Return to Video

Un omagiu adus asistenților medicali

  • 0:01 - 0:02
    Ca pacienți,
  • 0:02 - 0:05
    ne amintim de obicei
    numele doctorilor noștri,
  • 0:06 - 0:09
    dar adeseori uităm numele asistenților.
  • 0:10 - 0:11
    Îmi amintesc de o asistentă.
  • 0:11 - 0:14
    În urmă cu câțiva ani,
    am avut cancer la sân
  • 0:14 - 0:17
    și am reușit cumva
    să trec cu bine peste operații
  • 0:17 - 0:20
    și peste etapa de început a tratamentului.
  • 0:20 - 0:22
    Reușeam să ascund ce se întâmpla.
  • 0:22 - 0:24
    De fapt, nimeni nu trebuia să știe.
  • 0:24 - 0:27
    Puteam să-mi duc fiica la școală,
  • 0:27 - 0:29
    puteam să iau cina în oraș cu soțul meu;
  • 0:29 - 0:30
    puteam să-i păcălesc pe ceilalți.
  • 0:31 - 0:33
    Dar trebuia să încep chimioterapia
  • 0:33 - 0:35
    și asta mă îngrozea,
  • 0:35 - 0:39
    deoarece știam că aveam să-mi pierd
    până și ultimul fir de păr
  • 0:39 - 0:42
    din cauza tipului de tratament
    pe care aveam să-l urmez.
  • 0:42 - 0:45
    N-aveam să mă mai pot preface
  • 0:45 - 0:47
    că totul era normal.
  • 0:47 - 0:49
    Îmi era frică.
  • 0:49 - 0:52
    Știam cum era ca toată lumea
    să te trateze cu grijă,
  • 0:52 - 0:55
    iar eu voiam să mă simt normal.
  • 0:55 - 0:57
    Aveam o cameră de chimioterapie
    implantată în piept.
  • 0:57 - 1:00
    M-am dus la prima ședință de chimioterapie
  • 1:00 - 1:02
    și eram distrusă.
  • 1:02 - 1:05
    Asistenta mea, Joanne, a intrat pe ușă
  • 1:05 - 1:09
    și fiecare celulă din corpul meu
    îmi spunea să mă ridic
  • 1:09 - 1:11
    și să o iau la goană.
  • 1:11 - 1:14
    Dar Joanne s-a uitat la mine
    și mi-a vorbit ca unei vechi prietene.
  • 1:15 - 1:17
    Apoi m-a întrebat:
  • 1:17 - 1:19
    „Unde ți-ai făcut șuvițele?”
  • 1:19 - 1:20
    (Râsete)
  • 1:20 - 1:22
    Iar eu mă gândeam: „Glumești?
  • 1:22 - 1:27
    Vrei să vorbim despre păr,
    când eu sunt pe cale să-l pierd?”
  • 1:27 - 1:28
    Eram aproape furioasă,
  • 1:29 - 1:31
    așa că am spus:
    „Pe bune? Mă întrebi de păr?”
  • 1:32 - 1:34
    A dat din umeri și a spus:
  • 1:34 - 1:36
    „Va crește la loc.”
  • 1:36 - 1:40
    Iar în clipa aceea a spus singurul lucru
    pe care-l pierdusem din vedere,
  • 1:40 - 1:43
    și anume că, la un moment dat,
    viața mea avea să revină la normal.
  • 1:43 - 1:45
    Chiar credea asta.
  • 1:45 - 1:47
    Așa că am crezut-o și eu.
  • 1:48 - 1:52
    Să te îngrijorezi pentru căderea părului
    când ai cancer
  • 1:52 - 1:54
    poate părea prostesc la început,
  • 1:54 - 1:58
    dar nu e vorba doar de cum vei arăta.
  • 1:58 - 2:02
    Te temi că toată lumea se va purta
    prea atent cu tine.
  • 2:03 - 2:06
    Joanne m-a făcut să mă simt normal
    pentru prima dată în șase luni.
  • 2:06 - 2:08
    Am vorbit despre iubiții ei,
  • 2:08 - 2:11
    despre căutarea de apartamente în New York
  • 2:11 - 2:14
    și despre reacția mea la chimioterapie,
  • 2:14 - 2:16
    toate la un loc.
  • 2:16 - 2:18
    Și m-am întrebat mereu,
  • 2:18 - 2:23
    de unde știa atât de instinctiv
    cum să-mi vorbească?
  • 2:23 - 2:27
    Joanne Staha și admirația mea față de ea
  • 2:27 - 2:31
    au marcat începutul călătoriei mele
    în lumea asistenților.
  • 2:31 - 2:34
    Câțiva ani mai târziu, am fost rugată
    să mă ocup de un proiect
  • 2:34 - 2:37
    care avea să celebreze
    munca asistenților medicali.
  • 2:37 - 2:39
    Am început cu Joanne
  • 2:39 - 2:42
    și am întâlnit peste 100
    de asistenți din toată țara.
  • 2:42 - 2:47
    Mi-am petrecut cinci ani intervievând,
    fotografiind și filmând asistenți
  • 2:47 - 2:50
    pentru o carte și un film documentar.
  • 2:50 - 2:52
    Împreună cu echipa mea,
  • 2:52 - 2:55
    am organizat o călătorie prin America
    ce avea să ne ducă în locuri
  • 2:55 - 3:00
    care întâmpină cele mai mari probleme
    din sistemul nostru medical:
  • 3:00 - 3:04
    bătrânețea, războiul,
    sărăcia, închisorile.
  • 3:05 - 3:06
    Am mers în locurile
  • 3:06 - 3:10
    unde aveam să găsim
    cea mai mare concentrație de pacienți
  • 3:10 - 3:12
    care înfruntau acele probleme.
  • 3:12 - 3:16
    Apoi am cerut spitalelor și clinicilor
    să nominalizeze asistenții
  • 3:16 - 3:18
    care aveau să le reprezinte cel mai bine.
  • 3:19 - 3:22
    Una dintre primele asistente
    cunoscute a fost Bridget Kumbella.
  • 3:22 - 3:24
    Bridget fusese născută în Camerun
  • 3:24 - 3:26
    și avea trei frați mai mici.
  • 3:26 - 3:30
    Tatăl ei căzuse de la etajul
    patru când era la serviciu
  • 3:30 - 3:32
    și s-a rănit grav la spate.
  • 3:32 - 3:36
    Obișnuia să vorbească mult
    despre cum era să nu te poți mișca
  • 3:36 - 3:39
    și să nu primești ajutorul cuvenit.
  • 3:39 - 3:43
    Acest lucru a determinat-o pe Bridget
    să devină asistentă.
  • 3:44 - 3:46
    Acum, lucrând în Bronx,
  • 3:46 - 3:49
    îngrijește un grup
    extrem de divers de pacienți,
  • 3:49 - 3:51
    din toate categoriile sociale
  • 3:51 - 3:53
    și de diferite religii.
  • 3:53 - 3:58
    Și-a dedicat cariera
    pentru a înțelege impactul
  • 3:58 - 4:01
    diferențelor culturale
    asupra sănătății noastre.
  • 4:02 - 4:04
    Ne-a povestit
  • 4:04 - 4:06
    despre un pacient amerindian
  • 4:06 - 4:10
    care a dorit să aducă un mănunchi
    de pene la Terapie Intensivă.
  • 4:11 - 4:14
    Așa își găsea el confortul spiritual.
  • 4:14 - 4:16
    Și ne-a spus că i-a susținut cauza,
  • 4:16 - 4:19
    spunând că pacienții
    sunt de diferite religii
  • 4:19 - 4:23
    și folosesc diferite obiecte
    pentru confort,
  • 4:23 - 4:26
    fie că e un rozariu sau o pană simbolică,
  • 4:26 - 4:28
    dar toți trebuie sprijiniți.
  • 4:29 - 4:31
    Acesta e Jason Short.
  • 4:31 - 4:34
    Jason este asistent la domiciliu
    în munții Apalași,
  • 4:34 - 4:38
    Tatăl său era proprietarul
    unei benzinării și al unui atelier auto,
  • 4:39 - 4:43
    așa că tânărul a lucrat odată la mașinile
    celor care-i sunt acum pacienți.
  • 4:43 - 4:45
    Când era la liceu
  • 4:45 - 4:49
    nu era deloc un lucru masculin
    să devii asistent,
  • 4:49 - 4:51
    așa că a evitat domeniul ani de zile.
  • 4:51 - 4:53
    A condus camioane un timp,
  • 4:53 - 4:56
    dar era atras permanent
    spre îngrijirea bolnavilor.
  • 4:58 - 5:00
    Ca asistent în munții Apalași,
  • 5:00 - 5:04
    el merge în locuri în care o ambulanță
    nici măcar nu poate ajunge.
  • 5:04 - 5:08
    În această fotografie, stă în mijlocul
    a ceea ce era odată un drum.
  • 5:08 - 5:11
    Mineritul a făcut ca el să fie inundat,
  • 5:11 - 5:14
    iar acum singurul mod
    în care Jason poate ajunge
  • 5:14 - 5:17
    la pacientul cu pneumoconioză
    din acea casă
  • 5:17 - 5:22
    este să-și conducă SUV-ul prin râu,
    împotriva curentului.
  • 5:22 - 5:26
    În ziua în care am fost cu el
    s-a rupt apărătoarea din față a mașinii.
  • 5:26 - 5:29
    A doua zi, s-a trezit,
    a urcat mașina pe rampă,
  • 5:29 - 5:31
    a reparat apărătoarea
  • 5:31 - 5:33
    și a plecat la următorul pacient.
  • 5:34 - 5:37
    L-am văzut îngrijindu-l pe acest domn
  • 5:37 - 5:40
    cu atâta compasiune
  • 5:40 - 5:45
    și am fost uimită din nou
    de intimitatea muncii asistenților.
  • 5:46 - 5:49
    Când l-am cunoscut pe Brian McMillion,
  • 5:49 - 5:52
    tocmai se întorsese acasă
  • 5:52 - 5:56
    și încă nu se reajustase
    la viața din San Diego.
  • 5:56 - 6:00
    Mi-a vorbit despre experiența sa
    ca asistent în Germania,
  • 6:00 - 6:04
    unde îngrijise soldații
    veniți direct de pe front.
  • 6:04 - 6:08
    Adeseori, era prima persoană
    pe care o vedeau
  • 6:08 - 6:10
    când deschideau ochii în spital.
  • 6:10 - 6:13
    Se uitau la el stând întinși pe pat,
  • 6:13 - 6:15
    cu membre amputate
  • 6:15 - 6:17
    și primul lucru pe care-l spuneau era:
  • 6:17 - 6:21
    „Când pot să mă întorc?
    Mi-am lăsat frații acolo.”
  • 6:22 - 6:24
    Iar Brian era nevoit să le răspundă:
  • 6:24 - 6:25
    „Nu te mai întorci deloc.
  • 6:25 - 6:27
    Ai dăruit deja destul, frate.”
  • 6:28 - 6:33
    Brian este atât asistent,
    cât și un soldat care a fost pe front,
  • 6:33 - 6:35
    așa că se află în situația unică
  • 6:35 - 6:40
    de a-i putea înțelege pe veteranii
    pe care-i îngrijește.
  • 6:42 - 6:43
    Aceasta e sora Stephen
  • 6:43 - 6:47
    și ea conduce un azil din Wisconsin
    numit Villa Loretto.
  • 6:47 - 6:52
    Tot ciclul vieții poate fi găsit
    sub acoperișul său.
  • 6:52 - 6:54
    Când era mică i-ar fi plăcut
    să locuiască la o fermă,
  • 6:54 - 6:59
    așa că atunci când are ocazia
    să adopte animale domestice din zonă,
  • 6:59 - 7:02
    le primește cu entuziasm.
  • 7:02 - 7:06
    Primăvara, aceste animale au pui,
  • 7:06 - 7:11
    iar sora Stephen folosește
    rățuștele, iezii și mieii
  • 7:11 - 7:15
    ca animale de terapie
    pentru rezidenții de la Villa Loretto,
  • 7:15 - 7:18
    care uneori nu-și amintesc cum îi cheamă,
  • 7:18 - 7:22
    dar se bucură să țină în brațe un miel.
  • 7:23 - 7:25
    În ziua în care m-am întâlnit
    cu sora Stephen,
  • 7:25 - 7:27
    a trebuit să mergem în altă parte
  • 7:27 - 7:29
    pentru a filma o parte din povestea sa.
  • 7:29 - 7:31
    Înainte să plecăm,
  • 7:31 - 7:34
    a intrat în camera unei paciente
    aflate pe moarte.
  • 7:34 - 7:37
    S-a aplecat spre ea și i-a spus:
  • 7:37 - 7:39
    „Trebuie să plec azi,
  • 7:40 - 7:41
    dar dacă te cheamă Iisus la El,
  • 7:41 - 7:42
    du-te.
  • 7:42 - 7:45
    Mergi acasă la Iisus.”
  • 7:45 - 7:48
    Stăteam acolo și mă gândeam
  • 7:48 - 7:50
    că era pentru prima dată în viața mea
  • 7:50 - 7:54
    când vedeam că-i poți arăta cuiva
    că îl iubești,
  • 7:54 - 7:56
    lăsându-l să plece.
  • 7:56 - 7:59
    Nu trebuie să ne ținem atât de strâns.
  • 7:59 - 8:03
    Am văzut mai multă viață la Villa Loretto
  • 8:03 - 8:08
    decât am văzut vreodată
    în vreun loc, în toată viața mea.
  • 8:09 - 8:13
    Trăim vremuri complicate
    în ce privește serviciile medicale.
  • 8:13 - 8:18
    E ușor să pierdem din vedere
    nevoia de a avea o calitate a vieții,
  • 8:18 - 8:19
    nu doar cantitate.
  • 8:20 - 8:24
    Pe măsură ce se creează
    noi tehnologii salvatoare,
  • 8:24 - 8:27
    va trebui să luăm decizii
    extrem de complicate.
  • 8:27 - 8:30
    Aceste tehnologii adeseori salvează vieți,
  • 8:30 - 8:34
    dar uneori pot prelungi
    durerea și procesul morții.
  • 8:36 - 8:39
    Cum vom putea noi să navigăm
    pe aceste ape?
  • 8:39 - 8:41
    Vom avea nevoie de tot ajutorul posibil.
  • 8:42 - 8:45
    Asistenții au o relație unică cu bolnavii
  • 8:45 - 8:48
    datorită timpului petrecut la capul lor.
  • 8:49 - 8:50
    În acest timp se creează
  • 8:50 - 8:53
    un fel de intimitate emoțională.
  • 8:55 - 8:57
    Vara trecută, pe 9 august,
  • 8:57 - 9:00
    tatăl meu a murit
    în urma unui atac de cord.
  • 9:01 - 9:02
    Mama a fost distrusă;
  • 9:02 - 9:06
    nu-și putea imagina viața fără el.
  • 9:07 - 9:09
    Patru zile mai târziu, a căzut,
  • 9:09 - 9:11
    și-a fracturat șoldul,
  • 9:11 - 9:13
    a avut nevoie de operație
  • 9:13 - 9:16
    și a ajuns să lupte pentru propria viață.
  • 9:17 - 9:19
    Din nou, m-am aflat în situația
  • 9:19 - 9:22
    de a primi ajutor de la asistente,
  • 9:22 - 9:24
    de data aceasta pentru mama.
  • 9:24 - 9:27
    Împreună cu fratele și cu sora mea,
    am stat lângă ea
  • 9:27 - 9:29
    la Terapie Intensivă
    în următoarele trei zile.
  • 9:30 - 9:33
    În încercarea de a lua deciziile corecte
  • 9:33 - 9:35
    și de a respecta dorințele mamei,
  • 9:36 - 9:39
    am descoperit că depindeam
    de îndrumările asistentelor.
  • 9:40 - 9:42
    Din nou,
  • 9:42 - 9:43
    acestea nu ne-au dezamăgit.
  • 9:45 - 9:49
    Au avut o intuiție extraordinară
    pentru a o îngriji pe mama
  • 9:49 - 9:52
    în ultimele ei patru zile de viață.
  • 9:52 - 9:55
    Au liniștit-o și i-au alinat durerile.
  • 9:56 - 10:02
    Au știut să ne încurajeze pe mine
    și pe sora mea s-o îmbrăcăm frumos,
  • 10:02 - 10:03
    chiar dacă pentru ea nu mai conta;
  • 10:04 - 10:05
    dar pentru noi a însemnat mult.
  • 10:07 - 10:13
    Au știut să mă trezească la timp
    pentru ultima suflare a mamei mele.
  • 10:14 - 10:17
    Și au știut cât să mă lase cu ea în cameră
  • 10:17 - 10:18
    după ce a murit.
  • 10:19 - 10:23
    Habar n-am de unde știu aceste lucruri,
  • 10:23 - 10:26
    dar le sunt recunoscătoare
    pentru totdeauna
  • 10:26 - 10:28
    pentru că m-au îndrumat din nou.
  • 10:29 - 10:31
    Vă mulțumesc din suflet!
  • 10:31 - 10:35
    (Aplauze)
Title:
Un omagiu adus asistenților medicali
Speaker:
Carolyn Jones
Description:

Carolyn Jones și-a petrecut cinci ani intervievând, fotografiind și filmând asistenți medicali din Statele Unite, călătorind în locuri care se confruntă cu unele dintre cele mai mari probleme din sistemul de sănătate publică. Acum, ne împărtășește povești personale despre angajamentul lor de neclintit, într-o celebrare a eroilor obișnuiți din prima linie a medicinei.

more » « less
Video Language:
English
Team:
TED
Project:
TEDTalks
Duration:
10:48
Mirel-Gabriel Alexa edited Romanian subtitles for A tribute to nurses
Cristina Nicolae approved Romanian subtitles for A tribute to nurses
Cristina Nicolae edited Romanian subtitles for A tribute to nurses
Bianca-Ioanidia Mirea accepted Romanian subtitles for A tribute to nurses
Bianca-Ioanidia Mirea edited Romanian subtitles for A tribute to nurses
Raluca Chifu edited Romanian subtitles for A tribute to nurses
Raluca Chifu edited Romanian subtitles for A tribute to nurses
Raluca Chifu edited Romanian subtitles for A tribute to nurses
Show all

Romanian subtitles

Revisions Compare revisions