consecință.

Ideile pe care le prezint astăzi
mi-au fost insuflate,

prin circumstanțe de altfel nefericite,
în mod garantat.

Dar ele stau adormite în viețile
oricui este dispus să le exploateze.

Dacă înțelegem cu toții
că avem puncte slabe unice,

și suntem sinceri în legătură cu ele,

putem învăța cum să profităm de ele,

fie că sunt urcarea unei borduri
sau frica de o prezentare în vânzări,

ori nepriceperea de a gestiona
finanțele proprii așa cum trebuie,

și mă refer la acel bărbat...

(Râsete)

Există abilitatea de învățare, de adaptare

și chiar și abilitatea de a reconstrui
reacția instinctuală la provocări.

Obstacolele sunt bune și au potențialul
să te facă mai puternic.

Și cel puțin poți să bagi în sperieți
copiii dacă arăți ca un pirat.

(Râsete)

Mulțumesc!

(Aplauze și ovaționări)