Conștiința și creierul | John Searle | TEDxCERN

Această conferință a fost susținută în cadrul unui eveniment TEDx local, organizat independent de conferințele TED.

John Searle, unul dintre marii filozofi ai lumii specializați în filozofia minții și a limbajului, a petrecut 50 de ani încurajând gândirea în întreaga lume. Ceea ce afirmă despre conștiință ca fenomen biologic vă va pune pe gânduri!

Voi vorbi despre conștiință.
De ce ?

Fiindcă, în mod straniu,
e un subiect neglijat

atât de cultura științifică,
cât și de cea filozofică.

De ce în mod straniu ?

E cel mai important aspect al vieții
dintr-un motiv simplu și logic:

să fim conștienți e o condiție necesară
pentru tot ce e important în viață.

Dacă îți plac știința, filozofia,
muzica, arta,

e inutil,
dacă ești un zombi sau în comă.

Deci conștiința e primordială.

Acesta e primul motiv
pentru care discutăm despre conștiință.

Al doilea: când oamenii devin interesați
de ea, așa cum ar trebui să fie,

au tendința să spună
niște lucruri groaznice.

Nu voi încerca să ascund lucrurile
îngrozitoare spuse despre conștiință.

Chiar și atunci când oamenii
nu spun lucruri groaznice

și încearcă s-o studieze temeinic,

se progresează lent.

Să vă spun câteva ceva
despre dificultățile întâlnite.

Când mi-a trezit interesul, am crezut
că e o problemă simplă, de biologie,

și că neurochirurgii ar trebui să afle
cum funcționează.

Așa că m-am dus la UCSF să discut
cu neurologii „de categorie grea”

și au devenit iritați, cum fac savanții
când le pui întrebări penibile.

M-a frapat că un neurobiolog celebru
a spus exasperat:

„E în regulă să te intereseze conștiința,
dar mai întâi obține titularizarea !”

(Râsete)

Studiez asta de mult și cred că acum
chiar ai putea obține titularizarea

studiind conștiința,
și dacă e așa, e un pas înainte.

De ce există totuși această stranie
ezitare și ostilitate față de conștiință ?

Cred că e vorba de două trăsături
ale culturii intelectuale,

ce par a fi în contradicție, dar de fapt
au în comun același set de ipoteze.

Conștiința nu face parte
din lumea fizică, ci din cea spirituală,

ținând de suflet, iar acesta
nu face parte din lumea fizică.

Asta e tradiția despre D-zeu,
suflet și a nemurire.

Mai e o tradiție, ce pare a fi contrară,
dar admite cea mai proastă ipoteză:

suntem adepți ai materialismului,
conștiința nu face parte din lumea fizică,

fie neexistând deloc, fie fiind altceva,
un soft sau cine știe ce trăsnaie.

În orice caz, nu face parte din știință.

Aveam următoarea dispută
ce-mi provoca dureri de stomac:

„Știința e obiectivă,
conștiința e subiectivă,”

„deci nu poate exista
o știință a conștiinței”.

„Ador” acest argument
fiindcă definește ambiguu obiectivitatea.

Am irosit deja prea mult timp
doar ca să-mi dreg vocea, ca să zic așa,

dar voi ajunge și la asta.

Aceste tradiții îngemănate
ne paralizează,

fiind greu să ne detașăm de ele,

iar conferința mea conține
un singur mesaj:

conștiința e un fenomen biologic,
ca fotosinteza, digestia, mitoza

și celelalte fenomene biologice,
și odată ce accepți asta,

majoritatea chestiunilor dificile
legate de conștiință dispar.

Voi prezenta o parte din ele.

V-am promis că voi aminti câteva lucruri
revoltătoare spuse despre conștiință,

dar, din cauza lipsei timpului,
voi pomeni doar patru dintre ele.

Primul: „Conștiința nu există.
E o iluzie, ca apusurile de soare.”

„Știința a demonstrat că apusurile
și curcubeiele sunt o iluzie,”

„deci și conștiința e o iluzie”.

Al doilea: „Poate există, dar e altceva,
un soft rulând în creier”.

Al treilea: „Singurul lucru ce există
cu adevărat e comportamentul”.

E jenant ce influent a fost
behaviorismul, dar voi reveni la asta.

Al patrulea: „Conștiința poate exista,
dar asta n-are nicio importanță.”

„Cum ar putea spiritul
să miște lucrurile ?”

Când aud asta, îmi spun: „Vrei să vezi
dacă spiritul mișcă lucruri ? Privește !”

„Hotărăsc în mod conștient
să ridic brațul și afurisitul se ridică”.

(Râsete)

Observați că nu spunem
că e ca vremea din Geneva,

uneori se ridică, alteori nu,
ci se ridică atunci când vreau eu.

Vă voi spune cum e cu putință.

Încă nu v-am oferit o definiție
și nu se poate fără o definiție.

Oamenii spun mereu:
„Conștiința e greu de definit”.

Eu spun că e ușor, dacă nu încerci
să oferi o definiție științifică.

Nu suntem pregătiți pentru așa ceva,
dar iată o definiție de bun-simț:

conștiința înseamnă toate stările,
sentimentele, senzațiile, percepțiile,

începe de dimineață,
când te trezești din vis sau din somn,

și continuă toată ziua, până adormi
ori până mori sau devii inconștient.

Visele sunt o formă a conștiinței,
conform acestei definiții.

Aceasta e definiția de bun-simț,
„ținta” noastră.

Dacă nu vorbești despre asta,
nu vorbești despre conștiință.

Însă oamenii se gândesc:
„Păi tocmai, e o problemă îngrozitoare !”

„Cum poate așa ceva să facă parte
din lumea reală ?”

Dacă ați urmat un curs de filozofie,
asta se numește „problema minte - corp”.

Cred că are o soluție simplă.
Iat-o:

absolut toate stările conștiente

sunt cauzate de procese neurobiologice
de nivel inferior din creier

și sunt caracteristici de nivel superior
sau de sistem ale creierului.

E la fel de misterios
ca lichiditatea apei.

Aceasta nu e un adaos de lichid
produs de moleculele de apă,

ci o stare în care se află sistemul.

Așa cum apa dintr-un vas poate trece
din stare lichidă în stare solidă

în funcție de comportamentul moleculelor,
tot așa creierul poate trece

din stare conștientă în stare inconștientă
în funcție de comportamentul moleculelor.

Atât e de simplă
celebra problemă minte - corp.

Acum însă ajungem
la probleme mai dificile.

Să specificăm caracteristicile precise
ale conștiinței,

pentru a putea răspunde apoi
la cele patru obiecții enunțate.

Prima caracteristică:
e reală și ireductibilă.

Nu poți face abstracție de ea.

Distincția dintre realitate și iluzie

e cea dintre felul în care ne par
a fi lucrurile în mod conștient

și felul în care sunt de fapt.

Ni se pare în mod conștient
că există o boltă pe cer

sau că soarele apune dincolo de munți,

dar toate acestea nu se întâmplă
în realitate.

Însă distincția dintre felul
în care par și cel în care sunt lucrurile

nu poate fi făcută când vine vorba
de însăși existența conștiinței.

Fiindcă atunci când e vorba
de însăși existența conștiinței,

dacă ți se pare în mod conștient
că ești conștient,

înseamnă că ești.
(Râsete)

Dacă un grup de experți vine și-mi spune:

„Suntem niște neurobiologi celebri,
am realizat un studiu despre tine”

„și suntem convinși că nu ești conștient,
ci ești un robot abil construit”,

nu mă gândesc nici măcar o clipă
că poate au dreptate,

căci Descartes o fi făcut multe greșeli,
dar a avut dreptate în privința asta:

nu te poți îndoi
de existența propriei conștiințe.

Aceasta e prima caracteristică
a conștiinței: e reală și ireductibilă.

Nu poți face abstracție de ea
demonstrând că e o iluzie,

așa cum poți face cu iluziile obișnuite.

A doua caracteristică
ne-a dat multă bătaie de cap.

E vorba de faptul că toate stările
conștiente au o natură calitativă:

într-un fel te simți când bei bere

și în altul când îți calculezi
impozitul pe venit sau asculți muzică.

Din această natură calitativă rezultă
cea de-a treia caracteristică:

stările conștiente
sunt, prin definiție, subiective,

adică există numai în măsura
în care sunt resimțite

de un subiect uman sau animal,
de un sine.

Poate vom fi capabili să creăm
un robot conștient,

dar, neștiind cum funcționează creierul,

deocamdată nu avem posibilitatea
s-o facem.

Altă caracteristică a conștiinței:
e alcătuită din câmpuri unificate.

Nu numai că văd oamenii din fața mea,
îmi aud sunetul vocii

și simt greutatea pantofilor,
ci percep toate aceste senzații

ca parte a unui câmp al conștiinței
unic și cuprinzător,

întins în toate direcțiile.

Aceasta e cheia înțelegerii
enormei puteri a conștiinței.

N-am reușit s-o facem în cazul roboților.

Dezamăgirea produsă de robotică

constă în faptul că nu știm
să creăm un robot conștient,

deci nu avem un aparat
care să poate face așa ceva.

Următoarea caracteristică a conștiinței,
după uimitorul câmp unificat,

e că funcționează cauzal
în cadrul comportamentului.

V-am oferit o demonstrație științifică
ridicându-mi mâna,

dar cum e cu putință așa ceva ?

Cum poate un gând din mintea mea
să miște obiecte materiale ?

Vă voi răspunde. Nu știm detaliile,
însă știm partea esențială:

există secvențe de impulsuri nervoase,

întrerupte acolo unde
e secretată acetilcolina,

în terminațiile axonale
ale neuronilor motorii.

Scuze că folosesc terminologie filozofică.

Atunci când se întâmplă asta,

se produc minuni în canalele ionice
și al naibii braț se ridică.

Gândiți-vă la ce v-am spus !

Unul și același eveniment,
decizia conștientă de a-mi ridica brațul,

are un nivel de descriere unde posedă
calități sensibile, sufletești,

fiind un gând din mintea mea,

dar, totodată, implică secreția
de acetilcolină și diverse alte lucruri,

pe măsură ce-și croiește drum
de la cortexul motor

până la fibrele nervoase și la braț.

Asta ne spune că vocabularul obișnuit
folosit pentru discutarea acestor probleme

e complet depășit.

Unul și același eveniment
are un nivel de descriere

unde e neurobiologic
și altul unde e psihic,

dar e un singur eveniment,
așa lucrează natura

și așa poate conștiința
să funcționeze cauzal.

Ținând cont de asta, de examinarea
caracteristicilor conștiinței,

să revenim și să răspundem
la obiecțiile de la început.

Prima era: „Conștiința nu există,
fiind o iluzie”.

Am răspuns deja la ea,
nu ne mai batem capul.

Însă a doua a avut multă influență
și poate că încă are:

„Dacă există, conștiința e de fapt
altceva, un soft rulând în creier”.

Pentru a crea conștiința,
trebuie să avem softul potrivit.

Nu contează echipamentul, merge oricare,
dacă e suficient de complex și de stabil

pentru a susține softul.

Știm că e o idee greșită.

Oricine s-a gândit cât de cât la computere
vede că e greșită,

fiindcă calculul e definit
drept manipularea simbolurilor,

de obicei 0 și 1,
dar orice simboluri sunt bune.

Ai un algoritm
pe care-l poți programa în cod binar,

aceasta fiind trăsătura definitorie
a unui soft.

Însă știm că toate acestea
sunt pur sintactice și simbolice,

pe când conștiința umană reală
mai are ceva, un conținut,

pe lângă sintaxă, are semantică.

Am susținut acest argument acum 30 de ani,
nici nu vreau să mă gândesc cât a trecut,

dar există un argument mai subtil,
implicit, și vreau să-l descriu pe scurt:

conștiința creează o realitate
independentă de observator.

Creează o realitate materializată
în bani, avere, guvern, căsnicie,

CERN, conferințe, petreceri și concedii.

Toate astea sunt creații ale conștiinței.
Existența lor e relativă la observator.

Numai relativ la agenți conștienți
o bucată de hârtie înseamnă bani

sau un grup de clădiri e o universitate.

Dar calculul ? E ceva absolut, ca forța,
masa, atracția gravitațională ?

Sau e relativ la observator ?

Unele calcule sunt intrinseci.
Adun 2 cu 2 ca să obțin 4

și asta se întâmplă
indiferent ce crede oricine.

Dar când îmi scot calculatorul de buzunar
și calculez,

singurul fenomen intrinsec
e circuitul electronic și funcționarea sa.

Acesta e singurul fenomen absolut.
Restul e interpretat de noi.

Calculul există
numai relativ la conștiință.

Fie un agent conștient
efectuează calculul,

fie are un aparat
ce permite o interpretare numerică.

Asta nu înseamnă că calculul e arbitrar.

Am cheltuit mult pe acest echipament,
dar continuăm să facem confuzie

între obiectivitate și subiectivitate
ca trăsături ale realității

și ca trăsături ale premiselor.

Concluzia acestei părți a conferinței
e următoarea:

poți avea o știință complet obiectivă,

în care poți face afirmații
obiectiv adevărate

despre un domeniu
a cărui existență e subiectivă,

care există în creierul uman,

constând din stări, senzații, sentimente
sau percepții subiective.

Deci obiecția cum că nu poate exista
o știință obiectivă a conștiinței,

deoarece conștiința e subiectivă,
iar știința obiectivă,

e un joc de cuvinte nereușit
despre obiectivitate și subiectivitate.

Poți face afirmații obiective
despre un domeniu

subiectiv ca mod de existență,
neurologii chiar asta făcând.

Au pacienți cu dureri și încearcă
să creeze o știință obiectivă despre asta.

Am promis să combat toate aceste inepții,
dar nu mi-a rămas timp,

voi mai combate doar vreo două.

Am spus că behaviorismul ar trebui
să fie o rușine a culturii intelectuale,

fiindcă e lipsit de temei.

Stările psihice sunt identice
cu comportamentul ?

Gândiți-vă la distincția
dintre simțirea unei dureri

și comportamentul cuiva
când îl doare ceva.

Nu voi demonstra comportamentul durerii,
dar vă pot spune că nu mă doare nimic acum.

E, deci, o greșeală evidentă.
De ce au făcut-o ?

Greșeala, și puteți reciti literatura
din domeniu ca să vă convingeți,

a fost că au crezut că, dacă accepți
existența ireductibilă a conștiinței,

renunți la știință, la 300 de ani
de progres și speranță a umanității.

Mesajul pe care vreau să-l rețineți:

conștiința trebuie acceptată
ca fenomen biologic autentic,

supus analizei științifice
la fel ca orice alt fenomen din biologie

sau din celelalte științe, de altfel.
Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)